În sud-estul României există două sate ale căror nume nu spun nimic trecătorului grăbit: Cerchezu și Slava Cercheză. Sunt singura urmă rămasă după un popor care a locuit în Dobrogea mai puțin de un deceniu și jumătate. Stabiliți aici între anii 1864 și 1878, cerchezii din Dobrogea au marcat profund istoria regiunii, transformându-se dintr-o populație refugiată într-un instrument de teroare în timpul Războiului Ruso-Turc.
- Cum a devenit frumusețea cercheză un etalon: originea „rasei caucaziene”
- Exodul din Caucaz și colonizarea cerchezilor în Dobrogea otomană
- Misiunea militară: de ce au fost aduși cerchezii la granița imperiului
- Războiul care i-a transformat
- Tratatul de la San Stefano: expulzarea cerchezilor din Europa
- Moștenirea paradoxală: satele Cerchezu și Slava Cercheză astăzi
La venire, despre acest popor se spunea că ar fi fost cel mai frumos și cel mai harnic dintre toate neamurile regiunii. La plecare, Europa întreagă îl voia dus. Și a trecut asta, negru pe alb, într-un tratat de pace. Ce s-a întâmplat în cei 14 ani dintre cele două momente este una dintre cele mai tulburătoare povești ale Dobrogei. Iar înțelegerea acestui scurt episod istoric explică nu doar originea denumirii moderne de „rasă caucaziană”, ci și jocurile geopolitice brutale care au eliberat teritoriul dobrogean înainte de unirea sa cu România.
Cum a devenit frumusețea cercheză un etalon: originea „rasei caucaziene”
Cerchezii – sau circazienii – erau un popor semi-nomad, de religie musulmană, care trăia în munții Caucaz după cutume arhaice numai ale lor. Aveau un cult aparte pentru onoare și pentru ospitalitate. Iar frumusețea înfățișării lor era renumită în toată lumea.
Sultanii otomani aveau o preferință deosebită pentru femeile cercheze, ținute la loc de cinste în haremurile lor. La începutul secolului XIX, când naturalistul și fiziologul Johan Friederich Blumenbach a ajuns în Caucaz, observațiile sale aveau să fixeze o idee care a făcut carieră. Blumenbach a consemnat că „chipurile cerchezilor sunt cea mai pură formă de frumusețe a rasei albe” și că aceștia „sunt cei mai apropiați de idealul omului creat de Dumnezeu la începuturi”.
De la concluziile lui ne-a rămas un termen pe care îl folosim și azi fără să-i mai știm originea: rasa albă se numește și „rasă caucaziană”.
Numai că frumusețea și faima nu i-au ferit de istorie. Pe măsură ce expansiunea țaristă înainta în zonele locuite de ei, cerchezii au avut de înfruntat încercări grele și au fost nevoiți să migreze în mai multe părți ale lumii.
Exodul din Caucaz și colonizarea cerchezilor în Dobrogea otomană
De ce au fugit cerchezii din Caucaz?
Înainte de a ajunge la Dunăre, poporul cerchez a fost victima politicilor imperiale. Episodul dobrogean începe în anul 1864. Autoritățile țariste, care ocupaseră Caucazul, au comandat expulzarea tuturor cerchezilor din zonă – era un popor dispus oricând la revolte. Mulți s-au opus.
Consecința, după aproximările ulterioare ale guvernului țarist, a fost uciderea a peste 400.000 de cerchezi: ceea ce avea să fie numit Genocidul Cerchez.
Imperiul Otoman, care stăpânise anterior regiunea, și-a asumat protejarea celor care au acceptat surghiunul. Sute de mii de cerchezi au pornit astfel o viață nouă în diverse colțuri ale teritoriului otoman – din Balcani până în Siria, Iordania, Palestina și Asia Mică, unde trăiesc și astăzi.
În jur de 10.000 dintre ei au fost colonizați în nordul Dobrogei, în regiunea păduroasă din jurul kazalei Babadag. Veneau să întregească populația musulmană turcă și tătară de acolo. Și au venit cu un avantaj limpede: la sosire, cerchezii au primit privilegii și libertăți mai mari decât celelalte populații musulmane. Au fost chiar scutiți de impozite.
Misiunea militară: de ce au fost aduși cerchezii la granița imperiului
Ca să înțelegem de ce, trebuie privit locul. Dobrogea era o regiune de graniță a Imperiului Otoman – aproape mereu slab populată și insuficient exploatată agricol. Iar șirul războaielor ruso-turce, început încă din prima parte a secolului XVIII, înrăutățise totul: sate pustiite, terenuri agricole devastate.
În aceste condiții, otomanii au decis să primească oricâți coloniști din populațiile care dădeau semne de pricepere economică sau militară. Cerchezii întruneau ambele. Erau renumiți pentru aplecarea firească spre agricultură și creșterea animalelor, dar și pentru vitejia lor în luptă – motiv pentru care au fost organizați în trupe neregulate de bașbuzuci.
De aceea li s-a oferit loc de ședere inclusiv în localitățile mai importante din nordul regiunii: la Isaccea, un punct strategic de frontieră, și la Tulcea, capitală de sangeac. Acolo aveau o misiune clară – să asigure securitatea personalului otoman și să mențină ordinea în caz de război.
Bașbuzucii și jaful tolerat: când oaspeții seamănă teroare
Doar că ordinea n-a fost punctul lor forte. Cerchezii nu s-au adaptat repede. Cu stilul lor de viață nomad și prădalnic, au devenit un factor de dezordine – pentru ceilalți musulmani, dar mai ales pentru creștini. Satele bogate ale germanilor erau o țintă predilectă a atacurilor lor.
Și totuși, autoritățile închideau ochii. Cerchezii erau extrem de fideli Porții și poruncilor sultanale și donau chiar statului o parte din avuțiile strânse din jafuri. Se pare că palatul pașei din Tulcea și moscheea orașului au fost finanțate în bună măsură tocmai din banii lor.
Era, în fond, o tranzacție tăcută: jaful era tolerat atâta vreme cât loialitatea rămânea totală. Războiul avea să arate cât de departe putea merge acea loialitate.
Războiul care i-a transformat
Războiul Ruso-Turc din 1877 le-a accentuat și mai mult fidelitatea față de sultan – și le-a schimbat percepția asupra unor populații locale. Pentru ei, războiul era un atac al dușmanilor lor, rușii, asupra binefăcătorilor otomani.
Pe lângă rușii și ucrainenii care trăiau pe malul Dunării, i-au găsit vinovați și pe bulgari. Revolta bulgarilor din Balcani, din anul 1876, fusese scânteia: ea provocase intervenția Rusiei țariste și declanșase un conflict care se anunța nefast pentru otomani.
Bulgarii și rușii din Dobrogea nu aveau, desigur, nicio legătură cu deciziile politice care duseseră la invadarea teritoriului otoman. N-a contat. Înarmați de autorități, cerchezii au pornit masacrarea lor și distrugerea tuturor bunurilor pe care le aveau.
Tulcea a fost probabil cea mai lovită – aici locuiau mai mulți bulgari și ruși. Au incendiat cherhanalele lipovenilor. Au distrus tarabele de legume ale bulgarilor. Au ucis violent sute de oameni din aceste etnii. Iar ura lor s-a întins și asupra românilor dobrogeni, după ce regele Carol I și-a dat acordul pentru implicarea Armatei Române în bătăliile din sudul Dunării, după cum se arată în articolul lui Brutus Cotov din nr. 3, anul 1921, al revistei Analele Dobrogei.
Când administrația românească a preluat Dobrogea în anul 1878, a găsit o provincie terorizată și depopulată. Celebra proclamație a lui Mihail Kogălniceanu, care promitea protecție și libertate religioasă tuturor etniilor, a fost gândită exact ca un antidot urgent la abuzurile și teroarea instaurate de trupele iregulate de cerchezi și tătari.
Tratatul de la San Stefano: expulzarea cerchezilor din Europa
Violența n-a rămas o problemă locală. Pe lângă distrugerile provocate de cerchezii dobrogeni, cei aflați pe teritoriul Bulgariei au stârnit profunda îngrijorare a marilor puteri europene. Acestea au decis expulzarea imediată a întregului popor, care urma să se stabilească în teritoriul pe care otomanii încă îl mai dețineau după înfrângere.
Așa a apărut, în Tratatul de la San Stefano care a încheiat războiul ruso-turc, o clauză specială: evacuarea imediată a cerchezilor din Balcani și Dobrogea „pentru liniștea locuitorilor creștini”. Această evacuare forțată a schimbat radical demografia zonei și a creat un context favorabil pentru administrația românească ce avea să se instaleze în curând.
Iar Regatul României a primit Dobrogea fără să apuce vreodată să cunoască acest popor straniu și neînfricat.
Reperele cronologiei
- Prima parte a secolului XVIII – încep războaiele ruso-turce care pustiesc Dobrogea.
- Începutul secolului XIX – Blumenbach descrie frumusețea circaziană; se naște termenul „rasă caucaziană”.
- 1864 – țariștii ordonă expulzarea cerchezilor din Caucaz; peste 400.000 sunt uciși (Genocidul Cerchez).
- După 1864 – circa 10.000 de cerchezi sunt colonizați în jurul kazalei Babadag.
- 1876 – revolta bulgarilor din Balcani provoacă intervenția Rusiei.
- 1877–1878 – Războiul Ruso-Turc; masacrele cercheze din Tulcea și restul Dobrogei.
- Tratatul de la San Stefano – clauza de evacuare a cerchezilor „pentru liniștea locuitorilor creștini”.
Moștenirea paradoxală: satele Cerchezu și Slava Cercheză astăzi
Cerchezii au trebuit să plece din nou – la doar 14 ani de la coborârea din munții Caucaz –, iarăși în căutarea unor locuri pe care să le poată numi „acasă”.
Aici se închide cercul deschis la început. Răspunsul la întrebarea cum a ajuns un popor lăudat pentru frumusețe și hărnicie să sperie un continent stă în acești 14 ani petrecuți pe pământ dobrogean. Înarmați de otomani, cerchezii au transformat un război al imperiilor într-un masacru al vecinilor creștini. Atât a trebuit ca Europa să le ceară plecarea și ca numele lor să rămână legat de teroare.
Astăzi, din toată trecerea lor pe aici au mai rămas două sate: Cerchezu și Slava Cercheză. Două nume pe o hartă – tot ce a mai rămas dintr-un popor frumos care, pentru scurtă vreme, a îngrozit un continent. Însă istoria le-a rezervat o ironie supremă. După expulzarea cerchezilor, casele lor goale din satul Slava Cercheză au fost ocupate treptat exact de victimele lor principale: rușii lipoveni. În prezent, Slava Cercheză este considerată centrul spiritual al rușilor lipoveni din România, un loc al mănăstirilor ortodoxe de rit vechi, care poartă încă, paradoxal, numele celor care au încercat să îi extermine.
Istoria cerchezilor dobrogeni rămâne o lecție severă despre cum politicile imperiale pot manipula destinele unor comunități, lăsând în urmă doar o cicatrice demografică și o enigmă pe indicatoarele rutiere ale României.
(FAQ) Întrebări frecvente despre istoria cerchezilor din Dobrogea
Cine au fost cerchezii și cum au ajuns în România?
De ce provine termenul de „rasă caucaziană” de la acest popor?
De ce au fost expulzați cerchezii din Europa de Marile Puteri?
Ce reprezintă astăzi satele Cercheza și Slava Cercheză?
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Generalul SS care a ucis 50.000 de oameni în două zile, dar a ajuns primar și deputat în Germania
Nagasaki nu trebuia să fie a doua țintă a bombei atomice. De ce au murit zeci de mii de oameni într-un oraș de rezervă
Rotirea cadrelor în comunism: un document CIA arată cum îi ținea Ceaușescu cu picioarele pe pământ pe „semi-zeii” din subordine
Din ordinul lui Lenin: adversarii bolșevicilor, expulzați sub deviza „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”
