26 Octombrie în Istorie: victoria lui Ștefan cel Mare, cel mai mare cutremur din România și Dimitrie Cantemir

În data de 26 octombrie 740, un cutremur puternic a provocat distrugeri masive în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, ducând la prăbușirea unor ziduri de apărare și a unor clădiri importante, precum și la moartea a numeroși locuitori. Dezastrul a afectat grav și alte localități din regiunea Mării Marmara, rămânând consemnat în cronicile bizantine. Pentru a finanța reconstrucția de urgență a faimoaselor Ziduri ale lui Teodosie, împăratul Leon al III-lea Isaurul a introdus o suprataxă temporară de o douăsprezecea parte peste impozitul funciar obișnuit (dikeraton); deși fortificațiile au fost reparate, împărații nu au mai anulat niciodată taxa de urgență, transformând cutremurul într-un impozit permanent încasat timp de secole de fiscul bizantin.

Pe 26 octombrie 899 a murit Alfred cel Mare, rege al Wessexului din anul 871, după o domnie marcată de lupte aprige împotriva invaziilor vikinge, reforme administrative și promovarea educației. Considerat unul dintre întemeietorii Angliei medievale, el a rămas singurul monarh englez din istorie care a primit supranumele „cel Mare”. Paradoxal, Alfred nu a purtat niciodată titulatura de „rege al Angliei” (asumată abia mai târziu de nepotul său, Athelstan), iar în timpul vieții nu s-a limitat la spadă: constatând că, după decenii de jafuri vikinge, aproape niciun preot de la sud de Tamisa nu mai înțelegea limba latină în care își citea propriile slujbe, monarhul a învățat el însuși latina la aproape 40 de ani și a tradus personal cărți fundamentale în engleza veche pentru a-și alfabetiza supușii.

În ziua de 26 octombrie 1497, oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, a atacat și a înfrânt armata regelui polonez Ioan Albert, aflată în retragere după asediul nereușit al Cetății de Scaun a Sucevei. Victoria a consolidat independența politică a Moldovei și a demonstrat talentul militar al domnitorului român. Atacul a fost declanșat de încălcarea unei clauze precise a armistițiului: Ștefan îi permisese regelui polonez să se retragă în pace doar dacă urma exact același drum pe care venise, deja pustiit de hrana cailor; când Ioan Albert a încercat să scurteze ruta prin pădurea neumblată a Cosminului, oștenii și țăranii moldoveni îi așteptau cu mii de fagi uriași tăiați pe jumătate dinainte, pe care i-au prăbușit în lanț peste cavaleria grea poloneză prinsă în defileu — un dezastru rămas în proverbele poloneze sub formula „Pe vremea regelui Albert a pierit toată nobilimea”.

La 26 octombrie 1596, forțele otomane conduse de sultanul Mehmed al III-lea au înfrânt o armată formată din trupe habsburgice și transilvănene, în apropierea localității Mezőkeresztes, din Ungaria de astăzi. Victoria a influențat decisiv echilibrul de putere din regiune și contextul politic în care acționa Mihai Viteazul. Ceea ce face această confruntare unică în istoria militară este faptul că, la prânz, armata creștină câștigase deja bătălia, pătrunzând în tabăra otomană și determinându-l pe sultan să se pregătească de fugă; însă soldații habsburgi și mercenarii au rupt rândurile pentru a jefui corturile pline cu aur ale demnitarilor turci, moment în care grăjdarii, bucătarii și îngrijitorii de cămile din tabăra otomană i-au atacat cu pari de cort, securi și polonice, provocând o panică generală care, alături de șarja cavaleriei lui Cigalazade Sinan Pașa, a transformat în mai puțin de o oră o victorie creștină sigură într-o înfrângere catastrofală.

Pe 26 octombrie 1624 s-a născut Dimitrie Barilă, cunoscut ulterior drept mitropolitul Dosoftei al Moldovei, care a devenit unul dintre marii cărturari ai secolului al XVII-lea. Lucrarea sa Psaltirea în versuri, publicată în 1673, reprezintă un moment fundamental în dezvoltarea poeziei românești și în folosirea limbii române în viața religioasă. Tipărită la mănăstirea ruteană de la Uniev după cinci ani de muncă asiduă, opera lui Dosoftei — însumând peste 8.600 de versuri turnate în cadențe apropiate de balada populară — nu a fost doar primul volum de poezie cultă în limba română, ci și prima psaltire versificată tipărită în întregul Răsărit ortodox, demonstrând că o limbă considerată până atunci „necioplită” de ierarhii slavoni și greci putea reda cele mai subtile nuanțe poetice ale textului biblic.

În data de 26 octombrie 1673 — chiar în anul în care vedea lumina tiparului Psaltirea lui Dosoftei — s-a născut Dimitrie Cantemir, viitor domn al Moldovei, care a devenit istoric, filosof, geograf, muzicolog și membru al Academiei din Berlin. Autor al lucrării Descriptio Moldaviae, el rămâne una dintre cele mai importante personalități intelectuale pe care le-a dat spațiul românesc. În cele peste două decenii petrecute la Constantinopol ca ostatic și apoi ca reprezentant diplomatic, Cantemir a inventat primul sistem de notație muzicală alfabetică pentru muzica cultă otomană, salvând de la uitare sute de piese tradiționale și compunând el însuși peste 40 de lucrări instrumentale care se cântă și astăzi în conservatoarele din Turcia, unde principele moldovean este venerat sub numele de Kantemiroğlu.

Pe 26 octombrie 1802 (14 octombrie pe stil vechi, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva), un cutremur vrâncean cu magnitudinea estimată la aproximativ 7,9 a produs distrugeri în Principatele Române și a fost resimțit până în regiuni îndepărtate ale Europei, de la Moscova și Sankt Petersburg până în insulele grecești. Cunoscut drept „Cutremurul cel Mare”, acesta a provocat avarierea gravă a Turnului Colței din București, devenind unul dintre cele mai dramatice dezastre naturale consemnate în istoria românilor. Deși pământul s-a cutremurat timp de două minute și jumătate, crăpând scoarța terestră din care a țâșnit apă amestecată cu nisip negru și pucioasă, și deși aproape toate turlele bisericilor și conacele de zid din București s-au prăbușit, cronicile epocii consemnează un miracol statistic: în întreaga capitală au murit doar trei sau patru persoane, deoarece orașul avea case joase din lemn și paiantă, iar seismul s-a produs la amiază, când locuitorii se aflau în curți și pe ulițe.

