Călătoriile interstelare sunt posibile dacă intrăm într-o dimensiune superioară, spun oamenii de știință

În filmul „Interstellar” din 2014, omenirea folosește o gaură de vierme situată lângă Saturn pentru călătoriile interstelare care au loc în doar câteva minute, în căutarea unei planete locuibile. De asemenea, în serialul SF „Stargate”, o rețea de găuri de vierme permite deplasarea instantanee între planete îndepărtate. „Star Trek” abundă, de asemenea, în găuri de vierme care conectează oameni și extratereștri în câteva secunde, în diverse colțuri ale galaxiei Calea Lactee.

Fie că sunt naturale sau artificiale, găurile de vierme par să fie portaluri ideale pentru a traversa distanțe enorme, care altfel ar necesita sute sau mii de ani, chiar și la viteza luminii. Acestea sunt descrise adesea ca niște „lifturi” cosmice, care ar putea oferi acces rapid la destinații interstelare. Oamenii de știință cred că, dacă am putea accesa dimensiunea superioară în care ar putea exista găurile de vierme, călătoria către stele ar putea deveni o realitate.

Există un obstacol major pentru călătoriile interstelare

Până în prezent, găurile de vierme există doar în teorie. Niciun telescop, accelerator de particule sau satelit nu a detectat vreodată o gaură de vierme. Cu toate acestea, ecuațiile matematice sugerează că o gaură de vierme ar putea fi la fel de reală ca o gaură neagră. În urmă cu 60 de ani, găurile negre erau considerate pură speculație, iar acum avem dovezi astronomice care confirmă existența lor.^[sursa]

În mod similar, unii astrofizicieni sunt de părere că dovezile pentru găurile de vierme ar putea fi descoperite odată cu avansarea tehnologiei noastre. În anul 1935, Albert Einstein și Nathan Rosen au demonstrat matematic existența unui pod spațiu-timp, denumit ulterior „pod Einstein-Rosen”, care sugerează posibilitatea unei scurtături între două puncte îndepărtate din Univers. În anul 1957, fizicianul John Archibald Wheeler a denumit această anomalie „gaură de vierme”, descriind o deformare a spațiu-timpului.

Conform teoriei relativității generale, spațiul și timpul sunt împletite într-o „țesătură” continuă. Aceasta se curbează sub influența masei corpurilor, cum ar fi planetele sau stelele, iar această curbură este ceea ce experimentăm ca gravitație.

Pentru a înțelege ce face o gaură de vierme, imaginați-vă o eșarfă întinsă pe care o furnică trebuie să o traverseze. Dacă eșarfa este pliată și capetele ei sunt conectate printr-un tub, furnica poate ajunge la celălalt capăt mult mai repede. Aceasta este o analogie pentru modul în care o gaură de vierme ar putea permite călătoria rapidă între două puncte îndepărtate din spațiu.

Deși găurile de vierme sunt ipotetice, unii teoreticieni sugerează că ele ar putea fi create prin combinarea materiei exotice cu o gaură neagră. Materia exotică este un concept teoretic, având proprietăți neobișnuite precum masa negativă și opunându-se gravitației. De asemenea, o teorie speculativă sugerează că cealaltă parte a unei găuri negre, care absoarbe toată materia și lumina, ar putea fi conectată la o „gaură albă” printr-o gaură de vierme, expulzând tot ceea ce intră în interiorul găurii negre.

Deoarece spațiul și timpul sunt inseparabil legate, călătoria printr-o gaură de vierme nu doar scurtează distanța în spațiu, ci și distorsionează timpul. Timpul poate accelera, încetini sau chiar să facă o buclă, permițându-ți să te afli într-un punct din trecut sau să vizitezi viitorul la ieșirea din gaură. Din perspectiva ta, călătoria ar putea dura doar câteva secunde, dar pentru un observator extern ar putea trece ani. Cu cât pliezi mai mult spațiu-timpul, cu atât vei parcurge distanțele mai repede; o deformație suficient de mare ar putea face ca întreaga călătorie să fie practic instantanee.^[sursa]

Fizica cuantică, o posibilă soluţie

Pentru a face călătoria prin găurile de vierme posibilă, fizicienii se îndreaptă spre fizica cuantică, care explorează comportamentul universului la scări microscopice. Teoreticienii cred că găuri de vierme microscopice, deși efemere, ar putea exista deja, formând parte din „spuma cuantică”. O tehnologie avansată ar putea prinde una dintre aceste găuri de vierme, să o mărească și să o stabilizeze pentru călătorii interstelare.^[sursa]

Să presupunem că o civilizație avansată creează o gaură de vierme stabilă. Odată ce te apropii de aceasta, prima provocare este gravitația intensă, care continuă să crească pe măsură ce te apropii. Deși nava ta special concepută rezistă acestor forțe, vei experimenta o distorsiune gravitațională intensă și efecte extreme ale forțelor de maree. Gravitația îndoaie lumina din jurul tău, creând imagini distorsionate și senzații ciudate din cauza deformării spațiu-timpului.

Un alt obstacol major este instabilitatea găurilor de vierme. Energia și materia necesare pentru a menține deschisă o gaură de vierme sunt colosale, iar găurile de vierme naturale ar colapsa aproape imediat după formare. Totuși, o civilizație avansată ar putea folosi materie exotică pentru a stabiliza gaura de vierme, un concept explorat de Kip Thorne și colegii săi într-o lucrare din anul 1988 care sugerează că găurile de vierme ar putea permite călătoria în timp.

Călătoria în timp prin găuri de vierme

Pentru a călători în timp, un capăt al găurii de vierme trebuie să fie accelerat până aproape de viteza luminii, ceea ce creează o diferență în trecerea timpului între cele două capete. Dacă intri prin capătul care se mișcă mai încet și ieși prin celălalt capăt, poți călători în trecut. Momentul exact al sosirii depinde de viteza de mișcare a capătului final.

Potrivit lui Thorne, mecanica cuantică ar putea explica ipotetic modul în care găurile de vierme ar putea fi folosite pentru a călători în timp. Totuși, această idee duce la paradoxuri, cum ar fi pierderea de informații pe parcursul călătoriei.

Deși în prezent nu putem experimenta direct cu găurile de vierme, Thorne este optimist că, într-o zi, vom putea testa aceste idei. Până atunci, spune el, „experimentele de gândire pot dezvălui aspecte profunde ale legilor naturii.”