Proiectul libian „Marele Râu Artificial” aduce apă din acviferele străvechi de sub Sahara până în orașele și zonele agricole din nordul țării. Rețeaua lui subterană folosește conducte din beton precomprimat cu diametrul de până la patru metri și poate transporta în jur de 2 milioane de metri cubi de apă pe zi.

Marele Râu Artificial
Marele Râu Artificial transportă apă din acviferele de sub Sahara către orașele și terenurile agricole din nordul Libiei

Apa provine din Sistemul Acvifer Nubian, care se întinde sub teritoriul Libiei, Egiptului, Ciadului și Sudanului. O mare parte din ea formează o rezervă fosilă: izolată de ciclul activ al apei, nu se poate reface pe măsură ce este pompată la suprafață.

Lucrările au început în 1984, în deșertul libian

Libia a lansat proiectul în 1983, când zonele de coastă se confruntau cu o penurie gravă de apă, iar resursele regenerabile nu ajungeau pentru gospodării, agricultură și industrie. Piatra de temelie a fost pusă pe 28 august 1984, la Sarir.

Doi ani mai târziu s-a deschis fabrica de la Brega, unde urmau să fie produse conductele din beton precomprimat necesare rețelei. În 1991, Marele Râu Artificial a început să furnizeze orașelor și zonelor agricole din nord apă potabilă și pentru irigații. Până atunci, aceste comunități depinseseră de stațiile de desalinizare și de acviferele din apropierea coastei, alimentate de ploi și aflate în declin.

Rețeaua pompează apa subterană din rezervoare aflate adânc în Sahara Nubiană. Un acvifer, cum sunt cele de sub Sahara, este un strat de rocă permeabilă, nisip sau sedimente care ține apa sub pământ. Apa poate rămâne acolo mii sau chiar milioane de ani și, trecând prin sol și rocă, se poate curăța de impurități.

Transportul segmentelor de conducte pentru Marele Râu Artificial în deșertul Sahara, Libia, în anii 1980
Transportul segmentelor de conducte pentru Marele Râu Artificial în deșertul Sahara, Libia, în anii 1980

O parte din apa subterană a Libiei are o vechime de aproximativ 40.000 de ani

Explorările petroliere din Libia au scos la iveală, în anii 1950, mari rezerve de apă subterană. Țara a comparat costul pompării acestei ape cu cel al importului de apă din Europa sau al desalinizării apei de mare, apoi a ales acviferele, opțiunea cea mai ieftină.

Datarea cu radiocarbon a arătat că o parte din această apă se află sub teritoriul Libiei de aproximativ 40.000 de ani, încă dinaintea sfârșitului ultimei ere glaciare. Schimbările geologice au izolat acviferul și i-au oprit reîncărcarea, iar rezerva rămasă captivă a devenit ceea ce oamenii de știință numesc „apă fosilă”.

Câmpurile irigate de lângă Suluq, într-o imagine NASA

În anii 1950, explorarea petrolieră din Libia a scos la iveală o altă resursă prețioasă: apa. Sub nisipurile arzătoare se ascundeau acvifere uriașe, adică zăcăminte subterane de nisip și rocă care conțin, de asemenea, apă. Sursa: NASA
În anii 1950, explorarea petrolieră din Libia a scos la iveală o altă resursă prețioasă: apa. Sub nisipurile arzătoare se ascundeau acvifere uriașe, adică zăcăminte subterane de nisip și rocă care conțin, de asemenea, apă. Sursa: NASA

O imagine a Observatorului Pământului al NASA, realizată pe 10 aprilie 2006, arată o parte din marele proiect hidrologic Omar Mukhtar, din apropiere de Suluq. Imaginea, în culori false, surprinde rezervoarele și suprafețele cu forme geometrice ale terenurilor agricole irigate, inclusiv câmpurile circulare specifice irigării cu pivot central.

Acviferul pe care Libia îl împarte cu vecinii are o rezervă finită

Sistemul Acvifer Nubian este unul dintre cele mai vechi și mai mari acvifere din lume. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) i-a estimat rezervele la echivalentul a aproximativ 500 de ani de debit al Nilului, adică de circa 20 de ori volumul Marilor Lacuri din America de Nord.

Oricât de mare ar fi, această resursă nu este regenerabilă. Rezervele fosile nu fac parte din ciclul apei din mediul înconjurător, așa că apa scoasă din acvifer nu mai poate fi înlocuită.

Un proiect condus de AIEA și lansat în 2006 a folosit hidrologia izotopică pentru a cerceta vârsta acviferului, felul în care circulă apa prin el și reacția lui la activitatea umană. Metoda analizează formele naturale ale elementelor chimice din apă și urmărește astfel de unde provine apa și cum se deplasează.

Din prima fază a proiectului a rezultat un model computerizat capabil să simuleze mișcarea apelor subterane și să măsoare cum s-ar putea modifica în timp nivelurile apei. AIEA a comparat rezerva cu petrolul: poate fi folosită o singură dată și s-ar putea, în cele din urmă, epuiza.

Merită să știe și alții asta?
Votează dacă ți-a plăcut articolul.
Jocurile DescopeririCuvinte · logică · quizPune-ți curiozitatea la încercare.Vezi jocurile
Arhivele Timpului
Ce s-a întâmplat pe astăzi în Istorie?
Evenimentele remarcabile și momentele de cotitură care au definit umanitatea.