Cea mai importantă dinastie din istoria Moldovei începe cu un domnitor despre care aproape nimic nu e sigur. Cronicile nu notează cât a stat pe tron Costea Mușat, primul voievod al neamului. Istoricii nu știu cu exactitate nici cine i-a urmat la domnie lui Lațcu Vodă, fiul și succesorul lui Bogdan I, întemeietorul țării.
Pentru a-i fixa domnia în timp, istoricul Constantin C. Giurescu a recurs la un calcul, pe care l-a expus în lucrarea Istoria Românilor: „Durata domniei lui Costea nu se arata în cronici, putem încerca s-o stabilim prin deducţie. Se admite că Laţco şi-a încheiat stăpânirea în 1373; pe de altă parte, lui Petru, letopiseţele noastre vechi îi dau toate 16 ani de domnie. Luând ca sfârşit al acesteia din urmă anul 1391 (în 1392 se constată Roman ca domn al Moldovei), rezultă ca Petru a început cârmuirea sa în 1375. Prin urmare, Costea a domnit intre 1373 şi 1375; domnia lui a fost scurtă: vreo doi, trei ani de zile. Ce s-a petrecut în acest răstimp, nu se ştie: n-avem absolut nicio informaţie până acum”.
Despre soția lui se știu mai multe. Margareta Mușata era fiica lui Bogdan I, considerat întemeietorul Moldovei, și sora lui Lațcu, iar de la ea și-a luat numele întreaga dinastie. Documentele emise de fiii ei o numesc când Margareta, când Mușata, un cuvânt vechi pentru „frumos”, pe care aromânii îl folosesc și astăzi. Catolică, ea a ctitorit la Siret biserica Sfântul Ioan Botezătorul, unde a fost și înmormântată.
Din acest început greu de reconstituit s-a ridicat neamul care a dat Moldovei voievozi precum Ștefan cel Mare, Petru Mușat, Alexandru cel Bun și Alexandru Lăpușneanu, numărați printre cei mai importanți din istoria țării. Primii trei sunt și cei mai cunoscuți. Între domnia lui Costea și cea a lui Iliaș Alexandru (1666–1668), tronul țării a fost ocupat, în cea mai mare parte, de Mușatini.
Petru Mușat: primele monede de argint și o capitală nouă
Primul domn din neam despre care se cunosc fapte este Petru, fiul cel mare al lui Costea și al Margaretei. Nepot al lui Bogdan I prin mama sa, el a intrat în istorie ca Petru Mușat. Listele mai noi de domni îl trec drept Petru al II-lea, iar cele mai vechi, drept Petru I. A condus Moldova între anii 1375 și 1391.
Petru a bătut primele monede moldovenești de argint. Tot el a ridicat cetățile Neamțului și Sucevei și a mutat capitala țării de la Siret la Suceava.
Imediat după moartea lui, scaunul a revenit fratelui său, Roman I, cunoscut și ca Roman Mușat, care a domnit între 1392 și 1394. O parte dintre istorici îl socotesc voievodul care a adus sub aceeași autoritate toate cnezatele de pe teritoriul Moldovei, adică formațiunile politice locale conduse de cnezi.
Ștefan I, victoria de la Hindău și intervenția lui Mircea cel Bătrân
Următorul la domnie a fost Ștefan I, cel mai vârstnic dintre fiii lui Roman, care a condus țara între 1394 și 1399. Numele lui a rămas legat de înfrângerea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. În 1395, după ce Cetatea Neamțului a rezistat asediului pus de oastea ungară, voievodul l-a învins pe rege la Hindău, în actualul județ Neamț.
Domnia a trecut apoi la fratele lui, Iuga Ologu, tot fiu al lui Roman I, care a stat pe tron din 1399 până în 1400. Originea poreclei Ologu rămâne necunoscută. Se știe în schimb că a avut, încă de la început, un rival în alt frate, Alexandru.
Disputa dintre frați a hotărât-o un vecin. Documentele epocii arată că Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești, a intrat cu oastea în Moldova și l-a așezat pe Alexandru în scaun, iar pe Iuga l-a luat ostatic.
Alexandru cel Bun și pacea cu Ungaria și Polonia
Așa a ajuns pe tron Alexandru, cel pe care istoria îl numește Alexandru cel Bun. Domnia lui, întinsă din anul 1400 până în 1432, se numără printre cele mai lungi pe care le-a cunoscut Moldova, iar în acești ani țara a trăit în pace cu Ungaria și cu Polonia.
În aceeași perioadă, Patriarhia Constantinopolului a recunoscut mitropolia Moldovei, iar moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse, din porunca voievodului, de la Cetatea Albă la Suceava.
Frați rivali și lupte pentru tron
Primul dintre fiii lui Alexandru cel Bun ajuns pe tron a fost Iliaș I, care a condus singur din anul 1432 până în 1433. Puterea a trecut apoi la fratele său, Ștefan al II-lea, care a păstrat-o până în 1435; din acel an, cei doi au domnit împreună.
Cârmuirea în doi s-a încheiat în 1443. Certat cu Iliaș, Ștefan al II-lea l-a pedepsit scoțându-i ochii. A rămas apoi pe tron până în 1447, având o vreme alături, ca asociat la domnie, un alt frate, Petru al III-lea.
Până la venirea lui Ștefan cel Mare, în 1457, au urmat ani agitați, în care domnii s-au schimbat unul după altul. În 1447, Roman al II-lea, fiul lui Iliaș I, și-a ucis unchiul, pe Ștefan al II-lea. După el au domnit Alexăndrel, despre care s-au păstrat puține informații, și Bogdan al II-lea (1449–1451), tatăl lui Ștefan cel Mare.
Bogdan a fost ucis în 1451, la Reuseni, în actualul județ Suceava, de Petru Aron. Ucigașul lui a ajuns de trei ori domn al Moldovei: între octombrie 1451 și februarie 1452, între august 1454 și februarie 1455 și, ultima dată, între mai 1455 și aprilie 1457.
Ștefan cel Mare și urmașii lui
Domnia lui Ștefan cel Mare, între anii 1457 și 1504, e socotită perioada de cea mai mare dezvoltare a Moldovei, iar el însuși a rămas cel mai vestit domnitor moldovean. A purtat mai multe războaie cu turcii, cu ungurii și cu polonezii, dar posteritatea îl pomenește și pentru bisericile și mănăstirile pe care le-a ctitorit.
Moștenitorul lui a fost Bogdan al III-lea, poreclit Bogdan Orbul, fiul pe care Ștefan îl avusese cu Maria Voichița. Bogdan a stat în scaun din 1504 până în 1517, iar după el a urmat fiul său, Ștefăniță Vodă cel Tânăr, numit și Ștefan al IV-lea. Nepot al lui Ștefan cel Mare, noul domn avea numai 11 ani când a urcat pe tron.
Ștefăniță a murit în 1527, otrăvit, potrivit unor letopisețe, chiar de soția sa, Stana, fiica domnului muntean Neagoe Basarab. Ea ar fi fost împinsă la asta de polonezi, după ce aceștia aflaseră că voievodul s-ar fi înțeles cu turcii.
Petru Rareș și primul domn numit de turci
După Ștefăniță, scaunul a fost preluat de Petru Rareș, singurul fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare. Nașterea în afara căsătoriei nu-l excludea de la succesiune. Ca să poată pretinde domnia, un candidat trebuia să fie recunoscut drept „os domnesc”, adică urmaș al unui domnitor. Rareș a domnit de două ori, prima dată între 1527 și 1538, a doua oară între 1541 și 1546.
Pentru istorici, Rareș semăna foarte mult cu tatăl său: a luptat, ca și el, cu turcii și cu ungurii și a ridicat mai multe biserici și mănăstiri.
Cât timp Rareș a stat departe de tron, Moldova a fost condusă mai întâi de Ștefan Lăcustă (1538–1540), tot un Mușatin, nepot al lui Ștefan cel Mare. Lăcustă e consemnat drept primul voievod moldovean numit de turci. După uciderea lui a domnit vărul său, Alexandru Cornea, fiu al lui Bogdan al III-lea, până la revenirea lui Petru Rareș, în 1541.
Moartea lui Petru Rareș a adus la domnie, pe rând, doi dintre fiii săi: Iliaș Rareș (1546–1551) și Ștefan Rareș (1551–1552).
