Din când în când se poate întâmpla să apară câte un fir de păr acolo unde nu te aștepți. Dar să-ți crească păr în gingie chiar e o raritate, ceva aproape de neconceput. I s-a întâmplat, însă, unei femei din Italia.

Femeia s-a prezentat la medic cu această problemă în urmă cu câţiva ani. [Science Alert]

Medicii s-au mirat, au căutat prin arhive, nemaigăsind decât cinci astfel de cazuri în istorie, toate la bărbați.[Studiu]

Investigațiile au arătat că femeia suferea de ovare polichistice.

par in gingie

De ce creşte păr în gingie

În termeni comuni, hirsutismul gingival este o condiţie medicală care se manifestă prin creşterea unor fire de păr, asemănătoare genelor, în ţesuturile moi care pot fi identificate în cavitatea bucală.

Chiar și așa, tot este foare neobișnuit ca firele de păr, ca niște gene, să crească în gingie.

În mod normal, la femeile cu ovare polichistice, părul poate crește pe față, torace și membre.

Pacientei i s-au prescris atunci anticoncepționale și i-au fost îndepărtate chirurgical firele de păr din cavitatea orală.

Câtă vreme tânăra, atunci în vârstă de 19 ani, a luat anticoncepționalele, firele de păr au încetat să mai crească.



Numai că atunci când tratamentul a fost oprit, problema a reapărut.

De această dată mult agravată, firele de păr crescând în mai multe locuri în gingiile femeii.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

• CITEŞTE ŞI:  O creatură misterioasă și alte 100 de posibile specii noi, descoperite de cercetători la aproape 5.000 de metri adâncime

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.