Un compus din spanac și migdale ar putea agrava boala inflamatorie intestinală

Spanacul, migdalele și cartofii dulci sunt considerate embleme ale unei alimentații sănătoase. La pacienții cu boli inflamatorii intestinale (inflammatory bowel disease sau IBD), un compus vegetal prezent în mod natural în aceste alimente — oxalatul — pare însă să alimenteze direct focarele de inflamație.

Descoperirea nu este un îndemn de a elimina plantele din farfurie. Ea scoate la iveală un scurtcircuit biologic neștiut: intestinul afectat de boală își pierde capacitatea firească de a evacua și neutraliza acest compus.

Studiul, publicat pe 13 august 2026 în Cellular and Molecular Gastroenterology and Hepatology (CMGH), a fost realizat la Facultatea de Medicină a Universității din Carolina de Nord (UNC). L-a condus cercetătoarea postdoctorală Anna Salvador, în laboratorul lui Shehzad Z. Sheikh, profesor de medicină și genetică. Echipa a analizat activitatea genelor, nivelul de oxalat din scaun și obiceiurile alimentare ale unor persoane cu și fără IBD. Apoi a făcut experimente pe șoareci și pe celule cultivate, ca să vadă cum ar putea influența oxalatul din dietă inflamația mucoasei intestinale.

Frânele moleculare defecte: cum rămâne oxalatul blocat în intestin

Oxalatul este un compus natural prezent în toate alimentele de origine vegetală. Chiar și într-un sistem digestiv sănătos, cea mai mare parte din oxalatul ingerat traversează organismul și este eliminată prin fecale.

Cercetătorii au descoperit însă că două proteine transportoare implicate în scoaterea oxalatului din intestin, SLC26A2 și SLC26A3, apăreau constant la niveluri mai scăzute în țesutul intestinal al pacienților cu colită ulcerativă și cu boala Crohn.

Scăderea a fost observată în toate țesuturile afectate, cu sau fără inflamație activă. Mai mult, cu cât țesutul era mai inflamat, cu atât expresia transportorilor tindea să fie mai scăzută.

În mod normal, aceste proteine funcționează ca niște porți de evacuare care extrag oxalatul din lumenul intestinal. Când transportorii cedează, compusul nu mai este preluat și procesat, ci stagnează în interiorul intestinului. Rămas captiv pe mucoasă, el acționează ca un factor iritant direct, amplificând leziunile specifice bolilor inflamatorii.

Aceeași dietă, mai mult oxalat

Una dintre cele mai frapante descoperiri i-a vizat pe pacienții cu boala Crohn. Aceștia aveau niveluri semnificativ mai ridicate de oxalat în scaun decât persoanele fără IBD, deși ambele grupuri consumau regulat cantități similare de alimente de origine vegetală.

Concluzia se sprijină pe două metode distincte. Prima a fost un chestionar alimentar validat, Diet History Questionnaire III. A doua a fost metabarcodarea ADN-ului, o tehnică moleculară care detectează speciile de plante prezente în probele de scaun. Potrivit cercetătorilor, este prima dată când metabarcodarea ADN-ului a fost folosită pentru evaluarea dietei într-o populație cu IBD.

„Pentru prima dată, am observat că pacienții cu IBD și subiecții sănătoși din grupul de control consumau cantități similare de alimente de origine vegetală, însă pacienții cu boala Crohn prezentau totuși un nivel mai ridicat de oxalat în fecale”, a declarat dr. Salvador. „Acest lucru ne-a arătat că nu este vorba doar de ceea ce mănâncă pacienții. Există o diferență fundamentală în modul în care intestinul lor procesează oxalatul.”

Pentru a afla dacă acest surplus de oxalat este doar o consecință pasivă a bolii sau un declanșator activ care întreține leziunile, cercetătorii au mutat investigația din clinica umană în laborator.

De la corelație la atac imunitar: testele pe modele animale

Echipa a testat efectele oxalatului și pe mai multe modele animale.

Unii șoareci au primit o dietă suplimentată cu oxalat, împreună cu o substanță care induce colita. Probabilitatea lor de supraviețuire a fost cu 60% mai mică decât a șoarecilor care nu au primit oxalat suplimentar.