Alexandru Lăpușneanu mută capitala la Iași
Scaunul a ajuns apoi la Alexandru Lăpușneanu, fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea, care l-a ocupat de două ori: între 1552 și 1561, apoi între 1564 și 1568. Ambele domnii au fost marcate de conflictul cu boierii care nu-l voiau conducător. Faima de domn tiranic i-a supraviețuit, însă numele lui e legat și de mutarea capitalei de la Suceava la Iași.
Fiul său, Bogdan Lăpușneanu, a preluat domnia după moartea tatălui. Nu împlinise încă 14 ani, iar mama lui, doamna Ruxandra, i-a fost tutore. Bogdan a condus țara 4 ani, până în 1572.
Succesorul lui a fost Ioan Vodă cel Viteaz, zis și cel Cumplit, care a rămas la cârma Moldovei până în 1574. După el, domnii țării au fost numiți de Imperiul Otoman. Cu timpul, păstrarea tronului a ajuns să depindă și de mucarer. Era o dare plătită Porții, adică guvernului sultanului, pentru reînnoirea domniei: la început o dată la trei ani, apoi în fiecare an.
Domnii scurte și ultimii Mușatini
În 1579, conducerea Moldovei a ajuns din nou la un Mușatin, Iancu Sasul, fiu al lui Petru Rareș, care a păstrat-o până în 1582. De aici înainte, membrii dinastiei au urcat pe tron doar pentru perioade scurte.
La începutul anilor 1590, mai mulți descendenți ai neamului au trecut, unul după altul, prin scaunele domnești. Ștefan Surdul, fiul lui Ioan Vodă cel Cumplit, a ocupat între 1591 și 1592 tronul Țării Românești. În Moldova, Aron Tiranul, care se prezenta drept fiu al lui Alexandru Lăpușneanu, a domnit de două ori, în 1591–1592 și în 1592–1595.
Pauza dintre cele două domnii ale lui Aron a fost acoperită de alți doi urmași ai lui Lăpușneanu. Alexandru cel Rău, fiul lui Bogdan Lăpușneanu și deci nepot al lui Alexandru, a ocupat pentru puțin timp scaunul Moldovei în 1592, apoi a devenit domn al Țării Românești, până în 1593. Tot în 1592 a domnit în Moldova Petru Cazacul, socotit și el fiu al lui Lăpușneanu.
Dinastia a mai dat Moldovei doi domni în secolul al XVII-lea. Primul a fost Alexandru Iliaș, în 1620–1621 și în 1631–1633. Al doilea a fost fiul său, Iliaș Alexandru, ultimul Mușatin care a domnit, din 1666 până în 1668. Atunci scaunul a trecut la Gheorghe Duca, un domn din afara neamului.
Cu întreruperi, neamul lui Bogdan I a ocupat tronul Moldovei din secolul al XIV-lea până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Firul acestei continuități e regula succesiunii: domnia o putea pretinde doar cine era recunoscut drept „os domnesc”. Tronul a trecut astfel, rând pe rând, la fii, frați, nepoți și chiar la fii nelegitimi ai voievozilor. După 1574, odată cu numirea domnilor de către Imperiul Otoman, Mușatinii au mai urcat pe tron doar pentru perioade scurte.
Locul pe care Mușatinii îl au în istoria țării se sprijină pe voievozi ale căror fapte au lăsat urme sigure. Primul dintre ei este Ștefan cel Mare, socotit cel mai important și cel mai cunoscut. Alături de el stau Petru Mușat, cu monedele și cetățile sale, și Alexandru cel Bun, sub care mitropolia Moldovei a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Lista se încheie cu Alexandru Lăpușneanu, cel care a mutat capitala la Iași. Costea, cel cu care a început șirul, nu și-a dat nici măcar numele dinastiei. Despre domnia lui, prof. Giurescu n-a putut stabili decât un răstimp de 2-3 ani în care nu se știe ce s-a petrecut.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Populații întregi au dispărut acum 3.000 de ani. Oamenii de știință au descoperit unde au ajuns
Începutul Războiului Rece: Churchill a anunțat „Cortina de Fier” care a despărțit Europa
Doamna Elina, soția lui Matei Basarab, femeia care a condus singură Țara Românească
Acum circa 7.000 de ani, s-a întâmplat ceva ciudat cu ADN-ul bărbaților, iar oamenii de știință încearcă și astăzi să explice de ce
