Stalin i-a oferit lui Hitler Basarabia și Bucovina în schimbul opririi invaziei în URSS

În iulie 1941, în timp ce coloanele de tancuri ale Wehrmachtului înaintau fulgerător spre inima Uniunii Sovietice, la Kremlin se pregătea în secret o tranzacție teritorială menită să oprească dezastrul. Un diplomat bulgar racolat de spionajul sovietic, un ofițer de elită al NKVD și o ofertă fără precedent: Iosif Stalin era gata să-i cedeze lui Adolf Hitler teritorii locuite de zeci de milioane de cetățeni, inclusiv Basarabia și Bucovina de Nord, pentru a salva regimul bolșevic de la colaps. Bazându-se pe arhivele secrete de la Moscova, istoricul Dmitri Volkogonov a scos la lumină culisele acestui canal clandestin, demonstrând cum dictatorul sovietic a fost dispus să repete precedentul tratatului de la Brest-Litovsk din 1918.

Canalul secret Beria–Stamenov și traseul ofertei spre Berlin

Mecanismul a fost construit din oameni, nu din hârtii oficiale. Stalin i-a ordonat lui Beria să-l contacteze pe ambasadorul bulgar Stamenov, care era agent al NKVD, și, prin intermediul lui, să stabilească legătura cu Berlinul.

Beria, la rândul lui, l-a însărcinat pe agentul său, Sudoplatov, să negocieze cu Stamenov.

Propunerea care trebuia transmisă lui Hitler era formulată fără ocolișuri:

„În schimbul încetării acțiunilor militare, Uniunea Sovietică va ceda Ucraina, Bielorusia, statele baltice, Karelia, Basarabia și Bucovina”.

Scena acestei inițiative diplomatice secrete s-a derulat la 25 iulie 1941 într-un salon rezervat al restaurantului moscovit „Aragvi”. Pavel Sudoplatov a primit instrucțiuni directe de la Beria și Molotov să-i adreseze diplomatului bulgar patru întrebări precise, formulate abil sub aparența unor zvonuri care circulau în cercurile diplomatice: de ce Germania a încălcat tratatul de neagresiune, care sunt cererile exacte ale Berlinului și dacă oprirea ostilităților ar fi posibilă în schimbul cedării teritoriilor vestice. Răspunsul lui Stamenov a fost însă neașteptat. Diplomatul bulgar a refuzat să transmită mesajul către Sofia sau Berlin, declarându-i lui Sudoplatov: „Chiar dacă vă veți retrage până la Urali, veți câștiga războiul. Țarul Boris nu va trimite niciodată trupe împotriva Rusiei, iar Hitler nu vă poate înfrânge”.

Biroul Politic sub Stalin: cum a devenit un for de simplă fațadă

Biroul Politic devenise încă de pe timpul lui Lenin un super-guvern. Sub Stalin ajunsese un organism de yes-meni cărora le revenea doar sarcina de a sanctifica acțiunile dictatorului. Acest for propunea, așadar, renunțarea la zeci de milioane de cetățeni sovietici.

Logica lui era una singură: pentru Biroul Politic nicio metodă nu era exagerată, nicio măsură nu era inacceptabilă dacă ea salva regimul bolșevic.

Dovada cea mai clară vine din chiar momentul în care regimul s-a simțit puternic amenințat de naziști. Atunci a făcut apel la:

• Biserica Rusă, pe care o distrusese aproape în întregime;
• oamenii de știință și arhitecții pe care îi azvârlise în lagărele de concentrare;
• populația evreiască ce pătimise de pe urma antisemitismului sovietic.

Aceleași categorii persecutate deveneau, peste noapte, resursă de salvare.

De la pactul din 1939 la deciziile luate fără Biroul Politic

Puterea lui Stalin era atât de mare și nelimitată, încât adesea nici nu se mai obosea să-și camufleze acțiunile ca fiind ale Biroului Politic.

În afară de Stalin, numai Molotov a mai știut de negocierile cu Ribbentrop din 23, 28 august și 28 septembrie 1939. Acele runde au culminat cu cinica măcelărire a mai multor țări, între care și România.

Doi oameni. Trei date. O hartă rescrisă.

Nota informativă privind contactarea lui Stamenov a rămas ascunsă în arhivele secrete timp de doisprezece ani, până în vara anului 1953. Imediat după moartea lui Stalin, Nikita Hrușciov și ceilalți membri ai conducerii sovietice au folosit această tentativă de negociere ca probă principală în arestarea și executarea lui Lavrenti Beria, acuzându-l de înaltă trădare și tentativă de dezmembrare a Uniunii Sovietice. Interogat în închisoare, Pavel Sudoplatov a explicat că inițiativa nu a fost o trădare individuală a lui Beria, ci o stratagemă operativă aprobată direct de Stalin și Molotov pentru a câștiga timp și a induce în eroare comandamentul german, o manevră inspirată din aceleași calcule cinice care ghidaseră politica externă bolșevică încă din vremea lui Lenin.

Precedentul Katyn: masacrul ordonat direct de la vârful URSS

Printre numeroasele crime comise de Stalin, în numele Biroului Politic, a fost și masacrul de la Katyn. La 5 martie 1940, Biroul Politic a dat instrucțiuni NKVD:

„Cazurile celor 14.700 de foști ofițeri polonezi, funcționari civili, moșieri, polițiști, ofițeri de spionaj, jandarmi, persoane strămutate, gardieni de închisoare, precum și cazurile celor 11.000 de membri ai diverselor organizații contrarevoluționare de spionaj și sabotaj, ale foștilor moșieri, proprietari de fabrici, funcționari publici, dezertori care sunt deținuți în prezent în închisorile din regiunile vestice ale Ucrainei și ale Bielorusiei să fie revăzute și să aplice pedeapsa cu moartea prin împușcare”.

În continuare se ordona:

„Toate cazurile să fie rezolvate fără convocarea celor care sunt deținuți în prezent în închisori și fără să li se aducă la cunoștiință acuzațiile, fără să se ordone cercetarea sau să se formulize acuzații”.

Oamenii la care se refereau aceste instrucțiuni nu erau nici prizonieri de război și nici nu comiseseră vreun delict împotriva URSS. Doar constituiau o potențială forță antisovietică ce trebuia eliminată.

Cronologia sacrificiilor teritoriale: de la Lenin la Stalin

• 1918 — Lenin, gata să ofere nemților Petersburgul și Moscova.
• 23, 28 august și 28 septembrie 1939 — negocierile Molotov–Ribbentrop, cunoscute doar de Stalin și Molotov.
• 5 martie 1940 — instrucțiunile Biroului Politic către NKVD, la baza masacrului de la Katyn.
• 14.700 de foști ofițeri polonezi și alte categorii, plus 11.000 de membri ai organizațiilor contrarevoluționare — persoanele vizate de ordinul de execuție.
• Teritoriile din ofertă — Ucraina, Bielorusia, statele baltice, Karelia, Basarabia, Bucovina.

Oferta către Berlin și ordinul din martie 1940 au trecut prin același for. Într-un caz, teritorii și populația lor erau puse pe masă în schimbul opririi invaziei; în celălalt, mii de oameni erau condamnați pentru ceea ce ar fi putut reprezenta, nu pentru ceea ce făcuseră — fără interogatoriu, fără acuzații aduse la cunoștință, fără cercetare. Ambasadorul bulgar nu era decât un canal. Calculul rămânea același: regimul înainte de orice, inclusiv înaintea celor pe care pretindea că îi reprezintă.

Cinismul acestei oferte capătă o dimensiune tulburătoare dacă este privit prin prisma evenimentelor de pe frontul românesc din aceeași lună iulie 1941. În timp ce Beria și Sudoplatov desenau pe masa de protocol cedarea Basarabiei și a Bucovinei ca simplă monedă de schimb diplomatic, Armata Română ducea lupte cumplite pentru eliberarea aceluiași pământ. Exact în acele săptămâni s-a desfășurat sângeroasa bătălie de la Țiganca, unde peste 10.000 de ostași români au murit sau au fost dați dispăruți în încercarea de a trece Prutul și de a desființa urmările ultimatumului sovietic din iunie 1940. Pentru zecile de mii de soldați și pentru populația supusă deportărilor staliniste, Basarabia însemna căminul național; pentru Stalin, ea nu era decât un pion sacrificabil într-o partidă disperată de supraviețuire politică.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU