Execuția macabră a Mariei, regina Scoției, și lovitura ratată a călăului

În dimineața zilei de 8 februarie 1587, în Sala Mare a Castelului Fotheringhay, aproximativ 300 de nobili și curteni englezi asistau la un deznodământ fără precedent: decapitarea unei suverane unse. Considerată de papalitate adevărata regină de drept a Angliei și percepută de Elisabeta I drept o amenințare permanentă de asasinat, Maria Stuart pășea spre eșafod după 19 ani de captivitate. Însă ceea ce trebuia să fie o execuție de stat rapidă și solemnă s-a transformat într-o scenă macabră în trei acte, marcată de neîndemânarea călăului și detalii sfâșietoare consemnate fidel de martorii oculari.

Două regine, un singur tron: cum a devenit Maria Stuart o amenințare de moarte pentru Elisabeta I

Elisabeta I era fiica lui Henric al VIII-lea și a celei de-a doua sale soții, Anne Boleyn. Pentru lumea catolică, Henric nu fusese niciodată divorțat legitim de prima sa soție, Caterina de Aragon, ceea ce făcea din Elisabeta, în ochii Romei, un copil născut în afara căsătoriei. Situația a devenit și mai fragilă după decapitarea Annei, când regele însuși și-a anulat mariajul și și-a declarat propria fiică bastardă. Din perspectiva marilor puteri catolice europene, Elisabeta ocupa tronul fără să aibă vreun drept divin.

Pentru tabăra catolică, pretendenta perfectă la tronul Angliei era Maria Stuart, regină în nume propriu.

Maria era fiica regelui Iacob al V-lea al Scoției și a soției lui franceze. A moștenit tronul tatălui ei când avea doar 6 zile. Scoțienii voiau o alianță cu Franța, așa că au promis-o de soție moștenitorului regelui francez și au trimis-o să crească la curtea acestuia.

La 18 ani, Maria a fost pentru scurt timp regină atât a Scoției, cât și a Franței, după ce soțul ei a urcat pe tron, în anul 1559. Doar un an mai târziu, el a murit din cauza unei infecții la ureche, iar Maria a fost trimisă înapoi în țara natală.

A urmat o domnie scurtă și tumultuoasă. După 6 ani marcați de scandaluri amoroase, asasinate la curte și război civil, nobilii scoțieni protestanți au silit-o să abdice în favoarea fiului ei sugar, Iacob. Înfrântă militar și lipsită de susținere, fosta suverană a făcut alegerea fatală de a trece granița spre sud, căutând azil chiar la rivala sa. Regina Elisabeta și-a primit verișoara regală, dar cu prudență. Mariei i s-a permis să locuiască în mai multe castele, unde o puteau supraveghea îndeaproape nobili loiali Elisabetei.

Maria a trăit în Anglia 19 ani, practic ca o prizonieră. În tot acest timp, fosta suverană a reprezentat un butoi cu pulbere pentru securitatea regatului, fiind punctul de sprijin al fiecărei conspirații catolice. Deznodământul a fost tranșat în 1586, prin complotul Babington: spionii Elisabetei au interceptat corespondența secretă a Mariei, scoasă clandestin din castel în butoaie de bere, în care aceasta își dădea acordul scris pentru asasinarea reginei Angliei. Cu dovada trădării pe masă, Elisabeta a semnat mandatul de execuție, conștientă de riscul uriaș de a trimite la moarte o regină unsă prin drept divin.

Execuția de la Fotheringhay: 3 lovituri de topor pe eșafod

Astăzi, decapitarea pare o pedeapsă deosebit de macabră. În epoca elisabetană, însă, era de departe preferabilă spânzurării, eviscerării și tăierii trupului în patru. Chiar mama Elisabetei, Anne Boleyn, fusese decapitată de un spadasin francez, adus special ca s-o execute pe fosta regină.

Dacă spada unui spadasin experimentat garanta o moarte curată într-o fracțiune de secundă, toporul călăului englez cerea o forță brută care se transforma frecvent într-o măcelărire haotică. Raportul minuțios întocmit de martorul ocular Robert Wynkfield confirmă că, la Fotheringhay, protocolul regal s-a prăbușit rapid într-o scenă insuportabil de privit.

Maria a fost silită să se dezbrace în fața tuturor martorilor, până la veșmintele de dedesubt. Alegerea acestor haine ascunse nu a fost întâmplătoare, ci o declarație liturgică calculată: Maria renunțase la rochia exterioară din satin negru pentru a dezvălui un jupon și un corset din mătase roșu-aprins. În tradiția Bisericii Catolice, roșul carmin era culoarea dedicată exclusiv sacrificiului martirilor. Prin acest gest de teatru vizual, fosta suverană transmitea întregii Europe catolice că nu murea drept o trădătoare condamnată pentru complot, ci ca o victimă sacrificată pentru credința sa.

Și-a luat apoi rămas-bun de la servitorii ei, care plângeau, și s-a apropiat de călăi. Una dintre doamnele ei de onoare i-a legat o batistă peste ochi, apoi a lăsat-o în genunchi pe o pernă, rugându-se în latină. Legată la ochi, fosta regină a trebuit să caute butucul cu mâinile ca să-și poată așeza bărbia pe el și să aștepte lovitura mortală.

Sfârșitul nu a venit dintr-o singură lovitură curată de topor. În timp ce unul dintre călăi o ținea nemișcată, celălalt a ridicat toporul și l-a coborât asupra gâtului ei.

Călăul a ratat însă ținta, iar lama nu a tăiat până la capăt. A ridicat repede toporul din nou și a mai lovit o dată. Pe tot parcursul acestei scene îngrozitoare, Maria, regina Scoției, a scos „un zgomot foarte mic sau deloc și nu și-a mișcat nicio parte a corpului din locul în care zăcea”.

Nici după două lovituri capul regal nu fusese complet despărțit de trup. Călăul a trebuit să lovească încă o dată ca să taie „un mic cartilaj” care îl mai ținea legat. Apoi a ridicat trofeul însângerat în fața martorilor și a proclamat solemn: „Dumnezeu să o ocrotească pe regină”.

În acel moment a intervenit un incident neprevăzut care a cutremurat asistența din sală: călăul a încercat să ridice capul retezat ținându-l de părul bogat și castaniu, însă a rămas în mână doar cu o perucă. Capul s-a desprins și s-a rostogolit pe scândurile eșafodului, dezvăluind că Maria avea, în realitate, un păr scurt și complet cărunt. Văzând transformarea dramatică a femeii considerate cândva una dintre cele mai frumoase suverane ale Europei, martorii au amuțit, iar contele de Shrewsbury a izbucnit în lacrimi. Wynkfield a mai consemnat un detaliu macabru: buzele ei au continuat să se miște timp de „un sfert de oră” după decapitare.

Ultima scenă macabră a venit când călăul s-a aplecat să-i scoată Mariei jartierele. Atunci a observat că, tot acest timp, cățelușul ei stătuse ascuns sub rochie. Animalul a ieșit dintre haine și s-a întins în balta de sânge dintre capul tăiat și gât. Nu au reușit să-l convingă să-și părăsească stăpâna moartă.

Odihna finală: de la Peterborough la Abația Westminster

Maria, regina Scoției, a fost înmormântată în Catedrala din Peterborough. Când Elisabeta I a murit fără moștenitori, punând capăt dinastiei Tudorilor, coroana Angliei a revenit chiar fiului Mariei, Iacob I, care a înfăptuit visul pentru care mama sa pierise: unirea regatelor. În 1612, noul rege a dispus exhumarea Mariei din Peterborough și a adus-o la Abația Westminster, așezând-o într-un monument somptuos pe culoarul opus mormântului Elisabetei. La capătul unei rivalități sângeroase, cele două femei care nu au îndrăznit niciodată să se privească în ochi în timpul vieții își împart astăzi somnul de veci sub aceeași boltă de piatră.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU