Relaţia dintre oameni şi animale este foarte veche, iar acum a trecut la nivelul următor.

Asta înseamnă că există animale extrem de bogate, care au mai mulţi bani decât cei mai mulţi dintre noi visează să aibă în cursul vieţii.

Cum au ajuns aceste animale să aibă atâţia bani? Mă bucur că ai întrebat.

Au moştenit averea de la stăpânii lor, cărora li s-a părut absolut normal să lase sume colosale animalelor lor preferate.

Dar stai. Între cele mai bogate animale din lume nu se numără doar aceşti moştenitori norocoşi.

Există cazuri în care animalele au câştigat banii prin marketing sau…actorie!

Top 10 cele mai bogate animale din lume

#10. Ursul Bart

Avere: 6 milioane $

ursul din game of thrones
Captură din Game of Thrones

Dacă îţi aminteşti scena din Game of Thrones, în care Brienne din Tarth, războinica blondă, se bate cu un urs, îl vei vedea pe Bart în timpul serviciului.

De fapt, dacă ai văzut vreun urs în filmele făcute în ultimii 20 de ani, sunt şanse mare ca acesta să fie chiar ursul Bart.

Evident, ursul este în grija proprietarilor, care l-au antrenat pentru meseria de actor.

A produs până în prezent circa 6 milioane $.

Publicitate

#9. Boo

Avere: 8 milioane $

Boo este drăgălăşenia întruchipată.

Este un căţel din rasa Pomeranian, deţinut de Irene Ahn.

Căţelul este atât de drăguţ, încât s-au făcut după el jucării şi diferite mărfuri, dezvoltându-se în jurul său o adevărată reţea de marketing.

Are propria carte şi câteva milioane de fani pe reţelele de socializare, care l-au propulsat în topul celor mai bogate animale din lume.

• CITEŞTE ŞI:  Ce înseamnă Revelion, de când se sărbătoreşte în România şi care este originea neaşteptată a acestui cuvânt

Până în prezent, Boo a produs circa 8 milioane $.

#8. Conchita

Avere: 8,4 milioane $

chiuaua conchita

Conchita este o căţeluşă din rasa Chiuaua, a cărei stăpână era multimilionara Gail Posner.

Pe când trăia, Gail Posner obişnuia să-i cumpere bijuterii scumpe căţeluşei şi să-i ofere o viaţă de invidiat.

La moartea acesteia, Conchita a moştenit o avere colosală, de circa 8,4 milioane $, inclusiv un apartament de lux în Miami.

Pentru că avea de unde.

[quads id=4]

#7. Blackie

Avere: 12,5 milioane $

Blackie a fost pisica lui Ben Rea, un multimilionar britanic, care nu era în cele mai bune relaţii cu familia sa.

Astfel, la moartea acestuia, averea a revenit pisicii sale, care a moştenit o sumă uriaşă, de peste 12,5 milioane $.

La un moment dat, Guinnes World Records i-a acordat titlul de cea mai bogată pisică din lume

#6. Tommasino

Avere: 13 milioane $

Maria Assunta a fost o italiancă extrem de bogata, care avea o pisică pe nume Tommasino.

La moartea femeii, pisica a moştenit o avere evaluată la 13 milioane $.

Tommasino nu a primit doar bani în moştenire.

Pe lângă bani a căpătat un castel, câteva vile şi mai multe proprietăţi în Italia.

[quads id=5]

#5. Gigoo

Avere: 15 milioane $

gigoo cea mai bogata gaina

Gigoo este o găină ce aparţinea lui Miles Blackwel, un scriitor britanic, foarte bogat.

Cu 3 ani înainte să moară, Miles Blackwell şi-a vândut toate proprietăţile şi afacerea şi s-a retras la ţară.

În aceste împrejurări a decis să-i lase lui Gigoo, animalul său de companie, o avere de peste 15 milioane $.

#4. Câinii lui Oprah Winfrey

Avere: 30 de milioane $

cainii lui oprah

Luke, Layla, Sadie, Sunny şi Lauren sunt căţeii cunoscutei realizatoare TV Oprah Winfrey.

• CITEŞTE ŞI:  De ce oamenii se dezbracă de haine înainte de a muri de frig: paradoxul dezbrăcării

Excentrică cum o ştim, Oprah a trecut pe numele căţeilor săi suma uriaşă de 30 de milioane $.

#3. Olivia Benson

Avere: 97 de milioane $

pisica olivia benson

Olivia Benson este pisica actriţei Taylor Swift.

Cu toate acestea, am putea spune că îşi câştigă existenţa de una singură şi face acest lucru bine de tot.

Este o prezenţă importantă pe reţelele de socializare, unde are milioane de fani.

Mai mult, pisica Olivia Benson a făcut reclame pentru Coca-Cola şi firma de încălţăminte Keeds.

Averea sa se ridică la peste 97 de milioane $.

[quads id=6]

#2. Grumpy Cat

Avere: 100 de milioane $

grumpy cat

Este imposibil să fii utilizator de internet şi să nu fi văzut vreodată cel puţin un meme hilar cu Grumpy Cat.

Pisica Morocănoasă este o adevărată vedetă pe 9GAG şi pe reţelele de socializare.

Grumpy Cat are şi propriul film: Grumpy Cat’s Worst Christmas Ever.

Deşi stăpânul său nu vrea să recunoască, averea pisicii care pare mereu supărată pe viaţă este de circa 100 de milioane $.

#1. Gunther al IV-lea

Avere: 400 de milioane $

cel mai bogat caine

Gunther al IV-lea este în topul listei cu cele mai bogate animale din lume.

Face parte dintr-o generaţie de câini milionari, iar averea sa a ajuns la fabuloasa sumă de 400 de milioane $.

Tatăl său, Gunther al III-lea, a moştenit o avere de 80 de milioane $ de la contesa germană Karlotta Liebenstein.[sursa]

Publicitate

Cei care îi administrează averea lui Gunther al IV-lea au făcut câteva investiţii reuşite, iar acum trăiesc cu toţii fericiţi.

Gunther al IV-lea are tot ce-şi doreşte. Deţine proprietăţi în multe zone ale lumii, mănâncă caviar zilnic şi are propria menajeră.

• CITEŞTE ŞI:  Marele Potop din vremea lui Noe: adevăr sau ficţiune?

Mi se pare corect!

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Ce-a mai mare prostie, acești milionarii care și-au lăsat averea acestor animale cred că nu stăteau bine cu capul și asta în loc să facă un adevărat lucru caritabil prin donarea acestor bani a celor care cu adevărat au nevoie gen copiiilor din lume care mor de foame și războaie.

  2. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.