29 Octombrie în Istorie: nașterea Reginei Maria, victoria lui Ștefan cel Mare și prăbușirea Bursei de pe Wall Street

Pe 29 octombrie 312, la o zi după victoria asupra rivalului său Maxențiu în Bătălia de la Podul Milvius, împăratul Constantin a intrat în Roma și a fost primit ca învingător. Evenimentul a marcat consolidarea puterii sale în jumătatea apuseană a imperiului și a precedat transformările politice și religioase prin care creștinismul avea să dobândească un statut privilegiat în Imperiul Roman. În timpul acestui adventus imperial — în care capul lui Maxențiu, recuperat din apele Tibrului, a fost purtat pe o suliță pe străzile Cetății Eterne înainte de a fi trimis la Cartagina pentru a pacifica provinciile africane —, Constantin a rupt o tradiție sacră veche de secole: a refuzat să urce pe colina Capitoliului pentru a aduce sacrificii la Templul lui Jupiter Optimus Maximus, semnalând public desprinderea puterii imperiale de vechiul panteon păgân.

În data de 29 octombrie 1268, la Napoli, tânărul Conradin, în vârstă de numai 16 ani, a fost decapitat din ordinul lui Carol de Anjou, după eșecul încercării sale de a recuceri Regatul Siciliei în bătălia de la Tagliacozzo. Moartea sa în Piazza del Mercato a marcat dispariția liniei masculine legitime a dinastiei Hohenstaufen, una dintre cele mai puternice familii conducătoare ale Europei medievale, care dăduse Sfântului Imperiu Roman împărați precum Frederic Barbarossa și Frederic al II-lea. Potrivit cronicilor epocii, chiar înainte de a-și așeza capul pe butuc, adolescentul — care purta și titlul de rege al Ierusalimului — a aruncat o mănușă în mulțime, cerând să îi fie dusă lui Petru al III-lea de Aragon; paisprezece ani mai târziu, în timpul „Vecerniilor Siciliene” din 1282, acest gest cavaleresc a servit drept legitimare simbolică pentru insurecția care a înlăturat dominația franceză a lui Carol de Anjou din Sicilia.

La 29 octombrie 1497, la trei zile după marea victorie din Codrii Cosminului, oastea moldoveană condusă de vornicul Sima Boldur a înfrânt un detașament de aproximativ 600 de cavaleri mazovieni, trimis să sprijine retragerea armatei polone. Bătălia de la Lențești, desfășurată în apropierea Cernăuțiului, a contribuit decisiv la eșecul dezastruos al expediției regelui Ioan Albert împotriva Moldovei. Cavalerii mazovieni mărșăluiau fără să știe că armata regală fusese deja zdrobită în pădurile bucovinene și au fost nimiciți aproape complet, amploarea catastrofei militare din acea toamnă dând naștere în Polonia dictonului istoric consemnat de cronicarul Marcin Bielski: „Pe vremea regelui Albert a pierit nobilimea” (Za króla Olbrachta wyginęła szlachta).

Pe 29 octombrie 1618, exploratorul, scriitorul și omul politic Sir Walter Raleigh a fost decapitat în Old Palace Yard din Londra, în timpul domniei regelui Iacob I, care a reactivat o condamnare mai veche din 1603 pentru a-l împăciui pe ambasadorul Spaniei după un conflict armat pe fluviul Orinoco. Raleigh organizase expediții în America de Nord și contribuise la primele încercări engleze de colonizare, inclusiv la proiectul coloniei Roanoke, dispărută în împrejurări care continuă să fascineze istoricii. Pe eșafod, exploratorul a cerut să verifice cu degetul tăișul securii și a rostit cu seninătate: „Este un leac ascuțit, dar unul sigur pentru toate bolile mele”, iar după execuție, capul său îmbălsămat nu a fost înhumat, ci i-a fost încredințat soției sale, Bess Throckmorton, care l-a păstrat într-o geantă din catifea roșie tot restul vieții ei, timp de 29 de ani.

În data de 29 octombrie 1675, matematicianul și filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz a folosit pentru prima dată semnul $\int$ într-un manuscris nepublicat redactat la Paris, intitulat Analyseos tetragonisticae pars secunda. Simbolul, inspirat de litera S alungită (long s) a cuvântului latin summa, a înlocuit prescurtarea greoaie omn. (de la omnia, „toate”) utilizată până atunci de matematicieni și avea să devină unul dintre elementele fundamentale ale calculului integral și ale matematicii moderne. Doar treisprezece zile mai târziu, la 11 noiembrie 1675, Leibniz a adăugat în caietele sale și notația $dx$ pentru diferențială, creând o arhitectură simbolică atât de intuitivă încât a învins pe continent notația cu puncte (fluxions) a rivalului său Isaac Newton și a rămas neschimbată în știință de peste trei secole și jumătate.

La 29 octombrie 1787, la Teatrul Stărilor (astăzi parte a Teatrului Național) din Praga, a fost prezentată pentru prima dată opera Don Giovanni, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Lorenzo da Ponte. Inspirată de legenda seducătorului Don Juan și dirijată chiar de compozitor, lucrarea a devenit una dintre cele mai importante creații din istoria muzicii clasice. Potrivit relatării soției sale, Constanze, Mozart a amânat așternerea pe hârtie a celebrei uverturi până în ajun, scriind-o peste noapte în timp ce ea îl ținea treaz cu punci și povești, astfel încât orchestra a cântat partitura la prima vedere, cu cerneala abia uscată; în aceleași zile se afla la Praga însuși bătrânul Giacomo Casanova, prieten al lui Da Ponte, printre ale cărui hârtii s-au descoperit ulterior ciorne de versuri scrise de mâna lui pentru o scenă din actul al doilea al operei.

Pe 29 octombrie 1814, la New York, a fost lansată la apă nava americană Fulton, cunoscută inițial și sub numele de Demologos („Vocea poporului”), proiectată de inventatorul Robert Fulton în timpul Războiului din 1812. Vasul a reprezentat un moment important în trecerea de la navele militare cu vele la cele propulsate mecanic, chiar dacă nu a avut o carieră militară activă semnificativă, întrucât pacea cu Marea Britanie s-a încheiat înainte ca nava să intre în luptă. Pentru a proteja vulnerabila roată cu zbaturi de ghiulelele inamice, Fulton a proiectat o structură ingenioasă de tip catamaran, cu două corpuri paralele cu pereți din stejar groși de 1,5 metri care încadrau roata la mijlocul vasului; transformată ulterior în cazarmă plutitoare în Brooklyn Navy Yard, prima navă de război cu aburi din lume a sfârșit în iunie 1829, când o explozie accidentală în magazia de pulbere a aruncat-o în aer.

În data de 29 octombrie 1816, la Viena, s-a născut Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha, viitorul rege-consort al Portugaliei, soțul reginei Maria a II-a. Mare iubitor al artelor, poliglot, gravor și acuarelist, Ferdinand — supranumit de portughezi „Regele-Artist” (o Rei-Artista) — a avut un rol important în protejarea patrimoniului cultural portughez și în cumpărarea din fonduri proprii a ruinelor unei mănăstiri din secolul al XVI-lea, pe care le-a transformat în Palatul Pena din Sintra, unul dintre cele mai cunoscute monumente romantice ale Europei. Dincolo de moștenirea sa arhitecturală din Peninsula Iberică, Ferdinand al II-lea are o legătură genealogică directă cu istoria României: prin fiica sa, infanta Antonia a Portugaliei, căsătorită cu prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, el a fost bunicul matern al regelui Ferdinand I „Întregitorul”.

La 29 octombrie 1829, la Salzburg, a murit la vârsta de 78 de ani Maria Anna Mozart, cunoscută în familie sub numele de alint „Nannerl”. Fiica muzicianului Leopold Mozart și sora mai mare cu patru ani și jumătate a lui Wolfgang Amadeus Mozart, aceasta fusese ea însăși o pianistă remarcabilă și un copil-minune, concertând în marile orașe europene înainte ca viața sa artistică să fie limitată de convențiile sociale ale epocii, odată ce a împlinit 18 ani și nu i s-a mai permis să își însoțească tatăl și fratele în turnee. În copilărie, numele ei apărea adesea primul pe afișele curților regale, iar fratele ei îi trimitea la maturitate cele mai dificile partituri pentru pian, mărturisindu-i că nimeni altcineva nu le putea interpreta cu aceeași măiestrie; deși corespondența lui Wolfgang confirmă că Nannerl a și compus muzică, niciuna dintre lucrările ei nu a supraviețuit până astăzi.

Pe 29 octombrie 1863, la încheierea conferinței internaționale desfășurate la Geneva între 26 și 29 octombrie cu participarea delegaților din 16 state, participanții au adoptat cele zece rezoluții privind organizarea societăților naționale de ajutorare a soldaților răniți și folosirea crucii roșii pe fond alb ca emblemă distinctivă de protecție. Hotărârile au reprezentat un pas decisiv în dezvoltarea mișcării internaționale a Crucii Roșii și a dreptului umanitar modern. Întregul demers a pornit de la omul de afaceri elvețian Henry Dunant, care, ajuns întâmplător în Lombardia în 1859 pentru a-i solicita lui Napoleon al III-lea o concesiune de terenuri pentru afacerile sale din Algeria, asistase îngrozit la agonia a 40.000 de soldați morți și răniți după bătălia de la Solferino; în semn de omagiu pentru țara inițiatorului, emblema aleasă la Geneva a fost creată prin simpla inversare a culorilor drapelului Elveției.

În data de 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia, s-a născut Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, viitoarea Regină Maria a României, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și soție a Regelui Ferdinand I. Regina Maria avea să devină una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești, având un rol esențial prin activitatea umanitară din spitalele de campanie în Primul Război Mondial și prin susținerea diplomatică decisivă acordată recunoașterii internaționale a Marii Uniri din 1918 și a României Mari. Înainte de căsătoria cu prințul moștenitor Ferdinand al României, tânăra prințesă „Missy” a fost cerută în căsătorie, la 16 ani, de vărul ei primar, prințul George — viitorul duce de York și viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii —, însă opoziția mamei sale, Marea Ducesă Maria Alexandrovna, a deturnat-o de la tronul Imperiului Britanic către București, unde în 1919 avea să devină cel mai convingător ambasador al României la Conferința de Pace de la Paris.

La 29 octombrie 1880, la București, s-a născut Jean Alexandru Steriadi, pictor, grafician și profesor, una dintre personalitățile importante ale artei românești moderne. Format la București, München și Paris, Steriadi a contribuit timp de decenii la dezvoltarea învățământului artistic și la organizarea vieții culturale și muzeale din România. Numit încă din 1909 primul director al Muzeului Kalinderu din Capitală și ales membru titular al Academiei Române în 1948, artistul — care ilustrase în 1908 volumul simbolist Romanțe pentru mai târziu al prietenului său Ion Minulescu — a rămas legendar în boema interbelică pentru sutele de portrete și șarje desenate spontan la mesele cafenelelor bucureștene, imortalizând cu un umor fin chipurile lui I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Krikor Zambaccian.

Pe 29 octombrie 1888, marile puteri europene și Imperiul Otoman au semnat la Constantinopol convenția care consacra principiul libertății navigației prin Canalul Suez, atât în timp de pace, cât și în timp de război, pentru toate navele comerciale și militare, fără distincție de pavilion. Documentul a devenit unul dintre tratatele fundamentale ale transportului maritim internațional, întrucât canalul reprezintă una dintre cele mai importante rute comerciale ale lumii. Deși semnată solemn în 1888, convenția a rămas inaplicabilă timp de șaisprezece ani din cauza unei rezerve diplomatice formulate de Marea Britanie — care controla militar Egiptul încă din 1882 —, intrând efectiv în vigoare abia în aprilie 1904, odată cu Antanta Cordială anglo-franceză, chiar în anul în care flota rusă a Mării Baltice s-a folosit de neutralitatea canalului pentru a naviga spre Războiul Ruso-Japonez.

