Oraşul Interzis, cunoscut şi ca Palatul Imperial din China, este un complex arhitectonic unic în lume. Acesta se află în centrul Beijingului, slujind de-a lungul secolelor drept reședință a împăraților și a familiilor lor.

În anul 1987, UNESCO a declarat Orașul Interzis ca parte a patrimoniului mondial sub denumirea de „Palatulul imperial al dinastiilor Ming și Qing”, datorită importanţei sale în dezvoltarea culturii și arhitecturii chineze⁠.[UNESCO]

Construcţie şi detalii tehnice

Împăratul Yongle, cel de-al treilea împărat al dinastiei Ming, a mutat capitala de la Nanjing la Beijing, iar în anul 1406 a început lucrările la ceea ce avea să devină Orașul Interzis.

Construcția a durat 14 ani și a avut nevoie de peste un milion de muncitori şi circa o sută de mii de meşteri.

oraşul interzis
Intrarea în Oraşul Interzis

Oraşul Interzis este cel mai mare palat imperial din lume, ocupând o suprafaţă de circa 720.000 de metri pătraţi. Întregul complex imperial este înconjurat de un zid înalt de 12,5 metri și de un şanț de apărare care are 6 metri adâncime și 52 de metri lățime.

Complexul are 980 de clădiri, adăpostind pe lângă palate şi pavilioane, săli de recepţie, curţi interioare şi temple. Orașul Interzis este înconjurat pe trei laturi de grădini imperiale.

O legendă spune că Raiul Împăratului de Jad, conducătorul cerului și zeitatea supremă în taoism și în religia tradițională chineză, are 10.000 de camere, iar din respect pentru acesta împăratul Yongle a decis să construiască 9.999 de camere. Totuşi, în ziua de azi s-au păstrat păstrat 8.886 de camere.

• CITEŞTE ŞI:  O companie aeriană a rupt gura târgului cu uniformele sale haute couture

Designul Orașului Interzis, de la aspectul general la cel mai mic detaliu, a fost planificat meticulos, pentru a reflecta principii filosofice și religioase și, mai presus de toate, pentru a simboliza măreția puterii imperiale.

Pentru construcţia palatului, muncitorii au folosit lemnul unei specii de copac din sud-vestul Chinei, blocuri uriaşe de marmură și cărămizi de pavaj. De asemenea, blocuri de piatră de zeci de tone au fost aduse în Oraşul Interzis, în timpul iernii, turnându-se apă în faţa lor pentru un transport mai uşor.

oraşul interzis
Oraşul Interzis văzut din aer

Locuinţă pentru 24 de împăraţi

Oraşul interzis a fost casa a 24 de împărați. Dintre aceştia, 14 au provenit din dinastia Ming și 10 din dinastia Qing.  

Numele complet al complexului imperial este Zijin Cheng care înseamnă „Orașul Interzis Purpuriu”.

Publicitate

Conform tradiţiei, niciun om de rând nu avea voie să intre în palat, cu excepţia împăratului, care putea avea trei neveste principale, şase favorite şi 72 de concubine de rang mai mic. De asemenea, aveau voie în palat eunucii şi ceilalţi servitori care se ocupau de bunăstarea familiei imperiale.

Au existat însă împăraţi care au ajuns la 20.000 de concubine. Acestea purtau un fel de ecuson aurit ce conţinea numele şi data naşterii. De asemenea, unii dintre împăraţi au ajuns adevăraţi prizonieri ai acestei colivii aurite. Ani de zile nu au ieşit niciodată din perimetrul acestui complex.[sursa]

Oraşul Interzis a devenit muzeu

În anul 1912, odată cu abdicarea ultimului împărat al Chinei, Pu Yi, s-a încheiat şi istoria Oraşului Interzis.

Din anul 1925, Orașul Interzis a trecut în custodia Muzeului Palatului, a cărui vastă colecție de opere de artă și artefacte a fost construită din colecțiile imperiale ale dinastiilor Ming și Qing.

• CITEŞTE ŞI:  Biserica săpată într-un munte, la o înălţime de peste 2.500 de metri: Abuna Yemata Guh

Numărul total de elemente din colecția Muzeului Palatului se ridică la aproape 1,9 milioane de piese.

Dintre acestea, circa 340.000 de piese sunt de ceramică și porțelan de mare valoare, în jur de 50.000 de picturi, peste 1.000 de ceasuri mecanice vechi, 10.000 de obiecte ceremoniale din bronz dar şi aproximativ 30.000 de piese din jad, o piatră semi-preţioasă care ocupă un loc unic în cultura chinezească.

Muzeul Palatului este cel mai vizitat muzeu de artă din lume, având peste 15 milioane de vizitatori anual.

Vizionaţi în materialul video de mai jos un tur virtual în Oraşul Interzis

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.