Un mormânt megalitic vechi de 5.000 de ani, aflat la câteva zeci de kilometri de Paris, are o lacună ciudată: în el nu a mai fost îngropat nimeni timp de 200 de ani. Golul acesta ar putea explica nu doar declinul demografic larg răspândit din neolitic, ci și cine a venit apoi să repopuleze Bazinul Parisului.
Mormântul de la Bury, situat la aproximativ 48 de kilometri nord de Paris, este un monument funerar din piatră în care se află rămășițele a 300 de persoane. Pe baza unor date ADN și demografice, cercetătorii care îl studiază cred că au aflat de ce populația Bazinului Parisului s-a schimbat dramatic în jurul anului 3100 î.e.n. și cine anume a venit în regiune și le-a luat locul vechilor locuitori. Studiul, semnat de o echipă internațională și publicat în revista Nature Ecology & Evolution, leagă acest sit din epoca de piatră de o criză demografică masivă, la scara întregului continent.
Timp de peste 1.000 de ani înainte de misteriosul declin, pe un teritoriu vast se construiau morminte megalitice. Fiecare regiune construia după propriile tradiții culturale, dar mormintele de tipul celui de la Bury erau uniforme și comunitare, iar de-a lungul secolelor au adăpostit zeci de mii de înmormântări. Bazinul Parisului era deosebit de bogat în astfel de morminte, la fel ca Germania centrală și sudul Scandinaviei.
Apoi, la sfârșitul mileniului al IV-lea î.e.n., construcția lor „a încetat brusc pe tot cuprinsul Europei continentale de nord-vest”, potrivit noului studiu. O tradiție funerară milenară s-a întrerupt pretutindeni, iar motivul a rămas până acum necunoscut.
Două faze, două populații fără nicio legătură
Analiza mormântului de la Bury a dezvăluit două faze distincte de înmormântări. Prima a durat aproximativ din 3200 până în 3100 î.e.n., iar a doua a început în jurul anului 2900 î.e.n. Pauza dintre ele a coincis cu un val de scădere a populației în toată Europa de Nord.
Echipa de cercetare a examinat probe de ADN prelevate de la 132 de indivizi găsiți la Bury și a constatat că oamenii îngropați în cele două faze nu aveau nicio legătură între ei. Cei din prima fază aveau o diversitate genetică ce trimitea mult dincolo de Bazinul Parisului, spre populațiile de agricultori de pe tot continentul. Cei din faza a doua erau, în schimb, considerabil mai omogeni: peste 80% din ascendența lor venea de la populațiile neolitice din Peninsula Iberică (astăzi, în mare parte, Spania și Portugalia).
Până și obiceiurile funerare difereau. În prima fază au fost înmormântate familii de mai multe generații și există dovezi că femeile intrau în comunitate prin căsătorie, venind din afara ei. În a doua, familiile erau mai mici, iar oameni fără legături de rudenie au fost îngropați unii lângă alții. Linia genetică a cromozomului Y era și ea net diferită în faza a doua, așa că nu a fost vorba de o schimbare culturală treptată, ci de o înlocuire dramatică a populației.
„Aceste descoperiri detaliază o schimbare a populației la sfârșitul mileniului al IV-lea î.e.n. și oferă o posibilă explicație pentru încetarea construcției de megaliți”, au scris autorii studiului.
Câmpuri abandonate, un gol umplut de vecini
Datele despre polen arată că, în anii fără înmormântări, pădurile au început să crească din nou. După această perioadă s-au schimbat și practicile agricole. Coroborate cu înlocuirea populației, ele indică abandonarea pășunilor și a câmpurilor, ceea ce sugerează că așezările au rămas nelocuite. Același tipar se regăsește în urma Ciumei lui Iustinian și a Ciumei Negre.
Autorii susțin că declinul din 3100 î.e.n. a cuprins o arie geografică extinsă și a creat în nord-vestul Europei un vid demografic, care le-a permis populațiilor vecine să-l umple. În Scandinavia, păstorii din stepă i-au înlocuit complet pe fermierii locali. În Bazinul Parisului, în spațiile rămase goale s-au mutat fermierii iberici.
„Putem astfel lua în considerare posibilitatea ca atât migrația iberică spre nord, cât și expansiunea din stepă să fi fost răspunsuri corelate la declinul neolitic, întrucât o contracție demografică pe scară largă ar fi creat un vid în care grupurile vecine s-ar fi putut extinde”, au scris autorii.
Urme de ciumă în rămășițele din mormânt
Prima comunitate care și-a pus amprenta pe Bazinul Parisului a fost practic ștearsă de pe fața pământului, iar indiciile despre ce a provocat dispariția ei au ieșit la iveală chiar în mormântul de la Bury. În rămășițele celor îngropați acolo, cercetătorii au descoperit agenți patogeni antici, printre care cei ai ciumei și ai febrei recurente transmise de păduchi. Experții consideră că bolile infecțioase, stresul de mediu și contracția demografică au dus împreună la un colaps pe scară largă.
Dispariția comunităților care ridicau megaliți ar putea lămuri de ce o tradiție funerară de peste 1.000 de ani s-a oprit brusc în tot nord-vestul Europei continentale. Golul lăsat de acestea l-au umplut vecinii, care nu le erau urmași. Declinul neolitic a contribuit astfel la o reorganizare completă a populațiilor din regiune, chiar dacă cercetătorii nu l-au înțeles pe deplin.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Începutul Războiului Rece: Churchill a anunțat „Cortina de Fier” care a despărțit Europa
Doamna Elina, soția lui Matei Basarab, femeia care a condus singură Țara Românească
Acum circa 7.000 de ani, s-a întâmplat ceva ciudat cu ADN-ul bărbaților, iar oamenii de știință încearcă și astăzi să explice de ce
O relatare scrisă despre învierea lui Iisus din morți a fost descoperită într-un manuscris vechi de 2.000 de ani
