Regina Rosalie Gicanda a fost ultima regină a Rwandei și unul dintre cele mai puternice simboluri ale etniei Tutsi. Deși trăia o viață modestă după abolirea monarhiei, asasinarea ei brutală din 1994 a marcat un punct de cotitură în sângerosul genocid din Rwanda, declanșând masacre fără precedent care au dus la moartea a sute de mii de civili.
Rosalie Gicanda s-a născut în anul 1928 și a fost soția regelui Mutara al III-lea al Rwandei, ambii fiind membri ai etniei Tutsi, una dintre cele trei mari etnii din Rwanda, alături de Hutu și Twa. Povestea reginei Gicanda nu este așadar doar o dramă personală, ci reflectă prăbușirea unei națiuni întregi. Dispariția ei a reprezentat momentul în care violența extremă a distrus ultimele repere de stabilitate ale țării, dând semnalul undei verzi pentru exterminarea totală a comunității Tutsi din Butare.
Destinul Reginei
Rwanda este o mică țară din centrul Africii cu o suprafață apropiată de cea a Belgiei. Populația Rwandei de aproximativ 11 milioane de locuitori face din aceasta statul african cu cea mai mare densitate a populației.
Populația este compusă din trei etnii Hutu, Tutsi (formată din „păstori de tip etiopid”, ce ieșeau în evidență prin tenul mai deschis și talia longilină, ei atingând frecvent înălțimea de doi metri) și Twa (formată din pigmei), aceasta din urmă reprezentând un procent foarte mic de sub 1%. Etnicii hutu sunt cei mai numeroși, aceştia reprezentând aproximativ 84% din populație, restul de 15% fiind format din etnicii tutsi.
Sfârșitul monarhiei și viața retrasă a ultimei regine din Rwanda
În anul 1959, regele a murit în circumstanțe misterioase. După ce a acuzat dureri severe de cap, a fost dus la spital, dar s-a prăbușit și a murit înainte de a fi consultat de un medic, probabil din cauza unei hemoragii cerebrale. Monarhia rwandeză a continuat doar încă doi ani sub domnia lui Mwami Kigeli al V-lea, fiind abolită în anul 1961.
După abolirea monarhiei, regina Rosalie a rămas să locuiască în Butare, Rwanda, alături de mama sa și câteva foste doamne de onoare.
Contextul tragediei: cum a început genocidul din Rwanda
Pe 6 aprilie 1994, avionul președintelui rwandez Juvénal Habyarimana și al președintelui burundez, ambii de etnie Hutu, s-a prăbușit în condiții neclare lângă Kigali. Acest incident a declanșat genocidul din Rwanda, în care au fost masacrați între 800.000 și 1 milion de oameni din etniile Tutsi și Hutu moderați.
Mecanismul violențelor a fost accelerat masiv de propaganda mediatică. Posturi de radio extremiste, precum RTLM, au instigat direct la crime, difuzând mesaje de ură și dezumanizându-i pe etnicii Tutsi prin apelativul «inyenzi» (gândaci), transformând astfel peste noapte vecini pașnici în călăi.
Tensiunile dintre majoritatea Hutu și minoritatea Tutsi nu au apărut peste noapte; ele fuseseră alimentate de zeci de ani de politici coloniale divizive și propagandă extremistă internă. Prăbușirea avionului prezidențial a fost doar pretextul final care a activat milițiile înarmate pentru a lansa o campanie sistematică și rapidă de exterminare.
Conflictul s-a extins și din cauza pasivității comunității internaționale, în ciuda prezenței unei misiuni de pace a Națiunilor Unite în Rwanda, care ar fi putut interveni.
Asasinarea reginei Rosalie Gicanda și masacrele din Butare
Prefectura Butare a fost inițial o excepție în peisajul genocidului: condusă de un guvernator Tutsi care a refuzat să aplice ordinele de exterminare, zona devenise un refugiu. Astfel, uciderea reginei Gicanda nu a fost o crimă întâmplătoare, ci o mișcare strategică a armatei extremiste menită să frângă psihologic această ultimă redută a rezistenței.
Pe 20 aprilie 1994, când genocidul condus de milițiile Hutu a ajuns la Butare, un detașament de soldați, condus de locotenentul Pierre Bizimana și acționând sub ordinele căpitanului Nizeyimana, a răpit-o pe regina Rosalie Gicanda împreună cu cei din casa ei.
Prizonierii au fost duși în spatele Muzeului Național și împușcați, singura supraviețuitoare fiind o tânără care a relatat povestea oribilelor crime. Două zile mai târziu, și mama reginei a fost ucisă. La cererea unui preot, primarul orașului Butare, Kanyabashi, a recuperat corpul reginei și l-a îngropat în curtea casei sale. Ordinul asasinării a venit direct de la căpitanul Ildéphonse Nizeyimana, un ofițer de informații supranumit ulterior «Măcelarul din Butare». Capturarea sa târzie și condamnarea de către Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda demonstrează gradul înalt de premeditare militară din spatele acestor epurări etnice.
Regina Gicanda era un simbol viu pentru etnia Tutsi, iar uciderea ei a șocat comunitatea și a declanșat masacrele din Butare, unde s-au comis unele dintre cele mai atroce crime ale genocidului.
După genocid, un tribunal militar rwandez i-a găsit pe locotenentul Bizimana și pe un soldat din plutonul său vinovați de genocidul din Butare și de uciderea reginei Rosalie Gicanda și a familiei sale. Bizimana a fost condamnat la moarte, iar soldatul Mazimpaka la închisoare pe viață.
Astăzi, regina Rosalie Gicanda rămâne în memoria națiunii nu doar ca un simbol al unei monarhii apuse, ci ca o figură martirică, amintind lumii de prețul teribil al urii interetnice și de consecințele devastatoare ale pasivității internaționale în fața genocidului din Rwanda.
În anul 2012, după decenii de la tragedie, rămășițele reginei Rosalie Gicanda au fost exhumate și reînhumate cu onoruri de stat la palatul regal din Nyanza, alături de soțul ei, regele Mutara al III-lea. Acest gest a reprezentat o formă târzie, dar vitală, de dreptate istorică și vindecare pentru poporul rwandez.