În data de 26 octombrie 1807 s-a născut Barbu Catargiu, care a devenit, în 1862, conducătorul primului guvern unic al Principatelor Unite, după unificarea administrativă realizată de Alexandru Ioan Cuza. A fost asasinat în același an, în apropierea Mitropoliei din București, într-una dintre cele mai misterioase crime politice din istoria României. Într-o coincidență tragică, cu doar câteva minute înainte de crimă, marele orator conservator își încheiase discursul de la tribuna Adunării Deputaților rostind fraza premonitorie „Voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării!”, după care a urcat într-o trăsură deschisă și, în timp ce trecea pe sub bolta clopotniței de pe Dealul Mitropoliei, a fost împușcat în ceafă de la câțiva pași, avându-l chiar în dreapta sa pe prefectul Poliției Capitalei, Nicolae Bibescu — care nu a pățit nimic și a cărui anchetă ezitantă a lăsat crima fără niciun vinovat judecat până în ziua de azi.

La 26 octombrie 1820 s-a născut Gheorghe Costa-Foru, jurist, profesor și om politic care a contribuit decisiv la modernizarea învățământului superior și a științei dreptului în România. În 1864 a devenit primul rector al Universității din București, instituție pe care a condus-o până în 1872. Înainte de a prelua conducerea noii universități, Costa-Foru fusese trimis de domnitorul Barbu Știrbei într-o amplă misiune de documentare în marile centre universitare din Germania, Franța și Austria pentru a studia la fața locului cum funcționează învățământul academic modern; raportul său detaliat a devenit chiar schița instituțională după care au fost organizate primele facultăți din capitală.

Pe 26 octombrie 1825, Canalul Erie, care leagă lacul Erie de fluviul Hudson pe o distanță de 584 de kilometri, a fost deschis oficial navigației. Noua rută a redus costurile transportului de marfă cu peste 90%, a accelerat dezvoltarea economică a interiorului continentului și a contribuit la ascensiunea orașului New York ca mare centru comercial, înaintea rivalelor Boston și Philadelphia. Cum telegraful electric nu fusese încă inventat, guvernatorul DeWitt Clinton a anunțat plecarea primei flotile din Buffalo în dimineața acelei zile printr-un „telegraf acustic” fără precedent: un șir neîntrerupt de tunuri amplasate din câțiva în câțiva kilometri de-a lungul întregului traseu au tras succesiv, de la un post la altul, transmițând vestea de la Marile Lacuri până în portul New York în doar 81 de minute.

În ziua de 26 octombrie 1850 s-a născut istoricul Grigore Tocilescu, pionier al cercetărilor arheologice și epigrafice din România. Este cunoscut mai ales pentru studiile asupra monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi, una dintre cele mai importante mărturii ale prezenței romane în Dobrogea. Pe lângă săpăturile de la Adamclisi — pentru care a transportat zeci de metope și blocuri sculptate romane cu carele cu boi și cu șlepurile pe Dunăre până la București, salvându-le de la degradare —, Tocilescu a reușit o altă recuperare inestimabilă pentru cultura națională: a pătruns în arhivele rusești de la Moscova și Sankt Petersburg, unde a descoperit și a copiat manuscrisele originale ale lui Dimitrie Cantemir, readucându-le în circuitul științific românesc după mai bine de un secol și jumătate.

În data de 26 octombrie 1856 pe stil vechi (respectiv 7 noiembrie pe stil nou) s-a născut, în Bucovina, istoricul Dimitrie Onciul, care a contribuit decisiv la transformarea cercetării istorice românești prin folosirea riguroasă a documentelor de cancelarie și prin reinterpretarea originilor și evoluției statelor medievale românești. Devenit ulterior director al Arhivelor Statului și președinte al Academiei Române, Onciul a avut curajul științific de a demonta mitul romantic al „descălecatului lui Negru Vodă”, demonstrând prin analiza critică a hrisoavelor că Țara Românească nu a luat naștere peste noapte printr-o migrație legendară din Făgăraș, ci s-a format treptat în jurul formațiunilor politice locale deja existente la sud de Carpați.

Pe 26 octombrie 1860 (7 noiembrie pe stil nou), în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a lui Mihail Kogălniceanu, a fost inaugurată Universitatea din Iași, prima instituție modernă de învățământ superior a Principatelor Unite. Instituția a început să funcționeze cu trei facultăți — Drept, Filosofie și Teologie — și a devenit un pilon al educației și cercetării românești. Deși statutul inițial prevedea patru facultăți, noua universitate și-a început existența în fostul Palat Calimachi — cumpărat anterior de domnitorul Grigore Alexandru Ghica, astăzi sediul Universității de Medicină și Farmacie din Iași — cu mai puțin de zece profesori și câteva zeci de studenți, spărgând însă pentru totdeauna monopolul universităților străine, singurele unde tinerii români puteau obține până atunci o diplomă academică.

Tot în data de 26 octombrie 1860, din inițiativa pictorului Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, au fost puse bazele Școlii de Arte Frumoase și ale Muzeului de Artă (Pinacoteca) din Iași. Aceste instituții au contribuit la formarea artiștilor și la dezvoltarea patrimoniului artistic național, marcând începutul muzeografiei de artă moderne din România. Școlit timp de douăzeci de ani la Academia de Arte Frumoase din München ca bursier al statului moldovean, Panaiteanu-Bardasare a clădit prima galerie publică de artă a țării pornind de la un nucleu de doar 12 tablouri cumpărate la Paris din colecția boierului filantrop Scarlat Vârnav și 45 de pânze europene donate de Costache Negri, pe băncile noii școli ieșene având să se formeze ulterior maeștri precum Octav Băncilă, Camil Ressu și Nicolae Tonitza.

La 26 octombrie 1863 (7 noiembrie pe stil nou), împăratul Austriei, Franz Joseph, a sancționat legea votată de Dieta Transilvaniei întrunită la Sibiu privind egalitatea în drepturi a națiunii române și recunoașterea celor două confesiuni ale sale (ortodoxă și greco-catolică). A fost un moment important în lupta românilor transilvăneni pentru drepturi politice, deși transformările constituționale de după compromisul dualist din 1867 aveau să anuleze aceste câștiguri. Pentru prima oară după mai bine de patru secole de la pactul medieval Unio Trium Nationum (1437) — care îi exclusese complet pe români, deși formau majoritatea populației, reducându-i la statutul juridic de „tolerați” în propria țară —, Dieta de la Sibiu, boicotată de majoritatea deputaților maghiari, a avut o majoritate relativă românească îndrumată de mitropolitul Andrei Șaguna și a ridicat limba română la rangul de limbă oficială în Transilvania, alături de germană și maghiară.

În seara zilei de 26 octombrie 1863, reprezentanții a unsprezece cluburi și școli engleze s-au reunit la Londra, în taverna Freemasons de pe Great Queen Street, și au înființat Football Association. Organizația a început standardizarea regulilor jocului, deschizând drumul fotbalului modern, sportul care avea să cucerească inclusiv România și să devină cel mai popular din lume. Până în acea toamnă, fiecare școală juca după propriul regulament, iar marea dispută din primele ședințe de redactare a regulilor a izbucnit în jurul a două practici: alergatul cu mingea în brațe și hacking-ul — dreptul de a-ți lovi intenționat adversarul cu gheata în tibie pentru a-l doborî; când noua federație a interzis ambele procedee, reprezentantul clubului Blackheath s-a retras furios, susținând că fără lovituri în fluierul piciorului jocul își pierde „bărbăția englezească”, schismă care a despărțit definitiv un singur joc arhaic în două sporturi globale diferite: fotbalul și rugby-ul.

Pe 26 octombrie 1881, în orașul minier Tombstone din Arizona, frații Wyatt, Virgil și Morgan Earp, alături de Doc Holliday, s-au confruntat cu un grup de cowboy înarmați, într-un schimb de focuri care a durat aproximativ 30 de secunde. Evenimentul a intrat în legenda Vestului american și a inspirat numeroase filme și cărți. În pofida numelui rămas în istorie, confruntarea nu a avut loc în țarcul de cai O.K. Corral, ci pe un teren viran îngust de doar 5 metri, aflat pe o stradă din apropiere, lângă atelierul fotografului C.S. Fly; combatanții au tras aproximativ 30 de gloanțe de la o distanță de numai doi-trei metri unul de celălalt, iar Wyatt Earp — singurul care a ieșit complet nevătămat din acea ploaie de plumb — a rămas aproape necunoscut publicului larg până în 1931, când o biografie romanțată și apoi Hollywoodul au transformat o dispută locală privind interzicerea portului de armă în oraș în mitul suprem al Vestului Sălbatic.

În data de 26 octombrie 1890, scriitorul italian Carlo Collodi, pe numele său adevărat Carlo Lorenzini, a murit subit la Florența. Romanul său Aventurile lui Pinocchio a devenit una dintre cele mai cunoscute opere ale literaturii pentru copii, inspirând adaptări cinematografice și teatrale în întreaga lume. Puțini știu însă că fostul voluntar în războaiele de independență ale Italiei și jurnalist satiric își încheiase inițial povestea în 1881, la capitolul al XV-lea, într-o cheie sumbră: drept pedeapsă pentru neascultare, Pinocchio murea spânzurat de tâlhari de creanga unui stejar uriaș; abia după o avalanșă de scrisori indignate din partea micilor cititori și la insistențele editorului revistei, Collodi l-a readus la viață pe băiețelul de lemn, inventând Zâna cu Părul Azuriu pentru a-l salva și ducând la capăt una dintre cele mai traduse cărți non-religioase din istoria omenirii.

La 26 octombrie 1901 s-a născut, la Focșani, Constantin C. Giurescu, care s-a afirmat ca profesor universitar, membru al Academiei Române și autor al unor lucrări fundamentale despre istoria românilor. În timpul regimului comunist a fost persecutat și întemnițat la Sighet, experiență pe care a evocat-o ulterior în scrierile sale memorialistice. Veriga de mijloc a unei dinastii unice de trei generații de istorici academicieni — precedat de tatăl său, Constantin Giurescu, și urmat de fiul său, Dinu C. Giurescu —, savantul a fost arestat în „Noaptea demnitarilor” din mai 1950 și închis timp de 5 ani și două luni fără proces; lipsit de hârtie și creion în celula de la Sighet, și-a păstrat luciditatea compunând studii istorice direct în memorie și reținând cu precizie topografia închisorii și destinele colegilor de detenție, pe care le-a reconstituit apoi în volumul Cinci ani și două luni în penitenciarul de la Sighet.

În ziua de 26 octombrie 1905, regele Oscar al II-lea a semnat actul care a consfințit dizolvarea uniunii dintre Suedia și Norvegia și a renunțat formal la drepturile asupra tronului norvegian. Despărțirea celor două state, după aproape un secol de uniune impusă în 1814, a devenit un exemplu remarcabil de soluționare pașnică a unei crize naționale europene. Înainte ca Suedia să accepte desprinderea, ambele țări își mobilizaseră armatele la graniță, însă războiul a fost evitat printr-un plebiscit cu un rezultat aproape incredibil: 368.208 norvegieni au votat pentru dizolvarea uniunii și doar 184 împotrivă (o majoritate de 99,95%), iar pentru că femeile nu aveau încă drept de vot, mișcarea sufragetelor norvegiene a strâns în paralel, în doar două săptămâni, aproape 280.000 de semnături feminine depuse în Parlament pentru a demonstra că întreaga națiune susține independența.

Pe 26 octombrie 1916 s-a născut François Mitterrand, omul de stat care a condus Franța timp de două septenate, între 1981 și 1995, fiind președintele cu cel mai lung mandat din istoria celei de-a Cincea Republici. Susținător ferm al integrării europene alături de cancelarul german Helmut Kohl, a jucat un rol important în transformările politice ale continentului după căderea comunismului. Imediat după preluarea puterii în 1981, Mitterrand a înfruntat sondajele de opinie — în care majoritatea francezilor se pronunțau încă pentru menținerea pedepsei capitale — și a abolit pedeapsa cu moartea, trimițând definitiv ghilotina în muzee (după ce fusese folosită ultima oară în 1977), și tot el a schimbat fața arhitecturală a Parisului comandând personal celebra și inițial contestata Piramidă de sticlă din curtea Muzeului Luvru.

