Oare călugării din Evul Mediu trimiteau e-mailuri? Deși astăzi îl asociem exclusiv cu era digitală, originea semnului @ (arond) datează încă din secolul al XVI-lea. Departe de a fi un produs al internetului, acest simbol a servit secole la rând drept prescurtare în comerț și manuscrise.

Semnul „@” a fost inventat cu multe secole în urmă, cu mult înainte ca internetul să fie măcar un concept abstract. Dacă te uiți atent la tastaturile unor mașini de scris din secolul al XIX-lea, vei găsi o tastă dedicată simbolului @, așezată cuminte chiar acolo, printre litere și alte semne de punctuație. Utilizatorii acestor mașinării cu siguranță nu trimiteau e-mailuri colegilor de birou și nici nu își etichetau prietenii pe rețelele de socializare, așa că o întrebare absolut legitimă se ridică: ce căuta simbolul acolo?
Evoluția semnului @ este exemplul perfect al modului în care un simbol medieval marginal, aflat pe pragul dispariției, a fost salvat de o pură necesitate tehnică pentru a deveni cea mai recunoscută emblemă a comunicării globale.
Cine a inventat semnul „@”? De la scribi latini la manuscrise medievale
Există câteva teorii fascinante despre originea și scopul istoric al simbolului @. Prima utilizare documentată și incontestabilă a acestuia datează din 1536, deși unii experți susțin că simbolul ar fi apărut cu mult înainte, undeva în secolele al VI-lea sau al VII-lea.
O teorie populară spune că scribii latini leneși, care trebuiau să copieze manual manuscrise la nesfârșit, au dezvoltat o serie de scurtături vizuale pentru a-și termina treaba mai repede (exact de aici provine și simbolul &, ampersandul). Semnul @ ar fi evoluat în mod similar ca o prescurtare inteligentă pentru cuvântul latin ad — care înseamnă „la”, „către” sau „spre” —, devenind practic un „a” în care litera „d” s-a transformat într-o coadă fluidă, în formă de buclă.
O dovadă istorică mult mai misterioasă — considerată a fi cel mai vechi simbol descoperit cu această formă — poate fi observată într-o traducere bulgară din anul 1345 e.n. a unei cronici grecești scrise de Constantinos Manasses. În acest document, care astăzi este păstrat în Biblioteca Apostolică a Vaticanului, litera inițială a cuvântului Amen (амин) arată exact ca un semn @. De ce scribii au recurs la acest artificiu grafic o singură dată în acel document, pentru ca apoi să nu-l mai repete niciodată, rămâne complet neclar.

O altă teorie indică faptul că scribii francezi îl foloseau pur și simplu ca o formă ornamentată a prepoziției à, care înseamnă, de asemenea, „la”. Acest detaliu s-ar potrivi perfect cu modul în care simbolul este folosit în cultura internetului de astăzi, deși dovezile istorice concrete în acest sens rămân slabe.
La ce se folosea semnul @ înainte de internet: descoperirea din Florența
Cea mai clară și revelatoare descoperire istorică a avut loc abia în anul 2000. Giorgio Stabile, profesor de istorie a științei la Universitatea La Sapienza din Italia, a descoperit semnul @ într-o scrisoare scrisă de un negustor florentin pe 4 mai 1536. În acest document, simbolul era folosit în scopuri strict comerciale, reprezentând „la prețul de” — mai exact, un ulcior de ulei de măsline @ o anumită sumă de bani.
Acest detaliu istoric se leagă direct de modul în care simbolul @ era folosit în secolul al XIX-lea, când contabilii și comercianții l-au adoptat exact în același scop, tastându-l metodic în registrele lor financiare pe primele mașini de scris.
De la mașina de scris la ARPANET: cum a ajuns „@” în prima adresă de e-mail
Renașterea modernă a caracterului „@” a avut loc în anul 1971, când informaticianul Ray Tomlinson construia primul program de e-mail pe ARPANET, rețeaua strămoașă a internetului finanțată de Pentagon.
Tomlinson avea nevoie de un simbol specific care să semnaleze sistemului de operare că citea o adresă – ceva distinct, care să nu lase loc de ambiguitate și care, mai ales, să nu fie deja folosit în limbajul cotidian sau în codul informatic existent. La acea vreme, sistemele informatice foloseau deja virgule, bare sau paranteze pentru a rula comenzi. Dacă Tomlinson ar fi ales un caracter comun, rețeaua l-ar fi citit ca pe o comandă de sistem, generând erori, astfel că tastarea unui simbol obscur de pe vechile mașini de scris a fost soluția tehnică ideală. Simbolul @ s-a potrivit perfect.
„Căutam în principal un simbol care nu era folosit prea des. Și nu erau prea multe opțiuni – un semn de exclamare sau o virgulă. Aș fi putut folosi semnul egal, dar asta nu ar fi avut prea mult sens.”, a declarat el pentru Smithsonian în anul 2012.
Și tocmai cu această decizie de design, Tomlinson a salvat un simbol vechi de secole aflându-se pe pragul dispariției și l-a transformat fulgerător în emblema definitorie a vremurilor noastre. Nu mă @.
Melci, ștrudele și cozi de maimuță: „@” în jurul lumii
Ca o notă de final, trebuie menționat că semnul @ are o gamă minunată și incredibil de creativă de denumiri în alte limbi din întreaga lume. În limba română îi spunem „arond” și (din ce în ce mai rar) „coadă de maimuță”. Când nu reprezintă o adresă de e-mail, imaginația vizuală a preluat controlul:
- În afrikaans, se numește aapstert, adică „coada maimuței”;
- În daneză, unii îl numesc snabel-a, adică „trunchiul elefantului”, sau grisehale, adică „coada porcului”;
- În franceză, porecla sa este escargot, adică „melc”, sau petit escargot, adică „melc mic”;
- În ebraică, poate fi numit shtrudl, ceea ce înseamnă „ștrudel”;
- În rusă, este numit sobachka, ceea ce înseamnă „cățeluș”;
- În thailandeză, oamenii spun uneori că este a ai tua yiukyiu, ceea ce înseamnă ceva de genul „caracterul care se mișcă ca un vierme”.
Așadar, de la atestările din registrele comerciale italiene la e-mailurile contemporane, istoria semnului arond traversează o jumătate de mileniu. Ceea ce a început ca o scurtătură pentru negustorii grăbiți a ajuns să conecteze digital o întreagă planetă.
