Cu siguranţă e mişto să primeşti premii.

Mai ales când le primeşti pentru că eşti cel mai bun dintr-un anumit domeniu.

Nu mai zic, când e vorba de Cartea Recordurilor, parcă lumea începe să te privească altfel.

Dar pe băiatul ăsta pe care îl vei vedea mai jos, cred că lumea l-ar privi altfel chiar dacă n-ar fi fost în Cartea Recordurilor. L-ar fi privit altfel şi dacă ar lucra ca vidanjor în cel mai obscur sat din Vaslui.

El e Joel Miggler, are 22 de ani, este din Germania şi probabil nu va avea niciodată o slujbă decentă.

Nu din cauză că nu s-ar pricepe la nimic sau că e foarte leneş, ci că probabil nu l-ar angaja nimeni undeva unde ar putea fi văzut de alţi oameni.

Pentru că tipul are un hobby ceva mai…special.

Dacă unii oameni colecţionează timbre sau monede, ori fac figurine din hârtie, ei bine, lui Joel îi place să-şi facă găuri pe mutră. În urechi, în nas, în fălci, oriunde! Găuri să fie!

Încă de la 13 ani, Joel şi-a găsit această pasiune deosebită, când şi-a pus primul cercel în ureche. A simţit că asta trebuie să facă în viaţă.

Dar, cum era de aşteptat, lui Joel a început să i se pară banal să-şi tot pună cerceii în mod tradiţional, aşa că a trecut la nivelul următor.

A urmat prima gaură în faţă şi atunci şi-a dat seama că asta îi este menirea!

Publicitate

Acum, pe lângă cele nouă găuri pe care şi le-a făcut, Joel are 27 de cercei, 6 tatuaje, limba tăiată în două şi un semn de fier roşu pe fund.

• CITEŞTE ŞI:  Care este cea mai rece planetă din Sistemul Solar şi cât de joase sunt temperaturile în acest loc: Uranus

Joel a spus că, deşi e un proces dureros, a devenit dependent şi nu se poate opri, urmând să-şi mai facă câteva găuri.

gauri in

Acum poate să lingă o acadea fără să deschidă gura, lucru care, într-adevăr, e foarte tare.

gauri in

Cum mănâncă

Deşi trebuie să ia înghiţituri mici şi să aibă grijă ca mâncarea să nu-i cadă din gură, Joel spune că s-a obişnuit şi nu durează foarte mult o masă.

Mai ales că se poate spăla pe dinţi foarte uşor.

gauri in

Joel mai zice că oamenii se uită ciudat la el, însă nu-l deranjează, fiind mulţumit de felul în care arată.

gauri in

Mă aşteptam să scuipe în toate direcţiile şi să sune foarte ciudat atunci când vorbeşte. Totuşi pare ok.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.