În două modele separate de șoareci predispuși genetic la colită spontană, oxalatul din dietă a grăbit apariția bolii și a agravat-o.

Un detaliu important: genele responsabile de transportul oxalatului erau deja mai puțin active la acești șoareci susceptibili, înainte ca oxalatul să le fie adăugat în hrană. Tiparul seamănă foarte mult cu ce au observat cercetătorii la persoanele cu IBD.

Experimentele pe culturi celulare au adus un indiciu în plus. Oxalatul a intensificat răspunsurile inflamatorii ale macrofagelor și celulelor dendritice, celule imune cu rol important în protejarea și reglarea intestinului. Altfel spus, celulele imunitare nu tratează oxalatul acumulat ca pe un reziduu alimentar inofensiv, ci ca pe un semnal de alarmă, pornind o cascadă inflamatorie care atacă propriul țesut.

Un posibil semnal pentru forma severă a bolii Crohn

Cercetătorii au verificat și dacă genele asociate cu oxalatul pot oferi indicii despre evoluția bolii Crohn.

Într-o analiză exploratorie, expresia scăzută a unui alt transportor, SLC26A6, a fost asociată cu forma stricturantă a bolii. Este o formă mai agresivă, în care țesutul cicatricial se acumulează și îngustează porțiuni din intestin. Aproape 75% dintre pacienții cu expresie scăzută a SLC26A6 aveau această formă.

Rezultatul ridică posibilitatea ca activitatea transportorului de oxalat să-i ajute, în cele din urmă, pe medici să identifice pacienții cu risc mai mare de a dezvolta o formă severă. Cercetătorii subliniază însă că descoperirea trebuie confirmată pe grupuri mai mari de pacienți.

„Dr. Salvador a conceptualizat și a condus cu adevărat această cercetare încă de la început. Ea a pus o întrebare care nu fusese pusă până atunci: Ce s-ar întâmpla dacă o anumită moleculă din alimentație ar fi un factor activ al inflamației intestinale în cazul bolilor inflamatorii intestinale (IBD), și nu doar un simplu spectator? Rigoarea cu care a abordat răspunsul la această întrebare este ceea ce face ca aceste descoperiri să fie atât de convingătoare”, a declarat dr. Sheikh.

Dincolo de restricțiile din farfurie: ce urmează pentru pacienți

Descoperirile indică faptul că, la persoanele susceptibile genetic, chiar și cantitățile moderate de oxalat pot contribui la inflamația mucoasei intestinale. Cercetătorii sugerează și că studiile anterioare despre dietă și IBD ar fi putut fi complicate de diferențele dintre pacienți în felul în care sunt expuși la oxalat sau îl metabolizează.

O dietă vegetală completă din punct de vedere nutrițional rămâne perfect realizabilă: pacienții pot înlocui alimentele hipersaturate în oxalat (precum spanacul sau migdalele) cu alternative vegetale cu conținut scăzut, menținând aportul de vitamine fără a suprasolicita bariera intestinală.

Microbiomul intestinal ar putea oferi o altă cale de tratament. Anumite bacterii intestinale, printre care Oxalobacter formigenes, pot descompune oxalatul, iar ele sunt mai puțin abundente la persoanele cu IBD. De aici posibilitatea ca viitoare tratamente bazate pe microbiom să îmbunătățească descompunerea oxalatului în intestin, oferind potențial o alternativă la sprijinirea exclusivă pe restricții alimentare.

Cercetătorii avertizează însă că rezultatele nu sunt încă suficiente pentru recomandări oficiale privind aportul de oxalat la persoanele cu IBD. Studiile viitoare vor trebui să urmărească grupuri mai mari de pacienți, pe perioade mai lungi, combinând măsurarea oxalatului din scaun, aportul alimentar documentat atent, profilarea moleculară și analiza microbiomului.

„Pentru pacienții care suferă de boala Crohn sau de colită ulcerativă, această cercetare deschide o perspectivă terapeutică cu adevărat nouă, una care face legătura între alimentele din farfuria lor și inflamația din intestin. Dieta este una dintre cele mai puternice pârghii modificabile pe care le avem în medicină, iar acest studiu ne oferă un cadru molecular pentru a începe să o utilizăm mai precis”, a declarat dr. Sheikh.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU