Planeta noastră a întâmpinat începând cu data de 29 septembrie 2024 o „a doua lună” care va rămâne în preajma Pământului pentru câteva luni.

Această rocă spațială face parte din grupul de asteroizi cunoscuți sub numele de asteroizii Arjuna, care se află relativ aproape de planeta noastră în termeni cosmici – la aproximativ 4,5 milioane de kilometri depărtare.

Asteroidul poartă numele de 2024 PT5 și face parte din populația de asteroizi și comete monitorizată de sistemul ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System), un program finanțat de NASA, destinat să detecteze obiectele cu potențial de impact asupra Pământului.

Deși a fost prins temporar în câmpul gravitațional al Pământului, 2024 PT5 nu va urma o orbită completă în jurul planetei noastre, motiv pentru care statutul său de „mini-lună” este doar temporar.[sursa]

a doua luna
Pământul va fi orbitat de „a doua lună” începând cu data de 29 septembrie

Ce este o „mini-lună”?

O „mini-lună” este un termen folosit pentru a descrie un „obiect capturat temporar” de gravitația terestră. În cazul asteroidului 2024 PT5, cu un diametru estimat la aproximativ 11 metri, acesta va orbita Pământul într-o formă de potcoavă timp de câteva luni, între 29 septembrie și 25 noiembrie, înainte de a se elibera și de a reveni pe o orbită heliocentrică în jurul Soarelui, la fel ca și planeta noastră.

Previziunile arată că asteroidul nu va mai intra în câmpul gravitațional al Pământului până în anul 2055.

Cum putem vedea această „a doua lună”?

Din păcate, fără echipament specializat, este puțin probabil ca această „mini-lună” să fie vizibilă. Cu o magnitudine de 22 (pe o scară în care -10 reprezintă un obiect extrem de luminos și +20 un obiect foarte slab), 2024 PT5 este mult prea slab pentru a putea fi observat cu ochiul liber, binoclul sau chiar un telescop de calitate superioară.

• CITEŞTE ŞI:  Există o gaură pe suprafața planetei Marte, iar oamenii de știință habar nu au ce se află înăuntru

Chiar și telescoapele profesionale vor întâmpina dificultăți în a detecta asteroidul, conform unor observații transmise pentru publicaţia The Sun.

Asteroidul 2024 PT5 a fost detectat pentru prima dată pe 7 august 2024 de telescopul ATLAS din Africa de Sud. Asteroizii din familia Arjuna orbitează Soarele pe o traiectorie care se apropie de orbita Pământului, iar unii dintre aceștia, cum este și cazul lui 2024 PT5, pot intra temporar în sistemul Pământ-Lună.

Au mai existat și alte „mini-luni”?

Răspunsul este da.

Pământul a mai captat anterior asteroizi în orbita sa temporară. De exemplu, în februarie 2020, un mic asteroid denumit 2020 CD3 a fost descoperit orbitând planeta noastră timp de câțiva ani, înainte de a părăsi orbita terestră în luna martie a aceluiași an.

Publicitate

Un alt obiect interesant este 2016 HO3, care a fost detectat în anul 2016. Deși avea un diametru cuprins între 40 și 100 de metri, acesta nu orbita efectiv Pământul. În schimb, se mișca într-o traiectorie sincronizată cu planeta noastră, dând impresia că o orbitează, deși era prins pe o orbită în jurul Soarelui.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: