O singură explozie nucleară în spațiu ar scoate din funcțiune 98% dintre sateliții de pe orbita joasă a Pământului în decurs de o săptămână. Tehnologii vitale din întreaga lume, de la internet la prognozele meteo, ar fi date peste cap, iar recuperarea ar dura ani de zile, avertizează experții.

Cifra provine din simulările făcute de Zachary Petersen, de la Universitatea din Wisconsin–Madison, SUA, și de colegii săi. Echipa de cercetare a modelat efectele unei explozii de 1 megatonă produse la 500 de kilometri deasupra Atlanticului de Sud.
Cercetătorii au constatat că vârful inițial de raze X produs de explozie ar fi dăunător, dar că nu el ar face cele mai mari stricăciuni. Mai periculoși ar fi electronii eliberați prin dezintegrarea radioactivă a produșilor de fisiune, care ar rămâne prinși în câmpul magnetic al Pământului. S-ar forma astfel un fel de centură de radiații artificială, la care sateliții ar fi expuși iar și iar. De aici ar veni, de fapt, cifra de 98% într-o săptămână.
Multe nave spațiale folosesc cipuri speciale, mai rezistente la radiații. Numai că, chiar și atunci când cercetătorii au presupus în simulări că sateliții ar fi de 3 ori mai rezistenți la daunele provocate de radiații, efectele au rămas dezastruoase: 97% dintre ei tot se defectau în decurs de două săptămâni.
O lume mult mai dependentă de sateliți decât în 1962
Partea îngrijorătoare este că astfel de explozii au mai avut loc. În 1962, Statele Unite au detonat o bombă nucleară de 1,4 megatone la 400 de kilometri altitudine. Explozia a afectat sateliții de atunci, dar pe vremea aceea pe orbită se aflau relativ puține dispozitive. Astăzi, numărul obiectelor lansate de oameni în spațiu a ajuns la aproximativ 25.000, iar multe dintre ele încă orbitează în jurul planetei.
Petersen și colegii săi nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Craig Underwood, profesor emerit de inginerie spațială la Universitatea din Surrey, Marea Britanie, a spus însă că pierderea unui număr atât de mare de sateliți ar avea consecințe catastrofale pentru societate, dată fiind dependența noastră extremă de tehnologia spațială. „Megaconstelațiile apărute recent pe orbita joasă a Pământului [precum Starlink] ar fi afectate în mod deosebit”, a declarat el.
„În timpul Războiului Rece, se acorda multă atenție protejării sistemelor spațiale critice, iar societățile noastre depindeau mult mai puțin de tehnologia electronică. Bănuiesc că, din anii ’90 încoace, s-a dat mai puțină atenție ideii că am putea fi nevoiți să supraviețuim unui conflict nuclear. Infrastructura noastră de apărare civilă a fost desființată, iar societatea e mult mai vulnerabilă”, a adăugat Underwood.
Armele nucleare în spațiu sunt interzise, dar Rusia a blocat în 2024 reafirmarea interdicției
Tratatul privind spațiul cosmic interzice în prezent plasarea armelor nucleare pe orbită sau în spațiu, iar toate marile puteri spațiale sunt părți la el.
Tensiunile persistă totuși. În anul 2024, la ONU s-a propus un vot pentru reafirmarea angajamentului față de această regulă, iar Rusia și-a exercitat dreptul de veto. La începutul aceluiași an, SUA avertizaseră că Rusia intenționează să lanseze o armă spațială cu posibile capacități nucleare.
Ce s-ar întâmpla pe Pământ dacă sateliții ar ieși din uz
Sistemele globale de navigație precum GPS, conexiunile la internet și prognozele meteo se bazează pe sateliți și pe datele pe care le furnizează.
Sateliții GPS se află pe orbite mai înalte, pe care simularea nu le-a inclus. Pe orbita joasă funcționează însă alte servicii importante.
Primele ar fi megaconstelațiile de internet prin satelit, pe care Underwood le consideră deosebit de expuse. Starlink, cea mai mare dintre ele, avea în iunie 2026 peste 12 milioane de utilizatori în aproximativ 160 de țări. La începutul anului, rețeaua conecta și peste 150.000 de nave. Mulți dintre utilizatori trăiesc în zone rurale, lucrează pe nave sau în avioane ori se află în regiuni lovite de dezastre, unde rețelele de la sol lipsesc sau au fost distruse.
Tot pe orbita joasă se află rețeaua Iridium: 66 de sateliți, la aproximativ 780 de kilometri altitudine. Prin ei comunică nave, avioane, servicii de urgență și instituții guvernamentale, inclusiv pe oceane și în regiunile polare. Pentru navele aflate în larg, comunicațiile prin satelit sunt singura legătură cu stațiile de coastă. Tot prin sateliții Iridium sunt urmărite în timp real avioanele, la nivel global.
Prognozele meteo ar avea și ele de suferit. Sateliții meteorologici de pe orbitele polare, aflați tot pe orbita joasă, furnizau aproximativ 90% din volumul observațiilor folosite de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF), potrivit unei analize a centrului din 2013. Specialiștii ECMWF au refăcut fără datele acestor sateliți prognoza pentru uraganul Sandy din 2012. Fără ele, modelul nu mai indica, cu patru-cinci zile înainte, că furtuna va lovi coasta Statelor Unite. Cu datele sateliților, prognoza reală anunțase corect traseul uraganului.
Ani de refacere și riscul unei reacții în lanț pe orbită
„Deși, în principiu, fiecare satelit în parte poate fi înlocuit relativ repede, refacerea nu ar fi simplă. Noii sateliți ar trebui lansați într-un mediu cu radiații încă ridicate și cu mai multe resturi spațiale, ceea ce le-ar putea limita durata de funcționare și eficacitatea. Prin urmare, reconstruirea infrastructurii orbitale ar putea dura ani de zile”, a explicat Chantal Cappelletti, inginer aerospațial la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie.
„Rezultatul nu ar fi o prăbușire imediată a societății moderne, ci mai degrabă o degradare prelungită a multor servicii pe care azi le considerăm de la sine înțelese. Recuperarea ar cere probabil ani de reconstrucție a infrastructurii orbitale, timp în care ar trebui gestionate și riscurile ridicate legate de radiații și de resturile spațiale”, a adăugat ea.
Înlocuirea sateliților nu ar fi însă singurul motiv pentru care urmările unei asemenea explozii s-ar resimți probabil mult timp. Pe măsură ce aparatele avariate ar pluti fără țintă, în decurs de 2 ani s-ar produce aproximativ 20 de coliziuni. Coliziunile ar aduce, la rândul lor, riscul sindromului Kessler, un scenariu teoretic în care resturile lovesc alți sateliți și produc și mai multe resturi. Reacția distructivă în lanț care ar urma ar face orbita letală pentru lansările viitoare timp de zeci de ani sau chiar mai mult.


