Un studiu arată că Moartea Neagră a lovit dramatic diversitatea speciilor, odată ce oamenii au abandonat terenurile agricole

Când Moartea Neagră a ucis milioane de oameni în Europa, nu doar câmpurile au rămas părăsite. Biodiversitatea a avut și ea de suferit, arată un nou studiu. Acolo unde agricultura a dat înapoi, pierderea a ajuns la aproximativ 40%.

Rezultatele lasă să se înțeleagă că, în trecut, activitățile umane au favorizat diversitatea speciilor din peisaj. Experții spun că aceste descoperiri ar putea fi folosite pentru a stimula biodiversitatea în terenurile agricole de azi.

Pentru populația Europei, secolul al XIV-lea a fost unul zbuciumat. La începutul lui, o vreme rece și umedă care nu se mai sfârșea a compromis recoltele pe scară largă și a adus o foamete fără precedent, cunoscută azi drept Marea Foamete, care a ținut din 1315 până în 1317. A urmat Moartea Neagră, o epidemie de ciumă bubonică provocată de bacteria Yersinia pestis, care a ucis mai mult de o treime din populația continentului.

Decesele în masă și tulburările sociale care au urmat au lăsat în paragină întinderi vaste de teren agricol. Populația a început să-și revină abia în secolul al XVI-lea.

Jonathan Gordon este paleoecolog la Centrul Leverhulme pentru Biodiversitate în Antropocen al Universității din York și primul autor al studiului. Acesta a explicat că perioada Morții Negre oferă ocazia perfectă de a studia, pe un interval mai lung, efectele activității umane asupra biodiversității.

Polenul de cereale, martorul agriculturii medievale

Echipa a pornit de la peste 100 de înregistrări de polen din Europa, cu aproximativ 4.600 de probe, pe care le-a comparat într-un studiu publicat pe 4 martie în revista Ecology Letters. Siturile se întindeau de la câmpiile Franței și zonele montane din sud-vestul Regatului Unit până în Alpii elvețieni.

Asemenea înregistrări „ne spun cât de diversă era flora în trecut”, a explicat Gordon.

De pildă, cereale precum grâul, orzul și secara erau unul dintre pilonii agriculturii medievale. De aceea, prezența polenului lor în înregistrări indică felul în care se folosea pământul. Pe baza acestui polen, cercetătorii au împărțit datele în trei categorii: locuri în care producția agricolă a crescut, locuri în care a scăzut și locuri fără dovezi de cultivare a cerealelor.

Împărțirea a arătat de unde venea declinul. „Am constatat o scădere generală a biodiversității, însă această scădere a venit din peisajele în care producția agricolă a scăzut. În peisajele în care producția agricolă a scăzut, biodiversitatea s-a redus cu aproximativ 40%. Apoi, după aproximativ 150 de ani, pe măsură ce populațiile au început să se refacă, iar perturbarea peisajului a crescut din nou, biodiversitatea a urcat la un nivel ușor peste cel de dinainte”, a spus Gordon.

Gordon a explicat și ce s-a întâmplat cu terenurile părăsite. „Pe măsură ce terenurile agricole au fost abandonate, practicile tradiționale de gestionare a pământului au încetat, iar pădurile s-au extins”, a declarat el într-un comunicat al Universității din York.

Peisajul medieval, un mozaic de habitate

Mulți oameni cred că a existat cândva o „lume stabilă și virgină, în care apariția oamenilor a avut un singur rezultat: pierderea netă de specii și omogenizarea”, a afirmat Erle Ellis conform publicației Live Science. Ellis este agroecolog la Universitatea din Maryland, SUA, și nu a participat la cercetare. „Paleoecologii au știut dintotdeauna că povestea e mult mai complicată”, a adăugat el.

Tot mai multe dovezi arată că oamenii creează adesea habitate mai diverse atunci când modelează peisajele vreme îndelungată prin practicile lor culturale, a spus Ellis. Aceste habitate, numite „mozaicuri”, pot susține mai multe specii decât peisajele simple și omogene.

Agricultura modernă se bazează pe parcele cu o singură cultură. În secolele trecute însă, „existau toate aceste tipuri diferite de agricultură, care funcționau în același peisaj”, a spus Gordon.

„În acel peisaj existau numeroase elemente naturale rămase din Holocenul mijlociu sau timpuriu (care a început după ultima eră glaciară, acum aproximativ 12.000 de ani). Existau petice de pădure veche, tufărișuri, iazuri și petice de pădure secundară. Totul era împletit cu aceste mozaicuri agricole, iar asta a dus la o biodiversitate mai mare, pentru că erau mai multe habitate de care puteau profita diferite specii de plante”, a adăugat el.

De la mozaic la monocultură

Descoperirile scot în evidență cât de diferit se folosea pământul în Evul Mediu față de azi și ce efecte au avut cele două moduri asupra biodiversității. Potrivit unor cercetări, în secolul al XX-lea biodiversitatea globală ar fi scăzut cu până la 11%, iar principalii vinovați ar fi activitățile umane, precum schimbările în utilizarea terenurilor, poluarea și schimbările climatice. În agricultură, cultivarea unei singure specii pe suprafețe întinse, adică monocultura, sărăcește biodiversitatea.

„Lucrarea ne ajută să vedem că, până relativ recent, chiar și în Europa, existau forme de gestionare a terenurilor și de interacțiune foarte diferite de cele de astăzi”, a declarat Patrick Roberts, directorul Departamentului de Coevoluție a Utilizării Terenurilor și Urbanizării de la Institutul Max Planck de Geoantropologie.

„În locul monoculturii, al plantațiilor sau al transformării uniforme a peisajelor pe care le vedem în secolele XX și XXI, accentul cădea pe menținerea «mozaicurilor»”, a spus Roberts, care nu a fost implicat în noua cercetare.

În studiu, „putem observa cum s-au schimbat de-a lungul timpului relațiile dintre oameni și biodiversitate și cum pot oamenii să folosească activ peisajele, păstrând totodată biodiversitatea și funcțiile ecosistemelor mixte”, a adăugat el.

Nu doar câte specii, ci și ce fac ele

Gordon a atras atenția că numărul speciilor e doar o parte din poveste. „Există multe alte tipuri de diversitate – nu doar numărul de tipuri, ci și ce fac de fapt diferitele tipuri prezente”, a spus el. Într-un peisaj pot exista o sută de tipuri de plante, dar dacă toate îndeplinesc aceeași funcție, „diversitatea funcțională e scăzută”.

Diversitatea funcțională „e extrem de importantă pentru felul în care ecosistemele se adaptează la schimbările climatice și pentru reziliența lor, aspecte de care avem nevoie ca sistemul nostru agricol să rămână viabil pe termen lung”, a explicat Gordon.

În Europa medievală, prezența oamenilor pare să fi ajutat biodiversitatea. Agricultura de atunci împletea culturi variate cu petice de pădure veche, tufărișuri și iazuri. Acest amestec oferea mai multe habitate pentru diferite specii de plante, spre deosebire de monocultura de azi, care reduce biodiversitatea.

Acolo unde terenurile agricole au fost abandonate după ciumă, pădurile s-au extins, iar biodiversitatea a pierdut teren. A crescut din nou abia după aproximativ un secol și jumătate, odată ce populația a început să se refacă și peisajul a fost din nou tot mai perturbat, și a ajuns în cele din urmă ușor peste nivelul de dinainte. De aici vine și ideea experților că descoperirile ar putea ajuta la stimularea biodiversității în terenurile agricole moderne. Rămân totuși multe de înțeles despre felul în care dispariția oamenilor din peisajele epocii Marii Ciume a afectat lumea naturală, a spus Gordon.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU