Manualul controversat care a prezis căderea lui Ceaușescu. De ce a fost crucial asaltul asupra unei clădiri goale

Ce legătură poate exista între haosul din Decembrie 1989 și o carte de strategie publicată la Harvard cu 21 de ani înainte? O analiză a evenimentelor cheie, precum asaltul asupra sediului Comitetului Central, dezvăluie o logică rece, aproape matematică, ce pare desprinsă direct dintr-un controversat „ghid practic” pentru lovituri de stat.

Un „ghid practic” pentru răsturnarea guvernelor

În anul 1968, Harvard University Press publica o lucrare unică: Coup dʼÉtat. A Practical Handbook (Lovitura de stat – ghid practic). Autorul ei, Edward Luttwak, un specialist în strategie născut la Arad, se distanța de lucrări celebre pe aceeași temă, precum cele ale lui Gabriel Naudé sau Curzio Malaparte. Cartea lui Luttwak nu era o analiză teoretică, ci un manual explicit.

Concepută cu scheme simple și tabele cronologice, lucrarea explica metodic, aproape ca un instructor la tablă, cum se poate prelua puterea prin forță, ținând cont de un public-țintă format din militari. Așadar, a fost în România o lovitură de stat? Și dacă da, s-au inspirat autorii ei din acest manual? Deși o legătură directă este improbabilă, multe acțiuni par să urmeze instinctiv o logică descrisă perfect în paginile cărții.

Paradoxul dictatorului: de ce un sistem rigid este, de fapt, fragil

Contrar intuiției, Luttwak argumentează că o lovitură de stat este mult mai ușoară într-un regim totalitar decât într-o democrație. Sistemele democratice au puterea dispersată în multiple centre de decizie. Pentru a le cuceri, trebuie să preiei fiecare nod al unei rețele complexe.

Sistemele totalitare, în schimb, funcționează ca o mașinărie birocratică gigantică, dar centralizată. Totul este controlat dintr-un singur punct. Odată ce ai pus mâna pe manetele din centrul de comandă, întreaga mașinărie a statului, de la armată la administrație, începe să lucreze pentru tine, fără să tresară.

„O lovitură de stat se va efectua, deci, profitînd de acest comportament aproape mecanic… valoarea acestor leviere ține în mod precis de faptul că statul este în realitate o mașină.”, arată Luttwak.

Evenimentele din România par să confirme această teorie. Odată ce centrul de comandă de la București a fost neutralizat, restul țării a urmărit la televizor transferul de putere, iar uriașa mașinărie birocratică a continuat să funcționeze sub noii stăpâni.

Ținta reală: de ce ataci un simbol, nu o fortăreață?

Aici intervine cea mai importantă lecție a lui Luttwak, cea care explică de ce mulțimea s-a îndreptat tocmai spre sediul Comitetului Central. Manualul face o distincție clară între clădirile cu putere efectivă (cele cu pârghii de comandă reale) și cele cu putere simbolică.

Anumite edificii, deși inutile din punct de vedere strategic, întruchipează Puterea în ochii populației. Cucerirea lor funcționează ca un semnal decisiv pentru mase și pentru birocrația nehotărâtă. Este un gest similar cu focurile de armă, mai mult simbolice decât eficiente, trase de crucișătorul Aurora spre Palatul de Iarnă sau cu asaltul Bastiliei.

„Există… anumite edificii simbolice care pot juca un mare rol în faza de tranziție… devenind stăpîni acestor simboluri, ne vom asigura concursul nehotărîților. Oricît de inutile ar părea din punct de vedere material, aceste edificii trebuie neapărat cucerite datorită marii lor valori simbolice.”, mai arată Luttwak.

Luttwak menționează chiar și un exemplu concret: lovitura de stat din Ghana (1966), unde conspiratorii au luat cu asalt palatul prezidențial, deși președintele nu se afla acolo. Au înțeles că stăpânirea acelui simbol era esențială pentru a câștiga susținerea populației.

Decodarea strategiei: manual vs. realitate

Mai jos am extras esența argumentului, punând în oglindă conceptele teoretice din manualul publicat la Harvard și aplicarea lor practică, aproape identică, în timpul evenimentelor din România.

Comitetul Central: o manevră de manual care a prezis căderea lui Ceaușescu

Privind retrospectiv, exact asta s-a întâmplat în Decembrie 1989. Asaltul nu a vizat în primul rând clădiri cu funcții militare sau de comunicații esențiale, ci simbolurile supreme ale puterii comuniste: sediul Comitetului Central al PCR și, ulterior, sediile comitetelor județene de partid.

Chiar dacă în interior mulțimea a găsit birouri goale și fișete pustii, cucerirea acelor ziduri a avut un rol psihologic devastator pentru vechiul regim. Pentru milioanele de români care priveau la televizor, imaginea oamenilor în balconul Comitetului Central a fost dovada de necontestat că puterea a fost răsturnată. Semnalul fusese trimis. Lovitura, fie ea instinctivă sau plănuită, își atinsese obiectivul simbolic.