Sferele de piatră din Costa Rica reprezintă un alt mister pe care ştiinţa modernă nu-l poate explica.

În anii ’30 muncitorii unei companii care plantau bananieri au descoperit numeroase sfere de piatră în mijlocul junglei, în Costa Rica. S-a raportat pentru prima dată existenţa sferelor în secolul al XIX-lea. De atunci, au fost descoperite sute de astfel de pietre.[Atlas Obscura]

Cele mai mici au dimensiunea unei mingi de tenis, cu un diametru de câţiva centrimetri, în timp ce cele mai mari sunt de mărimea unei maşini mici, cântărind şi 15-16 tone şi având un diametru de circa 2,5 metri.

sferele de piatră din costa rica

Teorii privind sferele de piatră din Costa Rica

Se crede că au fost sculptate între 200 î.Hr. și 1600 e.n., însă nu se știe cum și de cine.

O cercetătoare a explicat că sferele mai mari „erau realizate de cei mai buni meşteri, acestea fiind aproape perfecte. Măsurătorile efectuate cu panglica de oţel şi cu firul cu plumb pentru a determina diametrul nu au scos la iveală vreo imperfecţiune.“

Sferele sunt aproape perfecte, fiind afectate de trecerea timpului şi condiţiile meteo. Sunt făcute din granit în marea lor majoritate și cele mai multe au fost descoperite de-a lungul râului Terraba. Multe dintre bile s-au dovedit a fi aliniate, formând linii drepte şi curbe, precum şi triunghiuri şi paralelograme.

S-a descoperit că un grup de patru bile era aranjat în aşa fel încât să formeze o linie orientată spre nordul magnetic.

sfere costa rica1

Acest lucru a condus la speculaţii că ele ar fi fost aranjate de persoane familiare cu utilizarea busolelor magnetice sau aliniamentelor astronomice.

• CITEŞTE ŞI:  Roverul Curiosity a spart o stâncă de pe Marte și a găsit o surpriză uriașă

Din păcate, majoritatea acestor alinieri au fost distruse atunci când bilele au fost mutate din locurile lor iniţiale. Astfel, acurateţea măsurătorilor realizate cu aproape 50 de ani în urmă nu poate fi verificată.

sfere costa rica2
sferele de piatră din costa rica
Unele sfere sunt îngropate, fiind descoperite intacte

Nimeni nu poate să explice cu certitudine scopul iniţial pentru care au fost făcute aceste sfere. Ele ar fi putut să constituie un semn al poziţiei sociale sau al importanţei unui şef de trib sau a unui sat.

De asemenea, este posibil ca ele să fi fost simboluri religioase sau ceremoniale. Potrivit legendelor locale, existau în acele timpuri poțiuni magice ce puteau să modeleze piatra ca pe un burete.

Publicitate

Alte legende vorbesc despre faptul că pietrele ar aparține uriașilor ce trăiau în zonă.

Totodată, amatorii de teorii conspiraţioniste consideră că sferele sunt o hartă stelară, lăsată de entități extraterestre.



Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.