În data de 26 octombrie 1917, președintele Venceslau Brás a promulgat decretul prin care Brazilia a declarat oficial război Imperiului German, alăturându-se Aliaților în Primul Război Mondial, după atacurile repetate ale submarinelor germane asupra navelor sale comerciale. A devenit astfel singura țară sud-americană care a participat direct la conflict, contribuind cu personal medical, aviatori și forțe navale. După ce a confiscat 46 de nave comerciale germane ancorate în porturile braziliene, guvernul de la Rio de Janeiro a trimis o divizie de crucișătoare și distrugătoare peste Atlantic pentru a patrula accesul în strâmtoarea Gibraltar, însă în timpul escalelor din porturile africane Freetown și Dakar, escadra a fost lovită în plin de pandemia de gripă spaniolă din 1918, pierzând peste o sută de marinari răpuși de virus înainte de a ajunge în apele europene.

La 26 octombrie 1918, Cecil și Mary Chubb au donat statului britanic celebrul monument preistoric Stonehenge, pe care îl cumpăraseră cu trei ani înainte. Gestul a contribuit decisiv la restaurarea și conservarea unuia dintre cele mai cunoscute și misterioase monumente arheologice ale lumii. Modul în care avocatul local Cecil Chubb ajunsese proprietarul ansamblului megalitic vechi de 5.000 de ani rămâne una dintre cele mai spectaculoase achiziții spontane din istorie: potrivit tradiției păstrate de English Heritage, în septembrie 1915 soția sa îl trimisese la o licitație în Salisbury ca să cumpere un set de scaune de sufragerie, însă Chubb s-a întors acasă cu actele de proprietate ale monumentului Stonehenge — adjudecat la Lotul 15 pentru 6.600 de lire sterline din dorința ca situl să nu încapă pe mâna unui cumpărător străin —, iar când l-a dăruit națiunii pe 26 octombrie 1918, a impus în actul de donație clauza ca locuitorii din parohiile învecinate să aibă acces gratuit.

Pe 26 octombrie 1919 s-a născut, la Teheran, Mohammad Reza Pahlavi, ultimul monarh al Iranului, care a condus țara între anii 1941 și 1979, promovând modernizarea economică și menținerea unor relații strânse cu Occidentul, dar și un regim autoritar. A fost înlăturat în timpul Revoluției Islamice din 1979, eveniment care a transformat radical Iranul și a reconfigurat geopolitica Orientului Mijlociu. Simbolul rupturii dintre monarh și propria populație a fost atins în octombrie 1971, când șahul a organizat printre ruinele antice de la Persepolis cea mai extravagantă recepție din istoria modernă pentru a sărbători 2.500 de ani de monarhie persană: într-un oraș de corturi de mătase proiectat de decoratori parizieni, peste 60 de șefi de stat și monarhi — printre care și Nicolae și Elena Ceaușescu — au fost serviți cu 18 tone de delicatese și 5.000 de sticle de șampanie și vinuri de colecție aduse cu avionul de la restaurantul Maxim’s din Paris, un contrast sfidător față de sărăcia din țară, care a alimentat direct revolta populară ce avea să-i prăbușească tronul 8 ani mai târziu.

În data de 26 octombrie 1940, prototipul NA-73X, din care avea să se dezvolte avionul american P-51 Mustang, a zburat pentru prima dată deasupra Californiei. Aparatul a devenit unul dintre cele mai performante avioane de vânătoare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, contribuind decisiv la protejarea bombardierelor aliate pe tot traseul lor deasupra Europei. Legendarul aparat a fost proiectat și construit de la zero în doar 102 zile, la cererea unei comisii britanice de achiziții, însă primele variante aveau performanțe modeste la mare altitudine; abia când inginerii au avut ideea de a înlocui motorul american Allison cu motorul britanic Rolls-Royce Merlin, avionul a căpătat autonomia și viteza care l-au făcut pe mareșalul Hermann Göring să recunoască ulterior că în clipa în care a văzut escadrilele de Mustanguri escortând bombardierele americane chiar deasupra Berlinului a înțeles că Germania pierduse războiul.

Pe 26 octombrie 1942, în timpul Bătăliei de la Insulele Santa Cruz, avioanele japoneze au provocat avarii devastatoare portavionului USS Hornet, care a fost abandonat de echipaj și s-a scufundat ulterior în apele Pacificului de Sud. Pierderea navei a reprezentat o lovitură serioasă pentru marina americană, aflată într-o etapă critică a războiului din Pacific. Cu doar 6 luni înainte, de pe puntea aceluiași USS Hornet decolaseră, într-o misiune strict secretă, cele 16 bombardiere bimotoare B-25 conduse de locotenent-colonelul Jimmy Doolittle pentru primul raid aerian american asupra orașului Tokyo; în seara de 26 octombrie, pentru ca nava în flăcări să nu fie capturată și remorcată ca trofeu de japonezi, distrugătoarele americane au încercat zadarnic să își scufunde propriul portavion trăgând în el nouă torpile și peste 400 de proiectile de tun, oțelul carenei rezistând pe linia de plutire până când distrugătoarele japoneze ajunse la fața locului i-au dat lovitura de grație cu patru torpile grele, trimițând epava la peste 5.300 de metri adâncime, unde a fost regăsită abia în 2019.

La 26 octombrie 1944, după 4 zile de lupte dramatice în apele Filipinelor, forțele americane și aliate au obținut o victorie decisivă împotriva Marinei Imperiale Japoneze în Bătălia din Golful Leyte. Înfrângerea a redus drastic capacitatea Japoniei de a mai desfășura operațiuni navale de amploare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Desfășurată pe o suprafață oceanică de peste 250.000 de kilometri pătrați și implicând aproape 200.000 de marinari, bătălia a marcat simultan două borne istorice opuse: ultima confruntare directă din istoria lumii între cuirasate (în strâmtoarea Surigao) și primul atac organizat al avioanelor sinucigașe kamikaze, dar și incredibilul episod din largul insulei Samar, unde o mică grupare de distrugătoare americane și nave de escortă — ale căror distrugătoare cântăreau fiecare mai puțin decât o singură turelă de tun a colosului japonez Yamato — a atacat frontal cea mai puternică flotă de cuirasate a Japoniei, inducându-l în eroare pe amiralul Kurita și determinându-l să ordone retragerea.

