Psihopatul din imaginația colectivă este un om rece, fără emoții. Un studiu nou, realizat la Universitatea din Mississippi, pune la îndoială acest portret, pornind de la felul în care oamenii își povestesc viața. Asemenea povești pot oferi indicii surprinzătoare despre personalitatea celor care le spun, inclusiv despre trăsăturile asociate psihopatiei. Iar tiparele de limbaj ale psihopaților se pot dovedi mult mai complexe decât era de așteptat.

Cercetătorii au analizat sute de povești de viață și au descoperit că trei trăsături-cheie asociate psihopatiei – îndrăzneala, răutatea și dezinhibiția – sunt legate de feluri clar diferite de a folosi cuvintele. Unele rezultate au fost deosebit de neașteptate: persoanele cu scoruri mai mari la răutate tindeau să folosească un limbaj mai pozitiv, iar cele cu un nivel mai ridicat de îndrăzneală foloseau mai puține cuvinte legate de teamă.
Rezultatele, publicate în revista Personality and Individual Differences, sugerează că trăsăturile psihopatice pot influența subtil comunicarea de zi cu zi, în moduri pe care stereotipurile obișnuite le trec adesea cu vederea.
„Scopul nu e să diagnosticăm psihopatia pe baza limbajului, ci să arătăm că se manifestă în comportamentul de zi cu zi, chiar și în forme subtile, precum felul în care vorbim. Dacă vrem să înțelegem psihopatia și diferitele trăsături din care e alcătuită, trebuie să ne gândim creativ la modul în care aceste trăsături modelează interacțiunea socială“, a explicat Ky Bray, doctorand în psihologie la aceeași universitate și unul dintre autorii studiului.
450 de povești de viață, analizate cuvânt cu cuvânt
Cercetătorii au pornit de la modelul triarhic al psihopatiei, care o împarte în trei dimensiuni distincte ale personalității:
- Îndrăzneala (boldness) presupune, în general, încredere în sine și lipsă de frică.
- Răutatea (meanness) reflectă înclinația spre insensibilitate și o empatie redusă.
- Dezinhibiția (disinhibition) ține de dificultatea de a controla impulsurile.
Aceste trăsături pot influența comportamentul de zi cu zi, inclusiv felul în care oamenii își descriu propriile experiențe, a explicat Laura Drislane, profesor asistent de psihologie la Universitatea din Mississippi și coautoare a studiului.
Ca să cerceteze aceste legături, Drislane și Bray au recrutat 450 de participanți, printre care studenți și persoane care au declarat că au fost încarcerate în trecut. Fiecare a răspuns la întrebări deschise despre momentele importante ale vieții sale: cele mai bune clipe, cele mai grele și marile puncte de cotitură.
După ce și-au scris poveștile, participanții au completat un chestionar conceput să măsoare cât de pronunțate sunt trăsăturile lor psihopatice. Cercetătorii au analizat apoi textele cu un program special, care identifică tipare în alegerea cuvintelor.
Analiza a urmărit cât de des apăreau în texte cuvinte din mai multe categorii psihologice: emoții pozitive și negative, realizări, risc, influență socială sau putere. Echipa a comparat aceste tipare cu scorurile de personalitate și a găsit mai multe legături interesante.
Trei trăsături, trei tipare de limbaj
Participanții cu scoruri mai mari la dezinhibiție foloseau, în general, mai multe cuvinte negative în poveștile lor. Pomeneau mai rar de prieteni și recurgeau mai puțin la cuvinte legate de emoții pozitive și de reușite personale.
La răutate, tiparul a fost cu totul altul. Cei cu scoruri mai mari la această trăsătură tindeau să folosească un limbaj mai pozitiv, cu mai multe cuvinte despre realizări și recompense. Expresiile asociate emoțiilor negative apăreau, în schimb, mai rar.
Îndrăzneala s-a asociat cu un al treilea tipar, la fel de distinct. Participanții cu scoruri mai mari foloseau mai puține cuvinte legate de teamă, cum ar fi „frică“, „a se teme“ și „îngrijorare“. Poveștile lor conțineau și mai puține referiri la boli psihice.
Diferențele acestea sugerează că trăsăturile psihopatice nu produc un stil de comunicare unitar, ușor de recunoscut. Fiecare trăsătură e asociată mai degrabă cu un alt mod de a descrie emoțiile, scopurile, relațiile și experiențele personale.
„Asta ne arată că povestea pe care o spunem despre viața noastră contează. Îi ajută pe oameni să-și înțeleagă experiențele, să-și formeze o viziune asupra lumii și să ajungă la o imagine coerentă despre sine. Începem să vedem că, în psihopatie, există trăsături legate de diferențe în modul în care oamenii dau sens lucrurilor și se gândesc la propria viață“, a spus Drislane.
Un tablou mai complicat decât stereotipul psihopatului rece
Cercetătorii au mai observat că legătura dintre trăsăturile de personalitate și limbaj se schimba în funcție de întrebarea la care răspundeau participanții. De pildă, cineva care descria o experiență dificilă putea folosi alt limbaj decât atunci când povestea un succes personal.
Variația contează, pentru că pune sub semnul întrebării ideea că psihopatia se caracterizează printr-o comunicare constant plată, golită de emoții. Rezultatele sugerează, dimpotrivă, că tiparele de limbaj depind de două lucruri: trăsătura psihopatică în cauză și contextul în care omul își spune povestea.
„Oamenii tind să vadă psihopatia ca pe un singur lucru, dar, de fapt, e multidimensională. Prin asta vrem să spunem că toată lumea se află undeva pe acest spectru. Fiecare om are o anumită doză de răutate, îndrăzneală și dezinhibiție. Dintr-o perspectivă multidimensională, putem observa cum s-ar putea manifesta aceste trăsături în populațiile non-forensice, adică la persoane care nu au comis infracțiuni. Putem vedea astfel ce efect au aceste trăsături asupra studenților, a celor din mediul de afaceri sau a relațiilor dintre oameni“, a spus Bray.
Ca multe trăsături de personalitate, psihopatia se înțelege mai bine ca spectru decât ca o simplă împărțire între cei care o au și cei care nu o au. La un capăt se află imaginea culturală familiară a „psihopatului”, iar la celălalt, oamenii cu scoruri scăzute la toate cele trei dimensiuni.
Această abordare le permite cercetătorilor să studieze trăsăturile psihopatice în întreaga populație, inclusiv la oameni care n-au comis niciodată o infracțiune. În plus, ajută la a explica de ce una și aceeași etichetă largă poate cuprinde persoane cu personalități și comportamente foarte diferite.
Dincolo de eticheta de „psihopat”
Diferențele dintre trăsături contează și dincolo de limbajul de zi cu zi. Cercetările au legat dimensiunile psihopatiei de consecințe grave, iar analiza separată a fiecărei trăsături ar putea arăta mai clar cum se dezvoltă aceste riscuri.
„De aceea, în parte, se renunță tot mai des la a-i numi pe oameni «psihopați»: nu privim psihopatia ca pe o categorie. Dimensiunile psihopatice pot însă prezice consecințe importante, cum ar fi criminalitatea, recidiva sau violența în cuplu. Cercetările noastre, inclusiv acest studiu, sugerează că e important să privim dincolo de etichetă, la diferitele componente sau dimensiuni ale psihopatiei, pentru că fiecare dintre ele poate prezice propriul set de consecințe sau evenimente“, a explicat Drislane.
Cercetătorii subliniază și că psihopatia poate fi tratată, prin intervenții care urmăresc reducerea simptomelor și a comportamentelor problematice.
„Dacă vrem să tratăm psihopatia sau, în cel mai bun caz, chiar să o prevenim, trebuie să înțelegem mecanismele care stau la baza ei. Totul se reduce la a înțelege factorii specifici care influențează fiecare dintre cele trei dimensiuni“, a spus Drislane.
Oamenii de știință vor să înțeleagă ce procese psihologice stau în spatele îndrăznelii, răutății și dezinhibiției. Dacă reușesc, ar putea dezvolta abordări mai bine țintite și, poate, ar putea găsi căi de a preveni apariția unor probleme grave.



