În arhitectura otomană a puterii, dispariția unui suveran fără un moștenitor prezent fizic în fața armatei declanșa aproape matematic revolta trupelor sau un conflict civil pustiitor.
În anii 1840, la cancelariile imperiale din Viena au început să sosească memorii redactate într-o germană juridică impecabilă, care demascau metodic abuzurile administrației din Ardeal.