În data de 29 octombrie 1897, în orașul german Rheydt din Renania, s-a născut Joseph Goebbels, unul dintre cei mai apropiați și fanatici colaboratori ai lui Adolf Hitler. Ministru al Propagandei și Luminării Publice între 1933 și 1945, Goebbels a controlat presa, radioul, teatrul și cinematografia Germaniei naziste, folosindu-le sistematic pentru răspândirea ideologiei naziste, promovarea antisemitismului și mobilizarea populației în sprijinul „războiului total”. Înainte de a deveni orchestratorul arderii cărților și al persecuției culturale antievreiești, tânărul Goebbels își obținuse în 1921 doctoratul în filologie la Universitatea din Heidelberg după ce frecventase cursurile lui Friedrich Gundolf și își redactase teza sub îndrumarea profesorului Max Freiherr von Waldberg — ambii renumiți istorici literari germani de origine evreiască —, iar ulterior încercase fără succes să obțină un post de jurnalist la cotidianul liberal Berliner Tageblatt, condus de publicistul evreu Theodor Wolff.

La 29 octombrie 1911, publicistul, jurnalistul și editorul american de origine maghiară Joseph Pulitzer a murit la vârsta de 64 de ani, la bordul iahtului său Liberty, în portul Charleston din Carolina de Sud, după ce construise un adevărat imperiu de presă în Statele Unite în jurul cotidianului New York World. Considerat unul dintre marii reformatori ai presei americane, Pulitzer a lăsat prin testament o moștenire financiară de două milioane de dolari care a contribuit la înființarea Școlii de Jurnalism de la Universitatea Columbia și la instituirea Premiilor Pulitzer, acordate pentru prima dată în 1917 și devenite unele dintre cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism și literatură. În ultimele două decenii de viață, magnatul își pierduse vederea și dezvoltase o hipersensibilitate acustică atât de severă încât cel mai mic zgomot — ticăitul unui ceas sau foșnetul unei foi de hârtie — îi provoca suferințe fizice, motiv pentru care își conducea ziarele prin telegrame cifrate din camere izolate fonic cu plută și de pe iahtul Liberty, proiectat special cu pereți dubli și podele capitonate pentru a menține o liniște desăvârșită.

Pe 29 octombrie 1914, nave de război aflate sub pavilion otoman au bombardat prin surprindere porturi rusești de la Marea Neagră, inclusiv Odesa, Sevastopol, Feodosia și Novorossiisk, declanșând un conflict care a dus, în câteva zile, la intrarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale. Evenimentul a modificat radical echilibrul strategic din regiunea Mării Negre și a închis strâmtorile Bosfor și Dardanele, cu implicații economice și militare directe pentru România, care se afla încă în neutralitate. Navele care au condus atacul, crucișătoarele Yavuz Sultan Selim și Midilli, erau în realitate navele germane SMS Goeben și SMS Breslau, care scăpaseră de flota britanică în Mediterană și fuseseră transferate fictiv marinei otomane: marinarii germani au primit pur și simplu fesuri roșii pe cap în locul bonetelor marinei imperiale, iar amiralul german Wilhelm Souchon, cu complicitatea secretă a ministrului de război Enver Pașa, a ordonat deschiderea focului fără știrea marelui vizir și a majorității miniștrilor din guvernul de la Constantinopol, târând Imperiul în război prin politica faptului împlinit.

În data de 29 octombrie 1918, Parlamentul croat de la Zagreb (Saborul) a hotărât în unanimitate încetarea tuturor relațiilor politice și constituționale cu Austria și Ungaria și aderarea la noul Stat al Slovenilor, Croaților și Sârbilor. Decizia a reprezentat unul dintre momentele decisive ale destrămării Imperiului Austro-Ungar în ultimele zile ale Primului Război Mondial, același proces istoric care avea să permită românilor din Transilvania și Bucovina să își decidă viitorul politic în luna noiembrie și la 1 decembrie 1918. Votul de la Zagreb a pus capăt nu doar dublei monarhii habsburgice create la 1867, ci unei uniuni dinastice și statale a Croației cu Coroana maghiară care dura din anul 1102, în timp ce noul Stat al Slovenilor, Croaților și Sârbilor a avut o existență tranzitorie de numai 33 de zile înainte de unirea cu Regatul Serbiei la 1 decembrie 1918.

La 29 octombrie 1918, în portul Wilhelmshaven de la Marea Nordului, a continuat și s-a transformat în revoltă deschisă nesupunerea marinarilor germani, care au stins cazanele și au refuzat să ridice ancora pentru o ultimă confruntare navală cu flota britanică. Mișcarea, declanșată pe cuirasatele SMS Thüringen și SMS Helgoland, avea să se extindă în zilele următoare la Kiel și să aprindă Revoluția Germană din noiembrie, ducând la abdicarea împăratului Wilhelm al II-lea și la sfârșitul monarhiei. Revolta a izbucnit după ce echipajele au descoperit că amiralii Reinhard Scheer și Franz von Hipper emiseseră în secret „Ordinul de operațiuni nr. 19” fără autorizarea noului cancelar Max von Baden: în timp ce guvernul civil de la Berlin negocia deja armistițiul cu președintele american Woodrow Wilson, comandamentul naval plănuise o „ieșire a morții” (Todesfahrt) pentru a salva „onoarea flotei”, chiar cu prețul sacrificării a zeci de mii de vieți într-o bătălie pierdută dinainte.

Pe 29 octombrie 1922, în urma Marșului asupra Romei și a presiunilor exercitate de coloanele fasciste, regele Victor Emmanuel al III-lea — după ce refuzase în dimineața zilei precedente, 28 octombrie, să semneze decretul stării de asediu prezentat de premierul Luigi Facta — i-a transmis lui Benito Mussolini, prin telegramă, însărcinarea oficială de a forma un nou guvern. Mussolini a ajuns la Roma și s-a întâlnit cu regele la 30 octombrie, iar guvernul a fost constituit la 31 octombrie, momentul din 29 octombrie marcând deschiderea drumului către instaurarea dictaturii fasciste în Italia. Contrar mitului propagandistic cultivat ulterior de regim, Mussolini nu a mărșăluit în fruntea „cămășilor negre” spre capitală, ci a așteptat deznodământul la Milano, aproape de granița cu Elveția, gata să se refugieze dacă armata regală ar fi intervenit; abia după ce a primit telegrama din 29 octombrie, viitorul Duce s-a urcat în trenul de noapte spre Roma, călătorind într-un vagon de dormit și sosind a doua zi dimineață pentru a primi puterea.

În data de 29 octombrie 1923, Marea Adunare Națională a Turciei, reunită la Ankara, a proclamat republica prin modificarea constituției, iar Mustafa Kemal Atatürk a fost ales primul președinte al noului stat. Evenimentul a marcat ruptura instituțională definitivă față de trecutul otoman și începutul transformărilor politice, sociale, juridice și culturale radicale care aveau să modeleze Turcia modernă, cu o influență majoră asupra Balcanilor și a regiunii Mării Negre. Cu o seară înainte, la 28 octombrie, în timpul unei cine la reședința sa de la Çankaya, Kemal a pus capăt crizei constituționale spunându-le colaboratorilor săi: „Domnilor, mâine vom proclama Republica!”, iar în seara de 29 octombrie, la ora 20:30, toți cei 158 de deputați prezenți în sală au votat în unanimitate atât proclamarea Republicii, cât și, cincisprezece minute mai târziu, alegerea lui Mustafa Kemal în fruntea statului.

La 29 octombrie 1929, în ziua rămasă în istorie drept „Marțea Neagră” (Black Tuesday), la Bursa din New York au fost tranzacționate în panică peste 16 milioane de acțiuni, iar principalele cotații bursiere au înregistrat pierderi dramatice, ștergând miliarde de dolari în câteva ore. Ziua de 29 octombrie a devenit simbolul crahului financiar din 1929 și al agravării Marii Crize Economice mondiale, ale cărei efecte aveau să lovească puternic și România prin prăbușirea prețurilor la cereale și petrol, falimente bancare și curbe de sacrificiu salariale. Volumul exact de 16.410.030 de acțiuni vândute în acea singură ședință a depășit capacitatea mecanică a telegrafelor bursiere (ticker tape), care au continuat să bată tranzacțiile timp de două ore și jumătate după închiderea ringului, iar acest record de volum nu a mai fost doborât pe Wall Street timp de aproape patru decenii, până la 1 aprilie 1968.

Pe 29 octombrie 1940, la Washington, președintele Franklin D. Roosevelt a participat la prima tragere națională la sorți pentru stabilirea ordinii de recrutare militară în timp de pace din istoria Statelor Unite, după adoptarea legii serviciului militar obligatoriu (Selective Training and Service Act) în luna septembrie. Evenimentul a marcat accelerarea pregătirilor militare americane într-un moment în care Europa era deja în război, dar Statele Unite nu intraseră încă în Al Doilea Război Mondial. Într-o ceremonie încărcată de simbolism istoric și transmisă la radio pentru peste 16 milioane de tineri înregistrați, cele 9.000 de capsule albastre cu numere au fost amestecate într-un bol de sticlă folosit și la recrutările din Primul Război Mondial, cu o paletă cioplită dintr-o grindă de lemn a clădirii Independence Hall, iar secretarul de război Henry Stimson — legat la ochi cu o fâșie din tapiseria unui scaun folosit la semnarea Declarației de Independență din 1776 — a extras primul număr, 158, anunțat la microfon chiar de președintele Roosevelt.

În data de 29 octombrie 1941, în cadrul operațiunii cunoscute în documentele naziste drept Große Aktion („Marea Acțiune”), unități SS din Einsatzkommando 3 și de poliție germane, sprijinite de auxiliari lituanieni, au ucis 9.200 de evrei din ghetoul orașului Kaunas (Kovno). Masacrul de la Fortul IX, o veche fortăreață țaristă de la marginea orașului, a reprezentat unul dintre cele mai grave episoade ale Holocaustului prin împușcare și cea mai mare execuție în masă comisă într-o singură zi pe teritoriul Lituaniei, parte a exterminării sistematice a populației evreiești din Europa de Est. Cu o zi înainte, toți cei aproape 27.000 de locuitori ai ghetoului fuseseră ținuți ore în șir în frig pentru „selecția” condusă de ofițerul SS Helmut Rauca, iar în raportul său oficial din 1 decembrie 1941, comandantul SS Karl Jäger a contabilizat cu o precizie birocratică înfiorătoare victimele împușcate la Fortul IX pe 29 octombrie: 2.007 bărbați, 2.920 de femei și 4.273 de copii.

La 29 octombrie 1944, Frontul 2 Ucrainean, comandat de mareșalul Rodion Malinovski, a declanșat ofensiva în direcția capitalei Ungariei, cu participarea Armatei a 46-a sovietice și a unor mari unități mecanizate. Corpul 7 Armată român, comandat de generalul Nicolae Șova și aflat sub comandament operativ sovietic, a intrat în ofensiva principală începând cu 30 octombrie, campania făcând parte din înaintarea Aliaților către centrul Europei după eliberarea Transilvaniei de Nord. Deși Iosif Stalin îi ordonase lui Malinovski să cucerească Budapesta în câteva zile, operațiunea declanșată pe 29 octombrie s-a transformat într-o campanie și un asediu epuizant de 108 zile — una dintre cele mai lungi și sângeroase bătălii urbane ale celui de-al Doilea Război Mondial —, în care diviziile române au luptat din bloc în bloc în cartierele estice ale Pestei până la jumătatea lunii ianuarie 1945.

Pe 29 octombrie 1945, magazinul universal Gimbels din New York a pus în vânzare primele pixuri moderne cu bilă comercializate pe scară largă în Statele Unite, sub numele Reynolds Rocket, produse de compania omului de afaceri Milton Reynolds. Vândute inițial la prețul de 12,50 dolari bucata (echivalentul a peste 200 de dolari astăzi) și promovate ca „instrumentul miraculos care scrie sub apă și garantează doi ani fără reîncărcare”, acestea au atras un interes uriaș — 5.000 de oameni au luat cu asalt magazinul sub supravegherea a 50 de polițiști, cumpărând 10.000 de exemplare încă din prima zi — și au marcat popularizarea instrumentului de scris care avea să transforme viața cotidiană. Ironia comercială a momentului este că Milton Reynolds nu inventase pixul cu bilă: el văzuse instrumentul într-o călătorie la Buenos Aires, unde fusese brevetat de jurnalistul maghiar László Bíró, și îi modificase doar alimentarea cu cerneală prin gravitație cât să ocolească brevetul american original și să ia fața companiei Eversharp, care plătise o jumătate de milion de dolari pentru drepturile legale ale lui Bíró.

În data de 29 octombrie 1947, la București, a început procesul politic intentat liderilor Partidului Național-Țărănesc, printre care Iuliu Maniu și Ion Mihalache, în urma înscenării organizate pe aerodromul de la Tămădău în luna iulie. Desfășurate între 29 octombrie și 4 noiembrie și urmate de pronunțarea sentinței la 11 noiembrie, dezbaterile s-au încheiat cu condamnări extrem de dure, inclusiv muncă silnică și temniță grea pe viață, reprezentând un moment decisiv în eliminarea opoziției democratice de către regimul comunist. Procesul s-a judecat în localul Școlii Superioare de Război de către un complet al Tribunalului Militar prezidat de colonelul Alexandru Petrescu — un magistrat militar care în timpul războiului pronunțase condamnări dure împotriva ilegaliștilor comuniști și care fusese păstrat în funcție de noul regim tocmai pentru că executa fără ezitare ordinele politice împotriva liderilor istorici ai Marii Uniri.

În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, la ora aproximativă 01:30, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, a fost arestat la București de organele Securității. Cel care citise mulțimii Rezoluția Unirii pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, avea să petreacă restul vieții în detenție — inclusiv în închisoarea de la Sighet — și în domiciliu obligatoriu la mănăstirile Ciorogârla și Căldărușani, devenind una dintre figurile simbolice ale rezistenței religioase împotriva comunismului. Arestarea sa a făcut parte dintr-o operațiune coordonată prin care toți cei șase episcopi greco-catolici români au fost ridicați în aceeași toamnă fiindcă refuzaseră trecerea forțată și desființarea Bisericii Române Unite cu Roma; două decenii mai târziu, în aprilie 1969, Papa Paul al VI-lea l-a creat pe Iuliu Hossu cardinal in pectore („în inimă”, păstrându-i numele secret pentru a nu-i agrava regimul de detenție), devenind astfel primul cardinal din istoria românilor, fapt dezvăluit public de Vatican în 1973, la trei ani după moartea sa.

La 29 octombrie 1955, la ora 01:31 dimineața, o explozie puternică echivalentă cu peste o tonă de trotil a zguduit cuirasatul sovietic Novorossiysk, aflat la ancoră în golful portului Sevastopol, provocând răsturnarea și scufundarea navei și moartea a 608 oameni. Cauza exploziei a rămas controversată, fiind luate în considerare atât ipoteza oficială a unei mine marine magnetice germane rămase pe fundul portului din Al Doilea Război Mondial, cât și alte explicații; tragedia, ținută sub tăcere în Uniunea Sovietică timp de peste trei decenii, a reprezentat una dintre cele mai grave catastrofe navale militare din perioada postbelică. Detaliul care a alimentat timp de decenii suspiciunile de sabotaj este că Novorossiysk era, în realitate, fostul cuirasat italian Giulio Cesare, predat Moscovei în 1949 drept despăgubire de război, iar mai mulți autori și istorici navali au avansat ipoteza că nava ar fi fost minată în secret de foști scafandri de luptă italieni din unitatea Decima Flottiglia MAS, nemulțumiți de cedarea navei către flota sovietică.

Pe 29 octombrie 1956, armata israeliană a pătruns în Peninsula Sinai în cadrul „Operațiunii Kadesh”, declanșând faza militară a Crizei Suezului, la trei luni după naționalizarea Canalului Suez de către președintele egiptean Gamal Abdel Nasser. Intervenția fusese pregătită în secret împreună cu Franța și Marea Britanie și a provocat o criză internațională majoră — în care atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au făcut presiuni pentru retragerea trupelor —, accelerând declinul influenței coloniale britanice și franceze în Orientul Mijlociu. Întregul scenariu fusese convenit cu doar cinci zile înainte, la 24 octombrie, într-o vilă izolată de la Sèvres, lângă Paris, printr-un protocol strict secret: Israelul urma să atace pe 29 octombrie, oferind Londrei și Parisului pretextul de a lansa un „apel de separare a beligeranților” și de a ocupa zona Canalului; premierul britanic Anthony Eden a ordonat distrugerea exemplarului britanic al Protocolului de la Sèvres și a negat toată viața înțelegerea, însă premierul israelian David Ben-Gurion a păstrat în arhiva sa copia originală.

În data de 29 octombrie 1960, la Freedom Hall din orașul său natal Louisville, Kentucky, tânărul Cassius Clay, cunoscut ulterior sub numele de Muhammad Ali, a câștigat primul său meci profesionist împotriva lui Tunney Hunsaker, prin decizie unanimă după șase reprize. În vârstă de 18 ani și întors cu doar opt săptămâni înainte cu medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Roma, Clay a început astfel una dintre cele mai spectaculoase cariere din istoria sportului mondial. Adversarul său din acea seară, Tunney Hunsaker, în vârstă de 30 de ani, își câștiga existența în timpul zilei ca șef al poliției din orășelul Fayetteville, Virginia de Vest; după meci, polițistul-boxer a declarat că tânărul Clay era „rapid ca fulgerul” și a rămas prieten pe viață cu viitorul triplu campion mondial al categoriei grea.

La 29 octombrie 1967, noul Stadion Central din Craiova a fost inaugurat cu un meci amical între reprezentativele de tineret ale României și Poloniei, încheiat cu scorul de 2–2. Arena, redenumită în 1996 „Ion Oblemenco” în memoria legendarului golgheter al Universității Craiova, avea să devină unul dintre simbolurile fotbalului românesc și locul unor performanțe memorabile ale echipei „Craiova Maxima”, inclusiv calificarea în semifinalele Cupei UEFA din 1983, prima reușită de acest nivel pentru un club din România. Ridicat pentru a înlocui vechiul stadion „Tineretului” după promovarea echipei în prima divizie în 1964, „Centralul” din Bănie a ajuns la apogeul său la 20 aprilie 1983, când aproape 50.000 de oameni — cu mult peste capacitatea oficială pe scaune — au umplut tribunele și scările de acces la returul semifinalei cu Benfica Lisabona; vechea arenă cu pistă de atletism a rămas în picioare timp de aproape o jumătate de secol, fiind demolată în 2015 pentru a face loc actualului stadion construit pe același amplasament.

Pe 29 octombrie 1969, la București, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani Cecilia Cuțescu-Storck, una dintre cele mai importante artiste române din secolul XX și prima femeie profesor titular într-o academie de arte de stat din Europa. Autoare a unor lucrări murale monumentale, printre care vasta frescă Istoria negoțului românesc din Aula Magna a Academiei de Studii Economice (1933), și fondatoare în 1916, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore, a „Asociației Femeilor Pictore și Sculptore”, artista a avut un rol esențial în afirmarea femeilor în artele plastice. Atunci când a ocupat prin concurs, în 1916, catedra de arte decorative de la Școala de Arte Frumoase din București, numirea ei a spart un monopol masculin care dura de secole în învățământul superior artistic european, iar casa și atelierul pe care le-a ridicat împreună cu soțul ei, sculptorul Frederic Storck, și le-a pictat pe interior cu vaste compoziții murale au devenit muzeu public încă din 1951, din timpul vieții sale.

În data de 29 octombrie 1969, la ora 22:30, cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), coordonați de profesorul Leonard Kleinrock, au încercat să transmită cuvântul „LOGIN” de pe un calculator SDS Sigma 7 către un calculator SDS 940 aflat la 560 de kilometri distanță, la Stanford Research Institute (SRI). Sistemul s-a blocat după transmiterea primelor două litere, „LO”, însă experimentul — urmat o oră mai târziu, la 23:30, de transmiterea completă a cuvântului — a reprezentat unul dintre momentele fondatoare ale rețelelor moderne de calculatoare cu comutare de pachete și ale internetului. Studentul Charley Kline de la UCLA și programatorul Bill Duvall de la Stanford vorbeau la telefon în timp real pentru a confirma fiecare literă apărută pe ecran, iar blocarea calculatorului SDS 940 de la Stanford s-a datorat unui detaliu tehnic neașteptat: sistemul de la SRI era programat să auto-completeze comanda „LOGIN” după primirea primelor două caractere pentru a ajuta un operator uman, însă viteza conexiunii dintre cele două calculatoare a depășit memoria tampon a programului, lăsând ca prim mesaj din istoria internetului silaba „LO” — identică cu arhaicul englezesc Lo and behold! („Iată!”).

La 29 octombrie 1975, la Galați, s-a născut Viorica Susanu, viitoare multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la canotaj. Sportiva a câștigat 4 medalii olimpice de aur (la Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008, în probele de opt rame cu cârmaci și două rame fără cârmaci) și una de bronz, alături de 5 titluri mondiale, devenind una dintre figurile de referință ale canotajului românesc și ale sportului olimpic național. Alături de partenera sa de barcă Georgeta Damian-Andrunache, cu care a format unul dintre cele mai redutabile echipaje din istoria sporturilor nautice, Viorica Susanu a stabilit în 2002, la Campionatele Mondiale de la Sevilla, timpul de 6 minute, 53 de secunde și 80 de sutimi în proba de două rame fără cârmaci — o performanță care a rezistat drept cel mai bun timp mondial timp de doisprezece ani.

Pe 29 octombrie 1991, sonda spațială americană Galileo, aflată în călătoria sa de 6 ani spre planeta Jupiter, a survolat asteroidul 951 Gaspra din centura principală, trecând la aproximativ 1.600 de kilometri de acesta cu o viteză relativă de 8 kilometri pe secundă. A fost prima explorare de aproape a unui asteroid de către o sondă spațială, iar imaginile obținute au oferit cercetătorilor informații fără precedent despre craterele și structura corpurilor mici din Sistemul Solar. Reușita a avut loc în condiții tehnice dificile: antena principală a sondei Galileo rămăsese blocată parțial închisă în aprilie 1991, astfel încât inginerii de la Jet Propulsion Laboratory au fost nevoiți să stocheze fotografiile pe banda magnetică de la bord și să le transmită apoi spre Pământ cu viteză redusă, prin antena secundară, primele imagini de înaltă rezoluție ale asteroidului lung de 18 kilometri (botezat după stațiunea din Crimeea unde a locuit Lev Tolstoi) ajungând pe Terra abia câteva săptămâni mai târziu.

În data de 29 octombrie 1998, astronautul și senatorul american John Glenn, primul american care orbitase Pământul la 20 februarie 1962, a revenit în spațiu la bordul navetei Discovery, în misiunea STS-95. La vârsta de 77 de ani, a devenit cel mai vârstnic om care efectuase până atunci un zbor spațial, petrecând aproape nouă zile pe orbită și participând la experimente medicale privind asemănările fiziologice dintre efectele imponderabilității și procesul natural de îmbătrânire asupra organismului uman. Între cele două zboruri ale sale trecuseră 36 de ani deoarece, după zborul din 1962 al capsulei Friendship 7, președintele John F. Kennedy transmisese conducerii NASA să nu îl mai expună pe Glenn riscului unei noi lansări, temându-se de impactul psihologic al eventualei pierderi a eroului național în plin Război Rece; deși în 2021 zborurile suborbitale comerciale au dus persoane de peste 80 și 90 de ani la limita spațiului, John Glenn rămâne și astăzi cel mai vârstnic om care a efectuat vreodată un zbor orbital în jurul Pământului.

La 29 octombrie 2003, baschetbalistul american LeBron James a jucat primul său meci oficial în NBA pentru Cleveland Cavaliers, într-o partidă în deplasare împotriva echipei Sacramento Kings, reușind 25 de puncte, șase recuperări, nouă pase decisive și patru intercepții în 42 de minute pe parchet. Debutul a marcat începutul uneia dintre cele mai importante și longevive cariere din istoria baschetului profesionist. Intrat în ligă direct de pe băncile liceului St. Vincent–St. Mary din Akron, Ohio, ca primă opțiune în draft, tânărul de 18 ani semnase deja cu compania Nike un contract record de 90 de milioane de dolari înainte de a juca măcar o secundă în NBA, iar două decenii mai târziu avea să doboare recordul istoric al lui Kareem Abdul-Jabbar, devenind primul baschetbalist din istoria ligii cu peste 40.000 de puncte înscrise în sezonul regulat și primul care a evoluat pe teren în aceeași echipă de NBA alături de propriul său fiu, Bronny James.

Pe 29 octombrie 2004, la Roma, șefii de stat și de guvern din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul pentru instituirea unei Constituții a Europei, document care urmărea reorganizarea instituțională a Uniunii extinse și consolidarea cadrului său constituțional într-un text unic. Documentul nu a intrat în vigoare, fiind respins ulterior prin referendum în Franța și Țările de Jos în primăvara anului 2005, însă majoritatea reformelor sale instituționale — de la funcția de președinte permanent al Consiliului European până la clauza formală de retragere voluntară din Uniune (devenită celebrul Articol 50, utilizat ulterior la Brexit) — au fost preluate în Tratatul de la Lisabona din 2007, relevant și pentru România ca stat membru al Uniunii Europene. Ceremonia din 29 octombrie 2004 a fost organizată în Sala Horaților și Curiaților din Palatul Conservatorilor de pe Capitoliu — exact încăperea în care fusese semnat, la 25 martie 1957, Tratatul de la Roma fondator al Comunității Economice Europene —, iar România, care încheia atunci negocierile de aderare, a semnat în acea zi Actul Final cu statut de stat candidat observator.

În data de 29 octombrie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu — ctitorie pe care el însuși o inițiase și pentru care strânsese primele fonduri —, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării mitropolitului Andrei Șaguna, în prezența Patriarhului Daniel al României și a Patriarhului Teodor al II-lea al Alexandriei și al Întregii Africi. Personalitate fundamentală a istoriei Transilvaniei din secolul al XIX-lea, copreședinte al Adunării Naționale de pe Câmpia Libertății de la Blaj în 1848 și președinte fondator al Asociațiunii ASTRA în 1861, Șaguna a avut un rol major în dezvoltarea învățământului, presei, culturii și instituțiilor românești din Ardeal. Pe lângă reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei în 1864 și întemeierea unei rețele de aproape 800 de școli confesionale românești, el a lăsat Bisericii din Ardeal Statutul Organic din 1868 — o adevărată constituție reprezentativă prin care mirenii primeau două treimi din locurile în adunările deliberative bisericești, iar clericii doar o treime, model de autoguvernare care a protejat autonomia școlilor și parohiilor românești în timpul dualismului austro-ungar.

La 29 octombrie 2012, în jurul orei 19:30, ciclonul post-tropical Sandy a atins uscatul lângă Brigantine, pe coasta statului New Jersey, provocând inundații devastatoare, pene masive de curent pentru peste opt milioane de consumatori și distrugeri extinse în metropola New York și de-a lungul litoralului Atlanticului. Dezastrul a provocat peste 230 de victime pe întregul său traseu din Caraibe până în America de Nord și pierderi economice de aproximativ 70 de miliarde de dolari, devenind unul dintre cele mai costisitoare fenomene meteorologice extreme din istoria Statelor Unite. Cu o deschidere a vânturilor de aproape 1.800 de kilometri — cel mai întins sistem ciclonic măsurat până atunci în bazinul Atlanticului —, Sandy a lovit coasta exact în timpul mareei înalte de lună plină, împingând în sudul insulei Manhattan un val de furtună record de 4,23 metri care a inundat șapte tuneluri ale metroului din New York pe sub East River și a forțat închiderea Bursei de pe Wall Street timp de două zile consecutiv, situație nemaivăzută din cauza vremii de la Marele Viscol din 1888.

Pe 29 octombrie 2013, la Istanbul, a fost inaugurat tunelul feroviar subacvatic Marmaray, construit pe sub Strâmtoarea Bosfor, care permite circulația directă a trenurilor între partea europeană și cea asiatică a orașului. Ceremonia a avut loc chiar la împlinirea a 90 de ani de la proclamarea Republicii Turcia și a reprezentat un moment important în dezvoltarea infrastructurii de transport dintre cele două continente, împlinind o idee schițată pentru prima dată încă din 1860, în timpul sultanului otoman Abdülmecid I. Scufundat la 60 de metri sub nivelul mării — cel mai adânc tunel construit prin metoda tuburilor imersate —, proiectul a fost întârziat cu patru ani dintr-un motiv extraordinar: săpăturile pentru stația Yenikapı au scos la lumină vechiul Port al lui Teodosie din Constantinopolul secolului al IV-lea, unde arheologii au descoperit epavele conservate în mâl a 37 de corăbii bizantine și urmele unor așezări neolitice care au împins vechimea atestată a locuirii Istanbulului cu 8.500 de ani în trecut.

În data de 29 octombrie 2015, la încheierea plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez de la Beijing, autoritățile chineze au anunțat că toate cuplurile căsătorite vor putea avea doi copii, punând capăt politicii copilului unic, aplicată timp de mai bine de trei decenii, din 1979. Decizia, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, a fost determinată de îmbătrânirea accelerată a populației, de scăderea forței de muncă active și de dezechilibrele demografice produse de restricțiile anterioare. Deși autoritățile de la Beijing estimau că programul lansat în 1979 prevenise aproximativ 400 de milioane de nașteri, deceniile de restricții și costurile ridicate ale vieții urbane au modificat profund comportamentul demografic al societății chineze: nici relaxarea din 2015, nici permisiunea acordată în 2021 de a avea trei copii nu au mai inversat scăderea natalității, iar în 2022 populația Chinei s-a diminuat pentru prima dată după 1961, fiind depășită în 2023 de cea a Indiei.

La 29 octombrie 2018, avionul Boeing 737 MAX 8 al companiei indoneziene Lion Air, care efectua zborul intern 610, s-a prăbușit în Marea Java la aproximativ 13 minute după decolarea din Jakarta, provocând moartea tuturor celor 189 de persoane aflate la bord. Tragedia — urmată cinci luni mai târziu de prăbușirea în condiții similare a zborului Ethiopian Airlines 302 — a devenit unul dintre evenimentele centrale ale crizei globale de siguranță a aeronavelor Boeing 737 MAX, care a condus în martie 2019 la consemnarea la sol timp de 20 de luni a acestui model în întreaga lume. Ancheta oficială a dezvăluit că aeronava nouă, livrată cu doar două luni înainte, a fost împinsă repetat în picaj de noul sistem automatizat MCAS (Maneuvering Characteristics Augmentation System), care, primind date eronate de la un singur senzor de unghi de incidență defect, a comandat coborârea botului avionului de peste douăzeci de ori în timp ce piloții încercau să redreseze aparatul fără să știe cu ce se confruntă, întrucât producătorul omisese prezentarea sistemului MCAS din manualele de zbor pentru a evita costurile recalificării piloților pe simulatoare.

Pe 29 octombrie 2019, la București, s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani Mihai Constantinescu, interpret, textier și compozitor care a marcat muzica ușoară românească timp de aproape o jumătate de secol. Cântece pline de candoare și optimism precum O lume minunată, Sus în deal, Un zâmbet, o floare și Iubiți și câinii vagabonzi au rămas cunoscute și îndrăgite de generații întregi. Înainte de a deveni o prezență emblematică a spectacolelor de televiziune realizate de Alexandru Bocăneț și de a alcătui, împreună cu Olimpia Panciu și Marius Țeicu, celebrul trio muzical al anilor ’70, artistul nu urmase Conservatorul, ci absolvise în 1973 Institutul de Educație Fizică și Sport din București; șlagărul său definitoriu, O lume minunată, a fost lansat în contextul proclamării anului 1979 de către Adunarea Generală a ONU drept „Anul Internațional al Copilului”, transformându-se în imnul neoficial al copilăriei în România.

În data de 29 octombrie 2022, în timpul festivităților de Halloween din capitala Coreei de Sud, o aglomerație extremă pe o alee îngustă și înclinată din cartierul Itaewon din Seul a provocat moartea a 159 de persoane, majoritatea tineri, și rănirea altor aproape 200. Dezastrul a devenit unul dintre cele mai grave accidente provocate de supraaglomerare din istoria recentă și a readus în atenția internațională importanța măsurilor de siguranță și a controlului fluxurilor pietonale la evenimentele cu public numeros. Peste 100.000 de oameni se adunaseră în acea seară în Itaewon pentru primul Halloween fără restricții pandemice, iar în culoarul în pantă de lângă hotelul Hamilton — lat de numai 3,2 metri în punctul său cel mai îngust și lung de aproximativ 40 de metri — densitatea a depășit pragul fizic critic de 9–10 persoane pe metru pătrat: punctul în care studiile de dinamică a mulțimilor arată că oamenii își pierd complet libertatea individuală de mișcare, iar masa umană începe să se comporte mecanic asemenea unui fluid sub presiune, provocând asfixia prin compresie toracică chiar și în poziție verticală.

La 29 octombrie 2024, un studiu publicat în revista științifică Antiquity de o echipă condusă de arheologul Luke Auld-Thomas a dezvăluit identificarea marelui oraș mayaș din epoca clasică botezat Valeriana, în statul mexican Campeche, prin reanalizarea unor date obținute cu tehnologia de teledetecție cu laser LiDAR. Cercetătorii au descoperit 6.764 de structuri necunoscute anterior, inclusiv complexe monumentale, piețe, un teren pentru jocul ritual cu mingea, drumuri și piramide-templu ascunse sub vegetația densă, demonstrând că mari așezări antice, capabile să adăpostească între 30.000 și 50.000 de locuitori la apogeul lor dintre anii 750 și 850 d.Hr., pot fi identificate fără săpături arheologice inițiale. Descoperirea a fost făcută fără ca arheologii să plece în vreo expediție în teren: doctorandul Luke Auld-Thomas a ajuns pe pagina a 16-a a rezultatelor unei căutări pe Google, unde a găsit o scanare LiDAR realizată încă din 2013 de un proiect ecologist pentru monitorizarea pădurilor mexicane, constatând că metropola pierdută se afla sub junglă la doar 15 minute de mers pe jos de o șosea principală și de terenurile lucrate de localnici.

Pe 29 octombrie 2024, ploi torențiale excepționale, asociate unui fenomen meteorologic de altitudine cunoscut în Spania sub acronimul DANA (Depresión Aislada en Niveles Altos — „picătura rece”), au provocat inundații fulgerătoare devastatoare în regiunea Valencia și în alte zone din estul și sudul Spaniei. Catastrofa a dus la moartea a peste 230 de persoane și la distrugeri masive, devenind unul dintre cele mai grave dezastre naturale din istoria recentă a Spaniei. În localitatea Chiva, pe versanții din amonte de Valencia, agenția meteorologică spaniolă a măsurat în acea zi 491,2 litri de apă pe metru pătrat căzuți în doar opt ore — echivalentul precipitațiilor dintr-un an întreg —, iar paradoxul hidrografic al dezastrului a fost că centrul istoric al orașului Valencia a rămas protejat grație „Planului Sud” construit după inundația din 1957, care deviase cursul râului Turia, în timp ce zeci de mii de locuitori din suburbiile sudice precum Paiporta au fost surprinși pe străzi de viitura venită prin albia torentului Poyo (Rambla del Poyo), chiar și în zone unde în acea după-amiază plouase foarte puțin.