Dintre toate speciile care au populat vreodată Pământul, Homo sapiens este singura capabilă să modifice ecosistemele globale dintr-o simplă eroare de calcul. Un astfel de monument viu este Craterul Darvaza din Turkmenistan (cunoscut ca „Porțile Iadului”), un cuptor uriaș care arde de peste 50 de ani, alimentat de metanul care se scurge din adâncurile planetei. Deși intensitatea acestui infern pare, în sfârși. Deși intensitatea acestui infern scade, experții avertizează asupra unui paradox: stingerea flăcărilor va elibera metanul brut direct în atmosferă, un pericol climatic mult mai grav decât arderea sa.
Flăcările vechi de zeci de ani care luminează așa-numitele „Porți ale Iadului” din Turkmenistan încep să se estompeze. Dar, deși oficialii guvernamentali și ecologiștii și-au dorit de mult timp stingerea acestui cuptor uriaș, s-ar putea ca această ultimă evoluție să nu fie exact motivul de bucurie pe care ni l-am dori.
Cunoscut oficial sub numele de craterul de gaz Darvaza, acest loc bizar este o rană uriașă scobită în deșertul Karakum, devenită faimoasă pentru flăcările sale neîncetate care ard încă din anii 1970. Deși narațiunile privind originile sale variază, cea mai acceptată versiune istorică sugerează că, în anul 1971, o echipă de ingineri sovietici – mânați de setea insațiabilă a revoluției industriale pentru combustibili fosili – a forat accidental direct într-un enorm zăcământ de gaze naturale în timp ce căuta petrol.
Ce este Craterul Darvaza: o eroare tehnologică cu efecte de durată
Pentru a împiedica eliberarea de gaze toxice care ar fi putut sufoca atmosfera locală, sovieticii au luat o decizie aparent pragmatică, tipică abordării omului modern asupra naturii: au aprins gazul, sperând că acesta va arde rapid și problema va dispărea. A fost, însă, o altă eroare gravă de calcul. Terenul s-a surpat sub greutatea propriilor greșeli tehnologice, lăsând în urmă un crater cu un diametru de 70,1 metri și o adâncime de 20,1 metri. Cinci decenii mai târziu, groapa continuă să ardă, consumând neobosit metanul natural care se scurge din pământ.
Astăzi, homo sapiens călătoresc mii de kilometri pentru a privi acest spectacol. Craterul a ajuns o atracție turistică populară, deși destul de exclusivistă (este nevoie de o invitație specială pentru a intra în Turkmenistan), servind chiar și ca fundal dramatic pentru campania de promovare a unui președinte turkmen – transformând un dezastru ecologic în teatru politic. Totuși, în ultimii ani, observatorii au remarcat o schimbare notabilă: focurile de la „Porțile Iadului” încep să își piardă din putere.
Narațiuni concurente: de ce se sting focurile din deșertul Karakum?
Schimbarea a devenit oficială în anul 2025, când Turkmenistanul a declarat la o conferință internațională că flăcările craterului Darvaza slăbesc și devin mai puțin vizibile. „Reducerea [focurilor] este de aproape trei ori”, a precizat Irina Luryeva, directoarea companiei energetice de stat din Turkmenistan, Turkmengaz, în cadrul conferinței.
Aceasta a adăugat că această scădere a fost confirmată de date satelitare independente obținute de la Capterio, o companie britanică specializată în dezvoltarea de proiecte și consultanță privind reducerea arderii gazelor în industria de petrol și gaze. Guvernul turkmen susține narațiunea controlului uman, afirmând că reducerea intensității este rezultatul direct al forării a două puțuri noi în apropierea craterului în 2024, menite să extragă gaze naturale din zăcământ.
Capterio, însă, oferă o perspectivă diferită. Conform New York Times, compania de monitorizare a observat că flăcările începuseră deja să se estompeze înainte de forarea puțurilor, lăsând neclară măsura în care ciclurile naturale, independente de voința umană, au contribuit la întregul proces.
Astfel, dinamica stingerii rămâne neclară: este ea rezultatul exclusiv al intervenției umane recente sau un declin natural al presiunii gazului din zăcământ, după jumătate de secol de ardere continuă?
Paradoxul climatic: de ce stingerea craterului ar fi un dezastru mai mare
Așadar, ar fi un lucru bun dacă „Porțile Iadului” s-ar închide definitiv? Aici ne confruntăm cu o dilemă ecologică complexă.
Potrivit aceluiași articol menționat din New York Times, deși flăcările ar putea slăbi, este puțin probabil ca ele să se stingă complet în curând. Problema majoră este că acest crater funcționează în continuare ca o mașinărie uriașă de emisii, eliberând o cantitate enormă de metan în fiecare an.
Datele organizației non-profit Carbon Mapper sugerează că, între anii 2022 și 2025, craterul a emis în medie aproximativ 1.300 de kilograme de metan pe oră. Mai mult, în octombrie 2025, emisiile de metan au înregistrat un salt brusc, ajungând la 1.960 de kilograme pe oră.
Deși această cantitate este inferioară gazului eliberat de unele câmpuri uriașe de petrol și gaze – așa cum subliniază și New York Times – rămâne o cantitate semnificativă care lovește puternic în sistemul climatic global. Aici intervine marele paradox salutar: prin ardere în crater, metanul este transformat în dioxid de carbon (CO2). Oricât de dăunător am considera CO2, el este un gaz mai puțin distructiv pentru mediu în acest context specific.
Dacă focul s-ar stinge complet, acel metan brut ar fi eliberat direct și nevăzut în atmosferă. Iar metanul este un agent de aproximativ 30 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon în ceea ce privește reținerea căldurii. Deși CO2 este principalul motor al schimbărilor climatice pe termen lung, metanul este al doilea cel mai abundent gaz cu efect de seră, reprezentând aproximativ 11% din emisiile globale.
În concluzie, deși spectacolul de foc din Craterul Darvaza este mai slab decât în trecut, momentan nu există semne că va dispărea cu totul prea curând – un scenariu care ne amintește că, uneori, catastrofele pe care le declanșăm devin singurele baraje împotriva unor dezastre și mai mari. Din perspectivă climatică, s-ar putea ca flăcările persistente să nu fie deloc un lucru rău.
(FAQ) Întrebări frecvente despre Craterul Darvaza
Ce este Craterul Darvaza și cum s-a format?
De ce arde fără întrerupere de peste 50 de ani?
De ce stingerea flăcărilor reprezintă un pericol climatic?
Se poate vizita craterul din Turkmenistan?
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
Țânțarii încep să dea semne de rezistență la un insecticid obișnuit
Minus 84 °C în Antarctica, cea mai scăzută temperatură de pe Pământ din 2012
Praful ridicat de impactul de la Chicxulub ar fi putut grăbi extincția dinozaurilor
Secarea Mării Aral a eliberat aproximativ 825 de milioane de tone de CO₂ începând cu 1960
