O expediție în creasta Salas y Gómez din largul insulei Rapa Nui, în Oceanul Pacific, a documentat 160 de specii despre care nu se știa până acum că locuiesc în regiune, inclusiv 50 de specii noi pentru știință. Cercetătorii au fost fascinaţi de faptul că largul Insulei Paștelui găzduiește creaturi necunoscute până acum.

Un lanț muntos subacvatic din largul insulei Rapa Nui, cunoscută și sub numele de Insula Paștelui, găzduiește o gamă „uimitoare” de specii de mare adâncime, dintre care cel puțin 50 sunt noi pentru știință, au raportat cercetătorii.

La o adâncime cuprinsă între 800 și 1.200 de metri sub valurile Pacificului de sud-est, cercetătorii din cadrul unei expediții a Institutului Schmidt Ocean au observat cel mai adânc animal dependent de fotosinteză descoperit vreodată: un Leptoseris, sau coralul cu riduri, care era deja cunoscut de știință.

Largul Insulei Paștelui găzduiește creaturi necunoscute ştiinţei

Printre alte observații uluitoare se numără o creatură asemănătoare unei meduze cunoscută sub numele de monstru spaghete-zburătoare (Bathyphysa conifera), numit astfel după forma sa neobişnuită de tagliatele, precum și un pește-dragon luminescent de mare adâncime din familia Stomiidae. Ambele creaturi, împreună cu alte peste 100 de specii, au fost descrise anterior de oamenii de știință, dar nu au mai fost observate niciodată în această regiune. Alte 50 de specimene, care nu au fost încă analizate, se crede că sunt specii nou descoperite.[sursa]

Cercetătorii au fost fascinaţi de faptul că largul Insulei Paștelui găzduiește creaturi necunoscute până acum
Largul Insulei Paștelui găzduiește creaturi necunoscute până acum: monstru spaghete-zburătoare
peşte-dragon de mare adâncime
Peşte-dragon de mare adâncime

Expediția a urmat unei alte croaziere de cercetare a Schmidt Ocean Institute din ianuarie, care a descoperit peste 100 de specii presupuse a fi noi și un munte subacvatic gigantic în largul coastei chiliene. „Habitatele uimitoare și comunitățile de animale pe care le-am descoperit în timpul acestor două expediții constituie un exemplu dramatic al cât de puține lucruri știm despre această zonă îndepărtată”, a declarat Javier Sellanes, profesor de biologie marină la Universitatea Catolică de Nord din Chile, care a coordonat ambele expediții.

• CITEŞTE ŞI:  Un cimpanzeu aflat pe moarte îşi ia rămas bun de la omul care l-a îngrijit

În timp ce expediția din ianuarie s-a concentrat în principal asupra crestelor Nazca și Juan Fernández, noua călătorie a documentat viața marină de pe creasta Salas y Gómez – un lanț muntos subacvatic care se întinde pe o distanță de 1.600 de kilometri de la creasta Nazca până la Rapa Nui.

Sellanes și colegii săi au străbătut creasta timp de 40 de zile, în februarie și martie, la bordul navei de cercetare Falkor a Schmidt Ocean. În timpul expediției, echipa a examinat 10 munți maritimi, care sunt munți subacvatici ce se înalță la cel puțin 1.000 de metri deasupra fundului mării înconjurătoare. Șase dintre acestea nu fuseseră documentate anterior de studii științifice, iar fiecare munte submarin adăpostea propriul ecosistem unic, potrivit comunicatului.

„Observarea unor ecosisteme distincte pe munți submarini individuali evidențiază importanța protejării întregii creste, nu doar a câtorva munți submarini. Sperăm că datele colectate în urma acestei expediții vor ajuta la stabilirea de noi zone marine protejate.”, a declarat în comunicat Erin E. Easton, profesor asistent de științe marine la Universitatea din Texas Rio Grande Valley și cercetător șef la Schmidt Ocean Institute.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: