În vara lui 1476, un domn învins ajunge la porțile Cetății Neamțului și cere adăpost. Dinăuntru, propria mamă îi refuză intrarea și îl trimite înapoi la luptă, să-și adune o nouă oaste. Scena, consemnată de cronicarul Ion Neculce și transformată de Dimitrie Bolintineanu într-unul dintre cele mai rezistente mituri naționale, se izbește însă de o lespede rece de piatră.
La Mănăstirea Probota, data săpată pe mormântul Mariei Oltea precede bătălia de la Valea Albă cu mai bine de un deceniu.
36 de bătălii și doar 2 înfrângeri
Ștefan cel Mare a condus Moldova timp de 47 de ani, între anii 1457 și 1504. În acest răstimp s-a confruntat în repetate rânduri cu turcii și cu tătarii, iar cele mai multe dintre aceste campanii s-au încheiat cu victorii moldovenești.
Cea mai directă mărturie despre aceste războaie vine chiar de la voievod. Trimis la Suceava să îngrijească sănătatea domnului, medicul venețian Matteo Muriano consemna, într-o scrisoare din decembrie 1502 către Signoria Veneției, o confidență rară a lui Ștefan: «Eu sunt înconjurat de dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut 2».
Scrisoarea a plecat spre Veneția în 1502, cu doi ani înainte ca Ștefan să moară, în anul 1504. Cele două eșecuri recunoscute chiar de domn sunt identificate de istorici drept primul asediu al Chiliei (1462) și înfruntarea de la Valea Albă (1476).
Ziua de la Valea Albă
Bătălia din 26 iulie 1476, cunoscută atât ca bătălia de la Războieni, cât și sub numele de „Valea Albă”, a rămas în memoria Moldovei ca una dintre cele mai sumbre zile ale domniei. Oastea restrânsă a lui Ștefan a fost înfrântă de armata otomană, pe care o comanda personal sultanul Mehmed al II-lea.
Pierderea a cântărit greu pentru domn, fiindcă pe câmpul de luptă au murit numeroși boieri din Sfatul Țării. Cu ceea ce mai rămăsese din oaste, Ștefan s-a retras spre cetățile de la Neamț, Suceava și Hotin. Tocmai această retragere către fortăreața din munți a devenit terenul fertil pe care memoria colectivă a grefat una dintre cele mai dramatice pilde din istoriografia românească.
Poarta închisă de la Cetatea Neamțului
Ion Neculce, cronicar moldovean care a trăit între 1672 și 1745, a inclus în Letopisețul Țării Moldovei, scris între 1733 și 1745, o culegere de 42 de legende istorice intitulată O samă de cuvinte. Una dintre ele lasă să se înțeleagă că, după dezastrul de la Războieni, domnul a venit la Cetatea Neamțului să-și oblojească rănile. Mama lui, Maria Oltea, l-ar fi respins și i-ar fi cerut să-și refacă armata și să-i învingă pe turci.
Textul cronicarului păstrează limba epocii în care a fost scris: „Ştefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre şi i-au dzis că pasirea în cuibul său nu piere. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izdânda va fi a lui. Şi aşè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsu oaste”. Pilda cronicarului conținea atât o metaforă a supraviețuirii («pasărea în cuibul său nu piere»), cât și un reper militar precis: trimiterea voievodului «în sus», adică spre Țara de Sus a Moldovei, ținutul fortificat al munților unde turcii nu puteau pătrunde și unde oastea putea fi refăcută.
Pasajul a trecut apoi din cronică în poezie. Dimitrie Bolintineanu a transpus în versuri întâmplarea relatată de Neculce, în poezia „Muma lui Ştefan cel Mare”.
Ce scrie pe lespedea de la Probota
Faptele din cronică nu trec proba documentelor, motiv pentru care istoricii văd în pasaj, oricât de mobilizator ar suna, o legendă populară răspândită în anii de după domnia lui Ștefan. Mama domnitorului a murit la 4 noiembrie, iar informația provine de pe lespedea ei funerară de la Mănăstirea Probota: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”.
Anul 6973 este socotit după calendarul bizantin, iar echivalarea lui cu calendarul de azi nu este uniformă în literatura de specialitate. Numeroși autori îl transpun drept 1465, varianta redată și în transcrierea de mai sus, însă alte lucrări indică anul 1464. În ambele variante, la bătălia de la Războieni, din iulie 1476, Maria Oltea era moartă de mai bine de zece ani.
O mamă care a continuat să trăiască în povești
Explicația contradicției o oferă istoricul Andrei Eșanu, specialist în istoria medievală a Moldovei, membru titular din 2007 al Academiei de Științe a Moldovei și, din 2011, membru de onoare al Academiei Române. Pe blogul său, Eșanu pornește de la paradoxul datelor: „Se ştie foarte bine că, deşi murise la 4 noiembrie 1465, conform tradiţiei orale perpetuate, mama voievodului era încă vie chiar şi pe la 1476, când, după pierderea bătăliei de la Războieni, îl întâmpinase pe Ştefan la porţile cetăţii Neamţului…”.
Istoricul urmărește apoi drumul acestor povești până la cronicari: „Legendele despre mama lui Ştefan cel Mare au început să apară încă de pe timpul când ea mai era în viaţă. Acestea au suportat mai târziu un şir de transformări, stratificări şi modificări, contaminându-se cu alte episoade şi tradiţii orale din epocă medievală, încât pe atunci când au fost aşternute pe hârtie de marii noştri cărturari Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir sau Ioan Neculce multe detalii, episoade s-au şters din memorie fiind completate cu detalii inventate de povestitorul anonim.”
Pentru Eșanu, retragerea Mariei Oltea la mănăstire poate explica de ce, pentru mulțime, ea a continuat să fie socotită în viață: „Se prea poate că, fiind retrasă la mănăstire, pentru cei mulţi, mama lui Ştefan a continuat să rămână în viaţă încă multă vreme după dispariţia ei din această lume. Pentru cei mulţi, ea continua să trăiască, să activeze, să îndrume, să încurajeze, păşind pe această cale în viaţă, nu în moarte, ci în mit, în legendă, fără să mai moară vreo dată, şi, prin urmare, să nu fie fixată nici chiar data morţii de către vreun scrib al vremii”.
Când porțile Cetății Neamțului s-au închis în fața avangărzilor otomane în vara lui 1476, Maria Oltea se odihnea de mai bine de un deceniu sub lespedea de marmură de la Probota. Dialogul aspru dintre mamă și fiu nu a avut loc niciodată pe metereze, însă a îndeplinit un rol psihologic vital pentru moldoveni: a transformat trauma celei mai grele înfrângeri a lui Ștefan cel Mare într-o datorie morală de a merge până la capăt.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Mormântul lui Tutankhamon ar putea conține camere ascunse, unde s-ar afla trupul predecesoarei sale, regina Nefertiti
Studenții voiau să-l colinde pe Ceaușescu în Ajunul lui 1968. Ion Iliescu a numit episodul „golănie studențească”
Moartea lui Suleiman Magnificul, secret de stat 48 de zile: cum a ținut-o ascunsă marele vizir
„Horia în Fustă”: Ecaterina Varga, arestată în 1847 după o plimbare cu sania la invitația lui Andrei Șaguna
