Fragmente minuscule de microplastice pătrund în corpul nostru în cantități considerabile, în special prin intermediul alimentelor și băuturilor noastre. Iar microplasticele din apa de la robinet sunt printre cele mai comune surse.

Însă oamenii de știință au descoperit acum un mijloc simplu și eficient de a le elimina din apă.

Microplasticele sunt particule din material plastic cu dimensiunea de cel mult 5 milimetri, conform Administraţiei Americane pentru Oceane şi Atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA). Acestea au devenit imposibil de evitat, fiind omniprezente în apele mărilor şi oceanelor, chiar şi în atmosferă, precum şi în apa îmbuteliată.

Studiile cu privire la modul în care microplasticele ar putea afecta sănătatea umană sunt încă prea puţine şi inconcludente, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Deocamdată, unele tipuri de reziduuri plastice sunt considerate inofensive, în timp ce altele, cum este polistirenul, pot ucide celule umane, provoacă inflamaţii la nivelul intestinului şi, în cazul testării pe şoareci, s-a demonstrat că pot reduce fertilitatea.[sursa]

microplasticele din apa de la robinet
Microplasticele din apa de la robinet pot fi eliminate până la 90%

Cum pot fi eliminate până la 90% din microplasticele din apa de la robinet: fierberea apei

O echipă de la Universitatea de Medicină din Guangzhou și de la Universitatea Jinan din China a efectuat teste atât pe apă tratată termic şi chimic, cât și pe apă dură de la robinet (care este mai bogată în minerale), adăugând nanoplastice și microplastice (NMP) înainte de a fierbe lichidul și apoi de a filtra orice precipitat.

În unele cazuri, până la 90% din NMP-uri au fost eliminate prin procesul de fierbere și filtrare, deși eficiența a variat în funcție de tipul de apă. Desigur, marele avantaj este că majoritatea oamenilor pot face acest lucru folosind ceea ce au deja în bucătărie.

• CITEŞTE ŞI:  O dolină din China este atât de mare, încât are propria pădure în interior

„Această strategie simplă de fierbere a apei poate «decontamina» NMP-urile din apa de la robinetul casei și are potențialul de a atenua în mod inofensiv aportul uman de NMP-uri prin consumul de apă.”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată.

O concentrație mai mare de NMP-uri a fost eliminată din eșantioanele de apă dură de la robinet, care formează în mod natural o acumulare de calcar (sau carbonat de calciu) pe măsură ce este încălzită. Frecvent întâlnită în interiorul ceainicelor de bucătărie, substanța calcaroasă se formează pe suprafața plasticului pe măsură ce schimbările de temperatură forțează carbonatul de calciu să iasă din soluție, prinzând efectiv fragmentele de plastic într-o crustă.

Chiar și în apa plată, tratată chimic, unde se dizolvă mai puțin carbonat de calciu, aproximativ un sfert din NMP au fost smulse din apă. Orice bucățică de plastic încrustată în calcar ar putea fi apoi îndepărtată printr-un filtru simplu, precum plasa din oțel inoxidabil folosită pentru a strecura ceaiul, spun cercetătorii.

Studii anterioare au măsurat fragmente de polistiren, polietilenă, polipropilenă și polietilen tereftalat în apa potabilă de la robinet, pe care o consumăm zilnic în cantități variabile. Pentru a supune strategia la testul suprem, cercetătorii au adăugat și mai multe particule nanoplastice, al căror număr a fost redus efectiv.

„Consumul de apă fiartă pare a fi o strategie viabilă pe termen lung pentru reducerea expunerii globale la NMP-uri. Cu toate acestea, consumul de apă fiartă este adesea privit ca o tradiție locală și prevalează doar în câteva regiuni.”, scriu cercetătorii.

Publicitate

Echipa de cercetători speră că băutul apei fierte ar putea deveni o practică mai răspândită pe măsură ce materialele plastice continuă să acapareze lumea.

• CITEŞTE ŞI:  Cel mai puternic sunet din lume a provocat unde de șoc de 10.000 de ori mai puternice decât o bombă cu hidrogen: erupţia vulcanului Krakatau

Deși încă nu se știe cu exactitate cât de dăunător este acest plastic pentru corpul nostru, este clar că nu este cea mai sănătoasă dintre gustări. Plasticul a fost deja legat de modificări ale microbiomului intestinal și de rezistența organismului la antibiotice.

Echipa din spatele acestui ultim studiu dorește acum să vadă mai multe cercetări privind modul în care apa fiartă ar putea ține materialele artificiale departe de corpul nostru. Iar în acest mod ar putea contracara unele dintre efectele alarmante ale microplasticelor care apar în timp.

„Rezultatele noastre au ratificat o strategie extrem de fezabilă de reducere a expunerii umane la NMP și au pus bazele unor investigații ulterioare cu un număr mult mai mare de eșantioane.”, mai scriu cercetătorii.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: