La doar câțiva ani după răstignire, un împărat roman ar fi încercat să-l recunoască pe Iisus ca zeu. Scrierile antice care susțin acest lucru ar putea consemna un episod istoric real.
Juristul italian Luigi Zito, avocat și profesor, le-a examinat credibilitatea și a verificat dacă relatările se potrivesc cu practicile politice romane, într-un studiu supus evaluării colegiale (inter-pares) și publicat în Aequitas, revistă de cultură juridică al cărei director științific este. Sursa lui principală este scriitorul creștin Tertulian, care a susținut că împăratul Tiberiu primise din Palestina rapoarte despre divinitatea lui Hristos și sprijinise recunoașterea lui ca „zeu”, dar că Senatul roman respinsese propunerea.
Studiul plasează presupusa dezbatere din Senat în jurul anului 35 d.Hr., la aproximativ 2 ani după ce se spune că ar fi murit Iisus. Tertulian și-a scris însă relatarea cu mai mult de 150 de ani mai târziu și nu s-a păstrat niciun decret original al Senatului care s-o confirme în mod independent.
Propunerea lui Tiberiu, interpretată ca strategie politică
Zito a sugerat că împăratul Tiberiu ar fi putut vedea în recunoașterea adepților lui Iisus o cale de a atenua tensiunile religioase din Iudeea și de a aduce mișcarea abia apărută sub protecția și supravegherea Romei. În interpretarea lui, propunerea relatată era o strategie politică menită să păstreze stabilitatea, nu o dovadă că împăratul ar fi devenit el însuși creștin.
Zito a susținut că și dezacordul relatat avea sens din punct de vedere politic, deoarece împăratul și Senatul exercitau puteri care se suprapuneau și puteau intra în conflict în privința recunoașterii religioase. Puse alături de referințe din alte scrieri antice și de comparații cu procedurile de guvernare romane, aceste argumente l-au făcut să susțină că povestea ar putea reflecta un eveniment autentic.
„Implicațiile juridice sunt puse apoi în dialog cu marile curente ale cercetării istorico-critice și se arată cum senatus consultum presupune nu doar existența istorică a lui Iisus, ci și o hristologie înaltă timpurie, activă încă din primul deceniu de după moartea lui. În cele din urmă, articolul susține că dreptul, ca sistem care reglementează realități concrete, și nu abstracții teologice, oferă un tip unic de dovadă istorică – una care impune reevaluarea continuității dintre Iisus cel istoric și Hristosul credinței.”, a precizat Zito în studiu.
Dacă episodul a avut loc, a conchis el, acest lucru ar sugera că, la doar câțiva ani de la moartea lui Iisus, credința în divinitatea sa ajunsese la cele mai înalte niveluri ale conducerii romane.
Tiberiu și locul religiei în guvernarea Romei
Tiberiu a condus Imperiul Roman între anii 14 și 37 d.Hr., în perioada în care Ponțiu Pilat guverna Iudeea și în care a fost răstignit Iisus. Romanii se închinau la mulți zei, iar chestiunile religioase erau strâns legate de guvernare: autoritățile hotărau ce practici să fie susținute, tolerate sau restricționate.
Zito a susținut că propunerea atribuită împăratului ar fi putut urmări integrarea cultului lui Iisus în sistemul religios al Romei, fără ca Tiberiu să devină el însuși creștin.
Relatarea lui Tertulian din Apologia
Relatarea antică pe care se sprijină argumentul lui Zito apare în capitolul al cincilea din Apologia, apărarea creștinismului scrisă de Tertulian:
„Tiberius, în timpul căruia numele de creștin a făcut apariția în lume, după ce a primit el însuși vești din Palestina despre evenimente care arătau clar adevărul divinității lui Hristos, a adus problema în fața senatului, cu propria sa decizie în favoarea lui Hristos. Senatul, deoarece nu își dăduse el însuși aprobarea, i-a respins propunerea.”
Opera s-a păstrat în copii manuscrise transmise de-a lungul secolelor, între care una din secolul al IX-lea sau al X-lea, aflată la Biblioteca Națională a Franței sub cota Latin 1623.
Cum ar fi putut ajunge veștile despre Iisus la împărat
Zito a cercetat și felul în care veștile despre Iisus ar fi putut ajunge la împăratul Tiberiu.
Potrivit studiului, guvernatorii romani consemnau evenimentele importante din provincii și comunicau cu Roma, astfel că Pilat avea un motiv plauzibil să raporteze o execuție care implica o controversă religioasă și posibile tulburări.
Studiul a pus această posibilitate în legătură cu pasaje din Prima Apologie a lui Iustin Martirul, o altă apologie creștină timpurie adresată autorităților romane. În capitolele 35 și 48, Iustin le-a spus cititorilor că puteau verifica evenimentele legate de răstignirea lui Iisus și minunile relatate, comparându-le cu actele asociate cu Pilat.
Zito a susținut că, dacă documentele ar fi fost inventate, o asemenea trimitere ar fi riscat să fie contrazisă.
Iustin nu a descris însă propunerea făcută de Tiberiu în Senat, iar trimiterile lui nu dovedesc că ar fi examinat personal acele documente.
Precedente romane: Bacanalele, Cybele, Isis și Serapis
Studiul a căutat și motivele pentru care un împărat păgân ar fi putut susține recunoașterea lui Iisus, comparând situația cu felul în care Roma trata alte mișcări religioase.
În anul 186 î.Hr., Senatul a impus controale stricte asupra Bacanalelor, riturile închinate zeului Bacchus: a restrâns adunările și a condiționat excepțiile de obținerea unei autorizații oficiale.
Alte exemple arătau cum primea Roma zeități străine. În anul 204 î.Hr., autoritățile au adus din Anatolia cultul Cybelei, cunoscută ca Magna Mater sau „Marea Mamă”, iar zeii egipteni Isis și Serapis au ajuns cu timpul să aibă temple importante în oraș. Zito s-a folosit de aceste exemple ca să susțină că deciziile religioase puteau reflecta interese politice și preocupări legate de ordinea publică.
În ipoteza lui, Tiberiu ar fi putut vedea într-o atitudine conciliantă față de adepții lui Iisus un mod de a gestiona tensiunile din Iudeea. În această interpretare, protecția acordată creștinilor de împărat, așa cum apare ea în relatare, a fost un compromis politic, venit după ce Senatul respinsese propunerea.
Pasajul atribuit lui Porfirie, critic al creștinismului
O altă parte a cercetării s-a oprit asupra unui pasaj atribuit filosofului Porfirie, critic al creștinismului, și păstrat de scriitorul creștin Macarie din Magnesia.
Punând la îndoială relatările despre învierea lui Iisus, criticul a întrebat „de ce Iisus… nu i s-a arătat lui Pilat… și, mai ales, în fața romanilor, atât în Senat, cât și în rândul poporului”.
Pasajul susține că aparițiile în fața acestor oameni puternici ar fi putut împiedica condamnarea adepților lui Iisus. Zito a considerat referința potențial semnificativă, fiindcă apare într-un argument care atacă creștinismul, nu într-unul care îl apără.
Pentru a lega decizia anume de domnia lui Tiberiu a fost însă nevoie de o deducție suplimentară.
Scrisorile dintre regele Abgar și Tiberiu, în tradiția armeană
Studiul a examinat și tradiția armeană asociată cu Moise din Chorene, a cărui Istorie a Armeniei păstrează presupuse scrisori schimbate între regele Abgar al Edessei și împăratul Tiberiu. În această narațiune, Abgar relatează minunile și învierea lui Iisus și îl îndeamnă pe împărat să încurajeze venerarea lui.
Un răspuns atribuit lui Tiberiu susține că Pilat dăduse deja informații despre Iisus și că împăratul adusese chestiunea în fața Senatului, care o respinsese.
Scrisoarea descrie și cum împăratul îi amenința cu pedepse pe cei care îi acuzau pe creștini, un ecou al protecției menționate în relatarea lui Tertulian. Zito a folosit această corespondență ca pe încă un fir al tradiției care îl leagă pe Iisus de felul în care se luau deciziile la vârful imperiului.
Corespondența oferă, susține el, imaginea unor afirmații despre Iisus care se răspândesc dincolo de Iudeea și pătrund în comunicarea dintre Roma și conducătorii din Orient. Scrisorile s-au păstrat însă în interiorul unei narațiuni istorice mai târzii, nu ca documente autentificate din secolul I, iar Zito recunoaște că e posibil să fi pătruns în tradiție detalii legendare.
Relatarea lui Eusebiu și dependența ei de Tertulian
Zito s-a sprijinit și pe lucrarea Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea, care a descris cum l-a informat Pilat pe Tiberiu despre relatările privind învierea lui Iisus și despre credința că acesta era divin. A relatat apoi demersul împăratului pe lângă Senat, respingerea propunerii și faptul că Tiberiu și-a menținut sprijinul.
Eusebiu îl citează însă explicit pe Tertulian ca sursă, ceea ce înseamnă că relatarea lui arată cum s-a transmis povestea, fără să confirme în mod independent evenimentul.
Limitele mărturiilor și concluzia condiționată a studiului
Fiecare dintre aceste mărturii vine cu limita ei. Tertulian a scris la mai mult de 150 de ani după presupusa dezbatere din Senat, iar niciun decret original nu s-a păstrat ca să-i confirme relatarea în mod independent. Iustin nu a descris propunerea lui Tiberiu, iar trimiterile lui nu dovedesc că ar fi examinat personal documentele. În cazul pasajului atribuit lui Porfirie, legarea deciziei de domnia lui Tiberiu a cerut o deducție suplimentară.
Presupusele scrisori dintre Abgar și Tiberiu s-au păstrat în interiorul unei narațiuni istorice mai târzii, nu ca documente autentificate din secolul I, iar Zito recunoaște că e posibil să fi pătruns în tradiție detalii legendare. Eusebiu, la rândul lui, îl are ca sursă pe Tertulian.
Zito a socotit că aceste tradiții, alături de comparațiile cu instituțiile romane, sunt de ajuns pentru a susține că episodul merită o analiză istorică serioasă.
Concluzia lui rămâne condiționată: dacă relatările păstrează un eveniment real, ele ar arăta că afirmațiile despre divinitatea lui Iisus ajunseseră, în decurs de câțiva ani de la moartea lui, la oameni influenți din afara cercului adepților săi apropiați.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Adolf Hitler se deosebea foarte mult de populația generală: cercetătorii i-au analizat ADN-ul și au descoperit o afecțiune rară
Dinastia Mușatinilor, familia care a schimbat Moldova: de la Margareta Mușat la Ștefan cel Mare
Populații întregi au dispărut acum 3.000 de ani. Oamenii de știință au descoperit unde au ajuns
Începutul Războiului Rece: Churchill a anunțat „Cortina de Fier” care a despărțit Europa
