Zvonurile arătau că o motonavă ajunsă în Portul Constanța ar fi descărcat un grup de mercenari musulmani, luptători superinstruiți care trag din orice poziție, angajați de Ceaușescu în timpul ultimei sale vizite oficiale la Teheran.
Panica nu a fost întâmplătoare, iar zgomotul care a înghețat o țară întreagă a fost o iluzie fabricată cu o precizie frapantă. Totuși, arhitectura perfectă a controlului a cedat într-un singur punct, ascuns de ochii lumii.
În anii ’70 și ’80, România lui Nicolae Ceaușescu a construit în Libia spitale, bănci și infrastructură, trimițând mii de muncitori și specialiști în schimbul petrolului de care economia comunistă avea nevoie. În spatele „prieteniei” cu Muammar Gaddafi se afla, de fapt, un parteneriat pragmatic, profitabil, dar riscant.
Un dosar ținut strict secret luni de zile, un paradox geopolitic uluitor și documente pentru care Washingtonul era dispus să riște enorm. Anatomia unui act de trădare la cel mai înalt nivel și culisele fascinante ale relațiilor româno-americane de la finalul anilor '80.