În data de 26 octombrie 1947, Hari Singh, conducătorul statului princiar Jammu și Kashmir, a semnat documentul prin care a acceptat aderarea teritoriului la India, după izbucnirea conflictelor armate din regiune. Decizia a devenit un moment fundamental în disputa teritorială dintre India și Pakistan, ale cărei consecințe geopolitice și militare persistă și în prezent. Criza s-a născut dintr-un paradox al împărțirii Indiei Britanice: deși peste trei sferturi din populația Kashmirului era musulmană, monarhul său, maharajahul Hari Singh, era hindus și a refuzat inițial să se alăture atât Indiei, cât și Pakistanului, visând să își transforme regatul himalayan într-un stat independent — până când milițiile tribale susținute de Pakistan au ajuns în apropierea capitalei Srinagar și au tăiat curentul electric al palatului, forțându-l să se refugieze noaptea cu mașina peste munți la Jammu și să semneze actul de aderare în schimbul trimiterii trupelor aeropurtate indiene în zorii zilei următoare.

Tot pe 26 octombrie 1947 s-a născut, la Chicago, Hillary Clinton, care a devenit una dintre cele mai influente femei din politica americană. A fost primă-doamnă a Statelor Unite între 1993 și 2001, senator de New York, secretar de stat în administrația Obama și, în 2016, prima femeie nominalizată pentru președinția SUA de unul dintre cele două mari partide americane. Crescută într-o familie conservatoare, tânăra Hillary Rodham și-a început viața politică în tabăra opusă celei care avea să o consacre, făcând campanie în 1964 ca voluntară republicană („Goldwater Girl”) pentru candidatul conservator Barry Goldwater și conducând organizația Tinerilor Republicani în primul an de facultate, înainte ca mișcarea pentru drepturi civile și războiul din Vietnam să îi schimbe convingerile; mai târziu, în anul 2000, a devenit singura primă-doamnă din istoria Statelor Unite aleasă într-o funcție publică în timp ce locuia încă la Casa Albă.

În ziua de 26 octombrie 1949 s-a născut, în RSS Moldovenească, poeta și publicista Leonida Lari (pe numele real Liubovi Tuchilatu), care a devenit o voce emblematică a mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor 1980. A susținut cu fermitate revenirea la alfabetul latin, promovarea limbii române ca limbă oficială și apropierea Republicii Moldova de România. În 1989, în plin avânt al manifestațiilor din centrul Chișinăului, poeta a rămas în memoria colectivă printr-un gest de un simbolism copleșitor, oficiind în fața mulțimii o „cununie” simbolică cu statuia lui Ștefan cel Mare pentru a jura credință idealului național, iar după ce a înfruntat deschis conducerea sovietică în Sovietul Suprem de la Moscova, a trecut Prutul și a devenit deputat în Parlamentul României timp de trei legislaturi.

În aceeași zi de 26 octombrie 1949 s-a născut, la București, Corina Chiriac, care s-a afirmat ca interpretă de muzică ușoară, actriță și prezentatoare de televiziune. Cu o carieră care se întinde pe mai multe decenii, a devenit una dintre vocile reprezentative ale muzicii românești și o prezență emblematică a televiziunii din perioada comunistă și de după 1989. Fiică a compozitorului simfonic Mircea Chiriac și a pianistei Elisabeta Chiriac, viitoarea vedetă a muzicii ușoare a absolvit, de fapt, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972, în aceeași promoție cu Florin Zamfirescu, George Mihăiță și Mircea Diaconu, iar șlagărul ei din 1983, „Strada Speranței”, a devenit atât de popular în anii cenușii ai raționalizărilor și întreruperilor de curent, încât expresia a intrat în limbajul cotidian al românilor chiar înainte ca autoritățile comuniste să îi retragă pașaportul în 1988 și să îi interzică temporar aparițiile pe micul ecran.

Pe 26 octombrie 1955, Parlamentul austriac a adoptat legea constituțională prin care țara s-a angajat să rămână permanent neutră, după încetarea ocupației aliate instituite la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Decizia a reprezentat un moment de cotitură al Războiului Rece în Europa Centrală, iar data de 26 octombrie este sărbătorită astăzi ca Ziua Națională a Austriei. La fel ca Germania și Berlinul, atât Austria, cât și capitala Viena fuseseră împărțite timp de zece ani în patru sectoare de ocupație (sovietic, american, britanic și francez), însă Viena a evitat soarta unui zid despărțitor deoarece Moscova a acceptat să retragă Armata Roșie în schimbul garanției că țara nu va adera la nicio alianță militară; parlamentarii austrieci au așteptat intenționat până pe 26 octombrie — prima zi după termenul-limită de 25 octombrie la care ultimul soldat străin trebuia să părăsească teritoriul țării — pentru a vota legea și a putea afirma juridic că neutralitatea a fost adoptată de un stat pe deplin liber și suveran.

La 26 octombrie 1956, la sediul Națiunilor Unite din New York, a fost deschis spre semnare statutul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), organizație creată pentru promovarea utilizării pașnice a energiei nucleare și verificarea respectării obligațiilor internaționale de neproliferare. România s-a numărat printre cele 70 de state semnatare inițiale ale documentului chiar în acea primă zi. Născută din celebrul discurs „Atomi pentru pace” rostit de președintele american Dwight D. Eisenhower în 1953 — care propusese ca Washingtonul și Moscova să cedeze uraniu fisionabil din propriile stocuri militare către un fond comun menit să producă electricitate și izotopi medicali —, agenția și-a stabilit sediul în Viena proaspăt devenită neutră, funcționând pe toată durata Războiului Rece ca unul dintre puținele locuri de pe glob unde fizicienii nucleari americani și cei sovietici au lucrat zilnic la aceeași masă.

Tot în data de 26 octombrie 1956, în orașul Mosonmagyaróvár, militari ai trupelor de grăniceri și de securitate (ÁVH) au deschis focul asupra unor manifestanți pașnici în timpul Revoluției ungare. Peste 50 de oameni au fost uciși și sute au fost răniți, masacrul devenind unul dintre cele mai tragice episoade ale revoltei împotriva regimului comunist, urmărită cu sufletul la gură și în România. În acea dimineață, o coloană neînarmată formată din studenți, muncitori, femei și elevi mărșăluia cântând imnul național către cazarma grănicerilor pentru a cere îndepărtarea stelei roșii sovietice de pe clădire, când mitralierele au tras în plin fără somație; pentru că localitatea se afla la doar câțiva kilometri de frontiera cu Austria neutră, ambulanțele și fotoreporterii occidentali au putut trece granița în scurt timp, transmițând întregii lumi primele imagini directe ale represiunii.

În seara de 26 octombrie 1958, compania Pan American World Airways a început serviciile regulate de pasageri cu avioane Boeing 707 pe ruta New York–Paris. Evenimentul a accelerat trecerea de la avioanele comerciale cu elice la cele cu reacție și a transformat definitiv transportul aerian intercontinental. Deși aeronava botezată Clipper America a înjumătățit durata călătoriei față de avioanele cu piston, primele sale motoare turboreactoare consumau atât de mult kerosen încât zborul inaugural cu 111 pasageri la bord nu a putut traversa Atlanticul fără escală, fiind nevoit să aterizeze în insula canadiană Newfoundland pentru realimentare, înainte de a atinge Parisul după 8 ore și 41 de minute; cu toate acestea, anul 1958 a intrat în istoria civilizației ca primul an în care mai mulți oameni au traversat Oceanul Atlantic prin aer decât la bordul pacheboturilor transatlantice.

În ziua de 26 octombrie 1962, în punctul culminant al Crizei rachetelor din Cuba, liderul sovietic Nikita Hrușciov i-a trimis președintelui american John F. Kennedy o scrisoare lungă și profund personală, în care a propus retragerea rachetelor sovietice din Cuba în schimbul angajamentului ferm al Statelor Unite de a nu invada insula. Mesajul a reprezentat pasul decisiv către dezamorsarea celei mai periculoase crize a Războiului Rece. A doua zi dimineață, Moscova a transmis însă o a doua scrisoare, mult mai dură, care cerea suplimentar retragerea rachetelor americane Jupiter din Turcia; într-o mutare diplomatică inspirată de fratele președintelui, procurorul general Robert Kennedy, Casa Albă a decis să ignore oficial a doua telegramă și a răspuns public doar scrisorii conciliante din 26 octombrie, acceptând oferta inițială, în timp ce, în spatele ușilor închise, i-a promis în secret ambasadorului sovietic că rachetele din Turcia vor fi retrase discret câteva luni mai târziu.

Pe 26 octombrie 1964 s-a născut la Siret, în județul Suceava, Elisabeta Lipă, care a devenit una dintre cele mai mari sportive ale lumii, cucerind opt medalii olimpice, dintre care cinci de aur, două de argint și una de bronz. A participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice și rămâne un simbol al performanței sportive românești. Desemnată în anul 2000 de Federația Internațională de profil drept „Cea mai bună canotoare a secolului XX”, Elisabeta Lipă deține un record de longevitate unic în istoria Jocurilor Olimpice la canotaj: o distanță de exact 20 de ani între prima sa medalie olimpică de aur — câștigată la doar 19 ani, în 1984, la Los Angeles — și al cincilea său titlu olimpic, cucerit la 39 de ani, în 2004, la Atena.

În data de 26 octombrie 1977, în orașul portuar Merca din Somalia, bucătarul de spital Ali Maow Maalin, în vârstă de 23 de ani, a dezvoltat primele erupții cutanate specifice variolei, devenind ultima persoană cunoscută de pe glob care a contractat boala pe cale naturală. Cazul a marcat etapa finală a uneia dintre cele mai mari victorii ale medicinei: eradicarea variolei, o maladie care ucisese peste 300 de milioane de oameni doar în secolul XX și a cărei dispariție a fost certificată oficial de Organizația Mondială a Sănătății în 1980. Ironia sorții a făcut ca tânărul somalez să fi lucrat anterior chiar ca vaccinator ocazional pentru echipele OMS, însă reușise să se sustragă de fiecare dată de la propriul vaccin de teama acului și s-a infectat după ce a petrecut doar 15 minute într-o mașină în care a ghidat spre carantină doi copii bolnavi; supraviețuind bolii, Maalin și-a dedicat restul vieții campaniilor de vaccinare împotriva poliomielitei în țara sa natală.

Tot pe 26 octombrie 1977, conducerea comunistă de la București a adoptat, în cadrul unei plenare a Comitetului Central al PCR, măsuri stricte pentru uniformizarea formulelor de adresare în instituții și în viața profesională. Inițiativa, transpusă luna următoare în Legea nr. 36/1977 a Marii Adunări Naționale, a impus folosirea apelativelor „tovarăș” și „tovarășă”, ilustrând controlul ideologic exercitat de regim chiar și asupra limbajului cotidian. Eliminând oficial din spațiul instituțional termenii considerați „burghezi” precum „domnule”, „doamnă” și „domnișoară”, legea consacra două formule de adresare — „tovarăș” și „cetățean” —, ceea ce a produs în viața de zi cu zi un efect psihologic straniu: în anii ’80, a fi apelat de autorități cu formula „cetățene” în loc de „tovarășe” devenise un semnal de alarmă înghețat, însemnând că persoana respectivă fusese exclusă din partid sau se afla în ancheta Miliției ori a Securității.

În seara zilei de 26 octombrie 1979, Park Chung-hee, conducătorul autoritar al Coreei de Sud timp de 18 ani, a fost împușcat mortal de Kim Jae-gyu, directorul Agenției Centrale de Informații (KCIA) și vechiul său camarad de arme. Asasinatul a provocat o criză politică majoră și a deschis o perioadă de instabilitate care a influențat decisiv evoluția ulterioară a democrației sud-coreene. Crima s-a petrecut în timpul unui banchet privat organizat într-o casă conspirativă a serviciului secret, în urma unei dispute violente privind reprimarea protestelor studențești din orașele Busan și Masan; după ce a tras primele focuri asupra șefului gărzii prezidențiale și asupra președintelui, pistolul semiautomat Walther PPK al directorului serviciului de informații s-a blocat, astfel că acesta a ieșit în fugă pe hol, a smuls revolverul unui subordonat și s-a întors în sala de mese pentru a da lovitura fatală, fiind arestat câteva ore mai târziu și ulterior executat.

La 26 octombrie 1980 s-a născut, la Reșița, Cristian Chivu, fost căpitan al echipei naționale de fotbal a României, care a devenit unul dintre cei mai apreciați fundași europeni ai generației sale, evoluând pentru Ajax Amsterdam, AS Roma și Inter Milano. Cu Inter a câștigat Liga Campionilor în 2010, iar pentru echipa națională a României a adunat 75 de selecții. Numit căpitan al celebrei echipe Ajax Amsterdam în 2001, la vârsta de doar 21 de ani — unul dintre cei mai tineri căpitani străini din istoria clubului olandez —, Chivu a trecut în ianuarie 2010 printr-o fractură craniană gravă pe teren, care i-a pus viața în pericol; operat de urgență, a revenit pe gazon după doar 77 de zile purtând casca de protecție devenită legendară și a jucat ca titular în finala de la Madrid din mai 2010, contribuind la singura „Triplă” istorică (Campionat, Cupa Italiei și Liga Campionilor) reușită vreodată de o echipă italiană.

