La poarta unei case din Șimleu Silvaniei stătea de pază un om al Securității. Dinspre Bădăcin, sătenii treceau dealul pe furiș, cu mâncare pentru bătrâna dinăuntru, până în ziua în care paznicul nu i-a mai lăsat să intre în curte.
Bătrâna era Cornelia Maniu, călugăriță franciscană și sora mai mică a lui Iuliu Maniu, fost prim-ministru al României și lider al Partidului Național Țărănesc. Ea însăși împărțise, an de an, hrană săracilor și orfanilor. A murit la 6 februarie 1956, de foame, după cum spune preotul care a scris monografia familiei.
„Cocole”, fetița de la Șimleu care cânta la pian
Tot la Șimleu Silvaniei se născuse, în 1876, într-o familie de intelectuali pentru care credința cântărea mult. În copilărie era alintată „Cocole”.
Preotul Cristian Borz, autorul „Monografiei satului Bădăcin și a familiei Maniu” și cel care are astăzi în grijă Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin, județul Sălaj, o descrie așa: „părul blond-roșcat, ochi albaștri, delicată, subțirică, serioasă, meticuloasă, înclinată spre munca ordonată, iubea muzica învățând cu mare sârguință pianul și încântându-i nu numai pe cei din familie ci și pe muzicienii profesioniști”.
Credincioasă a fost de când se știa și, altruistă din fire, a început încă din copilărie să-i ajute pe cei nevoiași. În fiecare an, săracii și orfanii primeau de la ea și de la mama ei alimente și lemne de foc, iar din farmacia familiei plecau medicamente către sute de oameni lipsiți de mijloace. „Se spunea că era foarte pricepută la prepararea unor leacuri din plante”, notează preotul Borz.
Viziunea din noaptea de 30 noiembrie 1922
În 1922, credința aceasta a luat o direcție limpede. Hotărârea de a îmbrăca haina monahală a venit după o viziune pe care Cornelia Maniu a avut-o în noaptea de 30 noiembrie.
Episodul apare chiar în testamentul ei, document „interceptat” de Securitate. „Vorbește despre o revelație legată de o icoană făcătoare de minuni, care o chema spre călugărie”, a explicat istoricul Marin Pop, cercetător științific la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Un fond pentru orfane și un altar sculptat
La 23 octombrie 1923, Cornelia Maniu a scris Actul Fundațional al „Fondului Cornelia Maniu, pentru înființarea unui orfelinat de fete în Șimleu Silvaniei” și a depus la Banca Silvania 1.320 de lei, ca sumă de pornire. Așa a pus bazele primului orfelinat de fete din regiune, cu care binefacerile începute în copilărie au ajuns, la maturitate, la împlinire.
Capela Liceului „Simion Bărnuțiu” din Șimleu a primit de la ea, în același an, un altar din lemn sculptat. Ornamentele delicate adăugate ulterior le-a desenat chiar ea și le-au lucrat țărani din Bădăcin și din Sici.
Sora Maria Cecilia și bijuteriile lăsate pe o icoană
Călugăriță a devenit în 1936. La 19 aprilie, la Bădăcin, a depus în fața episcopului de Oradea, Valeriu Traian Frențiu, „Voturile solemne”, adică jurămintele de ascultare, sărăcie și castitate, și a intrat în rândul franciscanelor cu numele de Sora Maria Cecilia. Cu bijuteriile, câte avea, a împodobit în aceeași zi o icoană a Fecioarei Maria, în semn că s-a desprins de tot ce este pământesc.
Episcopul i-a îngăduit să locuiască mai departe la Bădăcin, unde, într-o cameră a casei, își făcuse o capelă cu altar și iconostas cioplit, înzestrată cu tot ce cere cultul. „Acolo își petrecea multe ore în rugăciune. În duminici și sărbători mergea preotul din sat și celebra Sfânta Liturghie. Se umplea capela de oameni: servitori, rudenii din sat, ori oaspeți ocazionali. Cei care nu încăpeau ascultau sub umbra castanilor bătrâni, sau pe veranda cea mare”, a povestit Cristian Borz.
Despre rânduiala ei zilnică, preotul a adăugat: „Ajuna trei zile pe săptămână și nu mânca nimic, nici măcar nu bea un ceai gol, apoi în fiecare seară se culca după miezul nopții, după împlinirea programului religios, ca dimineața să se trezească foarte devreme”.
