Neagoe Basarab este prăznuit de creștinii ortodocși în fiecare an pe 26 septembrie, această zi de mare sărbătoare pentru români fiind marcată cu o cruce albastră în calendarul ortodox.
Dar cine a fost cu adevărat domnitorul Neagoe Basarab și cum și-a lăsat amprenta asupra istoriei și gândirii în Țara Românească de-a lungul secolelor?
În acest articol
Cine a fost Neagoe Basarab?
Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, în anul 1482, la Curtea de Argeș. Provenind din familia boierilor Craiovești, ctitorii Mănăstirii Bistrița, a fost fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga din Hotărani. Potrivit altor surse, Neagoe ar fi fost fiul lui Basarab al IV-lea cel Tânăr.
Domnitorul a fost căsătorit cu Despina (Milița), o descendentă a familiei de despoți Brancović și a Cantacuzinilor bizantini.
În conformitate cu obiceiurile epocii, Neagoe a primit o educație aleasă de la călugărul Macarie de la Bistrița, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveștilor, și de la Maxim Brancović. Astfel, el a dobândit cunoștințe solide în mai multe limbi de circulație europeană, inclusiv greaca, slavona și latina.
Pentru a-și completa educația și a-și cultiva gustul artistic, Neagoe a întreprins mai multe călătorii în Ungaria, Austria și Constantinopol. La întoarcerea sa în țară, a ocupat diverse funcții în structurile statale ale Țării Românești.
Fiind înzestrat cu calități deosebite, Neagoe a avansat rapid în ierarhia Sfatului domnesc. La vârsta de doar 19 ani, deținea deja funcția de postelnic în timpul domniei lui Radu cel Mare (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și, ulterior, în timpul lui Mihnea cel Rău (1508-1510). Pe vremea lui Vlad cel Tânăr (Vlăduț), a ajuns să ocupe funcția de mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511).
Domnia lui Neagoe Basarab
Neagoe Basarab a fost, așa cum îl descriu istoricii vremii, omul epocii sale. Era un domnitor plin de evlavie și erudiție, curajos și priceput în meșteșugul armelor și organizarea armatei, un gospodar iscusit, politician desăvârșit, diplomat abil și un fin psiholog cu reale calități de pedagog.
Refugiat anterior la turci, Neagoe Basarab a revenit cu sprijinul lui Mehmed Beg, aliatul Craioveștilor, și l-a învins pe Vlad cel Tânăr, domn al Țării Românești între 1510-1512, care a fost ucis.
La 23 ianuarie 1512, Neagoe a fost înscăunat pe tronul Țării Românești cu ajutorul aceluiași Mehmed Beg. Domnia sa a coincis cu o perioadă pașnică, marcată de o strălucire culturală deosebită și un oarecare echilibru social-politic, ceea ce i-a permis să se concentreze asupra organizării interne.
Ca domn al Țării Românești, Neagoe Basarab a sprijinit dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații prietenoase cu Ungaria. În același timp, el a reconstruit forța militară a Țării Românești.
În vremea sa, s-a fixat hotarul dintre Oltenia și Transilvania, un pas care anunța vremuri moderne prin introducerea conceptului de frontieră. De asemenea, Neagoe a căutat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici.
Continuând viziunea politică a lui Ștefan cel Mare, Neagoe a încercat să facă parte dintr-o coaliție a statelor răsăritene împotriva Imperiului Otoman.
În anul 1519, împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei, Neagoe Basarab a trimis un ambasador la Vatican, prin care „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi, și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa, alături de ceilalți principi creștini și de Papa, la „sfânta expediție împotriva lui Selim I, tiranul turcilor”. Cu toate acestea, Țara Românească a rămas vasală Imperiului Otoman pe perioada domniei sale.
Pentru realizările sale, Neagoe Basarab a fost supranumit de scriitorul și filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu „Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof”. Mai târziu, Nicolae Iorga, fost prim-ministru al României în perioada interbelică, l-a numit „domn cu apucături împărătești”.
Cel mai cult domnitor al Țării Românești
Încă din copilărie, Neagoe Basarab a fost influențat profund de credința mamei sale, care i-a insuflat valorile creștine și virtuțile mântuitoare. Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitoria străbunicilor săi, a devenit o adevărată școală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe.
În acea perioadă, cu Voia lui Dumnezeu, la Mănăstirea Bistrița se retrăsese marele patriarh Nifon al Constantinopolului, chemat în Țara Românească de voievodul Radu cel Mare, în jurul anului 1502, pentru a reorganiza și întări viața bisericească.
De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a învățat tainele rugăciunii isihaste, evlavia și trezvia sufletului, învățătura și înțelepciunea lui Hristos, dobândind astfel o înaltă desăvârșire duhovnicească.
Neagoe Basarab a fost și un mare ctitor. A contribuit la reconstruirea bisericii vechii mitropolii din Târgoviște, capitala de atunci a țării, și la restaurarea mănăstirilor Tismana, Cozia și Snagov. De asemenea, a rezidit școala din Scheii Brașovului și a reparat și înzestrat cu daruri numeroase mănăstiri și biserici.
În timpul domniei sale a fost ridicată Mănăstirea Curtea de Argeș, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, locul unde se odihnesc astăzi rămășițele pământești ale voievodului. De acest monument se leagă celebra legendă a „Meșterului Manole” și a sacrificiului soției acestuia, Ana.
Există mai multe variante ale acestei legende, culese de Vasile Alecsandri, iar una dintre ele susține că Ana ar fi fost, de fapt, sora de lapte a lui Neagoe Basarab și fiica nelegitimă a lui Pârvu Craiovescu.
Ctitor al Mănăstirii Curtea de Argeș
Construită între anii 1514 și 1522, Mănăstirea Curtea de Argeș a fost o capodoperă arhitectonică a epocii, care s-a păstrat până în zilele noastre. Construcția îmbină motive bizantine, orientale (microasiatice și armenești), sârbești și occidentale. Sfințirea mănăstirii a avut loc la 15 august 1517.
Prin activitatea sa culturală, Neagoe Basarab a lăsat o moștenire profundă, influențând gândirea în Țara Românească pentru secole. El este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii sud-est europene, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”, considerată un veritabil tratat de diplomație.
Scrisă între anii 1519-1521 în slavonă, se crede că această lucrare monumentală a fost tradusă în limba română de către Udriște Năsturel pe la jumătatea secolului al XVII-lea. De altfel, există o copie atestată în limba română din anul 1654.
Neagoe Basarab a murit în data de 15 septembrie 1521, la vârsta de 39 de ani. A fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa.
Pe piatra sa de mormânt stă scris: „A răposat robul lui Dumnezeu, Io Neagoe Voievod și Domn al Țării Românești și al părților dunărene, în luna septembrie, 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei cărora Dumnezeu le va îngădui să vină după noi, să păzească acest mic adăpost și lăcașul oaselor mele, pentru a rămâne nestricat.”
Neagoe Basarab a fost un domnitor erudit și evlavios, un abil diplomat și un mare ctitor, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea culturală, politică și religioasă a Țării Românești. Prin realizările sale și prin lucrarea sa fundamentală, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”, domnitorul a lăsat o moștenire durabilă, influențând gândirea politică și religioasă a epocii și devenind o figură de referință în istoria românească.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