În data de 26 octombrie 1984, la centrul medical universitar Loma Linda din California, echipa chirurgului Leonard Bailey a efectuat un transplant experimental de inimă de babuin unui nou-născut cunoscut în întreaga lume sub numele de „Baby Fae” (Stephanie Fae Beauclair). Deși fetița, născută cu o malformație cardiacă letală, a supraviețuit doar trei săptămâni (21 de zile), intervenția a devenit un reper în istoria xenotransplantului și a provocat dezbateri etice majore la nivel global. Inima primatelor nu a fost respinsă din motive mecanice, ci din cauza unei incompatibilități de grupă sanguină, însă ecoul uriaș al cazului a avut o consecință salvatoare imediată: impresionați de drama copilului, părinții nou-născuților aflați în moarte cerebrală au început să doneze organe neonatale, permițându-i aceluiași doctor Bailey să realizeze chiar anul următor primul transplant reușit de inimă umană de la un nou-născut la altul, procedură care a salvat ulterior mii de vieți.

Tot pe 26 octombrie 1984 a avut premiera în cinematografele americane filmul The Terminator, regizat de James Cameron și avându-l pe Arnold Schwarzenegger în rolul principal. Povestea unui asasin cibernetic trimis din anul 2029 în trecut a devenit un fenomen cultural și a schimbat definitiv modul în care cinematografia prezintă inteligența artificială și pericolele tehnologiei. Ideea scheletului metalic ieșind din flăcări îi venise unui James Cameron necunoscut în timpul unui coșmar provocat de febră într-o cameră ieftină de hotel din Roma, iar pentru a fi lăsat să regizeze personal filmul, el a vândut drepturile asupra scenariului producătoarei Gale Anne Hurd pe suma simbolică de un singur dolar; mai mult, conducerea studioului îl propusese inițial pentru rolul Terminatorului pe jucătorul de fotbal american O.J. Simpson — respins de Cameron pe motiv că publicul nu l-ar crede niciodată capabil să fie un ucigaș cu sânge rece —, în timp ce Schwarzenegger a rostit în întregul film doar 17 propoziții, însumând mai puțin de 60 de cuvinte.

În ziua de 26 octombrie 1991, după mai bine de trei decenii de exil, osemintele Ostașului Necunoscut au fost readuse de la Mărășești în Parcul Carol din București, în zona unde se aflaseră înainte ca regimul comunist să dispună mutarea lor. Ceremonia a reprezentat un gest solemn de recuperare a tradițiilor militare și de cinstire a eroilor români după căderea comunismului. Ales inițial în mai 1923 la Mărășești de către orfanul de război în vârstă de 12 ani Amilcar Săndulescu — care s-a oprit în fața celui de-al patrulea dintre cele zece sicrie identice cu eroi neidentificați căzuți pe fronturile Primului Război Mondial, a îngenuncheat și a rostit cuvintele „Acesta este tatăl meu” —, Mormântul Ostașului Necunoscut fusese demontat în mare secret de autoritățile comuniste în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și mutat din București doar pentru a elibera esplanada din Parcul Carol în vederea construirii mausoleului dedicat liderilor comuniști.

În primele ore ale zilei de 26 octombrie 1991, ultima navă care transporta militari și echipamente ale Armatei Populare Iugoslave a părăsit portul Koper și apele teritoriale slovene. Retragerea a marcat încheierea definitivă a prezenței militare federale în Slovenia, după Războiul de Zece Zile pentru independență din vara aceluiași an, motiv pentru care data de 26 octombrie este celebrată astăzi în Slovenia ca Ziua Suveranității. Pentru că autoritățile de la Ljubljana au interzis accesul navelor de război iugoslave în portul Koper pentru ultimul contingent, soldații federali rămași au fost evacuați la bordul unui feribot civil polonez închiriat special, numit Venus, Slovenia reușind astfel să se desprindă de Iugoslavia cu mai puțin de 70 de victime în total de ambele părți, în timp ce restul fostei federații se cufunda în cel mai sângeros conflict european de după 1945.

Pe 26 octombrie 1994, în punctul de frontieră din valea deșertică Arava, premierul israelian Yitzhak Rabin și premierul iordanian Abdelsalam al-Majali au semnat tratatul de pace dintre cele două state, în prezența regelui Hussein al Iordaniei și a președintelui american Bill Clinton. Acordul a pus capăt unei stări oficiale de război de 46 de ani și a rămas unul dintre cele mai importante momente diplomatice din istoria contemporană a Orientului Mijlociu. În spatele ceremoniei oficiale din acea zi s-au aflat însă trei decenii de întâlniri demne de un roman de spionaj: încă din 1963, regele Hussein a avut zeci de întrevederi secrete cu liderii israelieni, de la Golda Meir până la Yitzhak Rabin, trecând uneori granița deghizat, în timp de noapte, și legând cu Rabin o prietenie atât de profundă încât, la asasinarea acestuia în 1995, monarhul iordanian a venit la Ierusalim pentru prima oară după războiul din 1967 ca să-și plângă la căpătâi fostul inamic, pe care l-a numit „fratele meu”.

În data de 26 octombrie 2001, la șase săptămâni după atentatele teroriste de la 11 septembrie, președintele american George W. Bush a semnat legea Patriot Act, care a extins considerabil puterile agențiilor federale în combaterea terorismului. Actul legislativ a provocat ample dezbateri internaționale privind supravegherea cetățenilor, protecția vieții private și limitele libertăților civile. Puțini știu că denumirea legii nu este un simplu cuvânt, ci un acronim de zece litere compus special de un tânăr consilier parlamentar de 23 de ani — USA PATRIOT (Uniting and Strengthening America by Providing Appropriate Tools Required to Intercept and Obstruct Terrorism) — și că documentul de 342 de pagini, ale cărui articole aveau să fie folosite ulterior de NSA pentru colectarea în masă a metadatelor telefonice dezvăluită de Edward Snowden, a trecut prin Senatul american cu 98 de voturi „pentru” și doar unul singur „împotrivă” (cel al senatorului Russ Feingold), fără ca majoritatea congresmenilor să fi avut timpul fizic de a citi textul integral înainte de vot.

În dimineața zilei de 26 octombrie 2002, forțele speciale ruse au intervenit în forță pentru eliberarea celor peste 800 de persoane ținute ostatice timp de trei zile de un comando de militanți ceceni în teatrul Dubrovka din Moscova, în timpul spectacolului Nord-Ost. Operațiunea s-a soldat cu lichidarea tuturor atacatorilor, dar și cu moartea a circa 130 de ostatici, aproape toți răpuși nu de gloanțele sau explozibilii teroriștilor, ci de substanța chimică pompată de trupele speciale prin sistemul de ventilație pentru a-i adormi pe răpitori. Tragedia a fost amplificată de obsesia secretului militar: autoritățile de securitate ruse au refuzat zile în șir să le dezvăluie medicilor de pe ambulanțele care așteptau în fața teatrului compoziția gazului utilizat — identificat ulterior de laboratoare britanice ca un amestec de derivați extrem de puternici de fentanil (carfentanil și remifentanil) —, lăsând echipele medicale fără cantități suficiente de antidot și fără instrucțiuni de poziționare a pacienților inconștienți, mulți suferind de asfixiere chiar în timpul evacuării.

La 26 octombrie 2004, sonda spațială Cassini a trecut la aproximativ 1.200 de kilometri (mai exact 1.174 km) de suprafața lui Titan — de peste 300 de ori mai aproape decât orice alt vehicul spațial până atunci — și a transmis informații fără precedent despre atmosfera și structura acestuia. Misiunea a contribuit la descifrarea caracteristicilor unui corp ceresc fascinant, mai mare decât planeta Mercur, pe care există râuri și lacuri de hidrocarburi lichide. Deoarece Titan este învăluit permanent într-un smog portocaliu dens de azot și compuși organici care orbise camerele sondelor Voyager în anii ’80, survolul din 26 octombrie 2004 a fost momentul în care omenirea a străpuns pentru prima dată această pâclă cu ajutorul radarului, începând explorarea singurei lumi din Sistemul Solar, în afară de Pământ, pe care plouă și curg râuri ce se varsă în mări — cu diferența că la minus 179 de grade Celsius „apa” de pe Titan este metan și etan lichid, iar stâncile de pe țărm sunt blocuri de gheață dură ca granitul.

Pe 26 octombrie 2007, Nicolae Dobrin, supranumit „Prințul din Trivale”, a murit la Pitești, la vârsta de 60 de ani, după o lungă luptă cu o boală gravă. Celebru pentru tehnica, driblingurile, pasele fără să privească și talentul său extraordinar, Dobrin a rămas o legendă a echipei FC Argeș (căreia i-a adus singurele două titluri naționale din istorie) și a fotbalului românesc. După ce a debutat în prima divizie la vârsta record de doar 14 ani și 10 luni, Dobrin l-a fermecat atât de mult pe legendarul președinte al clubului Real Madrid, Santiago Bernabéu, în urma dublei manșe din Cupa Campionilor Europeni din 1972, încât acesta a oferit două milioane de dolari și o instalație de nocturnă pentru transferul său; mutarea la Madrid a fost blocată personal de Nicolae Ceaușescu, care a considerat că un asemenea „bun național” nu poate fi înstrăinat, reținându-l în țară pe jucătorul care trăise cu doi ani înainte, la Campionatul Mondial din Mexic 1970, și marele paradox al carierei sale: nu a fost introdus pe teren nici măcar un minut în meciurile cu Anglia, Cehoslovacia și Brazilia lui Pelé.

În data de 26 octombrie 2012, compania Microsoft a lansat la nivel mondial Windows 8, o versiune a sistemului său de operare concepută pentru a integra computerele tradiționale, tabletele și dispozitivele cu ecran tactil. Interfața radical schimbată a provocat reacții puternic împărțite, dar a reprezentat un moment de răscruce în evoluția sistemelor de operare moderne. În cel mai riscant pariu de design din istoria companiei, inginerii Microsoft au eliminat complet celebrul buton „Start”, care ghidase sute de milioane de utilizatori încă de la lansarea Windows 95, înlocuind ecranul clasic de pornire cu un perete de dale colorate inspirat inițial din panourile de orientare ale transportului public din regiunea Seattle; șocul utilizatorilor de PC-uri cu mouse și tastatură a fost atât de mare încât micile programe independente care nu făceau altceva decât să readucă butonul „Start” în colțul din stânga jos al ecranului au fost descărcate de zeci de milioane de ori în primele luni, determinând Microsoft să reintroducă butonul în anul următor, odată cu Windows 8.1.

La 26 octombrie 2015, de la tribuna Adunării Generale a ONU din New York, președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, a anunțat inițiativa istorică a constituirii unei echipe speciale pentru sportivii refugiați, care să poată participa sub drapelul cu cele cinci cercuri la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Proiectul a devenit un simbol internațional al solidarității și al puterii sportului de a depăși barierele politice și sociale. Printre cei zece sportivi selectați ulterior în această primă echipă s-a numărat și înotătoarea siriană de 18 ani Yusra Mardini, care, cu doar două luni înaintea anunțului din 26 octombrie 2015, sărise în apele Mării Egee împreună cu sora ei atunci când motorul bărcii pneumatice supraîncărcate în care se aflau cedase în mijlocul valurilor, înotând timp de peste trei ore și jumătate în timp ce trăgea ambarcațiunea până la țărmul insulei Lesbos pentru a salva viețile celorlalți 18 pasageri.

În ziua de 26 octombrie 2025, la București, a avut loc slujba de sfințire a picturii în mozaic a Catedralei Naționale, oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența reprezentanților Bisericilor Ortodoxe și a oficialităților române. Evenimentul a marcat o etapă definitorie în finalizarea celui mai amplu proiect religios al României contemporane, la exact un secol de la înființarea Patriarhiei Române (1925). Desfășurată pe o suprafață de aproximativ 25.000 de metri pătrați, pictura interioară a edificiului formează cel mai întins ansamblu de mozaic bisericesc din lumea ortodoxă — compus din sute de milioane de pietricele (tesere) din sticlă de tip Murano și foiță de aur, cu o greutate totală de peste 400 de tone, incluzând în absida altarului o icoană a Maicii Domnului (Platytera) înaltă de 16 metri — și duce la îndeplinire o lege votată de Parlamentul României și promulgată de regele Carol I încă din anul 1884, după Războiul de Independență, care așteptase mai bine de 140 de ani pentru a se materializa.