Diadohii: succesorii lui Alexandru cel Mare și războaiele lor

Diadohii (care înseamnă „urmașii”) lui Alexandru cel Mare au luptat pentru controlul unui imperiu vast, întins din Grecia până în India, într-o serie de conflicte sângeroase.

Epoca diadohilor lui Alexandru cel Mare este una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria Greciei. O serie de generali ambițioși au încercat să obțină părți din imperiul lui Alexandru, ducând la formarea regatelor care au modelat lumea elenistică. A fost o perioadă marcată de intrigi, trădări și războaie neîncetate.

Moartea lui Alexandru cel Mare: Tensiunile se intensifică

Alexandru cel Mare a murit pe 11 iunie 323 î.Hr., în Babilon, probabil din cauza febrei tifoide. Înainte de a-și da ultima suflare, Alexandru a fost întrebat de generalii săi cui îi va reveni imperiul după moartea sa. Cu ultimele sale puteri, el a răspuns: „celui mai puternic”.^[sursa]

Alexandru a lăsat în urma sa cel mai mare imperiu pe care lumea antică îl văzuse vreodată, cuprinzând teritorii de la Marea Adriatică până la râul Indus și din Libia până în Tadjikistanul de astăzi. Totuși, majoritatea acestor teritorii erau recent cucerite și încă nesecurizate.

Moartea subită și timpurie a lui Alexandru a creat o criză majoră. Generalul macedonean nu petrecuse suficient timp consolidându-și domnia, lăsând imperiul fără un succesor pregătit. Această situație a aruncat imperiul într-un haos total.

Între anii 323 și 281 î.e.n., o serie de războaie au izbucnit între generalii macedoneni, cunoscute sub numele de războaiele diadohilor, după cuvântul grecesc „diadochos”, care înseamnă succesor.^[sursa]

Războaiele diadohilor: Lumea în haos

După moartea lui Alexandru, cei mai importanți generali și gărzi ale sale s-au reunit pentru a discuta despre viitorul imperiului. S-a convenit că succesorul va fi fie copilul nenăscut al lui Alexandru și al Roxanei (dacă avea să fie băiat), fie cumnatul lui Alexandru, Filip al III-lea.

Echilibrul de putere era însă fragil. Fiul lui Alexandru, care s-a născut și a fost numit Alexandru al IV-lea, era văzut de toți ca o marionetă. În acest moment, cel mai puternic om din imperiu era Perdiccas, care a preluat rolul de regent al imperiului până când Alexandru al IV-lea ar fi fost suficient de mare pentru a conduce.

Perdiccas se bucura și de avantajul legitimității, fiind desemnat responsabil de imperiu de însuși Alexandru, care îi dăduse inelul său înainte de moarte. Cu toate acestea, neîncrederea domnea între generali, iar Perdiccas era bănuit de toți și el îi bănuia pe toți.

Diverse responsabilități administrative au fost asumate de mai mulți oameni, dar cei mai influenți și rezistenți s-au dovedit a fi Ptolemeu, Antigon, Antipater, Seleucus și Lysimachus.

Raportul de forțe s-a schimbat imediat după asasinarea lui Perdiccas în anul 321 î.e.n. Până la acel moment, Ptolemeu reușise deja să ia Egiptul și să transporte în secret trupul lui Alexandru la Alexandria, consolidându-și astfel controlul asupra uneia dintre cele mai bogate și prestigioase părți ale imperiului.

De la Triparadisus la Ipsos

După moartea lui Perdiccas, diadohii s-au reunit la Triparadisus în anul 321 î.e.n. pentru a împărți imperiul. Această împărțire a demonstrat clar că fiecare diadoh avea propriile ambiții, deși imperiul rămânea formal unit sub numele lui Alexandru al IV-lea și Filip al III-lea. Antipater l-a înlocuit pe Perdiccas ca regent, dar a murit din cauza bătrâneții în anul 319 î.e.n.

Deceniile următoare au fost marcate de conflicte lungi și sângeroase între diadohi. Figura dominantă a acestor ani a fost Antigonus, care a rămas fidel ideii că cuceririle lui Alexandru puteau fi menținute unite sub conducerea sa. Antigon a avut succes, extinzându-și domeniul și devenind cea mai formidabilă putere a perioadei 320-301 î.e.n.

Pe măsură ce diadohii ambițioși erau eliminați unul câte unul, Cassander l-a asasinat pe Alexandru al IV-lea în anul 311 î.e.n., dând lovitura finală liniei de sânge a lui Alexandru. Înainte de asasinat, marii diadohi ai vremii semnaseră un tratat de pace care consfințea existența a patru regate separate: Ptolemeu în Egipt, Antigon în Asia, Cassander în Europa (Macedonia și Tesalia) și Lysimachus în Tracia. Seleucus, deși lăsat în afara tratatului, a păstrat controlul asupra Babilonului.

În anul 301 î.e.n., forțele aliate ale lui Cassander, Lysimachus și Seleucus s-au confruntat cu Antigonus și fiul său, Demetrius I Gonatas, la Ipsos, în Frigia. Bătălia de la Ipsos a fost decisivă pentru viitorul lumii elenistice. Antigonus a fost ucis, iar fiul său Demetrius a fugit. Lysimachus și-a extins regatul pentru a include Asia Mică, iar Ptolemeu a adăugat pământurile din sudul Siriei la regatul său.

După Ipsos

Urmările Bătăliei de la Ipsos, cea mai mare confruntare din războaiele diadohilor, au fost imense. Antigonus, ultimul dintre succesorii care credea în unitatea imperiului, a sfârşit tragic. Această bătălie a marcat și divizarea finală între Europa și Asia, care urmau să aibă destine separate.

După moartea lui Cassander, din cauza hidropiziei, în anul 297 î.Hr., Demetrius a încercat să preia pentru sine pământurile lui Cassander, în special Macedonia. Totuși, el a pierdut repetat bătălii și, în cele din urmă, a fost capturat de Seleucus în anul 285 î.Hr.

Lysimachus a continuat să se extindă. La un moment dat, el controla ferm Tracia, Macedonia și o mare parte din Asia Mică, dar a fost învins și ucis de Seleucus în bătălia de la Kouropedion, în 281 î.Hr. După această victorie, Seleucus a preluat teritoriile asiatice ale lui Lysimachus și s-a pregătit să invadeze Europa, cu intenția de a se întoarce în patria sa, Macedonia. Într-un mod neașteptat, însă, a fost asasinat de aliatul său, Ptolemeu Keraunos, un fiu al lui Ptolemeu care se aliase cu Seleucus.

Antigonus al II-lea Gonatas, nepotul lui Antigonus și fiul lui Demetrius, a profitat de anarhia care a urmat morții lui Seleucus și Lysimachus și a reușit să devină rege al Tesaliei și Macedoniei în 276 î.Hr. Astfel, Antigonus și-a asigurat ultima zonă neatribuită rămasă din fostul imperiu.

Aceasta a fost concluzia războaielor diadohilor. Lumea elenistică a fost stabilizată pentru următoarele câteva sute de ani, până la ascensiunea Romei. Dinastiile Antigonizilor, Ptolemeilor și Seleucizilor au dominat respectivele regiuni: Antigonizii în Macedonia, Ptolemeii în Egipt și Seleucizii în Siria, Mesopotamia și Iran.

Diadohii care au fondat cele trei mari dinastii elenistice

După cum am văzut, marile dinastii care au apărut după moartea lui Alexandru au fost Ptolemeii, Seleucizii și Antigonizii. Primele două au fost înființate de diadohii care au servit în armata lui Alexandru, în timp ce Antigonizii au fost întemeiați de Antigon II Gonatas, nepotul lui Antigon I Monophthalmos, unul dintre primii diadohi.

1. Ptolemeu I Soter

Ptolemeu I Soter a servit sub Alexandru cel Mare ca una dintre gărzile sale de corp și ca unul dintre cei mai de încredere consilieri. De asemenea, l-a însoțit pe Alexandru la oracolul din oaza Siwa.

După moartea lui Alexandru, Ptolemeu a devenit satrap al Egiptului sub domnia lui Alexandru al IV-lea și Filip al III-lea.

În anul 321 î.Hr., Perdiccas plănuia să mute trupul lui Alexandru în Macedonia pentru a fi înmormântat acolo, dar Ptolemeu a reușit să păcălească pe toată lumea și a furat trupul, aducându-l mai întâi la Memphis și apoi la Alexandria. Acolo, a construit un mormânt luxos în care Alexandru era venerat ca un zeu. Prin aceasta, Ptolemeu și-a consolidat legitimitatea domniei sale asupra Egiptului, deoarece Alexandru fusese anterior recunoscut ca faraon.

Ptolemeu a luptat în războaiele diadohilor, extinzându-și regatul cu Cipru, Cirenaica și Iudeea. A avut mulți copii și a devenit un mare patron al artelor și literelor. A construit Biblioteca și Muzeul din Alexandria, transformând orașul într-un centru al elenismului.

Ptolemeu a murit la vârsta de 85 de ani, în anul 282 î.Hr., lăsând în urmă un regat stabil, condus de dinastia sa până în anul 30 î.Hr., când ultimul său descendent, Cleopatra, a murit și regatul a fost absorbit de Roma.

2. Seleucus I Nicator

Seleucus I Nicator a luptat alături de Alexandru în cucerirea Asiei, ajungând comandant al Hypaspistai, o unitate militară de elită. După moartea lui Alexandru, Seleucus nu a obținut imediat o poziție de mare putere. Totuși, a devenit chiliarh și a fost plasat aproape de cel mai influent om al imperiului, Perdiccas. Seleucus a participat la asasinarea lui Perdiccas și, în schimb, a primit satrapia Babilonului.

Ca satrap, Seleucus s-a confruntat cu numeroase probleme interne, dar a reușit să mențină ordinea până în 316 î.Hr. În acel an, Seleucus a pedepsit un soldat al lui Antigonus care vizitase Babilonul, fără să ceară permisiunea. Antigonus a cerut o compensație monetară, dar Seleucus a refuzat și a fugit în Egipt.^[sursa]

În Egipt, Seleucus a coordonat acțiunile celorlalți diadohi împotriva lui Antigonus, care devenise între timp cel mai puternic dintre ei, și a luptat sub comanda lui Ptolemeu ca amiral în războiul pentru controlul Mării Egee. Profitând de o oportunitate, Seleucus a recucerit Babilonul, punând astfel bazele dinastiei Seleucide.

Între anii 311 și 309 î.Hr., Seleucus a luptat împotriva lui Antigonus în ceea ce a devenit cunoscut drept „războiul babilonian”, consolidându-și granițele în Siria. Ulterior, și-a îndreptat atenția către est, ducând războaie împotriva Imperiului Mauryan. La sfârșitul acestui conflict, Seleucus a câștigat 500 de elefanți de război și și-a fortificat frontierele estice.

Cei 500 de elefanți de război, câștigați de Seleucus în urma conflictului cu Imperiul Mauryan, au jucat un rol decisiv în Bătălia de la Ipsos din anul 301 î.Hr. După moartea lui Antigonus, Seleucus și-a consolidat puterea în Asia. În anii ce au urmat acestei bătălii, Seleucus a stabilit o dinastie de lungă durată, întemeind numeroase orașe, printre care cele mai importante au fost Seleucia Pieria, Laodicea în Siria, Antiohia și Apameia pe râul Orontes. În total, a fondat nouă orașe numite Seleucia, șaisprezece numite Antiohia și șase Laodicea.

Moartea lui Seleucus

Seleucus tocmai îl învinsese pe Lysimachus și se pregătea să invadeze Macedonia, unde spera să-și petreacă ultimele zile. Totuși, planurile sale au fost curmate brusc în 281 î.Hr., când a fost asasinat de aliatul său, Ptolemeu Keraunos. Fiul său, Antioh I, i-a succedat la tron. Regatul Seleucizilor a durat până în 63 î.Hr., când a fost cucerit de Imperiul Roman.

3. Antigonus I Monophtalmus

Antigonus a fost un veteran experimentat care a servit sub Filip al II-lea și a participat la cucerirea Imperiului Ahemenid sub conducerea lui Alexandru cel Mare. Datorită abilităților și experienței sale, Alexandru l-a numit comandant al unei părți importante a armatei sale.

După Bătălia de la Issus din anul 333 î.Hr., Antigonus a fost însărcinat să urmărească rămășițele armatei persane și să asigure controlul asupra Frigiei. La moartea lui Alexandru, Antigonus a reușit să își mențină influența asupra Frigiei și a continuat să-și extindă domeniul, ajungând să devină strategos (general) al Asiei după moartea lui Perdiccas și sub regența lui Antipater.

În deceniile care au urmat, Antigonus s-a dovedit a fi cel mai ambițios și mai puternic dintre diadohi. A preluat Babilonul de la Seleucus și a continuat să lupte pentru influență în Asia, Marea Egee și Grecia. În același timp, fiul său, Demetrius, devenea un general remarcabil. Antigonus a fost singurul care a încercat să reunească activ imperiul lui Alexandru cel Mare.

