Pentru manualele de medicină, COVID-ul de lungă durată, sindromul de oboseală cronică, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), artrita reumatoidă și scleroza multiplă sunt entități clinice separate, declanșate de factori fără legătură între ei. Pentru pacienți însă, vocabularul suferinței este identic: epuizare paralizantă, confuzie mentală, somn fragmentat și o prăbușire a funcționalității cotidiene.
Un studiu computațional publicat recent oferă o primă explicație mecanicistă pentru acest paradox. Analizate genă cu genă, cele cinci afecțiuni par izolate. În spațiul tridimensional al celulei însă, rețelele de reglare a acestor gene se intersectează masiv, arătând că factori declanșatori radical diferiți pot scoate din funcțiune exact aceleași circuite celulare de bază.
Cercetarea a fost condusă de Dmitry Pshezhetskiy, de la Norwich Medical School a Universității din East Anglia. La studiu a participat și Oxford BioDynamics, compania de biotehnologie care a furnizat software-ul de analiză. Rezultatele au fost publicate în jurnalul științific Journal of Translational Medicine.
„Ceea ce am descoperit se apropie de o teorie biologică unificatoare a oboselii”, a declarat Pshezhetskiy.
Echipa de cercetare nu a colectat probe noi de la pacienți. A lucrat cu date genetice deja publicate pentru toate cele cinci afecțiuni și cu rezultatele unor probe de sânge recoltate pentru un studiu anterior despre O boală neuroimună complexă, caracterizată printr-o epuizare profundă care nu dispare după odihnă și se agravează dramatic după orice efort fizic sau intelectual minim (stare de rău post-efort).
Plierea tridimensională a ADN-ului dictează activitatea genelor
Majoritatea diferențelor de ADN asociate cu aceste afecțiuni nu se află în interiorul genelor. Ele ocupă Zone vaste din genom (peste 98%) care nu conțin instrucțiuni pentru fabricarea proteinelor, dar funcționează ca veritabile „întrerupătoare” de volum, controlând când și cu ce intensitate se activează alte gene.. Aceste secvențe nu produc proteine proprii, ci reglează gene aflate în alte locuri.
Dacă o astfel de secvență ajunge sau nu la țintă depinde de felul în care catena de ADN este pliată în interiorul celulei. Modul în care catena lungă de ADN este împachetată în nucleul celulei. Prin curbarea buclelor, secvențe genetice situate la distanță uriașă ajung să se atingă fizic și să pornească sau să oprească activitatea genelor. aduce în contact porțiuni ale secvenței aflate departe una de alta.
Ewan Hunter, directorul responsabil cu datele la Oxford BioDynamics, a declarat că software-ul Orion al companiei prezice locul probabil al acestor puncte de contact. Le prezice, nu le măsoară.
Echipa a introdus în Orion scanările genomice publicate pentru fiecare afecțiune și a păstrat doar punctele de pliere care au primit un scor mai mare de 0,99.
Apoi a asociat fiecare punct cu gena cea mai apropiată. „Cea mai apropiată” înseamnă aici cea mai apropiată de-a lungul cromozomului. Este o distanță, nu o dovadă că gena este implicată.
5 liste genetice distincte care aproape că nu se intersectează
La final, echipa a obținut câte o listă separată pentru fiecare afecțiune. Artrita reumatoidă avea cea mai lungă listă, cu 885 de gene, iar PTSD cea mai scurtă, cu 324. Sindromul de oboseală cronică și COVID-ul de lungă durată aveau câte 567 de gene fiecare.
Doar câteva gene apăreau pe toate cele cinci liste.
„Ne așteptam să găsim măcar o oarecare suprapunere a genelor între afecțiuni”, a spus Pshezhetskiy.
Studiile genetice ample dedicate acestor afecțiuni raportează în continuare același lucru. Cel mai amplu studiu genetic din lume dedicat sindromului de oboseală cronică, desfășurat în Marea Britanie pe mai mult de 25.000 de participanți, cu scopul de a găsi cauzele genetice ale afecțiunii., un important studiu genomic al sindromului de oboseală cronică, a identificat doar câteva semnale fiabile. În mare parte, acestea nu corespund celor raportate pentru COVID-ul de lungă durată.
Genele diferă, dar rețelele biologice majore se suprapun
Genele nu acționează singure. Proteinele pe care le codifică interacționează între ele, iar decenii de experimente au catalogat care proteine interacționează cu care.
Cercetătorii au introdus în acest catalog lista de gene a fiecărei afecțiuni și au combinat cele cinci hărți rezultate. Separarea dintre ele a dispărut. Genele unei afecțiuni s-au legat de genele alteia prin parteneri comuni, iar grupurile s-au contopit într-o singură hartă continuă.
Dincolo de fuziunea statistică a listelor, modelul computațional a indicat că intersecțiile nu sunt aleatorii: ele s-au concentrat pe căile de semnalizare a interferonului, pe mecanismele de autofagie și pe axele de reglare neuroendocrină ale răspunsului la stres. Practic, indiferent dacă stimulul inițial a fost un atac viral, un șoc psihologic sever sau o eroare autoimună, daunele s-au propagat de-a lungul acelorași trasee biochimice de avarie.
„Dintr-odată, bolile au părut profund interconectate”, a spus Pshezhetskiy.
Printre genele cele mai bine conectate s-au numărat RUNX1, PPARGC1A, CDH2, NRP1 și PLCG2. Multe dintre ele nu se aflau printre cele mai puternice semnale din scanările inițiale. Și-au câștigat locul prin numărul de alte gene cu care interacționează.
Contează însă mai mult ce fac aceste gene decât locul pe care îl ocupă în clasament. PPARGC1A controlează câte Componente microscopice din interiorul fiecărei celule, considerate „centralele energetice” ale corpului. Ele transformă oxigenul și nutrienții din hrană în ATP, molecula de energie utilizată de mușchi și creier. noi produce o celulă, iar mitocondriile sunt componentele care generează energia celulei. CDH2 ajută celulele nervoase să se lege între ele și să-și refacă conexiunile.
Problemele energetice se pot manifesta prin epuizare. Simptomele legate de sistemul nervos sunt și ele frecvente la pacienții cu sindrom de oboseală cronică.
Gena LAG3 și indiciul epuizării cronice a celulelor imunitare
LAG3 nu a figurat niciodată pe lista de gene asociate sindromului de oboseală cronică pe care echipa a introdus-o în sistem. Totuși, software-ul a plasat-o aproape de centrul rețelei acestei afecțiuni.
Celulele imune care rămân active perioade lungi pot înceta să funcționeze corect. Această stare se numește O stare de disfuncție a sistemului imunitar apărută după lupte prelungite cu o infecție sau inflamație. Deși continuă să existe, celulele de apărare își pierd treptat capacitatea de a mai ataca agenții patogeni., iar O moleculă de tip „frână” situată pe suprafața celulelor imunitare. În mod normal oprește reacțiile autoimune, dar dacă rămâne hiperactivă, paralizează răspunsul imunitar și întreține starea de boală cronică. este una dintre moleculele asociate cu ea.
Mulți pacienți rămân bolnavi mult timp după ce factorul declanșator inițial a dispărut. Dacă legătura cu LAG3 se confirmă, celulele imune epuizate ar fi unul dintre motivele care explică acest fenomen.
Autorii rămân însă precauți. Analiza lor nu demonstrează că epuizarea celulelor T provoacă sindromul de oboseală cronică. Arată doar că gena LAG3 merită testată direct.
Miza comercială: compania din spatele studiului vinde deja teste
Sindromul de oboseală cronică și COVID-ul de lungă durată sunt încă identificate după simptome, cum ar fi epuizarea, fără un test de laborator acceptat de toată lumea. Mulți oameni așteaptă ani de zile până primesc un răspuns.
Oxford BioDynamics a finanțat această cercetare și a furnizat platforma. Unsprezece dintre cei 14 autori ai articolului lucrează cu normă întreagă pentru companie.
Compania comercializează deja teste de sânge bazate pe aceeași tehnologie. Unul este pentru cancerul de prostată, iar altul prezice răspunsul la anumite medicamente împotriva cancerului. Articolul le atribuie o precizie de 94%, respectiv 85%. Platforma din spatele acestei analize este, așadar, deja o linie de produse.
Același grup a realizat anterior un test de sânge pentru sindromul de oboseală cronică. Acesta a raportat o precizie globală de 96%, măsurată pe un eșantion de 24 de pacienți și 45 de voluntari sănătoși.
Rezultatul provine dintr-un articol din 2025, pe care autorii îl menționează de două ori. Analiza de acum nu validează însă nici testul, nici genele pe care le menționează.
Limita metodologică: oboseala propriu-zisă nu a fost măsurată
Cele cinci seturi de date de la care a pornit analiza diferă prin mărime, prin felul în care a fost definită fiecare boală și prin originea etnică a populațiilor studiate. Studiul despre scleroza multiplă a inclus aproximativ 21.500 de persoane, iar cel despre PTSD a inclus peste 1,2 milioane.
Autorii afirmă că studiile mai ample identifică mai multe puncte de contact. Prin urmare, lungimea fiecărei liste de gene reflectă parțial dimensiunea studiului din care provine. Nici nu s-a testat vreodată formal dacă suprapunerea rețelelor ar fi putut apărea din întâmplare.
În plus, seturile de date sunt organizate după diagnostic. Niciun participant nu a fost clasificat după prezența, gravitatea sau durata oboselii. De aceea, convergența nu poate fi pusă în mod specific pe seama epuizării.
Activarea sistemului imunitar, inflamația și metabolismul perturbat sunt comune tuturor celor cinci afecțiuni, iar oricare dintre acestea ar putea oferi o explicație.
O altă piedică semnalată de geneticieni independenți ține de tipul de celule utilizate. Arhitectura 3D a cromatinei a fost analizată exclusiv pe baza probelor din sângele periferic. Or, în afecțiuni precum PTSD sau scleroza multiplă, circuitele biologice determinante funcționează în neuroni sau în celulele gliale din creier, iar în artrită în țesutul sinovial — medii celulare unde ADN-ul se pliază complet diferit față de celulele albe din circulație.
Rămâne de văzut dacă genele cel mai bine conectate joacă vreun rol la nivelul pacientului sau sunt bine conectate doar pe hârtie. Cercetătorii ar trebui să măsoare aceste gene în sângele recoltat de la persoane cu fiecare dintre afecțiuni. De asemenea, ar trebui să alcătuiască un grup sortat după oboseala cronică în sine, nu după diagnostic.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
CERN a început deconectarea Marelui Accelerator de Hadroni. Se construiește ceva și mai puternic
Punctul după care se orientează orice GPS oscilează de două ori mai puțin decât se credea
Mușchii îmbătrâniți își pierd forța dintr-un motiv pe care cercetătorii l-au trecut cu vederea
Un nou proces transformă deșeurile de plastic în benzină și motorină
