Nimeni nu a reușit încă să călătorească în timp, cel puțin din câte știm noi, dar întrebarea dacă este posibilă călătoria în timp, cel puţin din punct de vedere teoretic, continuă să fascineze oamenii de știință.

După cum arată filme precum Terminator, Donnie Darko, Back to the Future (Înapoi în viitor) și multe altele, călătoriile în timp creează o mulțime de probleme pentru legile fundamentale ale Universului: dacă te întorci în timp și îți împiedici părinții să se întâlnească, de exemplu, cum poți exista pentru a te întoarce în timp?

Este o problemă monumentală, cunoscută sub numele de „paradoxul bunicului”, dar, în urmă cu câțiva ani, studentul la fizică Germain Tobar, de la Universitatea Queensland din Australia, a descoperit cum să facă în aşa fel încât călătoria în timp să devină posibilă excluzând astfel de paradoxuri.[sursa]

este posibilă călătoria în timp

Este posibilă călătoria în timp?

La nivel teoretic, călătoria în timp este posibilă, conform teoriei relativității generale a lui Albert Einstein. Această teorie sugerează că spațiul și timpul sunt legate într-un singur continuum spațiu-timp, iar masa și energia pot distorsiona acest continuum. Această distorsiune, cunoscută sub numele de curbură spațiu-timp, poate permite obiectelor să călătorească prin timp.

„Dinamica clasică spune că, dacă știi starea unui sistem la un anumit moment, acest lucru îţi poate spune întreaga istorie a sistemului. Cu toate acestea, teoria relativității generale a lui Einstein prezice existența buclelor temporale sau a călătoriilor în timp – în care un eveniment poate fi atât în trecut, cât și în viitorul lui însuși – întorcând teoretic studiul dinamicii pe dos.”, a explicat Germain Tobar.

• CITEŞTE ŞI:  Top 10 cele mai înalte statui din lume. Statuia Libertăţii nu se află în top 50 fără soclu

Ceea ce demonstrează calculele sale este că spațiul-timp se poate adapta potențial pentru a evita paradoxurile.

Pentru a folosi un exemplu de actualitate, imaginați-vă un călător în timp care călătorește în trecut pentru a opri răspândirea unei boli. Dacă misiunea lui ar avea succes, călătorul în timp nu ar avea nicio boală pentru care să se întoarcă în timp pentru a o învinge.

Lucrarea lui Tobar a sugerat că boala ar apărea totuși în alt mod, pe o altă rută sau printr-o metodă diferită, eliminând astfel paradoxul. Orice ar fi făcut călătorul în timp, boala nu ar fi fost oprită.

Lucrarea lui Tobar nu este ușor de aprofundat pentru cei care nu sunt matematicieni, dar analizează influența proceselor deterministe (fără niciun fel de hazard) asupra unui număr arbitrar de regiuni din continuumul spațiu-timp și demonstrează cum atât curbele închise în timp (așa cum a prezis Einstein) se pot potrivi cu regulile liberului arbitru, cât și cu fizica clasică.

„Matematica se verifică, iar rezultatele sunt demne de science-fiction.”, a declarat fizicianul Fabio Costa de la Universitatea din Queensland, care a supervizat cercetarea.

Cercetarea a atenuat problema cu o altă ipoteză, potrivit căreia călătoria în timp este posibilă, dar călătorii în timp ar fi restricționați în ceea ce fac, pentru a nu mai crea un paradox. În acest model, călătorii în timp au libertatea de a face orice doresc, dar paradoxurile nu sunt posibile.

Publicitate

În timp ce cifrele ar putea funcționa, îndoirea efectivă a spațiului și timpului pentru a ajunge în trecut rămâne evazivă. Mașinile timpului pe care oamenii de știință le-au conceput până în prezent sunt atât de sofisticate încât pentru moment există doar sub formă de calcule teoretice pe o pagină de hârtie.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea lui Frédéric Chopin şi povestea inimii sale, conservată într-un borcan

Chiar dacă trecutul este alterat, evenimentele se ajustează de la sine

S-ar putea să ajungem acolo într-o bună zi (Stephen Hawking a crezut cu siguranță că este posibil) și, dacă vom reuși, atunci această nouă cercetare sugerează că am fi liberi să facem orice dorim cu lumea din trecut, iar aceasta s-ar reajusta în consecință.

„Oricât ați încerca să creați un paradox, evenimentele se vor ajusta întotdeauna singure, pentru a evita orice inconsecvență. Gama de procese matematice pe care le-am descoperit arată că călătoria în timp cu liberul arbitru este posibilă în mod logic în Universul nostru, fără niciun paradox.”, a declarat Costa.

Cu alte cuvinte, dacă am încerca să schimbăm istoria, evenimentele s-ar reajusta în așa fel încât să nu se producă nicio modificare măsurabilă.

Acest răspuns implică ideea că există o singură linie temporală, care este consistentă și deterministă. Dar există și alte posibile soluții, cum ar fi ipoteza universurilor paralele. Aceasta presupune că există mai multe realități alternative, care se ramifică de fiecare dată când se produce o alegere sau o schimbare. Astfel, dacă am călători în trecut, am crea un nou univers, care ar fi diferit de cel original, dar nu l-am afecta pe acesta.

Aşadar, este posibilă călătoria în timp, cel puţin în teorie, dar nu este clară în practică. Există mai multe scenarii și ipoteze care încearcă să explice cum ar putea funcționa o mașină a timpului, dar niciuna nu este demonstrată sau acceptată de toți fizicienii. De asemenea, există mai multe provocări și dificultăți tehnice, etice și logice care ar trebui rezolvate înainte de a putea călători în timp.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.