Până în 2050, cei mai săraci ar putea cheltui aproape jumătate din venit doar pe mâncare

În timp ce familiile înstărite direcționează o fracțiune neglijabilă din buget către coșul zilnic, populația vulnerabilă a lumii riscă să fie împinsă la limita subzistenței. Conform unei modelări de amploare realizate de cercetătorii de la MIT și Universitatea Tulane pe baza a aproape 4.000 de scenarii, până în 2050 cei mai săraci oameni ar putea ajunge să cheltuiască jumătate din întregul venit exclusiv pe mâncare. Contrastul este evident în Africa australă, unde cea mai săracă zecime a populației ar aloca 49,6% din resurse pentru hrană, în timp ce segmentul privilegiat ar cheltui doar 5,5%.

„Orice cheltuială care îți consumă jumătate din venit este potențial destabilizatoare pentru întreaga ta viață”, a declarat Jennifer Morris, cercetătoare în domeniul energiei la MIT, „deoarece lasă foarte puține resurse pentru celelalte nevoi critice și necesitățile de bază ale vieții”.

Cifrele vin dintr-un nou studiu publicat în Earth’s Future. Pe măsură ce populația crește și presiunea asupra resurselor mondiale se intensifică, prognozele sugerează că, până în 2050, milioane dintre cei mai săraci oameni din lume ar putea cheltui aproximativ jumătate din venituri doar pe alimente.

Modelul climatic GCAM: 3.700 de scenarii pentru viitorul resurselor

Securitatea resurselor înseamnă accesul oamenilor la resurse vitale precum alimentele, energia și apa, dar și controlul asupra lor. Fiecare dintre aceste domenii are deja o literatură proprie — securitatea alimentară, de pildă, e intens studiată. Problema, spun cercetătorii, e că majoritatea analizelor iau resursele una câte una, deși în realitate ele sunt strâns legate între ele.

Pentru a le evalua împreună, Morris și coautorii săi au modelat aproape 4.000 de scenarii ipotetice cu ajutorul unui model computerizat la scară largă, Global Change Analysis Model (GCAM).

„GCAM modelează modul în care energia, apa, terenurile, aspectele socio-economice și sistemele terestre co-evoluează ca răspuns la diverse surse de incertitudini viitoare”, au explicat cercetătorii în lucrare. „Modelul acoperă 32 de regiuni geopolitice, iar în cadrul fiecărei regiuni populația este împărțită în continuare în 10 subgrupuri de venituri care reprezintă diferite segmente ale distribuției veniturilor.”

Din toate combinațiile testate, GCAM a generat 3.735 de scenarii pe care cercetătorii le consideră fezabile. Iar în ele, subgrupul de venit s-a dovedit un factor decisiv pentru securitatea resurselor. Spre deosebire de modelele economice convenționale, care analizează sectoarele izolat sau se bazează pe proiecții liniare optimiste, GCAM integrează scenariile socio-economice globale (Shared Socioeconomic Pathways – SSP). Cercetătorii au calibrat variabilele demografice, traiectoriile PIB-ului regional și constrângerile de politică climatică pe intervale de 5 ani. Concluzia cheie a acestei filtrări a fost că securitatea alimentară nu poate fi decuplată de costul energiei pentru irigații și de prețul îngrășămintelor.

„În multe dintre aceste scenarii, grupurile cu venituri mai mici se confruntă cu o potențială insecuritate mult mai gravă”, a declarat Morris.

Africa și India: punctul critic al scumpirilor la alimente până în 2050

Rezultatele mediane — punctul mediu al rezultatelor obținute din toate scenariile — arată că cea mai apăsătoare povară alimentară revine regiunilor din Africa și Indiei. Până în 2050, cele mai sărace 10% din Africa de Vest, Africa de Est și Africa australă ar cheltui aproape jumătate din venituri pe alimente: 48,4%, 42,5% și, respectiv, 49,6%.

Cauza, spun cercetătorii, e o combinație între veniturile regionale scăzute și prețurile ridicate la alimente care apar în scenariile unde terenurile sunt alocate pentru măsuri de decarbonizare — culturi energetice și împăduriri. Costurile combaterii schimbărilor climatice devin astfel ele însele o sursă considerabilă de presiune asupra securității resurselor, ceea ce arată cât de delicat e echilibrul.

Acest fenomen economic este cunoscut drept competiția pentru utilizarea solului. Pentru a atinge țintele de emisii net zero, multe strategii climatice mizează pe tehnologii de tip bioenergie cu captare și stocare a carbonului (BECCS) și pe reîmpăduriri masive. Când milioane de hectare de teren fertil sunt redirecționate dinspre agricultura tradițională către culturi energetice, suprafața destinată culturilor de cereale și leguminoase scade. Rezultatul direct este o contracție a ofertei de hrană pe piețele locale, care generează o explozie a prețurilor suportată disproporționat de consumatorii cu venituri minime.

„Acest studiu arată că nu există un singur factor determinant al insecurității viitoare în ceea ce privește alimentele, energia și apa. Venitul este important, dar condițiile regionale, utilizarea terenurilor, sistemele energetice, disponibilitatea apei și comportamentul consumatorilor contribuie cu toții la modelarea riscurilor cu care se confruntă oamenii”, a declarat primul autor al lucrării, inginerul de mediu Gi Joo Kim, de la Universitatea Tulane din New Orleans.

Capcana statistică: cum ascund mediile regionale inegalitatea extremă

Diferența dintre 49,6% și 5,5% din Africa australă nu e o excepție. Cercetătorii au constatat disparități de venit asemănătoare pe întregul spectru al securității resurselor, iar mediile calculate pe regiuni le fac invizibile.

„În toate sectoarele, demonstrăm că rezultatele medii regionale ascund atât rezultatele care indică o povară extrem de mare pentru subgrupurile cu venituri mai mici, cât și rezultatele care indică o povară extrem de mică pentru subgrupurile cu venituri mai mari. De exemplu, intervalul cheltuielilor alimentare pentru populația cu veniturile cele mai mici din Africa de Vest variază între 18,5% și 77,5%, în timp ce media regională se situează doar între 5,4% și 24%”, au scris autorii.

„Pentru acest tip de studiu, în care ne concentrăm pe rezultatele privind bunăstarea umană, componenta veniturilor este cu adevărat importantă”, a declarat Morris.

Această discrepanță evidențiată de cercetători nu este o noțiune străină nici pentru spațiul european. Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) și Eurostat, România înregistrează constant cea mai ridicată pondere a cheltuielilor cu alimentele din întreaga Uniune Europeană: aproximativ 32% din bugetul lunar de consum al unei gospodării medii merge exclusiv pe mâncare și băuturi nealcoolice, în timp ce media blocului comunitar se situează la circa 13-14%. Mai mult, în cazul gospodăriilor cu venituri minime sau al pensionarilor din mediul rural, povara alimentară depășește deja 45% din venituri. Astfel, scenariul modelat pentru anul 2050 de către cercetătorii de la MIT reflectă o vulnerabilitate structurală pe care populația defavorizată din România o resimte deja la fiecare șoc al prețurilor din piețe.

Criza resurselor conectate: de la penuria de apă la factura energetică

În Orientul Mijlociu și în Africa australă, proiecțiile sugerează cheltuieli semnificativ mai mari pentru energie, din cauza cererii ridicate de răcire a locuințelor și a dependenței puternice de combustibilii fosili. În Asia de Sud, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, creșterea rapidă și extracția extensivă a apelor subterane ar urma să genereze probleme semnificative legate de penuria de apă.

Nimic din toate acestea nu e însă o predicție. Cercetătorii menționează că modelarea lor indică doar scenarii plauzibile pentru viitor, nu un singur scenariu care s-ar materializa cel mai probabil, și își descriu munca drept un punct de plecare care ar putea fi extins în cercetări ulterioare.

„Metoda noastră a fost concepută pentru a identifica condițiile care generează diferite rezultate în ceea ce privește securitatea resurselor”, a spus Kim, „mai degrabă decât pentru a prezice un singur viitor cel mai probabil.”

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU