Oamenii de știință explică de ce mersul devine mai greu odată cu vârsta

La fiecare pas, mușchii din jurul gleznei unui adult în vârstă lucrează mai mult decât ai crede. Efortul este real și măsurabil. Problema e că o parte din el nu se transformă în distanță. Datele biomecanice arată că greutatea la mers instalată progresiv derivă dintr-o reconfigurare neuromusculară defensivă.

Un studiu australian care a analizat datele de mișcare a 107 adulți sănătoși, cu vârste între 26 și 86 de ani, arată unde se duce energia care lipsește din pas. Explicația nu ține de lene și nici de o pierdere bruscă de forță. Ține de o decizie pe care organismul o ia fără să ne consulte. Măsurătorile confirmă că sistemul nervos central acceptă o reducere deliberată a lungimii pasului pentru a securiza poziția verticală în milisecunda contactului cu solul. Pentru a preveni căderile, sistemul nervos rigidizează articulația gleznei, sacrificând eficiența mișcării în favoarea stabilității. Astfel, aceste dificultăți de mers la vârstnici apar pentru că mușchii depun un efort mult mai mare la fiecare pas.

Deoarece eșantionul a exclus subiecții cu patologii articulare, analiza izolează strict adaptarea naturală, demonstrând că modificările de ritm apar independent de afecțiuni clinice precum artroza.

Siguranța în locul vitezei: cum se modifică biomecanica mersului

Înțelegerea acestui mecanism schimbă complet abordarea recuperării fizice la bătrânețe: antrenamentele clasice de forță devin ineficiente dacă nu sunt însoțite de exerciții specifice pentru echilibru muscular.

Studiul a fost condus de cercetători de la Universitatea Flinders și de la Universitatea din Canberra. Concluzia lor: îmbătrânirea este asociată cu o strategie de mers care pune „siguranța pe primul loc”.

Abordarea pune accentul pe stabilitate în locul vitezei și al eficienței energetice. Asta ajută la explicarea a două lucruri care merg de obicei împreună — faptul că persoanele în vârstă se obosesc mai repede și faptul că se confruntă cu un risc mai mare de cădere.

Analiza a scos la iveală diferențe mici, dar semnificative, legate de vârstă, în modul în care glezna și mușchii din jur gestionează fiecare pas. Nu e vorba de o prăbușire a mecanicii mersului, ci de o serie de ajustări discrete. Rezultatele sugerează că organismul renunță treptat la o parte din eficiența mișcării în favoarea menținerii stabilității și a poziției verticale.

Rolul gleznei în menținerea echilibrului la vârstnici

Autorul principal, dr. Cody Lindsay, expert în tehnologia sportului și exercițiilor fizice, explică de ce glezna e punctul critic: ea menține echilibrul și, în același timp, contribuie la propulsarea corpului înainte. Două sarcini care, la un moment dat, încep să se contrazică.

„Pe măsură ce îmbătrânim, corpul începe să privilegieze stabilitatea în detrimentul eficienței. Acest lucru ne ajută să ne menținem în picioare, dar face ca mersul să necesite un efort mai mare.”, spune dr. Lindsay, de la Flinders Caring Futures Institute.

Cercetătorii au constatat că adulții în vârstă sunt mai predispuși să activeze simultan mușchii opuși din jurul gleznei. Fenomenul are un nume: co-contracție. Acest mecanism, prin activarea simultană a mușchilor agoniști și antagoniști din jurul gleznei, crește rigiditatea articulației și, implicit, stabilitatea în momentele critice ale mersului.

Efectul imediat e util. Articulația gleznei devine mai rigidă, iar stabilitatea poate crește exact în momentul în care piciorul intră în contact cu solul — clipa în care mersul e cel mai vulnerabil. Numai că, spune dr. Lindsay, avantajul se plătește. Din punct de vedere biomecanic, este ca și cum ai apăsa simultan pe accelerația și pe frâna unei mașini: vehiculul este mai stabil pe traseu, dar motorul (mușchiul) consumă mai multă energie și obosește mult mai repede.

„Rigidizarea articulației face mersul mai sigur, dar înseamnă și că mușchii depun un efort mai mare fără a genera o mișcare înainte la fel de mare”, spune el.

Participanții în vârstă au generat, în plus, o forță de împingere mai mică la fiecare pas. Consecința se vede cu ochiul liber, chiar dacă mecanismul din spate nu: pașii lor erau mai scurți, iar viteza de mers era mai mică.

De ce obosesc mai repede persoanele în vârstă

Coautorul studiului, profesorul asociat Maarten Immink, coordonatorul Programului de Cercetare «Active Lives» din cadrul Institutului Caring Futures de la Universitatea Flinders, citește rezultatele ca pe semnul unei schimbări mai ample în felul în care organismul gestionează mișcarea.

„Sistemul nervos adoptă o abordare de tip «siguranță înainte de toate», compensând schimbările legate de vârstă prin favorizarea stabilității în detrimentul performanței”, spune profesorul asociat Immink.

Compensarea nu e gratuită, iar factura apare pe distanțe lungi și pe teren nesigur.

„Aceste schimbări pot, de asemenea, să sporească oboseala și să facă parcurgerea distanțelor mai lungi mai dificilă, reducând în același timp capacitatea de a-și reveni după împiedicări sau alunecări – un factor-cheie în cazul căderilor în rândul persoanelor în vârstă.”, adaugă el.

Partea care contează cel mai mult pentru viața de zi cu zi nu e viteza pierdută, ci ce se pierde odată cu ea.

„Chiar și schimbările treptate pot afecta încrederea și independența, iar oamenii pot observa că obosesc mai repede sau se simt mai puțin siguri pe picioare, mai ales pe teren accidentat.”, a completat Immink.

Exerciții recomandate pentru prevenirea căderilor

Rezultatele sugerează și posibile modalități de a ajuta oamenii să-și mențină mobilitatea pe măsură ce îmbătrânesc. Direcția propusă de cercetători corectează un reflex răspândit în programele de antrenament pentru vârstnici.

În loc să se concentreze doar pe dezvoltarea forței, spun ei, programele de exerciții fizice ar trebui să pună accentul și pe echilibru și coordonare — cu atenție la modul în care diferiții mușchi colaborează la fiecare pas. Contează, altfel spus, nu doar cât de puternic e un mușchi, ci și cu cine lucrează și când.

„Pentru persoanele în vârstă, acțiunile simple pot face diferența, inclusiv activitatea fizică regulată, exercițiile de echilibru precum tai chi, întărirea părții inferioare a picioarelor și activitățile care solicită coordonarea. A rămâne activ este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face oamenii, iar exercițiile mici, efectuate în mod constant, vă pot ajuta să rămâneți încrezători, mobili și independenți pentru mai mult timp.”, spune dr. Lindsay, de la Colegiul de Sănătate și Abilități al Universității Flinders.

Cercetătorii speră că descoperirile pot contribui la îmbunătățirea strategiilor de prevenire și reabilitare menite să reducă căderile și să susțină îmbătrânirea sănătoasă.

Unde se duce, de fapt, energia

Efortul suplimentar din primul paragraf nu dispare nicăieri. Se consumă în gleznă, între mușchi care trag simultan în direcții opuse, pentru a ține corpul drept într-o fracțiune de secundă în care piciorul atinge solul.

Corpul nu se strică. Negociază. Renunță la câțiva centimetri de pas și la puțină viteză, ca să cumpere stabilitate — un schimb rațional, atâta timp cât nu îl faci în locul mișcării, ci alături de ea. Dificultatea de a păși nu este, așadar, un simplu „defect” al îmbătrânirii, ci un compromis inteligent de supraviețuire al creierului. Provocarea nu este să anulăm acest instinct, ci să ajutăm corpul să nu depună tot efortul de unul singur.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU