Odată cu vârsta, prostata se mărește, dar de regulă nu în întregime. Creșterea apare într-o singură regiune a glandei. Fenomenul este natural și se numește hiperplazie benignă de prostată (HBP), însă oamenii de știință încă nu înțeleg de ce se limitează tocmai la acea zonă.
Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins cred că au găsit un posibil vinovat, ascuns în jurul uretrei: un subtip distinct de celule ale prostatei. Folosind Tehnică de laborator care citește moleculele de ARN din fiecare celulă în parte, arătând exact ce gene sunt active într-o singură celulă la un moment dat, nu doar media unui țesut întreg., echipa a identificat o populație de celule deosebit de abundentă în această regiune, mai ales în cazurile de HBP. Descoperirea a fost publicată în revista The Journal of Pathology și ar putea ajuta la dezlegarea misterului.
„Deși HBP afectează milioane de bărbați din întreaga lume, oamenii de știință încă nu înțeleg pe deplin de ce apare mai ales într-o anumită regiune a prostatei, numită zona de tranziție, în timp ce celelalte regiuni ale glandei rămân relativ neafectate”, a explicat autorul principal al studiului, Vasan Yegnasubramanian.
Mai multe celule, nu celule mai mari
Zona de tranziție este partea prostatei care înconjoară uretra. Dacă se mărește odată cu vârsta, poate îngusta canalul, iar urinarea devine mai lentă și mai sporadică.
HBP este cea mai frecventă problemă a prostatei la bărbații de peste 50 de ani. Modificările hormonale, inflamația și creșterea celulară joacă probabil un rol, dar nimeni nu știe cu adevărat de ce apare HBP la nivel celular.
Urologul Charles Welliver, de la Albany Medical College, nu a participat la noul studiu. Într-un interviu acordat în august pentru podcastul Fundației Urology Care, el a explicat însă că HBP nu se datorează umflării: „Hiperplazia benignă de prostată înseamnă doar o creștere a numărului de celule din interiorul prostatei. Așadar, celulele nu devin mai mari, ci mai numeroase”, a spus Welliver.
Aproape 130.000 de celule, analizate una câte una
Echipa de cercetători de la Johns Hopkins crede că a identificat celulele care ar putea sta la baza acestei înmulțiri. Cercetătorii au pornit de la țesut prostatic necanceros provenit de la 10 bărbați care au avut cancer de prostată. Probele au fost prelevate din cele trei zone principale ale glandei, iar echipa a urmărit atent ce gene erau activate sau dezactivate în aproape 130.000 de celule individuale.
În țesuturile din zona de tranziție și în probele de la pacienții cu HBP a ieșit la iveală o populație distinctă de celule, rar întâlnită în restul prostatei. Este vorba de un subtip de Celule aflate la baza stratului care căptușește canalele prostatei; au rol de susținere, protecție și regenerare a țesutului glandular., denumit WIF1+, care se deosebește de restul familiei atât prin Procesul prin care informația dintr-o genă este „citită” și folosită de celulă pentru a produce proteine. Deși toate celulele corpului au același ADN, fiecare tip de celulă își activează (exprimă) doar anumite gene., cât și prin locul în care se află.
Potrivit oamenilor de știință, atât secvențierea ARN-ului, cât și colorarea microscopică a probelor de țesut arată că aceste celule sunt semnificativ mai numeroase în zona de tranziție a prostatei umane. Unele dintre genele lor răspund la hormoni Grup de hormoni steroizi (dintre care cel mai cunoscut este testosteronul) care controlează dezvoltarea și funcționarea organelor reproducătoare masculine, inclusiv creșterea prostatei. precum testosteronul și participă la căile de semnalizare care dirijează creșterea și dezvoltarea glandei.
„Împreună, semnătura moleculară, distribuția pe zone și activarea intensă a căilor de semnalizare sugerează că celulele bazale WIF1+, prezente din abundență în zona de tranziție, pot contribui la apariția HBP stimulând Reorganizarea și multiplicarea celor două componente majore ale prostatei: țesutul epitelial (stratul de celule care căptușește glandele și canalele) și stroma (țesutul fibros și muscular din jur, care le susține).”, scriu autorii — adică reorganizarea atât a stratului de celule care căptușește canalele glandei, cât și a țesutului de susținere din jurul lor.
De ce zona care se mărește cel mai des face cel mai rar cancer
Zona de tranziție mai are o particularitate: deși se mărește cel mai des, cancerul de prostată apare acolo mai rar. Cercetătorii speculează că aceleași celule ar putea explica și acest lucru: chiar gena după care sunt numite (WIF1, adică factorul 1 de inhibare a Rețea de proteine care transmite mesaje în interiorul celulelor și între ele, controlând diviziunea și regenerarea țesuturilor. Când scapă de sub control, poate favoriza apariția tumorilor.) frânează o cale de semnalizare implicată în creșterea tumorală și ajută la atenuarea inflamației.
„Analiza a arătat că aceste celule au caracteristici moleculare asociate cu remodelarea țesutului, care ar putea contribui la mărirea prostatei, dar și capacitatea de a comunica cu celulele vecine, ceea ce sugerează că ar putea ajuta la stabilirea mediului biologic unic al zonei de tranziție”, a declarat primul autor al studiului, Rulin Wang.
Când Wang și colegii săi au analizat seturi de date disponibile public, au găsit și alte dovezi în sprijinul rezultatelor. Țesuturile din prostatele mărite erau bogate în celule bazale WIF1+, iar semnătura genetică a acestor celule abundente era, la rândul ei, modificată în mod distinct. Potrivit lui Wang, asta deschide posibilitatea ca aceste celule „să contribuie la procesele regionale care fac zona de tranziție deosebit de susceptibilă la HBP”.
Deocamdată, este doar o ipoteză, dar una pe care Wang și colegii săi o consideră demnă de investigații suplimentare. Dacă studiile viitoare vor lămuri ce funcții îndeplinesc celulele bazale WIF1+ în dezvoltarea prostatei mărite, aceeași populație celulară din jurul uretrei ar putea dezlega simultan două particularități ale acestei regiuni: de ce se îngroașă atât de des odată cu vârsta sub influența hormonilor precum testosteronul, dar rămâne mai rar afectată de cancer. Iar dacă aceste celule joacă într-adevăr un rol direct în HBP, ar putea deveni ținte ale unor tratamente viitoare.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Clasament: țările cu cea mai mare încredere în știință și unde se situează România la nivel global
„Pe aceeași lungime de undă” nu e doar o expresie: creierele oamenilor chiar se pot sincroniza între ele
Creierul ar putea alterna între două versiuni ale realității de 15 ori pe secundă
În 2011, cercetătorii au arătat că o femeie care pierduse o parte din creier nu mai simțea frică. Ce declanșează, de fapt, frica?