Blaj, 1943: radiografia cerută înaintea operației
În cei patru ani în care Sălajul s-a aflat sub ocupație maghiară, Sora Cecilia a stat departe de Bădăcin, găzduită de călugărițele unei alte congregații. În 1943 se afla la mănăstirea de la Blaj când nepoata ei Livia, fiica surorii Elena, a primit de la medicii spitalului din Sibiu diagnosticul de cancer.
„Exista o singură soluție și una grabnică: intervenția chirurgicală. Toți membri familiei, în frunte cu Iuliu Maniu au fost de acord. Anunțată la telefon, Sora Cecilia a răspuns: «Vreau să fiu necondiționat de față. Amânați operația. Eu voi sosi la voi mâine seară, vineri». Sora Cecilia a sosit după cum a promis, însă cu o nouă dorință: «Înainte de a o opera să i se mai facă încă o dată un control Röntgen». Au tăbărât cu toții, inclusiv Iuliu Maniu, cu argumente. În zadar”, a mai spus preotul Borz.
Familia a cedat în fața stăruinței ei, operația a fost oprită, iar sâmbătă, a doua zi, fata a făcut alte radiografii. „Luni dimineața noile radiografii nu mai arătau nici urmă de țesut canceros, iar pentru siguranță s-au mai făcut alte două rânduri de radiografii, toate arătau același lucru: nici urmă de leziune. Membrii familiei au rămas adânc impresionați și recunoscători Surorii Cecilia, care – cum spunea ea – a avut o inspirație”, continuă preotul.
1947: fratele condamnat pe viață, sora închisă la Zalău
Odată cu venirea comuniștilor la putere, familia Maniu a fost lovită direct. Arestat în iulie 1947, Iuliu Maniu a trecut printr-un proces de formă și, la 11 noiembrie, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Șicanele și persecuțiile au ajuns repede și la Sora Cecilia, a explicat preotul Borz. A urmat o condamnare, apoi temnița de la Zalău, unde a împărțit celula cu femei de moravuri ușoare. Altă vină decât aceea de a fi sora lui Iuliu Maniu, spune el, nu avea.
Scoasă din casa părintească, adăpostită de o verișoară la Șimleu
Casa părintească de la Bădăcin a pierdut-o în martie 1951, când comuniștii au evacuat-o. A primit-o la Șimleu Silvaniei o verișoară, Cornelia Erdely, care i-a pus la dispoziție o locuință.
Iuliu Maniu a murit la 5 februarie 1953, în închisoarea din Sighetu Marmației. Trupul i-a fost aruncat într-o groapă comună, în prundișul Tisei, lângă oraș, iar sora lui nu l-a putut îngropa. „A cerut autorităților comuniste lămuriri asupra locului unde a fost îngropat fratele ei, însă i s-a răspuns lapidar că a fost înmormântat în groapă comună”, a precizat preotul Borz.
La Șimleu, Securitatea a izolat-o. „Din Bădăcin, veneau, peste deal, localnici, pe ascuns, să-i aducă de mâncare până când un om al securității care păzea poarta le-a interzis accesul în curte. La scurt timp, a murit de foame”, spune același preot. Era 6 februarie 1956, la trei ani și o zi după moartea fratelui ei.
Crucea de piatră de la Bădăcin
Pentru omul de la poartă, preotul Borz are aceeași explicație ca pentru celula din Zalău și pentru casa pierdută: Cornelia Maniu era sora lui Iuliu Maniu. Atât. Altă vină nu avea.
Înmormântată întâi în cimitirul catolic din Șimleu, Sora Cecilia a fost strămutată în anul 2000 la Bădăcin, în necropola familiei. Acolo, la casa memorială, o cruce de piatră îl așteaptă „acasă” și pe fratele ei, ale cărui rămășițe nu au fost descoperite nici până astăzi.
Ce mai e nou în Cultură și Societate?
Cum au pierdut urmașii lui Alexandru Marghiloman averea moștenită: 15 ani de procese și Vila Albatros vândută statului
2 săptămâni de suc de sfeclă: tensiunea vârstnicilor a scăzut, iar bacteriile din gura lor s-au schimbat
Ce poate dezvălui un test de 1 minut pe scări despre sănătatea inimii
Obiceiurile de somn ale lui Donald Trump ar putea avea consecințe periculoase pentru sănătate la 80 de ani
