Care a fost primul film românesc cu sonor? Stroe, Vasilache și Birlic în comedia Bing Bang

Care a fost primul film românesc cu sonor? Istoria cinematografiei românești este presărată cu momente de pionierat, episoade care continuă să fascineze și să inspire discuții chiar și după decenii. Un astfel de moment de referință este nașterea și triumful primului film sonor realizat integral cu forțe românești: comedia „Bing Bang”, lansată în 1935.

Filmul aduce pe ecran povestea plină de haz a doi șomeri simpatici din Bucureștiul efervescent al anilor ’30, interpretați de nimeni alții decât Nicolae Stroe și Vasile Vasilache, deja idoli naționali datorită emisiunii lor radiofonice de succes uriaș, „Ora veselă”, lansată în 1929. „Bing Bang” a marcat nu doar o premieră tehnică pentru România, ci și debutul cinematografic al acestui duo comic legendar.

Prietenia dintre Stroe și Vasilache, legată în atmosfera boemă a Grădinii Volta-Buzești, a fost una profundă și a durat până la moartea prematură a lui Vasilache. Această legătură autentică se traducea magic pe scenă și la microfon, unde cei doi se completau perfect, devenind, fără îndoială, cel mai iubit cuplu umoristic al României interbelice și din anii ’40.

Bing Bang, primul film românesc cu sonor

Realizarea filmului „Bing Bang” a fost un tur de forță al ingeniozității și perseverenței autohtone. Într-o vreme în care resursele locale erau limitate, echipa a fost 100% românească, spre deosebire de primul film cu sonor în limba română, „Ciuleandra”, care a fost o colaborare româno-germană. Un rol crucial l-a avut inginerul Iulian Gartenberg-Argani, care nu doar că a fost producătorul executiv, dar a și construit special aparatura de sunet necesară înregistrărilor. Stroe și Vasilache nu s-au mulțumit doar cu rolurile principale; și-au asumat regia, au scris scenariul și au contribuit la coloana sonoră, semnată de M. Constantinescu și Max Halm. Imaginea filmului a fost asigurată de Iosif Bertok.^[sursa]

Ideea scenariului, povestea Nicolae Stroe în memoriile sale („77 de ani în 200 de pagini”), s-a născut din visul de a face „un film ca la Hollywood”. Însă, în contrast cu peliculele pline de „prinți și prințese sau conți și contese” care rulau în epocă, cei doi au optat pentru „o poveste simplă, umană si foarte aproape de realitate, despre doi șomeri care se numeau Bing si Bang.”

Și exact asta livrează filmul: o poveste simplă, dar presărată cu gaguri și situații comice irezistibile. Bing și Bang, șomeri cronici, primesc un bilet de loterie de la o veche prietenă în Cișmigiu, dar îl uită prompt. Citesc într-un ziar despre o slujbă la Snagov și pornesc într-acolo, periplul lor incluzând furtul unei biciclete care se strică, mers pe jos și încercări disperate de a face rost de mâncare. La întoarcerea în București, trecând pe la sediul Loteriei de Stat în timpul extragerilor, realizează cu stupoare că biletul lor uitat este câștigătorul marelui premiu de un milion de lei. Urmează o căutare frenetică în modesta lor locuință de mahala, care se încheie, desigur, cu găsirea lozului norocos.

Finalul filmului, însă, a fost unul dictat de necesitățile financiare. Producția necesita o sumă considerabilă, pe care Stroe și Vasilache au reușit să o obțină de la directorul Loteriei de Stat. Acesta a condiționat sprijinul de un final fericit și cu mesaj implicit: proaspeții îmbogățiți Bing și Bang își cumpără automobil și haine elegante, lăsând în urmă sărăcia și devenind, practic, exemple ale norocului adus de loterie.

Filmările s-au desfășurat în locații pitorești și recognoscibile din București (Cișmigiu, Grădina Icoanei, Ateneul Popular) și la Snagov. Cu un buget de producție de 300.000 de lei, o sumă importantă la acea vreme, investiția s-a dovedit a fi una inspirată, succesul filmului depășind așteptările.

Inițial, filmul a fost refuzat de mai multe cinematografe

După ce a fost inițial refuzat de mai multe cinematografe, „Bing Bang” a avut premiera oficială pe 7 februarie 1935 la Cinema Arpa (clădirea ce găzduiește astăzi Cercul Militar Național). Succesul a fost imediat și răsunător. Filmul a rulat o lună întreagă cu casa închisă la Arpa, apoi a continuat să fie proiectat în alte săli până în luna august, clasându-se pe locul 4 în topul încasărilor pe anul 1935 în România. Performanța este cu atât mai notabilă cu cât Bucureștiul avea în jur de 50 de cinematografe cu proiecții multiple zilnic, iar accesul liceenilor în săli era interzis printr-o reglementare a vremii.

Critica de specialitate a primit în majoritate cu entuziasm inițiativa românească, lăudând efortul și rezultatul. Au existat și voci care au criticat jocul actorilor, considerându-l mai puțin natural decât prestațiile lor de pe scenă. Publicul, însă, a fost cucerit, dornic să vadă producții autohtone și să se bucure de umorul inconfundabil al duo-ului Stroe și Vasilache. Opinia lui Ion Golea din ziarul „Dimineața” a surprins perfect sentimentul general: „[…] doi artiști tineri au găsit un producător aproape tot atât de tânăr ca ei, au pus umăr la umăr și au făcut ceea ce statul trebuia de mult să facă : un film, în care graiul românesc răsună de la început până la sfârșit pe ecran. Bravo, băieți!”

Succesul i-a încurajat să recidiveze, iar în anul 1936 Stroe și Vasilache au lansat un nou film, intitulat „Ora veselă”.

Destinul avea însă să lovească tragic. Pe 4 aprilie 1944, Vasile Vasilache a murit în timpul bombardamentului american asupra Bucureștiului. Ca un omagiu adus partenerului său dispărut, „Bing Bang” a fost reluat pe ecrane în decembrie 1944, în cadrul unei gale speciale, și a continuat să ruleze cu succes până în toamna lui 1945. Nicolae Stroe a continuat să realizeze emisiunea „Ora veselă” la radio, singur, timp de mulți ani.

Moștenirea lăsată de Stroe și Vasilache transcende valoarea artistică. Așa cum sublinia Aurel Storin în cartea sa „Farmecul discret al revistei”: „Ei rămân în istoria Revistei românești nu numai cu valoarea artei lor, ci mai presus de toate, cu gestul-care adesea mi se pare incomensurabil, de a fi trăit și de a fi murit prieteni”. „Bing Bang” rămâne astfel nu doar o bornă tehnică în cinematografia românească, ci și o mărturie a talentului, a prieteniei și a spiritului de inițiativă care au definit o epocă.