Un nou studiu publicat în Acta Medico-Historica Adriatica propune o listă fundamentată a patogenilor care ar fi putut declanșa ciuma din Atena, epidemia devastatoare din secolul al V-lea î.e.n. Analizând relatările istorice și datele moleculare, cercetătorii sugerează că febra tifoidă este în prezent principalul suspect.
Amnezie, respirație urât mirositoare, cangrenă și o diaree incontrolabilă. Sună a scenariu de film horror, dar acestea erau doar câteva dintre simptomele unei maladii antice teribile, cunoscută astăzi sub numele de Ciuma din Atena. Deși a făcut ravagii în antichitate, agentul patogen exact responsabil pentru această boală îngrozitoare a rămas un mister absolut timp de 2.500 de ani. Din motive încă necunoscute, o ciudățenie istorică indică faptul că boala nu a afectat deloc trupele spartane care asediau orașul la acea vreme.
Cea mai mare parte a ceea ce știm despre această epidemie provine din scrierile istoricului grec antic Tucidide, care a documentat metodic oroarea în cartea sa, Istoria războiului peloponesiac. Potrivit relatărilor lui Tucidide, epidemia a durat din anul 430 până în 426 î.e.n. și a curmat rapid viețile a între 75.000 și 100.000 de oameni, contribuind masiv la sfârșitul așa-numitei Epoci de Aur a Atenei.
Fiind considerată una dintre cele mai vechi epidemii înregistrate vreodată, se crede că Ciuma din Atena a luat naștere inițial în Africa subsahariană, înainte de a se răspândi fulgerător în Libia și Egipt, ajungând în cele din urmă la Atena prin portul aglomerat din Pireu. Printre victimele de profil înalt s-a numărat faimosul general și om de stat Pericle. Dincolo de tragedia umană, se spune că numărul uriaș de morți a slăbit atât de mult armata ateniană încât a dus direct la înfrângerea orașului în fața Spartei.
Ce a cauzat ciuma din Atena? Analiza simptomelor lui Tucidide
În încercarea de a descoperi, în sfârșit, cauza reală a afecțiunii, cercetătorii au comparat acum simptomele descrise meticulos de Tucidide cu cele asociate cu nu mai puțin de 17 boli moderne diferite. Știm, de exemplu, că Ciuma din Atena a fost caracterizată de febră mare, erupții cutanate, complicații gastrointestinale și cangrenă. Deloc întâmplător, toate aceste manifestări clinice sunt observate și în cazul rujeolei, scarlatinei, febrei tifoide și bolii meningococice.
Tucidide nu a omis detaliile macabre. El a explicat, de asemenea, că cei afectați simțeau o căldură internă atât de intensă încât adesea își aruncau pur și simplu hainele și căutau cu disperare apă rece. Moartea survenea de obicei după șapte până la nouă zile de agonie și era precedată, în mod normal, de apariția unor ulcere abdominale și a unei diarei abundente.
Pentru cei care, totuși, supraviețuiau infecției, calvarul nu se încheia imediat. Aceștia sufereau uneori de o amnezie atât de severă încât își pierdeau complet capacitatea de a-și aminti propriul nume sau de a-și recunoaște cei mai apropiați membri ai familiei.
Febra tifoidă și teoria agenților patogeni multipli
Punând cap la cap aceste dovezi, cercetătorii concluzionează că febra tifoidă pare a fi, în prezent, cea mai probabilă candidată, fiind asociată cu nouă dintre cele 12 simptome și caracteristici descrise de Tucidide. De asemenea, este demn de remarcat un indiciu fizic major: ADN-ul din Salmonella Typhi – agentul patogen responsabil de febra tifoidă – a fost efectiv detectat în cadavrele exhumate din singurul cimitir cunoscut care datează din perioada Ciumii din Atena. Această detectare a ADN-ului de Salmonella Typhi reprezintă singura dovadă biologică tangibilă descoperită până în prezent, transformând febra tifoidă dintr-o simplă ipoteză istorică într-o probabilitate susținută de microbiologia modernă.
Cu toate acestea, există o neconcordanță științifică. Febra tifoidă nu se transmite prin contact direct între persoane și, prin urmare, nu corespunde perfect bolii antice în această privință crucială.
Rujeola și boala meningococică îndeplinesc, la rândul lor, ambele opt dintre cele 12 cerințe simptomatice, ceea ce le face următorii suspecți cei mai plauzibili. Există însă și o altă teorie pe masă: cercetătorii spun că o combinație de agenți patogeni care circulau simultan ar fi putut da naștere cu ușurință la toate cele douăsprezece simptome. De exemplu, un focar de tifos complicat de ciuma bubonică sau dizenterie, sau o epidemie de variolă care a coincis fatal cu holera, ar putea explica întreaga gamă bizară de simptome declanșate de Ciuma din Atena.
Alternativ, epidemia ar putea să nu fi fost cauzată de niciuna dintre bolile menționate mai sus. În schimb, un agent patogen necunoscut, care din fericire a dispărut între timp, ar fi putut fi responsabil.
„De exemplu, un arenavirus asemănător virusului febrei Lassa, originar din Africa și care a afectat populația din Atena timp de aproape patru ani înainte de a ceda în fața imunității de turmă, ar putea fi răspunsul la acest mister”, scriu cercetătorii.
Cu toate acestea, în absența unor analize moleculare mult mai detaliate și a unor microorganisme cultivate extrase direct de la victimele de atunci, este imposibil să se afirme cu certitudine absolută ce a cauzat de fapt epidemia mortală. Totuși, pentru prima dată în istorie, avem cel puțin o listă fundamentată de posibili candidați.
Deși un diagnostic definitiv este imposibil fără analize moleculare de nouă generație, corelarea istoriografiei cu medicina modernă ne oferă astăzi cea mai clară imagine asupra catastrofei biologice care a redesenat harta lumii antice.
Studiul este publicat în revista Acta Medico-Historica Adriatica.
(FAQ) Întrebări frecvente ale cititorilor despre Ciuma din Atena
Ce boală a provocat de fapt „Ciuma din Atena”?
Când a avut loc epidemia și câte victime a făcut?
Care erau simptomele bolii descrise în antichitate?
Cum a influențat această boală istoria Greciei Antice?
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Ce a provocat declinul Egiptului antic: secetă, crize economice și invadatori străini
De ce societățile antice își îngropau morții acasă — și de ce au încetat
Laserele dezvăluie aproape 400 de structuri ascunse ale unei civilizații amazoniene care ar fi numărat milioane de oameni
De ce a fost declarată nevinovată Ioana d’Arc, la 25 de ani după execuția ei
