Împărăteasa văduvă Cixi: condamnată pe bună dreptate sau discreditată pe nedrept?

Renumită pentru manipulare și cruzime, împărăteasa văduvă Cixi a rămas în istoria Chinei drept unul dintre cele mai controversate personaje. Dar este oare toată această ură pe deplin justificată?

În secolul al XIX-lea, dinastia Qing era măcinată de crize politice și economice, înfruntând incursiunile puterilor occidentale și provocarea tot mai serioasă a Japoniei. În fruntea acestui imperiu aflat în declin, Cixi, împărăteasa văduvă, a condus cu o mână fermă. Marcate de greșeli strategice și probleme copleșitoare, deciziile lui Cixi sunt adesea privite ca fiind factorul decisiv în căderea dinastiei.

Pentru majoritatea istoricilor occidentali, imaginea lui Cixi evocă figura unui despot care s-a agățat cu încăpățânare de putere și s-a opus reformei. Totuși, perspectivele revizioniste câștigă teren, sugerând că regenta a fost făcută țap ispășitor pentru prăbușirea dinastiei. Cum a reușit această „Doamnă Dragon” să schimbe istoria Chinei și de ce continuă să fie o figură atât de polarizantă?^[sursa]

Împărăteasa văduvă Cixi: drumul spre putere

Născută în anul 1835 ca Yehe Nara Xingzhen, dintr-o familie manciuriană influentă, viitoarea împărăteasă văduvă era considerată inteligentă și intuitivă, chiar dacă nu a beneficiat de o educație formală.

La 16 ani, și-a făcut intrarea în Orașul Interzis ca una dintre concubinele împăratului Xianfeng, pe atunci în vârstă de 21 de ani. Deși inițial a ocupat o poziție de rang inferior, ea a devenit favorită după ce i-a născut acestuia un fiu, Zaichun, viitorul împărat Tongzhi, în anul 1856. Apariția unui moștenitor promițător a adus o atmosferă festivă la curte, sărbătorită cu fast.

Dar, în afara zidurilor palatului, dinastia era slăbită de Rebeliunea Taiping (1850-1864) și de Al Doilea Război al Opiului (1856-1860). Înfrângerea în acest ultim conflict a obligat guvernul să semneze tratate de pace dezavantajoase, pierzând teritorii și fiind nevoit să plătească despăgubiri uriașe.

Împăratul Xianfeng, temându-se pentru siguranța sa, a fugit la reședința de vară de la Chengde, lăsând conducerea țării în mâinile fratelui său vitreg, prințul Gong. Umilit de dezastrul politic și militar, împăratul Xianfeng a murit în anul 1861, lăsând tronul fiului său de doar cinci ani.

Regența din spatele cortinei: Cixi preia frâiele puterii

Înainte de moartea sa, împăratul Xianfeng a stabilit ca opt oficiali să îl sfătuiască pe tânărul împărat Tongzhi până la majorat. Totuși, Nobila Consoartă Yi – viitoarea împărăteasă văduvă Cixi – a orchestrat o lovitură de stat, cunoscută sub numele de lovitura de stat Xinyou, alături de împărăteasa Zhen (prima soție a lui Xianfeng) și prințul Gong, pentru a prelua controlul puterii.

Astfel, cele două împărătese văduve au devenit co-regente, împărăteasa Zhen fiind cunoscută ca „Ci’an” („pace binevoitoare”), iar Consoarta Yi ca „Cixi” („bucurie binevoitoare”). Deși co-regente, protocolul impunea ca ele să conducă din spatele unei cortine, simbol al autorității lor în ședințele de guvernare – o tradiție adoptată și de alte femei conducătoare din istoria Chinei.

În mod oficial, Ci’an deținea o poziție superioară, dar neimplicarea sa politică a făcut ca Cixi să fie figura dominantă. Interpretările tradiționale au prezentat lovitura de stat și această ierarhie ca pe dovezi ale cruzimii lui Cixi, unii istorici acuzând-o că a forțat sinuciderea regenților numiți sau că le-a retras autoritatea. Criticii au subliniat, de asemenea, că Cixi a marginalizat-o pe Ci’an pentru a-și consolida puterea, indicând firea sa vicleană și manipulatoare.

În ciuda reputației sale controversate, eforturile împărătesei văduve Cixi de a moderniza China împreună cu prințul Gong nu pot fi trecute cu vederea. În anul 1861, ea a inițiat Restaurarea Tongzhi ca parte a Mișcării de autoîntăritură, un efort de a revitaliza imperiul în fața amenințărilor externe. Această perioadă scurtă de stabilitate a permis guvernului Qing să înăbușe Rebeliunea Taiping și alte revolte interne, dar și să îmbunătățească apărarea militară prin construirea unor arsenale inspirate din tehnologia occidentală.

Împărăteasa văduvă Cixi și reforma diplomatică a Chinei

Pe măsură ce criza amenința imperiul, diplomația cu puterile occidentale a început să se îmbunătățească sub conducerea împărătesei văduve Cixi, care încerca să reformeze imaginea Chinei în ochii lumii. A fost creat Consiliul de Afaceri Externe Zongli Yamen și, în același timp, Școala Tongwen Guan, unde se predau limbi străine, a deschis o fereastră către Occident.

În plan intern, reformele susținute de Cixi au redus corupția și au promovat funcționari competenți, indiferent de originea etnică, o îndepărtare notabilă de la tradiția curții imperiale.

Deși Cixi recunoștea talentele celor din jur, era cunoscută și pentru tendința de a-și suspecta colaboratorii atunci când aceștia deveneau prea influenți. Aceasta s-a manifestat în relația cu prințul Gong, aliatul său inițial în stabilizarea Chinei după moartea împăratului Xianfeng.

În calitate de prinț-regent, Gong a fost o figură centrală în reprimarea Rebeliunii Taiping din anul 1864 și a avut o influență semnificativă atât în Consiliul de Afaceri Externe, cât și în Marele Consiliu. Totuși, temându-se că el ar putea deveni prea puternic, Cixi l-a acuzat public de aroganță și i-a retras autoritatea în anul 1865. Deși Gong și-a recâștigat ulterior o parte din putere, relația cu Cixi a rămas tensionată și conflictuală.

Mașinăriile politice ale lui Cixi: de la împăratul Tongzhi la împăratul Guangxu

În anul 1873, Cixi și co-regenta Ci’an au fost forțate să predea puterea împăratului Tongzhi, devenit major. Însă tânărul împărat s-a dovedit nepregătit să conducă imperiul, oferindu-i lui Cixi ocazia să revină la regență. Moartea sa timpurie, în anul 1875, a creat o criză de succesiune, deoarece nu existau moștenitori direcți.

Profitând de această oportunitate, Cixi a intervenit pentru a-și impune nepotul de trei ani, Zaitian, ca succesor, proclamându-l fiul ei adoptiv – o decizie care a încălcat codul dinastiei Qing, potrivit căruia moștenitorul tronului nu trebuia să fie din aceeași generație cu împăratul anterior. Totuși, această alegere nu a fost contestată, iar copilul a fost înscăunat sub numele de împărat Guangxu în anul 1875, readucând-o pe Cixi la regență și oferindu-i control deplin asupra imperiului.

Cu această manevră de succes, Cixi a reușit să stabilizeze succesiunea și să sprijine continuarea Mișcării de autoîntăritură, care avea să întărească sectoarele economice ale Chinei sub conducerea lui Li Hongzhang. General și diplomat abil, Li a jucat un rol crucial în modernizarea armatei și marinei chineze, pentru a putea ține piept expansiunii Japoniei.

De la reformă la conservatorism: răsturnarea politică a împărătesei văduve Cixi

Chiar dacă Mișcarea de autoîntăritură părea să ducă China spre modernizare, Cixi a devenit tot mai reticentă față de influențele occidentale. Moartea neașteptată a co-regentei Ci’an în anul 1881 i-a permis să preia și mai mult controlul, punând presiune pe reformatorii pro-occidentali de la curte, inclusiv pe vechiul ei adversar, prințul Gong.

În anul 1884, Cixi l-a acuzat pe prințul Gong de incompetență, reproșându-i eșecul de a contracara atacurile franceze în Tonkin, Vietnam – o regiune aflată sub influența Chinei. Folosind această oportunitate, l-a înlăturat pe Gong din funcțiile sale cheie și i-a înlocuit pe susținătorii săi din Marele Consiliu și din Consiliul de Afaceri Externe cu aliați de încredere.

În anul 1889, Cixi și-a încheiat a doua regență, cedând oficial puterea împăratului Guangxu, ajuns la vârsta majoratului. Totuși, ea a rămas o figură esențială la curte, iar funcționarii imperiali îi cereau adesea sfatul, ocolindu-l pe împărat. Înfrângerea devastatoare a Chinei în Primul Război Sino-Japonez (1894-1895) a evidențiat însă și mai mult înapoierea militară și tehnologică a țării. De asemenea, acest eșec a deschis calea puterilor occidentale, care au început să exercite o presiune tot mai mare pentru concesii din partea guvernului Qing.

Conștient de necesitatea urgentă a reformei, împăratul Guangxu a lansat în anul 1898 un program radical de modernizare cunoscut sub numele de „Reforma celor o sută de zile”, susținut de reformiști precum Kang Youwei și Liang Qichao. Determinat să aducă schimbări profunde, Guangxu a plănuit chiar să o îndepărteze de la putere pe împărăteasa văduvă Cixi, cunoscută pentru poziția ei conservatoare.

Într-un gest decisiv, Cixi a orchestrat o lovitură de stat pentru a-l destitui pe împărat, punând astfel capăt brusc reformei. Mulți istorici consideră că, prin anularea acestor reforme promițătoare, conservatorismul lui Cixi a eliminat ultima șansă a Chinei de a se moderniza pașnic, contribuind direct la colapsul dinastiei.

Rebeliunea Boxerilor: începutul sfârșitului

În timp ce puterea era disputată la curtea imperială, societatea chineză devenea tot mai divizată. Pe fondul instabilității politice și al sărăciei accentuate, mulți țărani își îndreptau furia împotriva influențelor străine, pe care le considerau responsabile pentru declinul Chinei.

În anul 1899, o mișcare de rebeli cunoscuți de occidentali drept „boxeri” a izbucnit în nordul Chinei, atacând străinii și distrugând misiuni creștine. În iunie 1900, violențele au cuprins și Beijingul, unde legațiile străine au fost atacate. Curtea Qing, presată de tensiuni, a emis un decret prin care ordona tuturor armatelor să atace străinii. Sprijinul lui Cixi pentru rebeli s-a dovedit a fi o decizie fatală, declanșând o reacție internațională de proporții.

În august 1900, o alianță formată din opt națiuni – Germania, Japonia, Rusia, Marea Britanie, Franța, Statele Unite, Italia și Austro-Ungaria – a lansat o ofensivă asupra Beijingului. Alianța a eliberat cetățenii străini și creștinii chinezi prinși în mijlocul conflictului, dar trupele au jefuit capitala, forțând-o pe Cixi să fugă din oraș și să se refugieze la Xi’an.

Victoria alianței internaționale a culminat în septembrie 1901 cu semnarea Protocolului Boxer, un acord de pace care a impus condiții dure Chinei. Pedepsită cu o datorie enormă de peste 330 de milioane de dolari și cu interdicția de a importa arme timp de doi ani, China a fost slăbită financiar și militar. Pentru împărăteasa văduvă Cixi și dinastia Qing, Protocolul Boxer a marcat un punct de cotitură – o umilință istorică ce prevestea sfârșitul unui imperiu.

Prea puțin, prea târziu: Ultima luptă a împărătesei văduve Cixi

Rebeliunea Boxerilor a fost pentru mulți istorici momentul de neîntors, când dinastia Qing s-a arătat neputincioasă în fața presiunilor străine și a nemulțumirilor interne. Conștientă de greșelile sale, împărăteasa Cixi a lansat o campanie intensă, întinsă pe un deceniu, pentru a restaura imaginea Chinei și a recâștiga sprijinul internațional.

Astfel, de la începutul anilor 1900, ea a demarat seria de reforme cunoscută sub numele de „Noile Politici”, vizând educația, administrația publică, armata și guvernarea constituțională. Învățând din dureroasele înfrângeri militare, Cixi a stabilit direcții pentru transformare și a deschis calea către o monarhie constituțională.

În cadrul acestor reforme, vechiul sistem imperial de examene a fost înlocuit de educația de tip occidental, iar academiile militare au început să se răspândească în întreaga țară. Cixi a militat și pentru reforme sociale fără precedent în China, precum permiterea căsătoriilor între etnii Han și Manchu și abolirea legării picioarelor.

În ciuda bunelor intenții, aceste reforme au fost prea târzii pentru a opri declinul imperiului și, în schimb, au alimentat și mai mult nemulțumirile populare. Pe fondul creșterii mișcărilor anti-imperialiste și al revoluționarilor precum Sun Yat Sen, imperiul a fost aruncat din nou în haos.

În anul 1908, împăratul Guangxu a murit la doar 37 de ani – un deces despre care se crede că ar fi fost ordonat de Cixi pentru a preveni o schimbare de putere. Cu o zi înainte de propria moarte, împărăteasa a desemnat un succesor la tron: Pu Yi, strănepotul ei, care avea să devină ultimul împărat al Chinei. Moartea împărătesei văduve a marcat începutul sfârșitului pentru dinastia Qing, care avea să cadă odată cu Revoluția Xinhai din anul 1911.

Moștenirea împărătesei văduve Cixi: o figură controversată în istoria Chinei

Ca autoritate supremă a dinastiei Qing, deciziile greșite ale lui Cixi au provocat deseori haos în imperiu. Paranoia ei față de Occident și gestionarea defectuoasă a relațiilor diplomatice au culminat cu sprijinul ei pentru Rebeliunea Boxerilor, o mișcare care a adus țării rușine și pierderi uriașe. Luxul extravagant al Curții Interioare i-a atras reputația de conducătoare coruptă, risipitoare.

Imaginea ei ca o figură vanitoasă, obsedată de fotografii și stilul său de viață opulent continuă să capteze imaginația publicului. Cu o abilitate politică incontestabilă și o intoleranță feroce față de opoziție, Cixi și-a câștigat, fără îndoială, un loc în istoria Chinei drept o conducătoare controversată și manipulatoare.

Totuși, revizioniștii istorici o consideră și o victimă a circumstanțelor, similară cu destinul Mariei Antoaneta în Revoluția Franceză. În fața incursiunilor occidentale și a conflictelor interne, rolul său în Mișcarea de autoîntăritură, alături de Ci’an și prințul Gong, a contribuit la modernizarea Chinei după Al Doilea Război al Opiului. Mai mult, reformele inițiate în cadrul Noilor Politici au pus bazele unor schimbări sociale și instituționale importante după anul 1911.

Povestea dramatică a ascensiunii și decăderii unei astfel de figuri istorice fascinează întotdeauna. Dar a spune că Cixi a fost singura responsabilă de căderea dinastiei Qing ar fi o exagerare grosolană. La mai bine de un secol de la moartea sa, impactul ei continuă să fie dezbătut. Cu o înțelegere mai nuanțată, poate că istoria va reevalua rolul enigmaticei împărătese văduve Cixi și îi va oferi o perspectivă mai echilibrată.