Însă puterea sa crescândă a determinat ceilalți generali macedoneni să formeze o coaliție împotriva sa. În anul 314 î.Hr., Cassander, Lysimachus, Ptolemeu și Seleucus s-au aliat împotriva lui Antigonus, declanșând un război haotic. În ciuda succeselor inițiale, Antigonus a fost învins în Bătălia de la Ipsos din anul 301 î.Hr., unde și-a pierdut viața. Demetrius, numit Poliorcetes pentru abilitățile sale în asedierea orașelor, a reușit să fugă.

Moștenirea lui Antigonus

După moartea lui Antigonus, Demetrius a cucerit regatul Macedoniei, dar a fost în cele din urmă capturat de Seleucus. În cele din urmă, fiul lui Demetrius, Antigonus al II-lea Gonatas, a recucerit Macedonia și a stabilit o dinastie durabilă, care a guvernat până la venirea romanilor în 168 î.Hr.

Diadohii care nu au reușit să stabilească o dinastie

Începând cu Perdiccas, primul regent al imperiului, și Antipater, cel de-al doilea, există o lungă serie de diadohi care nu au reușit să își stabilească propria dinastie și să asigure continuitatea liniei lor de sânge.

După cum am văzut, Perdiccas a fost asasinat în 321 î.Hr. Antipater a murit de bătrânețe în 319 î.Hr., dar, în mod surprinzător, nu l-a numit succesor pe fiul său, Cassander, ci pe Polyperchon, un ofițer care a preluat controlul asupra Macedoniei și a continuat să lupte pentru dominația regiunii până la începutul secolului al III-lea.

Fiul lui Alexandru cel Mare, Alexandru al IV-lea, a fost considerat succesorul legitim, dar nu a exercitat niciodată puterea reală. A fost asasinat în anul 309 î.Hr., la vârsta de 14 ani, de Cassander.

Filip al III-lea Arrhidaeus, fratele lui Alexandru, a avut probleme grave de sănătate mintală care l-au împiedicat să guverneze efectiv. Acesta a fost co-guvernator alături de Alexandru al IV-lea și s-a căsătorit cu Euridice, fiica lui Cynane și nepoata lui Filip al II-lea. Ambițioasa Euridice a încercat să extindă puterea lui Filip, dar în anul 317 î.Hr., s-au trezit într-un conflict cu Olimpia din Epir, mama lui Alexandru cel Mare. Olimpia i-a capturat, l-a ucis pe Filip și a forțat-o pe Euridice să se sinucidă.

Cassander

Cassander, fiul lui Antipater, a fost cunoscut pentru uciderea soției lui Alexandru, Roxana, și a fiului lor, Alexandru al IV-lea, precum și a fiului nelegitim al lui Alexandru, Heracles. De asemenea, a ordonat moartea Olimpiei, mama lui Alexandru.

Pentru a-și consolida pretențiile regale, Cassander s-a căsătorit cu Thessalonica, sora lui Alexandru. A domnit ca rege al Macedoniei între 305 și anul 297 î.Hr., dar regatul său a fost rapid destabilizat după moartea sa din cauza hidropiziei. Copiii săi, Filip, Alexandru și Antipater, s-au dovedit incapabili să mențină controlul, iar Macedonia a trecut în mâinile Antigonizilor.

Cassander a fondat orașe importante precum Tesalonic și Cassandreia și a reconstruit Teba, distrusă anterior de Alexandru.

Lysimachus

Lysimachus a fost un prieten apropiat al lui Filip al II-lea și a servit ca gardă de corp a lui Alexandru în timpul campaniei sale împotriva Imperiului Achaemenid. El a fondat orașul Lysimachia.

După moartea lui Alexandru, Lysimachus a guvernat Tracia. După bătălia de la Ipsos, el și-a extins teritoriul, care includea acum Tracia, partea de nord a Asiei Mici, Lidia, Ionia și Frigia.

Spre sfârșitul vieții, a treia sa soție, Arsinoe a II-a, a complotat pentru a asigura tronul fiului ei, forțându-l pe Lysimachus să-și ucidă fiul cel mare, Agathocles. Această crimă a provocat o revoltă în rândul supușilor săi, iar Seleucus a profitat de situație, invadând și ucigându-l pe Lysimachus în bătălia de la Kouropedion din anul 281 î.Hr.