Când vorbim despre moarte, obișnuim să spunem lucruri precum „este o realitate a vieții”. Însă perspectiva noastră se schimbă radical atunci când ne confruntăm cu iminenta posibilitate de a înceta să existăm. Într-un astfel de moment, cât de siguri putem fi că nu am face orice pentru a mai câștiga puțin timp?
Potrivit neurocercetătorului Ariel Zeleznikow-Johnston, întrebarea „Cât de mult ați dori să trăiți?” are un răspuns surprinzător de constant. Majoritatea oamenilor sănătoși declară că și-ar dori să trăiască cu 10 ani mai mult decât speranța medie de viață estimată statistic. Mai interesant este că această dorință nu scade odată cu înaintarea în vârstă.
„Dacă trecem dincolo de sondajele efectuate pe persoane relativ sănătoase și îi întrebăm pe cei aflați în pragul morții – pacienți din ospicii sau bolnavi terminali de cancer incurabil, de exemplu – aproximativ 70% dintre aceștia raportează că au în continuare o dorință foarte puternică de a trăi”, a explicat Zeleznikow-Johnston.[sursa]
Putem trăi veșnic?
Dar ce-ar fi dacă am putea întârzia inevitabilul? Dacă am putea captura esența unei persoane – modul său de gândire, amintirile și trăsăturile unice – și să le stocăm până când tehnologiile viitorului ar putea să o readucă la viață? Acesta este unul dintre conceptele fascinante explorate de Zeleznikow-Johnston în cartea sa, The Future Loves You: How And Why We Should Abolish Death (Viitorul te iubește: Cum și de ce ar trebui să abolim moartea).
Abolirea morții este o idee radicală, iar la început autorul a întâmpinat scepticism. Totuși, după lansarea cărții, un sondaj propriu a arătat că ideea atrage atenția comunității științifice.
„Am întrebat comunitatea neuroștiințifică ce crede despre posibilitatea conservării creierului. Opiniile au fost foarte variate. Unii au spus: ‘Da, cred că ar putea funcționa.’ Alții, dimpotrivă, au fost categorici: ‘Absolut nu.’ Totuși, probabilitatea mediană estimată – șansa ca tehnologiile actuale să permită o emulație completă a creierului – a fost de aproximativ 40%.”, a explicat Zeleznikow-Johnston.
Cercetătorul crede că acest procent va crește odată cu avansurile în neuroștiințe, cum ar fi implanturile cerebrale și emulațiile creierului.
Cheia este connectomul
Cum ar putea arăta, mai exact, această conservare a creierului? În cartea sa, autorul explică faptul că există deja cel puțin o procedură bine concepută pentru conservarea creierului, care oferă o posibilitate credibilă de a amâna moartea pe termen nelimitat. Totul se concentrează în jurul conectomului – harta completă a conexiunilor neuronale din creier.
Conservarea conectomului ar putea fi primul pas către o formă de nemurire. În timp ce tehnologia necesară pentru a „trezi” un creier conservat nu există încă, progresele rapide din domenii precum inteligența artificială și neuroștiințele oferă speranță că, într-o zi, acest scenariu ar putea deveni realitate.
Ce este, de fapt, un connectom?
Conceptul a fost popularizat pentru prima dată în anul 2010 de Sebastian Seung, care a susținut celebrul discurs TED I Am My Connectome. De atunci, ideea a devenit o piatră de temelie în cercetările privind îmbătrânirea, durata de viață, dezvoltarea și bolile neurologice. Însă, mai exact, ce înseamnă?[sursa]
„Connectomul este ideea că fiecare persoană are un set unic de conexiuni între celulele creierului său – între neuroni – care codifică amintirile, personalitatea și trăsăturile sale unice, diferite de ale oricui altcuiva. Ansamblul acestor conexiuni se numește connectomul tău.”, a explicat neurocercetătorul Ariel Zeleznikow-Johnston.
Termenul a fost inspirat de complexitatea genomului, iar comparația este potrivită: cartea lui Zeleznikow-Johnston, The Future Loves You, evidențiază că „ar fi nevoie de stelele din 10.000 de galaxii pentru a egala numărul de sinapse care alcătuiesc un connectom uman”.
Cartografierea creierului: o misiune titanică
Cartografierea întregului connectom uman rămâne una dintre cele mai ambițioase provocări științifice. Deși cercetătorii au reușit să cartografieze conectomul larvei de muscă de fructe, tehnologia necesară pentru a realiza acest lucru la oameni este mult mai complexă.
Procesul presupune cartografierea creierului „felie cu felie”. Cu ajutorul tehnologiilor avansate de imagistică și inteligență artificială, oamenii de știință pot asambla, teoretic, aceste secțiuni pentru a recrea o hartă completă a creierului.
Zeleznikow-Johnston afirmă că, dacă tehnologia va avansa suficient, connectomul ar putea fi extras dintr-un creier uman la până la 36 de ore după moartea cardiacă. Acest lucru este posibil deoarece conexiunile sinaptice – esențiale pentru identitatea unei persoane – rămân intacte timp de cel puțin 15 minute după deces, iar degradarea este suficient de lentă pentru a păstra informații semnificative până la 36 de ore.
Moartea teoretică a informației
Acest concept deschide o dezbatere fascinantă despre ce înseamnă moartea. Din această perspectivă, creierul este văzut ca un sistem de informații stocate, similar cu datele într-un computer defect. Moartea teoretică a informației este definită ca momentul în care tehnologia nu mai poate recupera aceste date – adică connectomul – pentru a „readuce la viață” o persoană.
Un astfel de proces ar putea schimba radical percepția noastră despre moarte. Dacă un pacient declarat în moarte cerebrală ar putea fi „reconstruit” prin emulația conectomului său, mai poate fi considerat cu adevărat mort? Deja există exemple medicale care ne oferă o perspectivă asupra acestei idei: pacienți aflați în hipotermie extremă, în care activitatea cerebrală se oprește complet, pot fi „încălziți” și readuși la viață. Următorul pas logic ar putea fi revenirea din moarte prin reconstrucția informațiilor creierului.
„Dacă cineva doarme, știm că se poate întoarce. Dacă este sub anestezie, știm că se poate întoarce. Întrebarea este: care este limita absolută a momentului în care o persoană nu mai poate fi readusă?”, a explicat Zeleznikow-Johnston.
Digitizarea connectomului: un pas către nemurire
Dacă am putea digitaliza connectomul uman, acest lucru ar deschide calea către emulația completă a creierului. În teorie, ar fi posibil să „recreăm” conștiința unei persoane chiar și atunci când corpul său nu mai este viabil. Prin definiția morții teoretice a informației, aceasta ar putea fi considerată o formă de nemurire.
Cum s-ar putea realiza acest lucru? Zeleznikow-Johnston explorează această întrebare în detaliu în cartea sa The Future Loves You: How And Why We Should Abolish Death, oferind indicii despre viitorul tehnologiilor care ar putea transforma această idee în realitate.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
