Frida Kahlo a fost o pictoriță mexicană, cunoscută în special pentru autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Viaţa sa, însă, a fost mult mai complexă.

Artista s-a născut în data de 6 iulie 1907, în Ciudad de Mexico. Tot acolo avea să-şi găsească şi sfârşitul, în casa părintească, cunoscută sub numele de Casa Albastră, devenită muzeu în prezent. A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta ea voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern.

Un copil bolnăvicios şi un accident cumplit

Frida a contractat poliomielită la doar şase ani. Acest lucru a făcut ca piciorul ei drept să se dezvolte altfel decât cel stâng, şi anume să aibă o formă mai subţire. Frida a purtat fuste lungi pe tot parcursul vieţii sale pentru a acoperi acest defect. Şi a făcut-o cu o mare eleganţă, fiind mereu atentă la hainele pe care le purta.

Pentru a-i grăbi recuperarea, tatăl ei a încurajat-o să practice mai multe sporturi, precum fotbal, înot sau chiar lupte greco-romane. Aceasta era o disciplină destul de neconvenţională pentru fete, în acele vremuri. Fata şi-a dat seama că şansa ei este educaţia. Astfel, Frida Kahlo s-a înscris la una dintre cele mai bune şcoli din capitala Mexicului, acolo unde erau primite doar 35 de eleve, iar ea a fost cea mai vocală şi isteaţă dintre ele. Acolo l-a întâlnit pentru prima dată pe pictorul mural Diego Rivera, venit în campusul şcolii pentru o lucrare. Frida a fost fascinată de el şi de talentul lui, mărturisindu-i unei prietene că se va mărita cu acesta. 

frida kahlo
Frida Kahlo, un simbol al eleganţei

În anul 1925, pe când avea 18 ani, Frida călătorea într-un autobuz, vehicul care s-a ciocnit violent cu un troleibuz. Adolescenta a suferit o fractură de coloană, una de claviculă, fracturi ale coastelor, fractură de bazin, piciorul drept şi umărul dislocat.

• CITEŞTE ŞI:  Poppaea Sabina, amanta şi soţia împăratului Nero, cea care l-a influenţat să facă lucruri oribile

Un drug de fier i-a străpuns uterul şi abdomenul, prin urmare, pictoriţa a fost condamnată la o viaţă fără copii, acest fapt provocându-i o suferinţă continuă. În total a suferit 35 de operații. Deși a rămas de trei ori însărcinată, a fost nevoită de fiecare dată să renunțe.

Frida Kahlo, o artistă a autoportretelor

A urmat o recuperare fizică îndelungată, fata fiind ţintuită la pat şi nevoită să găsească o ocupaţie cu care să-şi omoare timpul şi care s-o facă să uite de dureri. Părinţii au încurajat-o să picteze, iar, un an mai târziu, Kahlo termina primul ei autoportret.

frida khalo pictura
Cele două Frida (1939)

Frida Kahlo a pictat 143 de tablouri. Dintre acestea, 55 au fost autoportrete. „Mă pictez pentru că sunt atât de des singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine.”, a spus artista.

În timpul vieții, și-a expus operele în mari galerii din SUA și Franța. Muzeul Luvru i-a cumpărat una dintre lucrări, în anul 1939. Este vorba despre un autoportret intitulat „Cadrul” („The Frame”). Această operă a fost lucrare realizată de un artist mexican în secolul XX, cumpărată de celebrul și importantul muzeu francez.[sursa]

Frida Kahlo şi Diego Rivera, un mariaj toxic

Simţind nevoia unei păreri avizate, Frida Kahlo a reluat legătura cu Diego Rivera, rugându-l să-i evalueze arta. Experimentatul pictor a încurajat-o să continue.

N-a mai fost decât un pas până la începerea unei relaţii amoroase între cei doi. Mai mult decât atât, un an mai târziu, Frida şi Diego au decis să se căsătorească, în ciuda obiecţiilor părinţilor lui Kahlo. Ea avea doar 22 de ani, el 43.

Publicitate

În anul 1929, cei doi s-au căsătorit. În primii lor ani de mariaj, Frida şi Diego îşi mutau frecvent domiciliul, din cauza obligaţiilor profesionale ale lui Rivera. Astfel, au locuit în America, în oraşe precum San Francisco, New York sau Detroit.

• CITEŞTE ŞI:  Oamenii plătesc bani grei pentru a fi înmormântaţi pe Lună, iar acest lucru ar putea deveni îngrijorător

Căsnicia lor a fost presărată cu multe infidelități din partea ambilor. În timpul căsătoriei, Frida a avut numeroase aventuri atât cu bărbați, cât și cu femei. La rândul lui, Rivera a înșelat-o pe Frida cu sora ei mai mică, Cristina. Acest fapt a înfuriat-o atât de tare pe Frida Kahlo, încât a divorțat de Rivera. Cei doi s-au recăsătorit, însă, un an mai târziu. Cu toate că problemele dintre ei au continuat, Frida Kahlo și Diego Rivera au rămas împreună până la moartea artistei.

frida khalo
Frida Kahlo şi Diego Rivera (foto stânga)

Frida Kahlo, ultimii ani şi moartea

În anul 1950, starea de sănătate a pictoriţei s-a înrăutăţit considerabil. Asta deşi durerea care a urmat accidentului a fost constantă şi nu a părăsit-o niciodată.

Din cauza unei cangrene, medicii au fost nevoiţi să-i amputeze Fridei piciorul drept de la genunchi în jos. Acel moment i-a cauzat o depresie puternică, iar gândul sinuciderii a încolţit în mintea artistei.

Frida Kahlo a murit în 13 iulie 1954, la o săptămână după ce împlinise 47 de ani. Conform uneia dintre ultimele sale dorinţe, a fost arsă la crematoriu. Cu doar câteva zile înainte să se stingă din viață, îşi notase în jurnal: „Sper ca plecarea să fie veselă, și să nu mă întorc niciodată. Frida”.

Cauza oficială a decesului a fost o embolie pulmonară, deși s-a suspectat că ar fi murit în urma unei supradoze, mai mult sau mai puțin accidentală, chestiune care n-a fost lămurită niciodată, deoarece nu i s-a mai făcut autopsie.

frida kahlo diego y yo
„Diego y yo” – Frida Kahlo

La moartea ei, Diego Rivera a cerut ca toate hainele și obiectele personale ale artistei să fie strânse și sigilate în baie, iar camera să nu fie deschisă decât după 15 ani de la moartea lui. Abia la 50 de ani de la moartea artistei încăperea a fost deschisă. Odată cu ea, a fost prezentaţă lumii o nouă perspectivă asupra vieții atât de frumoase, dar dureroase a Fridei Kahlo.

• CITEŞTE ŞI:  10 fotografii dramatice, care îţi arată o altă faţă a Parisului

Succesul artistic din timpul vieții Fridei a fost relativ moderat. Faima și aprecierea ieșite din comun s-au produs abia la câțiva ani după dispariția ei din această lume. În anul 2021, tabloul Fridei intitulat „Diego y yo” (foto sus), un autoportret în care îi apare imprimat pe frunte chipul soțului Diego Rivera, a fost achiziționat la o licitație care s-a ținut în New York cu fabuloasa sumă de 34,9 milioane de dolari. Aceasta este cea mai scumpă operă de artă latino-americană din istorie.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.