Timp de 3 luni, 47 de adulți cu vârste între 40 și 55 de ani au consumat zilnic pastă de roșii. La final, atenția selectivă și memoria asociativă li se îmbunătățiseră, iar scanările cerebrale au surprins modificări în rețelele creierului.

Rezultatele au fost publicate în revista Antioxidants. Acestea sugerează că licopenul, pigmentul responsabil de culoarea roșiilor, ar putea avea efecte chiar mai puternice decât se credea până acum.
Pigmentul din roșii
Cele mai bune roșii sunt cele cu culoarea cea mai intensă. Sunt mai suculente, mai dulci și mai aromate și au un conținut ridicat de licopen, unul dintre cele mai importante beneficii nutriționale ale lor.
„Licopenul este pigmentul care dă fructelor culoarea roșie și roz și este cunoscut pentru proprietățile sale antioxidante. Cel mai des este asociat cu roșiile și cu produsele din roșii, care sunt surse deosebit de bogate în licopen”, potrivit Consiliului Internațional pentru Informații Alimentare.
Antioxidantul este asociat de mult timp cu beneficii semnificative pentru sănătate. Potrivit WebMD, până acum se credea că licopenul îmbunătățește sănătatea inimii și a pielii, reduce riscul de cancer, ameliorează durerea și crește fertilitatea bărbaților. Noile cercetări sugerează că are un rol important și în funcționarea creierului, mai ales la adulții de vârstă mijlocie.
3 luni cu pastă de roșii
Participanții au fost împărțiți în două grupuri și au trecut prin două intervenții de câte 3 luni, separate de o pauză de o lună. În una dintre ele consumau zilnic 0,5 grame de pastă de roșii pentru fiecare kilogram de greutate corporală. În cealaltă urmau o dietă de control, cu aport redus de licopen.
Înainte de începerea studiului, cercetătorii au evaluat performanța cognitivă a participanților cu teste neuropsihologice validate. Le-au măsurat nivelul de licopen din plasmă și pe cel al factorului neurotrofic derivat din creier (BDNF) și le-au scanat creierul cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) în stare de repaus.
Ce au arătat scanările
La finalul studiului, autorii au constatat că pasta de roșii a îmbunătățit atenția selectivă și memoria asociativă. Imagistica a arătat și schimbări în felul în care erau conectate rețelele creierului.
„Imagistica fMRI în stare de repaus a scos la iveală modificări ale rețelelor cerebrale, printre care o conectivitate redusă în rețelele frontoparietale și auditive, spre deosebire de perioada de control, când reducerile au apărut în rețeaua dorsală a atenției”, au adăugat autorii studiului.

Constatările sunt încurajatoare. Rezultatele indică faptul că consumul de roșii ar putea fi legat direct de o funcție cognitivă mai bună și de modularea conectivității cerebrale la adulții sănătoși de vârstă mijlocie.
„Din câte știm, acesta este primul studiu clinic care leagă modificările nivelului antioxidantului licopen de modificări ale conectivității funcționale a creierului. Mai precis, creșterea nivelului de licopen a fost corelată cu o conectivitate redusă în rețeaua frontoparietală dreaptă și cu o conectivitate sporită în rețeaua dorsală a atenției, aceasta din urmă fiind în concordanță cu dovezile observaționale anterioare potrivit cărora licopenul modulează această rețea”, au remarcat autorii studiului.
De ce contează forma în care se consumă roșiile
Rezultatele arată că un aliment obișnuit, consumat zilnic sub formă de pastă, ar putea susține atenția și memoria la adulții sănătoși de vârstă mijlocie și ar putea influența felul în care se conectează rețelele creierului.
Roșiile sunt bogate în antioxidanți puternici și în vitamine, iar aceste substanțe se păstrează și atunci când roșiile sunt gătite sub formă de sos. Ba chiar, roșiile gătite pot furniza mai mult licopen decât cele crude. Rachel Kopec, nutriționistă la Universitatea de Stat din Ohio, SUA, a explicat în urmă cu câțiva ani pentru publicația The New York Times că, la gătit, căldura descompune pereții celulari ai roșiilor și face licopenul mai ușor de digerat. O lingură de pastă de roșii poate adăuga o doză consistentă de licopen la orice masă.
Studiul este un pas pozitiv către folosirea fructelor bogate în licopen pentru îmbunătățirea funcției cerebrale, dar rămâne doar un început.


