Regina Kay Walters a trăit doar 14 ani, însă povestea sa este cu adevărat înfiorătoare. Copila a sfârşit în mâinile unui criminal în serie periculos, care a luat vieţile a circa 50 de persoane.

Deşi a fugit de acasă într-o furie de adolescentă neînţeleasă, Regina Kay Walters avea toată viaţa înainte. Avea chiar şi un iubit, pe nume Ricky Lee Jones, cu care se înţelegea de minune.

Regina Kay Walters s-a născut pe 5 mai 1975, în oraşul Pasadena, din statul american Texas. Nu avea o viaţă uşoară acasă, aşa că a decis să ia viaţa în piept şi să plece către un viitor mai bun. Nici prietenul său, Ricky Jones, nu o ducea mai bine. Avea 18 ani, însă ajunsese să crească într-un cămin al Serviciului de Protecţie a Copilului alături de fraţii săi, după ce au fost daţi afară de părinţi.

Ricky avea 18 ani atunci când a început să se întâlnească cu Regina. Deşi era în evidenţele poliţiei pentru fapte mărunte, Ricky era descris de cunoscuţi ca fiind un tip blând şi atent cu Regina.

regina kay walters
Regina Kay Walters, într-un moment fericit din viaţa sa

Cei doi păreau a fi cu adevărat îndrăgostiţi, iar problemele din familie i-au făcut să-şi dorească să înceapă împerună o nouă viaţă. Astfel, au decis, în luna februarie 1990, să plece în Mexic. În schimb, au dat peste Robert Ben Rhoades.

Cine a fost Robert Ben Rhoades

Robert Ben Rhoades s-a născut într-un orăşel din Iowa, SUA, în anul 1945. După ce a absolvit liceul, a decis să urmeze o carieră militară, la fel ca tatăl său, şi s-a înrolat în Marina Militară. După ce Robert s-a înrolat în armată, tatăl său a fost arestat după ce a molestat o fată în vârstă de 12 ani. În timp ce aştepta procesul, tatăl lui Robert s-a sinucis. Din păcate, băiatul a moştenit gena tatălui.

• CITEŞTE ŞI:  Jeffrey Dahmer, criminalul canibal care a luat vieţile a 17 tineri

„Cariera” de infractor a lui Robert a început cu fapte mărunte, precum bătăi şi accidente rutiere. După ce a intrat în Marină, însă, Robert Ben Rhoades a comis un jaf şi a fost dat afară în anul 1968. A încercat apoi să intre în Poliţie, însă a fost respins din cauza cazierului. În schimb, s-a făcut şofer de camion.

Nici relaţiile amoroase ale lui Robert nu erau un succes. A fost căsătorit de trei ori, divorţând de fiecare dată cu scandal. Fostele sale soţii l-au descris ca fiind un tip abuziv, atât verbal, cât şi fizic. Se pare că excitat de suferinţa femeilor.

robert ben rhoades
Robert Ben Rhoades într-un echipament pentru anumite înclinaţii sexuale ce implică durere (BDSM)

Fiind şofer de camion, a început să ia la ocazie diferite persoane, constatând că acesta este contextul potrivit în care îşi poate pune în practică gândurile criminale. De aceea a fost numit The Truck Stop Killer.

Robert Ben Rhoades făcuse deja numeroase victime atunci când s-a întâlnit cu Regina şi Ricky. Poliţia avea să afle aceste lucruri mult mai târziu.

Regina Kay Walters, ultima victimă a lui Robert Ben Rhoades

Regina şi Ricky făceau autostopul pentru a ajunge la destinaţia mult visată. Ghinionul lor a fost ca cel care a oprit să fie tocmai Robert Ben Rhoades. La scurt timp după întâlnire, Robert l-a ucis pe Ricky, scăpând de cadavru. Pentru Regina, însă, avea un alt plan.

Publicitate

Rhoades şi-a modificat o parte a camionului, pe care l-a transformat într-o cameră a torturii mobilă. Acesta avea să devină iadul Reginei pentru următoarele săptămâni, perioadă care a început cu uciderea lui Ricky în faţa sa.

Regina Kay Walters a stat aproape o lună în temniţa improvizată din camion, în care se făcea accesul printre scaunele din faţă. Robert Ben Rhoades montase cătuşe de tavan, iar victimele sale rămâneau neputincioase în faţa lui.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea misterioasă a lui Natalie Wood, fosta iubită a lui Elvis

Rhoades a torturat-o şi a abuzat-o sexual pe tânăra Regina, căreia i-a tăiat părul. Dincolo de asta, Robert l-a implicat şi pe tatăl fetei, pe care l-a sunat de la un telefon public, spunându-i: „I-am făcut nişte modificări. I-am tăiat părul.” Într-un final, criminalul i-a spus tatălui Reginei că a abandonat-o într-un hambar, atunci când acesta l-a întrebat dacă fata mai este în viaţă.

regina kay walters
În stânga, ultima fotografie cu Regina Kay Walters, iar în dreapta criminalul Robert Ben Rhoades după ce a fost arestat

Într-adevăr, Regina era într-un hambar. Iar o fotografie cu ea, speriată, ţinând mâinile în faţă în semn de teroare de ce urma să se întâmple, avea să devină extrem de cunoscută.

Trupul neînsufleţit al fetei avea să fie găsit de un fermier. Bărbatul a dat o ultimă tură prin hambar, pregătindu-se să-l ardă. La scurt timp, şi-a dat seama că se află într-o scenă a crimei şi a chemat poliţia.

Robert Ben Rhoades a fost arestat pe 1 aprilie 1990. Unui poliţist din Arizona i s-a părut suspect camionul lui Rhoades. Verificându-l, a dat peste o femeie ţinută captivă în interior, legată la fel ca tânăra Regina. Rhoades avea asupra sa un pistol, însă poliţistul a reuşit să-l reţină. Astfel, Rhoades a intrat în atenţia autorităţilor. A fost arestat şi acuzat de vătămare corporală, agresiune sexuală şi lipsire de libertate. Însă poliţiştii şi-au dat seama ulterior că aveau în faţa lor un criminal în serie.

„Sunt procuror din anul 1979, însă aceasta a fost una dintre rarele momente în care acuzatul care a intrat în faţa instanţei părea a fi diavolul în persoană. Încă mi se ridică părul de pe braţ când vorbesc despre el.”, spunea Steve Smith, procurorul de caz care l-a anchetat pe Rhoades.

• CITEŞTE ŞI:  Issei Sagawa, canibalul care şi-a mâncat prietena şi nu a făcut închisoare

Robert Ben Rhoades a fost condamnat la două pedepse consecutive de închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată. Deşi se crede că a ucis circa 50 de persoane între anii 1975-1990, Rhoades a fost condamnat doar pentru trei dintre crimele sale. În prezent, îşi execută pedeapsa la Penitenciarul Menard, din oraşul Chester, Illinois.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.