Pe 14 mai 1923, într-o biserică din Mărășești încă marcată de urmele gloanțelor, soarta celui mai important simbol militar al României nu a fost lăsată pe seama generalilor, a politicienilor sau a Casei Regale.
Pe o lespede de marmură albă păstrată la Mănăstirea Probota stă dăltuit anul 6973. Pentru un vizitator obișnuit, cronologia bizantină nu spune mare lucru, însă pentru istorici această cifră ascunde o fractură majoră.
În arhitectura otomană a puterii, dispariția unui suveran fără un moștenitor prezent fizic în fața armatei declanșa aproape matematic revolta trupelor sau un conflict civil pustiitor.
În anii 1840, la cancelariile imperiale din Viena au început să sosească memorii redactate într-o germană juridică impecabilă, care demascau metodic abuzurile administrației din Ardeal.
