Vlad Ivanovici

3638 ARTICOLE
Vlad este jurnalist de ştiinţă din anul 2013. Este absolvent al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion şi fondatorul site-ului Descoperiri.ro. În prezent studiază Automatică și Calculatoare la Universitatea Politehnică, dar pasiunea pentru jurnalism l-a împins și către un master în Jurnalism Tematic. Este pasionat de știință, tehnologie și istorie.

Articole recomandate:

60.000 de muncitori, 18 ani și peste 130 de galerii săpate sub un munte, pentru un reactor care n-a pornit niciodată

Uzina a fost proiectată să reziste unei explozii nucleare, dar a fost abandonată când producția ei ajunsese să depășească nevoile țării.

Creierul, format de fapt din două sisteme nervoase unite? Un nou studiu spune că da

Creierul pare un singur organ, dar partea din față și cea din spate pornesc de la celule diferite, o separare regăsită până la viermii marini.

Prea multă sare poate afecta și memoria. Cercetătorii au descoperit un compus natural care ar putea proteja creierul de excesul de sare

Sarea în exces a lovit memoria și sociabilitatea șoarecilor, iar un compus din soia a atenuat efectele într-un fel neașteptat: altfel în rinichi, altfel în creier.

Nucleul Pământului eliberează tot felul de materiale ținute captive încă de la nașterea planetei

Din nucleul Pământului se scurge și azi hidrogen captiv de la nașterea planetei, atras cândva din norul care a format Soarele.

Celulele care ar trebui să ne protejeze creierul ar putea contribui la declinul cognitiv

Celulele care izolează nervii creierului au fost considerate mereu benefice. Un studiu care a urmărit oameni din copilărie până la bătrânețe sugerează că, odată cu vârsta, ele ar putea contribui chiar la declinul memoriei.

Breaking

Marele Accelerator de Hadroni a găsit dovezi ale materiei din Big Bang în ciocniri surprinzător de mici

Cercetătorii de la Marele Accelerator de Hadroni al CERN au descoperit noi dovezi convingătoare că chiar și coliziunile atomice relativ mici pot recrea starea extraordinară a materiei care umplea universul la câteva momente după Big Bang

Ce se întâmplă cu tensiunea arterială atunci când iei vitamina D

Vitamina D nu funcționează ca un medicament clasic de tensiune: de ce suplimentele ajută doar dacă există o carență reală și de ce dozele mari nu aduc beneficii în plus.

Începutul Războiului Rece: Churchill a anunțat „Cortina de Fier” care a despărțit Europa

Moscova invoca cele două atacuri germane din secolul XX, Washingtonul arăta spre alegerile trucate din Est, iar din neîncrederea dintre cele două capitale a crescut Războiul Rece.
spot_imgspot_img