„Acesta este tatăl meu”: Amilcar Săndulescu, orfanul de 12 ani care a devenit în 1923 fiul Eroului Necunoscut

Pe 14 mai 1923, la ora 3, un băiat în vârstă de 12 ani a intrat într-o biserică din Mărășești pe care gloanțele războiului o ciuruiseră. Înăuntru îl așteptau 10 sicrie de stejar, identice, cu rămășițele unor soldați pe care nimeni nu-i mai putea identifica. Amilcar Săndulescu a stat puțin în cumpănă, apoi și-a așezat mâna pe al patrulea.

Din acel gest s-a născut Mormântul Eroului Necunoscut, simbolul suprem al jertfei pentru România Mare. Însă povestea copilului care a făcut alegerea a rămas în umbră: elevul orfan a intrat în istorie drept «fiul Eroului Necunoscut», dar gloria lui a durat doar câteva săptămâni de mai. La mai puțin de trei luni după ceremonie, destinul i se frângea în mod tragic pe o plajă din Techirghiol.

Soldați îngropați acolo unde au căzut

În luptele Primului Război Mondial au murit peste 300.000 de soldați și ofițeri români, iar mulți dintre ei au dispărut fără nume. Cât a durat războiul, morții de pe front erau îngropați oriunde se putea, la marginea satelor ori a drumurilor sau direct pe câmp. Pentru cei mai mulți, primul mormânt a fost chiar locul în care își pierduseră viața.

Prea puțini aveau asupra lor acte de identitate. Singurul reper rămânea adesea o capsulă metalică purtată la gât, care adăpostea numărul matricol și codul unității militare. Când exploziile sau gloanțele smulgeau și acest ultim indiciu, ostașul căzut se topea definitiv în masa sutelor de mii de eroi fără nume.

Adunarea oaselor risipite: primele cimitire de onoare

În 1919, Ministerul de Război a decis amenajarea unui cimitir militar în fiecare localitate. Imediat după război, osemintele ostașilor neidentificați au fost scoase din gropile improvizate și reînhumate în perimetrele stabilite de comunități pentru acest scop. Găsirea unui loc de veci pentru eroii necunoscuți a revenit Societății „Mormintele eroilor căzuți în război”, înființată în același an prin Decretul nr. 4106 și pusă sub patronajul Reginei Maria.

Alegerea unui Erou Necunoscut, menit să-i reprezinte pe toți cei morți pe câmpurile de luptă, a devenit o temă abia în 1923. Mai multe state europene, între care Franța, Belgia și Marea Britanie, își desemnaseră deja astfel de eroi anonimi și îi înmormântaseră în locuri de onoare, iar România a adoptat în acel an aceeași tradiție. Dacă Franța îi încredințase această misiune unui tânăr soldat combatant, România a căutat o instanță morală neatinsă de calcule politice sau ierarhii militare. În fața unei jertfe atât de vaste, nicio autoritate nu avea căderea să declare un sicriu mai vrednic decât altul; doar mâna nevinovată a unui copil orfan, călăuzită de propria durere, putea alege părintele simbolic al unei națiuni întregi. Din miile de morminte fără nume urma să fie ales un singur sicriu, iar decizia a fost încredințată unui copil de numai 12 ani: Amilcar Săndulescu.

10 câmpuri de luptă, 10 sicrie identice

Printr-un ordin al Ministerului de Război din 1923, au fost dezgropate osemintele a 10 soldați anonimi de pe marile teatre de foc ale războiului: Mărășești, Mărăști, Oituz, Târgu Ocna, Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Ardeal și Basarabia. Osemintele adunau laolaltă întreaga geografie a sângelui vărsat pentru Unire, fiind aduse la Mărășești pentru ca din ele să fie ales un singur simbol național. În fiecare dintre cele 10 locuri s-a ținut o slujbă religioasă, după care trupurile au fost puse în sicrie de stejar identice, căptușite cu tablă zincată.

Sicriele au călătorit cu trenul, în vagoane amenajate special pentru acest drum. Pe 13 mai 1923, odată ajunse la Mărășești, au fost așezate în biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

Cel mai bun orfan de război din liceele militare

Tot Ministerul de Război a fixat și regula după care unul dintre cele 10 sicrie avea să devină al Eroului Necunoscut. Ordinul nr. 567 din 1 mai 1923 prevedea ca alegerea să fie făcută de un orfan de război, elev în clasa I la un liceu militar. Pe 5 mai 1923 a fost anunțat cine va deveni „fiul Eroului Necunoscut”: „Din cele patru rapoarte sosite de la liceele militare din Iași, Craiova, Chișinău și Mănăstirea Dealu, cel mai bun orfan de război este elevul Amilcar Săndulescu, din clasa I a Liceului Militar «D.A. Sturdza» din Craiova.”.

Băiatul, elev la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza”, își pierduse tatăl pe front. Unele relatări situează moartea acestuia în 1917, când Amilcar avea 6 ani, în timp ce istoricul Gh. Popa, citat de revista Historia, o plasează în campania din 1916, când copilul avea 5 ani. Elevul a fost înștiințat că pe 14 mai va pleca spre Mărășești, însoțit de un ofițer, pentru cea mai importantă însărcinare a scurtei sale vieți.

„Acesta este tatăl meu”

Sicriele se aflau la Mărășești din 13 mai, iar Amilcar a sosit a doua zi, cu un tren special. Ceremonia s-a desfășurat în fața a mii de oameni, toți cu privirea ațintită asupra copilului de 12 ani. Pe lângă greutatea ei istorică, ziua a însemnat pentru orfan o emoție puternică, pe care a pus-o singur pe hârtie.

Însemnările au rămas într-un jurnal găsit ulterior la liceul din Craiova. Le-a descoperit Valeria Bălescu, muzeograf la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, iar ele au stat la baza cărții „Eroul necunoscut”. Despre așteptarea dinaintea momentului și intrarea în biserică, băiatul scria: „În sfârșit, sosi și ora trei, ora divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia așteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea și atâtea gloanțe care o ciuruiseră. Înăuntru erau înșirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulțime mai era!”.

Când a sosit momentul alegerii, Amilcar s-a oprit în dreptul sicriului cu numărul 4. În același jurnal a descris ce a făcut și ce a rostit: „M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: «Acesta este tatăl meu!». Îngenunchind, m-am rugat: «Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu!»”

De la Mărășești la Parcul Carol

Celelalte 9 sicrie au fost înhumate cu onoruri militare în cimitirul eroilor din Mărășești, în timp ce sicriul ales a pornit spre capitală. Rolul copilului nu s-a încheiat în biserică. Amilcar a călătorit și el la București și a fost de față, pe 17 mai 1923, la înhumarea Eroului Necunoscut în Parcul Carol I, unde, potrivit unor relatări, i-ar fi cunoscut pe regele Ferdinand și pe regina Maria.

Pe placa mormântului a fost înscris textul: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea Neamului Românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României Întregite. 1916-1919”.

Tragedia de la Techirghiol: o glorie de numai 3 luni

Amilcar a încheiat anul școlar printre fruntași. Drept răsplată, el și alți colegi au primit o tabără la mare în vacanța de vară, iar la sfârșitul lui iulie băiatul se afla în stațiunea Techirghiol.

În după-amiaza zilei de 28 iulie 1923, o mare deosebit de agitată a adus deznodământul fatal. Din mărturiile colegilor săi, Amilcar nici măcar nu voise să facă baie în valurile uriașe; doar coborâse pe mal să-și clătească picioarele de nisip. O undă violentă l-a izbit fulgerător și l-a doborât, iar al doilea val l-a tras în larg în câteva secunde, sub privirile neputincioase ale celorlalți elevi, care nu au mai apucat să-l salveze.

A fost înmormântat la Craiova, în cimitirul Sineasca. De la ceremonia de la Mărășești trecuseră mai puțin de trei luni.

Rătăcirea mormântului: aproape o jumătate de veac de strămutări

Mormântul Eroului Necunoscut, așezat în 1923 în Parcul Carol I din București, în zona care a găzduit Muzeul Militar, a fost demontat de regimul comunist în 1958. Relatările spun că, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, sicriul a fost ridicat și mutat la Mausoleul de la Mărășești.

O hotărâre de Guvern din 1991 a dispus exhumarea Eroului Necunoscut, care a stat apoi o lună în interiorul Mausoleului. Pe 26 octombrie 1991 a fost readus în Parcul Carol I, însă pe alt amplasament decât cel inițial. Ceremonia prin care mormântul a revenit pe locul stabilit în 1923 a avut loc abia pe 25 noiembrie 2006.

Din acea zi, sicriul atins de un elev de 12 ani în biserica din Mărășești se află din nou acolo unde fusese înhumat pe 17 mai 1923. La mai bine de un secol de la acea zi din mai, osemintele ostașului anonim veghează Capitala sub flacăra eternă a recunoștinței naționale. La sute de kilometri distanță, în cimitirul Sineasca din Craiova, orfanul care i-a dăruit un tată își doarme somnul sub un basorelief de bronz: un copil de 12 ani, încremenit pe vecie în clipa când atinge sicriul cu numărul patru.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU