Zenobia, cunoscută şi ca Septimia Zenobia sau Bat-Zabbai, în forma palmiriană, a fost una dintre figurile feminine reprezentative ale istoriei antice. Aceasta a fost conducătoarea Imperiului de la Palmira, care s-a desprins din Imperiul Roman şi care cuprindea provinciile romane Siria, Palestina, Egipt și o parte considerabilă din Asia Minor.

Zenobia a rămas în istorie după ce a condus o revoltă împotriva Imperiului Roman, al cărui împărat era Aurelian, reuşind astfel să cucerească teritorii întinse.

Cum a ajuns Zenobia conducătoare a Imperiului de la Palmira

Zenobia s-a născut în jurul anului 240 şi s-a căsătorit cu Septimius Odenatus, regele Palmirei, în anul 258. A avut un fiu vitreg din prima căsătorie al lui Odenatus, pe nume Hairan. În jurul anului 266, Zenobia și Odenatus au avut un fiu, cel de-al doilea copil al lui Odenatus, numit Lucius Aurelius Septimius Iulius Vaballathus Athenodorus. Pe scurt, Vaballathus.

Sursele antice spun că Zenobia era de o inteligenţă deosebită şi extrem de frumoasă, stăpânind arta seducţiei. Unii istorici sunt de părere că era chiar mai frumoasă decât celebra Cleopatra. Avea un păr foarte lung şi brun, cu nişte bucle foarte frumoase şi ochii negri. Vocea sa era foarte melodioasă şi reuşea să-i vrăjească pe cei din jur atunci când vorbea, iar zambetul ei seducător lăsa să se vadă o dantură neobişnuit de albă.

zenobia regina palmira
Regina Zenobia, portret de Amr Elgohary

În ceea ce priveşte educaţia, se spune că Zenobia era foarte bine instruită, cunoscând mai multe limbi străine, dar nu a neglijat nici cultura sau ştiinţele. Astfel, putea purta un dialog la orice nivel, un lucru care nu era deloc obişnuit pentru o femeie în acele timpuri. Acest lucru îi făcea pe interlocutorii săi să fie şi mai intimidaţi.

• CITEŞTE ŞI:  Ursul Wojtek, ursul care a luptat în armata poloneză în cel de-Al Doilea Război Mondial

În anul 267, soțul Zenobiei și fiul său vitreg au fost asasinați. Unele surse arată că însăşi Zenobia s-ar fi aflat în spatele asasinatelor, căci aceasta era singura cale ca fiul său să urmeze la tron.

Moștenitorul tronului, Vaballathus, avea doar un an la moartea tatălui său. Astfel, mama lui i-a urmat soțului său la conducerea Palmirei. Zenobia și-a conferit ei și fiului ei titlurile onorifice de Augusta și Augustus.

Zenobia a cucerit noi teritorii și a mărit suprafața Imperiului de la Palmira. Scopul ei declarat era de a proteja Imperiul Roman de Răsărit de Imperiul Sasanid, pentru pacea Romei. Cu toate acestea, eforturile sale i-au crescut în mod semnificativ puterea în regiune.

Rolul de conducătoare i s-a potrivit Zenobiei. În anul 269, armata Zenobiei, condusă de generalul palmirez Zabdas, a cucerit Egiptul. Palmirienii l-au avut de partea lor pe Timagenes, aliatul egiptean care i-a sprijinit cu armata sa. De asemenea, a avut printre consilierii săi politici şi militari personalităţi de seamă, precum filosoful neoplatonician şi retor, Cassius Longinus. Acesta din urmă a plătit cu viaţa pentru serviciile aduse Zenobiei. 

Prefectul roman al Egiptului, Probus Tenagino, și forțele sale au încercat să respingă atacul. Cu toate acestea, armatele Zenobiei l-au capturat pe Probus, pe care l-au decapitat. Ulterior, Zenobia s-a proclamat regină a Egiptului. În urma acestor incursiuni Zenobia a devenit cunoscută ca o „Regină războinică”.

Ulterior, armata Palmirei a cucerit Asia Mică, apoi teritoriile Siriei, Palestinei și Libanului. Zenobia a pus stăpânire şi pe rutele comerciale vitale din aceste teritorii de la romani.

Publicitate

Înfrângerea Imperiului de la Palmira

Îndrăzneala şi declaraţiile sale pompoase nu au rămas multă vreme fără răspuns. Spre deosebire de predecesorii săi, Aurelian, noul împărat de la Roma era ambiţios, inteligent şi talentat în arta războiului. A reconstruit zidurile Romei şi a executat toţi senatorii care nu-i erau loiali.

• CITEŞTE ŞI:  Roland Garros, erou în Primul Război Mondial. De ce astăzi turneul de tenis îi poartă numele?

În perioada în care Zenobia îşi ridica propriul imperiu, Aurelian a revitalizat puterea Romei în spaţiul mediteranean.

Împăratul roman a organizat, între anii 272-274, o campanie prin care a dorit refacerea Imperiului Roman. Astfel, a invadat Imperiul de la Palmira, care a suferit o înfrângere zdrobitoare. Aurelian a învins-o pe regina Zenobia în bătălia de la Immae și, din nou, de această dată în mod decisiv, în bătălia de la Emesa.[sursa]

zenobia regina
Zenobia, privind pentru ultima dată spre Palmira şi o statuie a sa, care se află în largul Mării Mediterane

Regina Zenobia a fost luată prizonieră şi dusă la Roma, unde a fost forţată să treacă în lanţuri de aur pe sub Arcul de Trimf roman. Fiul său, Vaballathus, ar fi murit în drum spre Roma.

Există două variante privind moartea Zenobiei. Unele versiuni sugerează că ea a murit relativ la scurt timp după sosirea la Roma. Fie din cauza unei boli, fie a murit de foame, ori a fost executată prin decapitare.

Alte surse arată că împăratul Aurelian, impresionat de frumusetea și demnitatea reginei, ar fi eliberat-o, acordându-i o vilă elegantă la Tivoli, în care şi-a continuat viaţa. Acolo ar fi trăit în lux, devenind filosoafă, căsătorindu-se mai târziu cu un guvernator roman.

O variantă contrară acesteia spune că Zenobia ar fi refuzat viaţa de lux oferită de către Aurelian şi ar fi preferat să-şi ia singură viaţa, otrăvindu-se şi murind în anul 275.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.