Veturia Goga, soția lui Octavian Goga, acuzată că a fost spionul lui Hitler

Pe domeniul de la Ciucea, în județul Cluj, Octavian Goga și soția lui, Veturia, odihnesc unul lângă altul într-un monument pe care poetul îl gândise ca „Mausoleu al iubirii”. Ea a fost adusă acolo în 1979, la 41 de ani după moartea lui. În acest răstimp, cântăreața care părăsise scena pentru el a fost poreclită „privighetoarea lui Hitler”, „Gălăgioasa ilustră” sau „Marea doamnă a dictaturii antonesciene”. A trecut și printr-un proces la Tribunalul Poporului, iar un descendent al familiei Goga avea să o acuze că și-a spionat bărbatul în folosul Germaniei naziste.

Povestea lor pare, la prima vedere, opusul unei operațiuni de spionaj. Legătura a început în adolescență, a sfidat regulile morale ale unei societăți conservatoare și s-a încheiat cu o căsătorie la care cei doi au ajuns abia după decenii. Rămâne de lămurit cât din această poveste a fost iubire și cât a fost camuflaj, cum susțin unii.

Acuzația venită din familia poetului

Cea mai dură teză îi aparține lui Mircea Goga, strănepot al poetului și profesor la Universitatea Sorbona din Paris, prezentat drept ultimul urmaș al neamului Goga. În cartea Veturia Goga, „Privighetoarea lui Hitler”, el descrie nunta din 1921 ca pe o operațiune de informații: „Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth”.

Autorul crede că Veturia a lucrat pentru Reich și că i-a furnizat lui Hitler informații despre regele Carol al II-lea, despre mareșalul Ion Antonescu și chiar despre propriul soț. După 1944, spune tot el, ar fi trecut de partea comuniștilor, iar schimbarea de tabără i-ar fi permis să păstreze „castelul” de la Ciucea. Era, de fapt, conacul pe care Goga îl cumpărase în 1920 de la Boncza Berta, văduva poetului maghiar Ady Endre, și pe care îl renovase.

În viziunea strănepotului, Veturia ar fi urcat treptat în ierarhia nevăzută a nazismului: „Metamorfozată în „Privighetoarea lui Carol II“, Eminenţa cenuşie, egeria şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, către care „şi-a ciripit“ propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol II, pe Mareşal, ca, de altfel, pe toţi cei din însuşi staff-ul celui de-al III-lea Reich, şi i-a condus la pierzanie”.

Octavian Goga, paravanul perfect pentru spionaj?

Logica acuzației se sprijină pe ascensiunea lui Goga. După Unirea din 1918, poetul a devenit unul dintre oamenii de prim-plan ai politicii românești. A fost de mai multe ori ministru, la Instrucțiune și Culte, la Culte și Arte, apoi la Interne, iar între decembrie 1937 și februarie 1938 a condus guvernul ca prim-ministru. Un asemenea soț ar fi oferit, după această interpretare, paravanul ideal pentru jocuri de influență și culegere de informații.

Teza are și o latură paradoxală. Goga era el însuși un premier pro-german, detaliu care complică imaginea unei informatoare plasate lângă el în folosul Berlinului.

Mircea Goga contestă și imaginea literară a cuplului. În 1998, istoricul Gheorghe I. Bodea a publicat trei caiete intitulate „Florile tăcerii”, în care Goga îi mărturisea Veturiei că iubirea fără sfârșit pentru ea fusese cea mai mare taină a vieții lui. Strănepotul le citește ca pe o regie menită să înșele generațiile următoare: „Ceea ce avea menirea să lase despre cuplul lor – altfel, adulterin – imaginea marilor cupluri sacralizate de literatură au fost cele trei caiete intitulate „Florile tăcerii“, publicate de istoricul Gheorghe I. Bodea, în 1998, nimic altceva decât un exerciţiu de ficţiune destinat iluzionării posterităţii”.

De la Bayreuth la convorbirile Hitler–Antonescu

Veturia l-a cunoscut pe Adolf Hitler la Festivalul de la Bayreuth, unde apărea în spectacolele închinate lui Richard Wagner, compozitorul pe care dictatorul nazist îl venera. Potrivit relatărilor despre ea, era singurul traducător român pe care Hitler îl accepta în discuțiile cu mareșalul Ion Antonescu. Era, în plus, prietenă cu Maria Antonescu, soția mareșalului.

Dan Brudașcu, scriitor clujean care și-a susținut la Cluj doctoratul despre opera lui Goga, respinge versiunea strănepotului. În lectura lui, Veturia a spionat cu știința autorităților de la București, sprijinită de diplomații români din capitalele europene, și numai în interesul țării. Legionarii o vedeau cu totul altfel: pentru ei era o agentă a Intelligence Service, serviciul secret britanic, care, din anturajul intim al generalului Antonescu, ar fi contribuit decisiv la ruptura dintre acesta și Garda de Fier.

Întâlnirea dintre Veturia și Octavian Goga

Totul începuse la Sibiu, în 1896. Veturia Mureșan avea 13 ani și era elevă la pensionul de fete; Octavian Goga, licean, avea 15. Întâlnirea a lăsat o urmă pe care anii nu au mai șters-o, însă atunci nu s-a legat nimic între ei, iar fiecare și-a urmat propriul drum.

Veturia provenea dintr-o familie ardeleană cu stare. Era fiica preotului Zevedei Mureșan și primise o educație aleasă. La 19 ani s-a căsătorit cu Lazăr Triteanu, preot ortodox, care avea să ajungă protoiereu și asesor consistorial la Sibiu și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, în 1918.

Goga s-a însurat în 1906 cu Hortensia Cosma, fiica lui Partenie Cosma, director al băncii Albina și socotit pe atunci cel mai bogat român din Ardeal. Despre ambele căsnicii s-a spus că fuseseră încheiate din interes.

Între timp, Veturia își construise o carieră de soprană. După debutul din 1903, la Sibiu, cronicarii au numit-o „privighetoarea Ardealului”. În noiembrie 1909, regele Carol I i-a acordat medalia „Bene Merenti” pentru contribuția la cultura muzicală românească.

Tavi și Duța

La scurt timp după nunta lui Goga, cei doi s-au regăsit, iar sentimentul din adolescență a revenit. Familiile Goga și Triteanu au legat o prietenie strânsă. În 1909, Tavi și Duța, cum se alintau în scrisori, au transformat vechea iubire într-o legătură ascunsă. Relația nu a putut rămâne secretă: în anii următori a devenit un subiect de bârfă cunoscut de toată lumea, spre desfătarea presei de scandal.

Idila a continuat agitat, cu ambii parteneri căsătoriți, până la nunta lor din 1921. Când autoritățile maghiare l-au închis pentru prima oară pe Goga, la Seghedin, sub acuzația de propagandă naționalistă, gândul la Veturia i-a făcut detenția mai ușor de suportat.

Un scaun episcopal pentru fostul soț

Se spune că, pentru a o putea lua de soție, Goga, ajuns în 1920 ministru al Instrucțiunii și Cultelor, a intervenit ca soțul ei să fie răsplătit cu o funcție importantă. În octombrie 1920, Veturia a divorțat de Lazăr Triteanu, iar acesta a primit un post de episcop ortodox. Octavian și Veturia s-au căsătorit pe 15 ianuarie 1921, când se apropiau amândoi de 40 de ani.

Veturia a lăsat muzica pentru viața de familie și s-a stabilit la Ciucea. Acolo a pus în rânduială conacul cumpărat de soț, pe care politica îl ținea la București. Pentru ea, care nu putea avea copii, Goga a plănuit în satul transilvănean un „Mausoleu al iubirii”, gândit ca loc de odihnă veșnică pentru amândoi.

Moartea lui Octavian Goga la Ciucea: zvonuri și ipoteze

Pe 5 mai 1938, chiar în parcul conacului de la Ciucea, Goga a suferit un accident vascular cerebral cu hemiplegie, a intrat în comă și nu și-a mai recăpătat cunoștința. A murit după două zile, pe 7 mai 1938, la numai 57 de ani, fără să fi văzut mausoleul terminat. A fost înmormântat mai întâi în Cimitirul Bellu din București.

Împrejurările morții au alimentat zvonuri. Unul dintre ele susținea că poetul ar fi fost otrăvit, ba chiar cu știrea femeii pe care o iubise atât de aprins încât îi pregătise un mormânt comun. Dan Brudașcu a propus o altă pistă: a cerut autorităților deshumarea lui Goga. El susține că acesta ar fi primit, din ordinul regelui Carol al II-lea, o substanță toxică cu acțiune lentă, tot pe 5 mai 1938, în timp ce bea o bere la Hotelul New York din Cluj.

Lucrările la mausoleu s-au întins pe aproximativ două decenii. Sculptorul Constantin Brâncuși, de la care se aștepta lucrarea, și-a tot amânat venirea, până când Veturia a dat proiectul în grija arhitectului George Matei Cantacuzino. Monumentul a fost ridicat între 1938 și 1958.

Veturia Goga, supraviețuitoarea de la Ciucea

Veturia a mai trăit 41 de ani după moartea lui Goga și a dus la capăt mormântul plănuit împreună. În tot acest timp a fost privită ca o figură controversată. A reușit să apere domeniul de la Ciucea de toate dictaturile care au condus pe rând țara și a întreținut legături discutate cu mari personalități ale epocii.

Mircea Goga îi schițează un portret fără nicio indulgență: „Capetele încoronate ale Europei, marii bărbaţi de stat ai lumii s-au înclinat în faţa ei, iar uşile palatelor, castelelor şi ale Consiliilor de Stat s-au deschis larg la intrările-i triumfale. A întâlnit, cunoscut şi s-a împrietenit cu cele mai mari spirite ale secolului XX. Ar fi putut să urce în lumină, dar a preferat să uneltească în umbră. A trădat doi soţi şi o ţară, iar, apoi, pe rând, puterile străine, în a căror soldă s-a aflat, Germania şi Anglia, şi cu siguranţă ar fi trădat-o şi pe cea de-a treia, Uniunea Sovietică, al cărei agent devenise după 1944, dacă ar fi venit înainte de 1979 americanii”.

În 1939, la un an după moartea soțului, Veturia a adus la Ciucea biserica de lemn din comuna sălăjeană Gălpâia, monument de arhitectură românească, și a întemeiat acolo o mănăstire de maici. Așezământul a funcționat până în 1947 și și-a reluat activitatea în 1994.

Procesul de la Tribunalul Poporului din 1946

În 1946, Tribunalul Poporului a condamnat-o. Anchetatorii o cercetaseră ca vicepreședintă a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, înființat de Ion Antonescu, și ca văduvă a unui fost prim-ministru. Acuzarea o făcea părtașă la dezastrul în care războiul împinsese țara, inclusiv la subminarea economiei naționale. I se atribuia și însușirea unor bunuri care ar fi aparținut unor evrei sau comunități evreiești, acuzație nedovedită niciodată, mai ales că numeroși evrei au pledat în apărarea ei.

Veturia a fost judecată în același proces cu Maria Antonescu, iar cele două au fost învinuite și de furtul mobilierului, covoarelor și veselei din Legația Sovietică, în vara lui 1941. Instanța i-a stabilit „domiciliul forţat” la Ciucea: până în 1957 a trebuit să meargă regulat la postul de Miliție pentru a declara că nu a părăsit localitatea.

Directoarea propriului muzeu

În 1966, Veturia a donat proprietatea statului român, cu două condiții: să fie creat un complex muzeal memorial cu numele poetului și să i se îngăduie să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. A cerut și a obținut, pe lângă acestea, o pensie de merit și un salariu ca director al muzeului. Așa a luat naștere Muzeul Memorial „Octavian Goga”, unde Veturia a trăit până la moartea ei, pe 15 iunie 1979.

Înmormântarea a fost sobră. Nu s-au aprins lumânări și nu s-au împărțit pomeni, iar niciun cortegiu nu a mers în urma sicriului; numai muzica a condus-o până la „Mausoleu”. Acolo a fost așezată alături de Octavian Goga, la 41 de ani după despărțirea din mai 1938.

Întrebarea de la care a pornit povestea nu are, nici astăzi, un răspuns dovedit. Teza spionajului pentru Reich se sprijină pe convingerea strănepotului poetului și este contestată de cercetătorul operei lui Goga. Legionarii o socoteau omul Londrei, iar acuzația privind bunurile evreiești nu a fost dovedită. Sigur este doar ce se vede la Ciucea: cele două morminte alăturate, sub piatra pe care au vrut-o comună, și secretul unei vieți pe care Veturia l-a luat cu ea.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU