Ce origine avea cu adevărat primul mare conducător al rușilor: a fost primul unificator al slavilor

Primul mare conducător al rușilor nu era de origine slavă. De fapt, mai mulți dintre primii lideri ai rușilor nu au fost slavi. Oleg, un războinic viking temut în toată Europa de Est, este considerat primul mare unificator al triburilor rusești și primul mare prinț al slavilor estici. Specialiștii susțin că vikingii suedezi, cunoscuți sub numele de varegi, au fost cei care au reușit să unească triburile slave, introducându-le în structuri statale și civilizându-le. Aceștia au dominat ca elită conducătoare și le-au dat slavilor numele de „ruși”, sub care sunt cunoscuți și astăzi.

Rușii nu se numeau „ruși” și trăiau în comunități arhaice

Rușii de astăzi descind din triburile slavilor estici, care au început să fie menționate în izvoarele istorice după migrațiile hunilor. Triburile războinice ale stepelor i-au împins pe slavi spre vest, forțându-i să-și părăsească așezările. Strămoșii direcți ai rușilor includ krivicienii, radimicienii, vaticienii, severienii și slavii din neamul Ilmen. Aceștia proveneau din regiunile sudice și estice ale zonei baltice și erau descriși ca fiind oameni înalți, cu pielea albă, părul blond și ochii albaștri.

Primele mențiuni despre aceste triburi apar în cronicile bizantine ale secolului al VI-lea. Istoricul Procopius din Caesarea, în vremea împăratului Iustinian, nota că slavii, numiți atunci anți și sclavini, au invadat regiuni din zona Carpaților, Dunărea de Jos și nordul Mării Negre, extinzându-se spre vest și Balcani. Ei au ajuns pe teritoriile de astăzi ale Ucrainei, României, Bulgariei, Serbiei, Bosniei, Muntenegrului, Kosovo și Macedoniei, atacând chiar și provinciile bizantine din Grecia.^[sursa]

Procopius îi descria ca fiind triburi fără o organizare statală clară, trăind într-o formă primitivă de democrație militară: „Aceste triburi, sclavenii şi antae, nu sunt conduse de un singur om, ci trăiesc într-un soi de democrație, unde toate deciziile sunt luate în comun. (…) Trăiesc în colibe modeste, îndepărtate una de alta, și își schimbă frecvent locul. Pleacă la război pe jos, purtând scuturi și sulițe, dar fără armuri. Unii nu au nici măcar o cămașă sau o mantie, ci își înfășoară trupurile în bucăți de postav, acoperind strict zonele intime. Sunt fără excepție bărbați înalți și voinici, cu părul nici foarte blond, dar nici întunecat, mai degrabă roșcat.”^[sursa]

Stăpâniți de adevărații ruși

Slavii estici au devenit cunoscuți sub numele de „ruși” abia în secolul al IX-lea, iar această denumire provine de la suedezi – adevărații ruși. Acest fapt este susținut nu doar de istorici occidentali precum Donald F. Logan și Frederic Durand, ci și de cercetători ruși, printre care A. A. Shakhmatov și S. Tomasivsky. Concluziile lor se bazează pe descoperiri arheologice și inscripții scandinave găsite atât pe actualul teritoriu al Rusiei, cât și în regiunile de origine ale vikingilor.

Mai exact, vikingii suedezi din Uppland și Gotland erau cunoscuți sub numele de „rus” sau varegi. Războinici și negustori neîntrecuți, aceștia au pătruns în teritoriile slavilor estici prin expediții comerciale și militare, căutând rute spre Constantinopol. „Vikingii care au părăsit Uppland și insula Gotland au urmat acest drum pe râuri și uscat, pătrunzând adânc în inima Europei răsăritene.”, a scris Donald F. Logan în Vikingii în istorie.

Într-o lume slavă fragmentată politic, suedezii au fondat colonii comerciale și fortărețe strategice. De aici, fie plecau la comerț în Bizanț, fie lansau expediții devastatoare pentru a captura sclavi, blănuri și alte bunuri valoroase. De altfel, în teritoriile slave, varegii au organizat piețe de sclavi, profitând de cererea uriașă din lumea musulmană și bizantină.

Vikingii suedezi și-au extins dominația, navigând pe Nipru, Volga și, în cele din urmă, ajungând pe Marea Neagră, până la Bizanț. Călătorul arab Ibn Rustah nota în secolul al IX-lea că varegii „trăiesc exclusiv din comerțul cu slavii”, confirmând influența scandinavă asupra regiunii.

Vikingii nu doar că i-au supus militar pe slavi, dar au devenit și conducătorii acestora, transformându-se în elita aristocratică a noilor formațiuni statale. Ei au fondat primele mari orașe ale rușilor – Kiev și Novgorod.

„Colonizarea vikingă a atins proporții impresionante: în regiunile dintre Vladimir și Iaroslav au fost descoperiți 7.729 de tumuli scandinavi, iar centrele vikingilor, precum Staraia Ladoga, Novgorod și Kiev, au devenit capitale conduse de dinastii suedeze timp de mai multe generații.”, a precizat istoricul Frederic Durand.

Cronica lui Nestor: suedezii au adus civilizația slavilor

Unul dintre cele mai importante izvoare istorice slave, Cronica lui Nestor, scrisă în secolul al XII-lea de un călugăr kievean, confirmă rolul vikingilor în organizarea slavilor estici. Inițial, suedezii i-au supus cerând tribut, dar ulterior au devenit cnezi – o clasă conducătoare scandinavă care a domnit peste slavi.

„Varegii de peste mare au pus tribut asupra ciuzilor, slavilor, merianilor, vesilor și crivicilor. Cei care fuseseră siliți să plătească tribut varegilor i-au alungat peste mare și, scăpați de dominația lor, au început să se cârmuiască singuri. Dar, neavând legi, au ajuns să se lupte între ei. Atunci și-au spus unii altora: Haideți să căutăm un prinț care să ne conducă și să ne judece după lege! Ca urmare, s-au dus peste mări, la rușii varegi. (…) Ciuzii, slavii, crivicii și vesii au spus varegilor: Țara noastră este mare și bogată, dar nu are rânduială. Veniți să ne cârmuiți și să domniți peste noi.”, scria Nestor.

Astfel, liderii varegilor nu doar că au organizat slavii sub autoritatea lor, dar le-au dat și numele sub care sunt cunoscuți până astăzi: ruși.^[sursa]

Misteriosul suedez care a unificat rușii

Primul conducător viking cunoscut al rușilor a fost Rurik, fondatorul dinastiei rurikovice, din care s-au tras toți țarii ruși până în secolul al XVII-lea. În anul 862, Rurik a întemeiat Novgorodul, dar după moartea sa, tronul nu i-a revenit fiului său, Igor, ci unui alt viking suedez misterios – Oleg.

Istoricii nu au reușit nici până astăzi să stabilească exact legătura dintre Rurik și Oleg. Cronica Vremurilor Trecute, cunoscută și sub numele de Cronica lui Nestor, afirmă că Oleg era o rudă a lui Rurik, însă nu precizează dacă era frate, văr sau cumnat. Este neobișnuit faptul că Oleg a preluat puterea, deși Rurik avea un moștenitor.

Totuși, cronicile medievale menționează că Rurik însuși l-a desemnat succesor, rugându-l să conducă în numele fiului său până la majorat. Cronica de la Novgorod susține, în schimb, că Oleg nu era decât un comandant de oști al lui Rurik, lăsat ca regent. Indiferent de originea sa exactă, Oleg s-a dovedit un lider remarcabil, atât ca strateg militar, cât și ca om de stat.

Oleg, primul mare conducător al rușilor

După ce a devenit conducătorul Novgorodului, Oleg și-a extins dominația printr-o serie de campanii militare, subjugând treptat triburile slavilor estici. În anul 882, a cucerit Smolenskul, iar apoi, printr-un vicleșug, a preluat controlul asupra Kievului, eliminându-i pe liderii scandinavi Askold și Dir.

Din acel moment, Oleg este menționat în cronicile vremii cu titlul de Mare Prinț. Prin cuceriri succesive, el a realizat pentru prima dată unificarea triburilor slavilor răsăriteni, care au ajuns să fie cunoscuți sub numele de „ruși”, după stăpânii lor scandinavi. Până în anul 907, a reușit să integreze și tribul drevlienilor, punând bazele Rusiei Kievene, primul stat puternic al slavilor de est.

Oleg a fost un lider ambițios, care și-a dorit să transforme noul său regat într-o adevărată putere imperială. Sub domnia sa, slavii estici au cunoscut una dintre epocile lor de aur, fiind guvernați de o elită vikingă disciplinată și războinică.

În anul 907, atras de bogățiile Bizanțului, Oleg a lansat o campanie de amploare împotriva Constantinopolului. Folosindu-și inteligența strategică, a reușit să ajungă la porțile capitalei bizantine, forțând împăratul să negocieze. Rezultatul a fost un tratat de pace și unul comercial, favorabil ambelor părți. Se spune că Oleg visa chiar să extindă dominația sa până în Scandinavia, dar moartea sa prematură a pus capăt ambițiilor sale.

Moartea învăluită în legendă

Oleg a murit în anul 912, iar circumstanțele decesului său au rămas un mister. Cea mai cunoscută legendă spune că un profet i-a prezis că va muri din cauza propriului cal. Pentru a evita această soartă, Oleg a ordonat ca armăsarul său să fie alungat. După câțiva ani, curiozitatea l-a făcut să întrebe de soarta animalului, iar când a aflat că murise, a vrut să vadă cu ochii lui rămășițele. Ajuns lângă craniul calului, un șarpe ascuns printre oase l-a mușcat, împlinind profeția.

În realitate, moartea lui Oleg pare să fi avut cauze mai pragmatice. Unele surse sugerează că a fost otrăvit, cel mai probabil la ordinul apropiaților lui Igor, fiul lui Rurik, care ajunsese la vârsta maturității și dorea să preia tronul. Astfel, domnia lui Oleg s-a sfârșit, dar moștenirea sa a rămas: el a fost primul mare unificator al rușilor și cel care a pus bazele statului kievean, ce avea să domine Europa de Est în secolele următoare.